Europa – China la țintar

Am auzit, mai devreme, o știre preluată din „Ziarul Financiar” (Felix) potrivit căreia astăzi, adică cu două zile înaintea summit-ului UE de la Bruxelles, Angela Merkel și Nicolas Sarkozy ar fi adresat celorlalte 25 de state, prin intermediul unei scrisori trimise președintelui UE Herman Van Rompuy, un „ultimatum” potrivit căruia acestea trebuie să decidă, atenție!, până VINERI, dacă se înscriu într-o CU TOTUL NOUĂ construcție europeană, croită după regulile impuse de Germania și Franța. Conform acestui ultimatum, statele care nu vor confirma aderarea „vor rămâne pe dinafară”.

Cu alte cuvinte, ar fi vorba despre o cu totul altă variantă decât cele două pomenite de președintele Băsescu în conferința de presă de astăzi, ambele bazate pe prevederile actualelor tratate de la Maastricht, respectiv Lisabona.

Ca o paranteză, Victor Ponta, întrebat de Sorina Matei ce ar răspunde vineri unui asemenea ultimatum, a răspuns aiuritor… „Eu n-am primit o asemenea scrisoare”. Punct. LOL!

Sub rezerva veridicității știrii lansate de „ZF”, îndrăznesc să cred că, dacă ar fi real acest ultimatum, ar fi o imensă greșeală pe care Germania, Franța și celelate state care ar accepta o variantă „exclusivistă” ar comite-o și care ar lăsă, probabil și România pe dinafară.

Mă explic…

Cu această ocazie mi-am amintit de un excelent roman, intitulat „Deșertul tătarilor”, aparținând unui mare scriitor italian, neglijat în ultima vreme, Dino Buzzati.

Nu e niciun secret pentru nimeni că „tătarii” Europei (și ai lumii întregi) sunt… CHINEZII! Care, precum tătarii, vor sosi când nimeni nu se așteaptă.

Ce se întâmplă cu o nevastă neglijată știe oricine: își ia un amant. Pe care, până la urmă, îl aduce și în patul conjugal, pe principiul simplu al vaselor comunicante.

China are bani de plasat. Mult mai mulți decât toată Europa la un loc. Cine, cum și de ce SUA și Europa au îmbogățit China este un alt subiect, extrem de interesant. Țările europene lăsate de izbeliște vor fi terenul ideal pentru capitalul chinezesc. China va alege să ia pe bani puțini ciurucurile gen Grecia, dar și țările cu potențial, chiar ca România.

Este neclar care ar fi atitudinea țărilor cu deficite bugetare uriașe și cu datorii la fel de uriașe în cazul în care UE „CEA NOUĂ” le-ar lăsa pe dinafară. Eu cred că nu-și vor mai plăti niciodată datoriile.
Un eventual clivaj european petrecut cu „resentimente” și „animozități” s-ar face simțit, volens nolens, și asupra OECD sau, și mai grav, asupra coeziunii NATO.

Din această perspectivă, Federația Rusă poate fi un alt amant, mai violator, ce-i drept, dar scrupulele Rusiei sunt notorii.

© HotNews – 08/12/2011

Deja, Austria se pare că a zis un nein extrem de jenant la ideea impunerii unui deficit maxim de 3% în constituție. Ceea ce este doar un fleac față de celelalte „surprize” pregătite de Germania și Franța în planul propus.

Așadar o Europă „cu două viteze”, sau cu două zone, n-ar face decât să aducă Europei occidentale China în casă. Mai devreme sau mai târziu.

Tot Germania a mai făcut o gafă de proporții istorice aducând islamul în Europa atunci când a sacrificat Yugoslavia. Cei de vârsta mea știu, sau își pot închipui, ce ar fi fost astăzi Yugoslavia dacă rămânea în structura statală de pe vremea lui Tito, adică o vreme în care această țară se situa, din toate punctele de vedere, inclusiv politic, la cel puțin 20 de ani înaintea oricăror Polonii, RDG-uri sau Cehoslovacii.

Astăzi, statele musulmane nou create în Balcani, sunt ținute în frâu doar prin sărăcie.

Acum nu suntem cuprinși  în cine știe ce joc sofisticat de șah sau de go. Suntem niște buline pe cartonul unui ordinar joc de… ȚINTAR. Jocul de țintar european este într-o fază delicată. Orice poziție lăsată liberă poate fi imediat ocupată de adversar. Ar rămâne o chestiune de timp pentru ca „morile” realizate de instrus să consume toate piesele Europei.

Foto preluată de pe http://madalinaciucu.wordpress.com

Nu-i cred atât de fraieri nici pe Angela Merkel, nici pe Nicolas Sarkozy, oricât de enervați ar fi de escrocii care au tocat, ani de zile, banii și munca popoarelor lor.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

.

«Pădurea africană și nord-africană» din Schengen

Franța și Germania au găsit de cuviință să ceară amânarea întrării României (și Bulgariei) în „Schengen”.

Președintele Băsescu nu se lasă și nu lasă România fără atitudine. Unii îl critică, alții prevăd apocalipsa diplomatică („Plecăm la război cu Germania și Franța?”). Aceiași care, probabil, l-ar fi acuzat de slugărnicie dacă ar fi tăcut și ar căutat calea „șmecheră” a lui „nene iartă-mă”.  Să nu uităm ce-a pățit atunci când, consecvent unor principii absolut firești, a determinat menținerea prezenței contingentelor militare românești în teatrele de operațiuni alături de aliații americani.

Motivele reale ale Franței și Germaniei nici nu au importanță atâta timp cât ideea oficială este că am constitui un pericol și o amenințare pentru țările occidentale în cazul în care România ar deveni un fort Bastiani în calea unor tătari la fel de prezumtivi precum cei ai lui Buzzati.

Se spune, absolut eronat: «Concret, pentru români, care nu sunt membri în Schengen, consecinţele concrete constau în faptul că trebuie să prezinte paşaportul sau buletinul din când în când, să ocolească puţin prin aeroporturi, prin alte terminale şi că, deocamdată, povara păzirii frontierelor cade pe unguri.» O astfel de afirmație, făcută de Cristian Câmpeanu (pe care în alte contexte îl apreciez) în „România Liberă”, este falsă sau cel puțin incompletă, pentru că, la ora actuală, Ungaria nu păzește decât vag frontiera Europei, făcând un fel de ariergardă de salon, România  fiind, alături de Bulgaria, principalul vameș și grănicer al UE pe partea de sud-est. Diferența este că Ungaria primește bani europeni pentru trebușoara asta, în timp ce noi luăm castane.

Să vedem de la cine.

Franța, faimoasa promotoare a politicii gaulliste postcoloniale, a ajuns o țară invadată de franco-africani, de franco-asiatici, de franco-magrebieni ajunși la a treia generație și care continuă și azi să-și aducă triburile prin alianță în hexagon. E drept că prin trucul inexistenței ideii de „naționalitate” sau „etnie” caracteristic Franței, toți aceștia sunt „citoaieni”, deci francezi. Doar țiganii noștri cerșetori și manglitori sunt personæ non gratæ, în timp ce arabii lor, care dau foc la mașini și se bat cu forțele de ordine, sunt okay. La fel de adevărat este că în Franța a ajuns la Elysée un cuplu alogen, hungaro-iudeo-italian, în timp ce în România Mădălin Voicu n-a ajuns încă la Cotroceni.

Astăzi, tot felul de inculți văd un pericol de infiltrare prin granița României a unor imigranți clandestini, fără să-și amintească că, de exemplu, Frontul Național, partidul de extremă dreaptă al lui Jean-Marie Le Pen, a crescut continuu începând din 1990, pedalând pe denunțarea… corupției și pe adversitatea față de non-francezi, pe xenofobie și a ajuns a treia formațiune politică din Franța în 2002, tocmai din cauza numărului exagerat de mare al imigranților „jenanți”, care nu prin România au intrat. De fapt, a existat o expansiune a extremei drepte în întregul occident la sfârșitul secolului trecut mai ales din cauza fenomenului imigrației, imigrație care nu a avut nimic de-a face cu România, cu extinderea UE sau cu Schengen.

Nu degeaba spunea chiar Jean-Marie Le Pen că romii reprezintă «copacul care ascunde pădurea africană și nord-africană» (AFP).

Germania se află și ea într-o situație similară, fiind pe cale de islamizare, după ce minoritatea turcă importată prin anii ’60 pentru a da cu mătura, în calitate de „Fremdarbeiter”-i, tinde să ajungă tot mai influentă (între 4 și 5 milioane).

Olanda trage și ea ponoasele unei politici „reparatorii” cu privire la foștii subiecți coloniali.

Brusc, acestor țări li s-a năzărit că civilizațiile lor imaculate sunt amenințate de africani, asiatici sau arabi, ba chiar și de moldoveni. Iar de vină pentru întunericul din harlemurile lor ar putea fi… România.

După introducera monedei europene, Euro, cine a avut cele mai mari avantaje? Oare nu tocmai îngrijoratele astăzi, Franța și Germania, care n-au chef să suporte acum și necazurile monetare? Problema actuală a acestor două mari puteri europene nu este România, ci celelalte mari leagăne de cultură și civilizație occidentală, din zona Euro: Spania, Portugalia, Irlanda, Estonia, pe care trebuie să le susțină nu cu un amărât de vot, cu o vorbă bună sau cu un gest simbolic, ci cu miliarde și miliarde de Euro. Ceea ce-i costă pe contribuabilii francezi și germani. Deocamdată România a adus sau a transferat bani acestor țări, și nu numai lor, mai mulți decât a costat sau a absorbit.

Teoria despre amânarea aderării României la spațiul Schengen cauzată de chestiuni legate de justiție și corupție, de aspecte contigue Mecanismului de Cooperare şi Verificare, este o imensă ipocrizie destinată fraierilor.

O atitudine care să reflecte faptul că nu toți suntem fraieri cred că este o atitudine salutară.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Țigani sau oameni?

Am impresia că trăim într-o lume de tâmpiți.

Când o să se înțeleagă, odată pentru totdeauna, chiar și de către autorul acestui articol („La situation des Roms: petit rappel de droit européen”, in Journal du marché intérieur, 26/08/2010), că de curând Italia și acum Franța NU AU EXPULZAT ROMI / ȚIGANI, ci au REPATRIAT PERSOANE FĂRĂ OCUPAȚIE, FĂRĂ SURSE DE VENIT LEGALE, FĂRĂ DOMICILIU LEGAL, FĂRĂ STATUT CLAR, DE ALTĂ CETĂȚENIE (că încă nu s-a ajuns la… cetățenia europeană), pe baza unor prevederi legale care NU contravin legislației comunitare.

Mania de a comenta ipocrit și de a prezenta TOTUL în registru etnic / rasist / naționalist este veche. Dă bine… progresist, intelectual și democratic.

De fapt, cei care se referă la „romi” în cazul de față, DE UNDE ȘTIU CĂ PERSOANELE REPATRIATE DIN FRANȚA SUNT ROMI? Le scrie pe frunte, în acte, se declară ele în bloc de etnie romă???

Rasiști și discriminatori sunt tocmai cei care fac mereu referire la rasă, la etnie, la naționalitate, strivindu-i cu etichete și nelăsându-i pe țigani, pe evrei, pe congolezi, pe maghiari, pe latinos sau pe oricare alții să fie… OAMENI.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010