Vox Populi, Vox Dei…

Am observat, zilele acestea, o tendință oarecum egocentrică de a nesocoti, totuși, democrația pentru care ne batem cu pumnii în piept.

Am asistat la adevărate isterii manifestate prin imprecații adresate, pe Facebook(!), la persoana a II-a singular(!), unor pesonaje aflate, hăt, în studioul televiziunilor, de tipul „Tu’ți morții mă-tii de securist bolșevic, hai să moară mă-ta că(…)”. Sunt capabil să înțeleg că, ceea ce se întâmplă azi în România poate provoca revoltă, indiganre, ba chiar și nervi. Dar a face război luptând pentru pace este nițel ridicol.

În ceea ce mă privește, toate demersurile mele să le zicem „politice”, pe blog sau pe rețelele de socializare, au avut și au ca scop schimbul de idei cu oameni în stare să genereze dar să și accepte idei. Strict „politic”, ideea era și este „activarea” celor care NU au opinii politice destul de solide pentru a-i determina să voteze.

Nimeni nu-și poate închipui că scriem pe Facebook pentru a convinge vreun fan de-al lui Mircea Badea să nu mai voteze US„L” sau să nu-l mai înjure pe Băsescu. După cum nu scriem nici pentru a ne convinge „noi între noi” în legătură cu ideile politice generale pe care le îmbrățișăm.

Revenind la tema zilei – și anume DEMOCRAȚIA în România – aceasta nu poate fi IMPUSĂ cu de-a sila pe agenda nimănui. Eu personal am crezut și ÎNCĂ mai cred că aș/am putea sensibiliza un segment social până acum apatic și inactiv din punct de vedere politic: nevotanții, scârbiții, sictiriții, votanții în alb, mâzgâlitorii de buletine de vot, indignații general, indiferenții, turiștii-în-ziua-alegerilor etc.

PROBLEMA este dacă ACEȘTIA se LASĂ „ACCESAȚI” de tema abuzurilor comise de actuala putere. Dacă o acceptă ȘI EI, alături de electoratul US„L”, va trebui, democratic, s-o acceptăm cu toții. Va trebui să acceptăm cu toții că nu ne trebuie Constituție, că principiile și legile sunt facultative (ceea ce ne convine și noua de multe ori, neașa?), că occidentul se poate duce-n pizda mă-sii cu fițele și neocolonialismul lui, că statul trebuie să ne dea și că politicienii (săru’ mâna lor) pot face ce „vrea”, din moment ce își creează votul majorității prin diverse mijloace.

Acum patru luni EXACT ACELAȘI parlament era ilegitim, boicotabil, abuziv și aservit, iar astăzi – cu aceeași componență – e… MEGA SUVERAN! Atât de suveran și de legitim încât poate pune în paranteză nu numai Constituția și orice lege aflată în vigoare, ci și principiul separării puterilor în stat.

Dacă POPORUL consideră că faptele petrecute ieri sunt okay, atunci trebuie să le considerăm okay. Atunci trebuie să-i spunem domnului Antonescu „domnule președinte al Senatului” (sau chiar „al României”), domnului Zgonea „domnule președinte al Camerei Deputaților” și domnului Ponta „domnule Doctor Ponta”. E ceva neclar?

Apropo, ieri, cineva îmi sugera să las „poporul” și să vorbesc despre „cetățeni”. Ei bine, NU, nu prea pot vorbi despre „cetățeni” (abea mă abțin să nu vorbesc despre „populație” în loc de „popor”), pentru că un cetățean este un indivd cu responsabilitate civică, un membru al unei colectivități care își asumă drepturi dar și obligații, care-și respectă semenii și cetatea, nu un ins care acționează exclusiv pentru el persoanl și eventual pentru familia lui, chit că de cele mai multe ori, acțiunea lui imediată dăunează intereselor viitoare ale copiilor săi, din păcate născuți vii.

Așadar, dacă bucata de popor până acum amorfă, fără identitate politică, nu reacționează la cele întâmplate în ultima perioadă în România, înseamnă că achiesează tacit. La fel și reprezentanții socității civile sau ai presei. A scrie călâi, echidistant, împăciutor și edulcorant, sau a face teorii pe net sau la televizor e prea puțin din partea unor oameni care se consideră personalități. Pe vremuri aveau curaj să trimită, pe ascuns, scrisori la „Europa Liberă”. Azi n-au curaj să-i scrie nici măcar lui Liviu Pop.

Să nu uităm că poporul grec, infinit mai evoluat din punct de vedere democratic decât noi, a ajuns să reacționeze la pericolul anarhiei sau al extremismului politic abea în al 16-lea ceas, cu spectrul dezastrului economic și al falimentului financiar la ușă.

NOI de le CINE și CE avem de așteptat?

Occidentul, UE, CE, SUA, Amnesty International ș.a.m.d. nu vor face nimic, pentru că gândesc într-o paradigmă democrată. Ne lasă să decidem NOI ce vrem. Și abea dacă guvernanții vor nesocoti ce vrem noi, atunci, poate, se vor uita încoace.

Dacă LUMEA nu vrea să treacă strada, n-o putem târî de mână. E nedemocratic.

Dacă abea peste 3 luni, 6 luni, 2 ani sau 25 de ani va constata și poporul ăsta al lui Petre Țuțea că ceva a fost în neregulă, fiți convinși că se va inființa atunci un „Institut de Investigare a Ilegalităților Useismului”. Poate va fi chiar și o Sesiune Solemnă a Camerelor Reunite ale Parlamentului pentru condamnarea uselismului. Dar, sincer, nu cred.

Momentan – nu-i așa? – ne ocupăm de… ororile pedelismului.

Noroc bun!

***
© Alexandru Dan Mitache • 2012

CIUTACU – „Vorbe grele”, dar furate…

Voala că ză gran zăspri să rancontrî…

Ce dacă imitatoru’ vine la vreo 9 luni după inventatoru’…

S-o fi însărcinat cu ele și le-a născut acm.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Din ciclul „Mentalități românești”… MIORIȚA, DROBUL DE SARE ȘI MUIEȚI ÎS POSMAGII

Un certain Codrin Scutaru – activist politic de orientare… social liberală, adică admirator al cuplului Geoană-Antonescu, după cum rezultă din profil – titrează pe blogul său (reverberat pe Facebook de prietenul meu Dorin, care mă servește regulat cu astfel de fursecuri), hiperbolic și apocaliptic cum numai la televizor vedem, «România sub ape și lacrimi». Nimic special în această evidentă minciună, dacă pînă și jurnaliști de oarecare ținută, precum Cristian Teodorescu, cad în facilul clișeelor de lemn gen „agoniseala de-o viață”, devenite adevărate piese de butaforie stilistică scoase ocazional din magazia cu exprimări „plastice” și „de impact”, de nivel redactor/telespectator fidel „Realitatea Tv”.

Chestia sinistră e alta, în afara situației tragice a unor oameni (era să scriu „soartei tragice”, dar sintagma e inoportună, deorece soarta e o fatalitate independentă de puterea și voința oamenilor). Chestia sinistră – ziceam – e că, din nou, orice se întâmplă, niște maniaci revin, obsedant, la cine altcineva decât la președintele Băsescu. După ce, tot ei, țin teoria cu „tătucul”, care nu-i lasă, cică, pe alții să doarmă.

«Moldova mea natală e sub ape. Un fior tresare tot mai puternic în sufletul încă rezonant la ce a fost pentru mine cămin. Agitaţia şi tensiunea din jurul meu, într-o capitală păzită de falia căderii abrupte în realitate mă fac să îmi doresc să pot să fac ceva. Şi poate că, ca de altfel mereu, răspunsul se află în noi. La fel ca şi întrebările.
Imaginea conducătorului care ne duce la pieire lipseşte de la televizor.»

Cât patetism în patru fraze bombastice din care cei în cauză n-ar înțelege o iotă! Cât dor nebun de-a face ceva… Câtă ipocrizie!

Grija care îi f…recventează atât pe domnul Scutaru cât și pe domnul Teodorescu („Unde eşti, Traian Băsescu?” pe VoxPublica) privind absența lui Băsescu din mijlocul „puhoaielor dezlănțuite” (sună bine, hm?) este paradoxală și ticăloasă în același timp, dacă niște condeieri profită și de înecați pentru a face nițică propagandă politică „de partid”, respectiv „de trust”.

Avem de-a face, din păcate, din nou, cu o penibilă mentalitate extraeuropeană, mioritică.

«Acum, barbari şi semi-primitivi aşteptăm izbăvirea. Este. În noi.», scrie moldoveanul Scutaru.

Nu, teică, nu AȘTEPTAȚI IZBĂVIREA! IZBĂVIȚI-VĂ SINGURI! Cu lopata și cu cârca! Cu dinții, dacă e nevoie! De sute de ani Prutul și Siretul vă inundă și în aceleași sute de ani ați fi putut să ridicați, cu mâna goală, diguri cât piramidele. Dar nu degeaba și povestea cu „drobul de sare” și cea cu „da’ muieți îs posmagii” sunt de sorginte moldavă…

Pe olandezi – să mă scuze că-i compar în halul ăsta – ce Băsescu i-a asistat când și-au construit damurile, când și-au regularizat apele și când au făcut tradiție din îmbunătățirile funciare?

Sinistrații de astăzi, de anul trecut, de-acum doi ani, din vecii vecilor și până-n vecii vecilor, vor sta, „emblematici și cuminți” cum zice poetul, în cizme de cauciuc, în fața crâșmei cu țoiul în mână, dând interviuri și lamentându-se, așteptând soldații, pionierii, uteciștii, studenții sau deținuții să le facă soarta, sau, dacă nu, măcar curățenie în ogradă.

Incredibilul Scutaru, un mutant în felul lui, scrie mai departe:

«Până atunci, livrăm livrabile într-o capitală cu sufletul pierdut între facturi, contracte cu multinaţionale, în sluj faţă de marele capital, în sluj faţă de propria neputinţă de schimbare.
Dacă mai ai în tine ceva uman, dacă te căieşti că poate te-ai transformat în neom livrator de livrabile, uită-te o clipă la cei care acum nu mai au nimic. Şi poate, în sălbăticia artificială a sufletului tău corporatist sau mutant, vei decide să fii din nou om…».

Nu-i așa că zice/combate bine? Social-liberalul fregolian își pune surtucul cu fața roșie la exterior, își întoarce, precum Janus, fața stângă și agită pumnul strâns. Spre vila lui Videanu, spre poșetele lui Udrea, spre casa de 800.000.000 de euro a lui EBA, spre avatarurile capitalismului imperialist și global. Căci, bineînțeles, acestea sunt de vină pentru nefericirea istorică și ciclică a unor oameni rămași la stadiul mental de nomazi.

Să vină Băsescu? Mai bine să vină Moise!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010