Cauza golăniei de la Finanțe (update)

Astea sunt „stimulentele” primite de salariații Ministerului de Finanțe în luna aprilie 2010.

Ceea ce vedeți în tabel, e venit net, nu salariu (a se vedea și mențiunile de la sfârșitul tabelului)!

Uitați-vă, de curiozitate, la pozițiile 736-807 și 1254-1256.

Cum dreacu’ să nu faci grevă dacă pierzi așa ceva…

Ar fi fost interesant dacă exista și un total al coloanei 3 pentru a putea calcula venitul lunar mediu net pe minister…

Merită o „pamflegmă”!

Clic aici

Venit_aprilie2010_MFP[1]

pentru a vizualiza tabelul integral intitulat

SITUAŢIE
privind veniturile salariale nete realizate de personalul din Ministerul Finanţelor Publice – Aparat propriu
şi unităţi subordonate, inclusiv veniturile nete incasate de demnitari, altele decât cele realizate din salarii în luna aprilie 2010

 

În capul de tabel se poate vedea temeiul legal al acordării acelor stimulente: Ordonanța de Guvern Nr. 92 / 2003. Am fost curios să văd despre ce e vorba.

Ordonanța, fiind din 2003, este dată și semnată de premierul P.S.D. de atunci, Adrian Năstase.

Articolul care reglementează acordarea de stimulente este art. 187, initulat „Dispoziţii privind funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale” (subl. mea), și are următoarele trei puncte:

(1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie potrivit legii.

(2) Ministerul Finanţelor Publice poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu şi din unităţile subordonate (subl. mea), după caz, prin reţinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită potrivit prevederilor prezentului cod, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, precum şi din surse reglementate prin alte acte normative.

(3) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu şi din unităţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice, care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (2), va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar şi va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Așadar, deși articolul se referă la FUNCȚIONARII PUBLICI, definiți și desemnați clar prin Legea nr. 188 / 1999, tovarășul Năstase face șmecheria de a extinde acordarea de stimulente la TOT PERSONALUL din aparatul Ministerului de Finanțe.

De ce? Ghiciți.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Pictorial cu morți de foame

«URLĂ FOAMEA-N NOI»

„Muuugetari” lihniți de foame • © Gândul

Un nemâncat flămând care n-are… • © Apropo.ro

Și un nemâncat sătul care are… noțiunea sfertului • © Gândul

Dolores Ibaruri sau Ana Pauker redivivus? • © Gândul

O suflătoare într-un fluier roșu

Imaginea cu pene a culturii „bugetare la stat” • © Apropo.ro

Mitingul pinguinilor, un… FÂS!

„MARELE MITING SINDICAL” a fost un fâs în formă de șezătoare! S-a văzut că Vanghelie nu a participat cu grătarele. Ce s-a întâmplat de fapt în Piața Victoriei? Mitingul a făcut… POC!

• Noroc că a fost soare. Au participat, așa cum au promis liderii, în jur de 60.000 de manifestanți, socotindu-le și umbrele.

• A zbierat ca la ușa cortului maniacul nevrozat Marius Nistor, care le striga celor  30.000 de pinguini că sunt 60.000.

• Hossu a cerut „dictatorului” DEMITEREA (sic!) guvernului, în baza unei Constituții de dânsul inventate.

• Marica a spus nimic.

• Cornea a vorbit, ca de obicei, agramat.

• Au rămas la fund liderii sindicali compromiși în afacerea „Realitatea”.

• Nimeni nu a pomenit vreo SOLUȚIE.

• Au suflat în fluiere niște matracuce supraponderale deprinse cu gestul (ceea ce indică o îmbucurătoare emancipare).

• S-a suflat și în buhai.

• „Coregrafia”, de prost gust, după moda mitingurilor ceaușiste de pe stadionul 23 August.

• Au bălmăjit niște aiureli câțiva confuzați.

• S-a cântat un cântecel haios despre Boc pe muzica dansului pinguinilor, cu care manifestanții s-au identificat perfect.

• S-a strigat „DE-MI-SI-A!”

• Activiști PSD mascați s-au agitat încercînd, fără spor, să agite.

• S-a declarat cu patos „NU SUNTEM DE ACORD!”.

• S-a strigat „JOS!”, deși fluierătoarele fluierau cu susul.

• Minerii n-au mai ajuns până în piață, oprindu-se, probabil, în cârciumile de pe drum.

• Televiziunile s-au străduit din răsputeri să facă ca mica scenetă de cămin cultural să pară o superproducție în Panavision.

• Cristina Șincai (RTV) și Alessandra Stoicescu (A3) s-au chinuit să taie microfonul fraierilor care făceau gafe sau care vorbeau „incorect politic”.

• Panarama s-a încheiat apoteotic în ritmurile unui fel de manele rap interpretate de Cerebel.

• În urmă n-a rămas nicio concluzie, ci aceeași confuzie.

• S-a amenințat cu greva generală (pe care profesorii o vor face, practic, în vacanță).

• Sindicatele și-au arătat adevărata măsură a incompetenței, neputinței, demagogiei și ipocriziei de carnaval.

• Marea izbândă a luptei sindicale s-a consumat prin fugărirea, huiduirea și stropirea cu apă a parlamentarului PDL-ist Hoară, care fusese invitat de Antena 3 la „studioul” amenajat în piață.

• Lumea sastisită a plecat la un suc și-o bere, ceea ce a sporit consumul și deci bugetul. A fost singurul efect pozitiv al acțiunii.

• În rest, a rămas cum am discutat. Ca-n gară.

• Și gunoaie și spații verzi călcate în picioare.



***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Apocalypse now!

Sunt indubitabile câteva fapte:

1. Conducerea PSD s-a situat, încă de la începutul guvernării coaliţiei PD-L + PSD, pe o poziţie de permanentă dinamitare a politicii executivului.
2. Parlamentarii PSD s-au situat, practic, în opoziţie deşi teoretic ar fi trebuit să susţină guvernul.
3. Interesele politice dar mai ales personale ale lui Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase au fost mereu contrare acordului semnat cu PD-L.
4. Am avut de-a face cu o IEŞIRE de la guvernare, nu cu o excludere de la guvernare a PSD, fapt certificat de toti analiştii şi consilierii care nu-i dădeau nicio şansă candidatului Geoană din poziţia de co-preşedinte al coaliţiei de guvernare.
5. Se pune la cale o moţiune de cenzură, cu valoare şi consecinţe de trădare naţională, care va arunca România în aer definitiv.

În aceste condiţii astăzi, PSD, prin vocea aceluiaşi Geoană, declară că va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. După declaraţiile deja date, îmi este greu să găsesc un punct şi comun şi univoc al celor două partide în motivarea moţiunii. Liberalii susţineau ideea unui guvern de tehnocraţi, ceea ce este cel puţin o naivitate dacă n-ar fi o ipocrizie. Social-democraţii merg pe ideea nelegitimităţii guvernului Boc II, neputându-se lega de aspectele politice, căci actulaul executiv nu face decât să continue aplicarea unui program de guvernare elaborat, asumat şi în mare măsură aplicat de foştii miniştri PSD cu acordul întregului partid.

A crede că se poate forma rapid un guvern apolitic de tehnocraţi care să şi poată lucra este o nerozie marca Patriciu-Antonescu. N-a putut lucra în condiţii normale un guvern cu o susţinere parlamentară de 70%, aşa că un guvern fără nicio susţinere politică ar fi chiar absurd. De asemenea, orice om nelovit cu leuca în cap îşi dă seama cam cum s-ar desfăşura şi cam cât ar dura negocierile interpartinice privind componenţa unui asemenea guvern. O nebunie!

O eventuală adoptare a moţiunii de cenzură ar doborî guvernul Boc II. Ce se întâmplă mai departe? Există doar două posibilităţi teoretice:

1. Preşedintele Băsescu îl redesemnează pe Emil Boc să formeze un nou guvern (sau desemnează un alt membru PD-L), pe care parlamentul l-ar refuza ş.a.m.d.;
2. Preşedintele Băsescu acceptă ideea unui guvern de tehnocraţi şi desemnează un neutru, urmând discuţii şi certuri nesfârşite.

În ambele situaţii perioada de adevărată NON-GUVERNARE s-ar prelungi până la data alegerilor prezidenţiale.

Adică… TOUCHÉ!

Căci ce vor, de fapt, atât PSD cât şi PNL? Vor, cu preţul aruncării definitive a ţării în haos, să provoace o ADEVĂRATĂ CRIZĂ POLITICĂ. După situaţia anarhică creată de nişte sindicate politizate, iresponsabile şi ipocrite, cei doi lideri, Geoană şi Antonescu, sunt, iată, în stare să sacrifice întreaga ţară, înrăuntăţindu-i poate ireversibil situaţia economică şi financiară, doar pentru a-l pune pe Traian Băsescu într-o situaţie proastă din punct de vedere electoral. APOCALYPSE NOW!

Sindicatele, prin această grevă generală, au demonstrat întregii ţări, dacă mai era nevoie, unde se situează. A cere creşteri salariale într-un moment în care aproape peste tot în lume guvernele au redus salariile bugetarilor, a nu recunoaşte ceea ce au declarat ferm şi clar atât premierul cât şi ministrul de finanţe, ba chiar a reiterat şi ministrul demisionar Marian Sârbu şi anume că veniturile salariale aflate în plată în prezent NU vor scădea odată cu aplicarea legii salarizării unitare este o dovadă clară de rea credinţă.

Duplicitatea politicienilor din opoziţie, care ba cer reducerea cheltuielilor bugetare, ba susţin acţiunile sindicatelor care nu acceptă niciun compromis în acest sens, arată că, pentru ei, mercenari politici, nu contează decât interesele de partid şi, mai presus de orice, înlăturarea lui Traian Băsescu.

Nicioadată nu s-au folosit atâtea invective: de la mineresc-prezidenţialul „dă-l în mă-sa” (adică „dă-l în pizda mă-sii”), la elegantul „codoaşă bătrână”, metaforele lui Dragnea, Vanghelie, Geoană, Hrebenciuc, etc. nu mai ţin cont de nimic.

Disperarea este uriaşă, căci miza este, într-adevăr, uriaşă. La PSD, unde s-a văzut clar că Iliescu a preluat din nou conducerea alături de Vanghelie şi Năstase, miza sunt dosarele revoluţiei şi mineriadelor, dosarele de corupţie şi trafic de influenţă. La PNL, miza este şi una penală dar şi una politică, partidul fiind la un pas de a lua calea PNŢ-CD-ului. E vorba de PUŞCĂRIE! De puşcărie pe viaţă pentru unii. E vorba poate de miliarde de euro… De pierdut sau de prădat în continuare.

Electoratul are de ales, de fapt, între două persoane: Traian Băsescu şi Ion Iliescu, fiecare cu tot ceea ce ştim că reprezintă. A crede că Oprescu sau Antonescu n-ar cădea instantaneu în buzunarul PSD este o naivitate.

Avem, de o parte, pe acel Traian Băsesscu cu relele şi bunele lui şi, pe de altă parte, coaliţia celor pe care îi „deranjează” formată din personaje arhetipale:

1. Ion Iliescu
2. Adrian Năstase
3. Marian Vanghelie
4. Dan Voiculescu
5. Corneliu Vadim Tudor
6. Dinu Patriciu
7. Sorin Ovidiu Vântu
8. Sorin Roşca Stănescu

Aceştia sunt adevăraţii contracandidaţi cartelizaţi ai lui Traian Băsescu. Titularii cu şanse (Oprescu, Geoană, Antonescu)  înscrişi pe listele electorale nu sunt, în modul cel mai evident cu putinţă, decât nişte marionete ale celor enumeraţi mai sus. Iar ceilalţi actori din această piesă formează doar gaşca.

Adevăraţii cavaleri ai acestei apocalipse (pro)vin din gheena comunisto-securistă şi preluarea acum din nou a stindardului de către Ion Iliescu nu este deloc întâmplătoare.

El este cel care a condus şi girat, incontinuu, între decembrie 1989 şi decembrie 2004 RESTAURAŢIA postrevoluţionară cu faţă umană. El este cel către care converg şi Oprescu şi Geoană şi Patriciu-Antonescu şi Năstase şi ceilalţi. Traian Băsescu a avut curajul să se contrapună „lumii” iliesciene. Scoaterea la iveală a celebrului bileţel roz a reprezentat scânteia REVOLUŢIEI lui Băsescu. Elena Udrea, cea care a fost instrumentul declanşator al „ereziei”, plăteşte acum, aproape zilnic, curajul avut atunci.

Avem în faţă o scenă politică de esenţă aproape antichristică. Trăim într-o societate răsturnată în care în cer se află iadul din care Traian Băsescu trebuie alungat precum un Antilucifer. De cinci ani de zile, de la momentul „păcatului iniţial”, cel al devoalării şi respingerii metodelor instaurate în sistemul Iliescu, tolerate şi perpetuate şi de către regimul Constantinescu, Băsescu a fost în permanenţă demonizat, mereu şi mereu pentru cauze şi în situaţii care, în alte cazuri, rămâneau complet ignorate. Este, ca într-o oglindă, cazul abuzurilor la care este supusă şi Elena Udrea pentru nişte „vini” imaginare, în timp ce situaţii cu adevărat grave – ca afacerea „Sterling”, de pildă – sunt trecute sub tăcere. Băsescu este astăzi acuzat de „gregaritate” şi de „tendinţe dictatoriale” de către un personaj care a chemat minerii pentru a bate, a maltrata şi chiar a ucide români care i se opuneau, care a provocat un adevarăt exod de intelectuali în 1990-1991, care a blocat România timp de zece ani din mersul ei firesc către occident, care a instaurat unul dintre cele mai corupte şi mai retrograde sisteme din Europa şi un regim politic între 2000 şi 2004 recunoscut unanim pe plan internaţional ca fiind corupt şi de sorginte comunistă. Acel regim, acel PSD, în ciuda tentativelor mai mult sau mai puţin mimate, nu s-a reformat. Acum chiar a renunţat la orice mască.

Astăzi, sinistrei figuri a lui Ion Iliescu i se alătură, fără scrupule sau remuşcări, liberalii în frunte cu Crin Antonescu, care nu vor cu niciun chip să recunoască că pervertesc, cu bună ştiinţă, ideea de liberalism în România, numele şi istoria Partidului Naţional Liberal de dragul intereselor judiciare şi pecuniare ale celui care stipendiază – şi nu de ieri de azi – atât PNL-ul cât şi PSD-ul.

Astăzi, pe cine vedem alături de acelaşi Ion Iliescu? Îl vedem pe Petre Roman, sclerozat politic (şi poate că nu numai) şi ajuns… liberal (!), după ce sub guvernarea şi oblăduirea lui sediul PNL a fost devastat. Un Petre Roman neiertător cu Băsescu, care i-a luat locul la conducerea PD în mod democratic, după un eşec lamentabil. Petre Roman total amnezic când e vorba despre răsturnarea lui de la putere prin lovitură de stat minerească soldată cu alţi morţi şi răniţi de către acelaşi Iliescu. Tot alături de Iliescu apare şi Constantinescu, schimonosit de invidie şi de nimicnicie, în stare de orice compromis, chiar şi cu Voiculescu, cu Roşca Stănescu sau cu alţi dovediţi de către CNSAS.

Poporul român, cu bugetari hăbăuci sau conştienţi, cu intelectuali şi manageri, cu specialişti, cu muncitori şi ţărani, cu şomerii lui, cu întreprinzătorii care trag de 20 de ani ţara în ciuda edecului care ar ţine-o în loc, trebuie să înţeleagă că, până ce Autorul Suprem va introduce în povestea devenirii noastre un Făt-Frumos mesianic, va trebui să ne descurcăm cu Băse al nostru.

Cine poate dovedi că oricare dintre oponenţii cu şanse de a ajunge în turul al doilea cu Traian Băsescu este de capul lui şi nu este, direct sau indirect, maneta prin care grupul pesedist al lui Iliescu şi Vanghelie va pune mâna discreţionar pe putere?

Băsescu este singur. S-a văzut că aşa zisa lui camarilă – grupul de la „Golden Blitz”, grupul „asfaltatorilor” – s-a mutat cu arme, bagaje, şpăgi şi contracte în curtea lui Orban în clipa în care liberalii au rămas singuri la guvernare. În timp ce baronii PSD sunt legaţi ombilical de structurile lor de partid. Iar „baronii” PD-L nu există pe lângă ei.

• Crin Antonescu – o nadă-fantoşă, o carte moartă destinată celor cu vederi de dreapta şi nazuri intelectualiste;

• Mircea Geoana – decarul oficial al chintei;

• Sorin Oprescu – asul din mânecă destinat celuilalt capăt al chintei la care joacă Iliescu.

Orice alte consideraţii politice, ideologice, morale sau de altă natură nu mai sunt operante. Televiziunile nici nu mai contează.

Aşadar Băsescu sau Iliescu…

Noi sau ei!?!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

____________________________________________

P.S. – Vezi şi articolul Geoană + Antonescu = Oprescu ?