„Gabriela Vrânceanu Firea a trecut cu brio proba de incultură: opera Bolero de Ravel și aria Văduva Veselă”

Râsu’ plansu’ | Ediție online

26.10.2011

«Știrista de la „Antena 3” s-a întrecut pe sine în comentarea spectacolului de gală, în cinstea Regelui Mihai, de la Opera Română, încurcând jenant compozitorii, canzonetta cu aria, boleroul  cu opera, „Imul Regal” cu „Marșul Triumfal”. „Scăpările culturale” au fost semnalate de Liana Ghiorghioff, care a comentat un articol din „Evenimentul zilei” referitor la evenimentul de marți seara. Verificând, am constatat că are dreptate.

Reproducem textul doamnei Liana Ghiorghioff:

Nu am comentat şi nu vreau să comentez niciunul din evenimentele de ieri. S-a scris prea mult, s-a exagerat prea mult şi într-un sens şi într-altul. Au fost evenimente frumoase, memorabile, normale.

Nu mă pot împiedica să nu comentez în schimb cum a fost caricaturizat frumosul spectacol de la Opera Română, transmis de „Antena 3”, de comentariile mult prea incultei Gabriela Vrânceanu Firea Pandele. N-a găsit „A 3!” un personaj „mai cu carte” pentru a nu strica frumuseţea evenimentului cu nişte comentarii absolut neghioabe ale susnumitei doamne?

Astfel am aflat că „O sole mio” e o arie și nu o canţonetă, că preferinţa muzicală a reginei Ana e „opera Bolero de Ravel”, că „aria Văduva veselă” a fost cântată în premieră de Haricleea Darclée (Doamne, apără!), că „Granada” de Augustine Lara e un cântec mexican care a fost cântat și de Baccara(!?).

Cireaşa de pe tort a constat în explicaţiile furnizate la prezentarea „Marşului Triumfal” din opera „Aida”. După „intelectuala” Gabriela Vrânceanu… etc., compozitorul Eduard Hubsch a câştigat cu acest marş (?) concursul pentru „Marşul Regal”(?). „Marșul” a fost schimbat în 1884, când Vasile Alecsandri i-a scris versurile!!? A încercat la sfârşitul intonării piesei s-o dreagă, dar mai rău a încurcat-o și de-abia când, la finalul spectacolului, s-a intonat „Imnul Regal” cu toata sala în picioare, moment de extraordinară emoţie, a reușit să spuna de la  A la Z povestea „Imnului Regal”, care nu avea nicio legatură, dar absolut niciuna, cu „Marşul Triumfal” din opera „Aida”, de Verdi.

Eu ştiam ca Vrânceanu e o țațuşcă incultă… dar nu-mi închipuiam că e chiar în halul ăsta!

Chiar daca textul i-l făcea un lucrător în studioul „A 3”, o altă persoana, cu doxă, n-ar fi citit prăpastiile alea!

Spectacolul în sine a fost frumos, îngrijit, emoţionant ! Păcat de prezentare!»

**********************************

Nota mea: Neamul prost, precum prostul prost, până nu e și fudul nu e neam prost și prost destul…

© / 02 octombrie 2011 – Amenzile C.N.A.

Amenzile în bani date de C.N.A. televiziunilor care dezinformează, manipulează și mint ar trebui înlocuite cu amenzi în MINUTE de suspendare a emisiei.

Ia să vezi ce grijulii cu adevărul și cu deontologia ar fi vuvuzelele dacă ar ști că postul care le plătește ratele și furajul riscă, din cauza lor, 20.000-30.000 de întrerupere. Adică vreo 2-3 săptămâni…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Petre Barbu, „Presa ca o flegmă”

__________________________________________________

Presa ca o flegmă

Petre Barbu, senior editor • 22 octombrie 2010

__________________________________________________

Pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public?

«Stenogramele discuţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii şi managerii trustului său de presă seamănă cu nişte flegme. Groase şi verzi. Am simţit un puternic disconfort al viscerelor când am citit cum Stelian Tănase îi cerea voie patronului să se ducă la TVR 1 să comenteze rezultatele alegerilor prezidenţiale. („Problema ­este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…”) Parcă Stelian cerea voie tatălui să se ducă afară, să se joace cu p… în nisip. În faţa patronului nu mai era analistul politic tobă de păreri, care măcăne jovial în fiecare vineri seară cu Mircea Dinescu. (Şi când mă gândesc că Tănase a condus cândva „Revista 22” şi a fost membru fondator al GDS!).

Ce jalnic mi s-a părut Cornel Nistorescu care i-a dat în gât pe „ăştia de la Realitatea”, care „au de două zile caseta cu povestea Alro şi nu vor s-o dea”. Imaginea lui Nistorescu, care îi şuşoteşte în ureche stăpânului cât de proaste şi rele îi sunt slugile, este memorabilă, oricât am blama aceste stenograme. Ce caraghios este „faimosul” manager de presă Sergiu Toader, care aproba, ca un yesman desăvârşit, „strategia de business” a stăpânului. („Absolut! OK! E corect, da!”)

M-am ţinut de burtă, de parcă băusem pilitură de electrozi de sudură cu suc de roşii, când am citit cum gomosul Doru Buşcu se făcea preş şi cum simandicosul manager de la Realitatea TV, Cătălin Popa, îi raporta „cârmaciului” ultimele „realizări”. Să mai spun ceva despre odiosul Bogdan Chirieac? (Şi când mă gândesc cu câtă emfază vorbeşte despre geostrategia politică a Rusiei…)

Aceste flegme au un singur destinatar: consumatorul de presă (scrisă şi audiovizuală). Modul acesta de administrare a presei exclude cu cinism publicul. Mai mult, îl umileşte. Românul care scoate din buzunar bani pentru a cumpăra produsele de presă şi cărora le asigură audienţa (vânzările de publicitate!) este ignorat şi manipulat. Dacă trusturile de media din România, aflate în proprietatea aşa-numiţilor moguli, funcţionează după astfel de „strategii de business”, să nu-i mai mire pe ziariştii oneşti de ce scade audienţa muncii lor. Pentru că alţii, slugi şi pupincurişti de vocaţie, le îngroapă credibilitatea. În fond, pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public? Ce încredere mai poate avea consumatorul de presă într-un jurnalist onorabil şi cinstit, care munceşte la trusturile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu? Mai ales când trăieşte tot timpul cu suspiciunea (sau dovada) că informaţia pe care o cumpără este otrăvită! Sau totul este umplut cu flegmă şi publicul nu mai are scăpare?

Aceste stenograme nu vor schimba faţa (sau feţele) presei româneşti. Să le căutăm scuze acestor oameni de presă sau să le plângem de milă este ca şi cum am juca rolul unui chelner care, înregistrând plângerea unui client că ciorba îi miroase a urină, l-ar chema pe bucătar şi acesta, după ce ar evalua situaţia, ar scuipa gros şi verde, asigurându-l pe client că a adăugat ingrediente naturale. Poftă bună!»

Tolontan, tigrul Amnéziei

Efectuez lectura „recomandării” făcute de cineva și anume a articolului intitulat „Animal Planet la Cotroceni” – semnat de Cătălin Tolontan pe blogul său – și o comentez (vai mie!), punct cu punct, în direct și în timp real, cum se zice. Bineînțeles, fără a citi producția acestui Sherlock Holmes al gazetăriei românești, adică o altă tentativă penibilă de justificare a injustificabilului,  articolașului meu nu-i mai rămâne decât aspectul ludic. Deci… GO!

• După seria de mare insucces „Solidarii” (cu Vântu), iată pe ecrane, în „Labavizion”, seria „Justificatorii” (milițienilor-derbedei). Tolontan nu duce chiar tava, dar este un fel de halebardier 6.

• „Mitologia sportului” constă, la talentatul Tolontan, în „ieși afară, javră ordinară”. Bon, e un început promițător.

• Tolontan este, de altfel, un iscusit hermeneut al limbajului stadioanelor, explicând ce vorbă banală, ba chiar justițiară, este, de fapt, acest „ieși afară, javră”. Avem de-a face cu un ezoterism rezervat inițiaților, pe care maestrul Tolontan ni-l descifrează, destăinuindu-i înțelesurile absconse.

• Nu mă mai refer la vina colectivă a „jurnaliștilor sportivi”, printre care și Tolontan, de a fi adus nu numai comentariul sportiv la halul de gregaritate, de mahalagism și de penibil la care a ajuns, ci și frumosul sport fotbal la mintea și cheremul unor Becali, Dragomir & Comp.

• Textul edulcorează tema. E vorba despre justificarea protestelor, în general, despre modul de manifestare, în general, despre fățărnicia tâmpă a celor care exhibă documente irelevante. Tolontan ajunge, însă, inevitabil, la „vina lui Băsescu”, temă-punct pe fluturașul chenzinal de la grupul „Intact”. N-ai băgat „Băsescu e de vină”, nu papi ochișor.

• Tolontan este – împreună cu CTP, pe care și-l asociază întru rele -, DIN NOU, un mincinos-prin-decontextualizare. Justifică, pueril, după modelul „da’ tu?”, grobianismul milițienilor prin modul colocvial de a vorbi al președinteului. Zice:

«Dar nici președintele României nu se (? – n.m.) poate pretinde politețe de la semenii săi atît timp cît, nu mai devreme de acum cîteva zile, el iî făcea “maimuțică” pe unul dintre liderii Opoziției și pretindea ca îi citește acestuia pe fața infantilitatea.»

Numai că Tolontan uită să justifice la milițieni și penisul de pe figura lui Boc, care n-a vorbit în viața lui urât, uită „muia” oferită propriului ministru, care este un om de-o corectitudine exemplară în ceea ce privește exprimarea, uită să justifice și toate porcăriile spuse de chiar colegii săi despre Udrea, omite mojiciile la adresa miniștrilor de finanțe, al muncii sau al transporturilor, uită că lansarea în premieră națională a măscărilor porcoase a avut loc la tribuna parlamentului României, de unde premierul Năstase invita inclusiv doamnele să-i numere coaiele, pe care ulterior s-a văzut că nici nu le avea la el atunci când se acundea de justiție sub poalele imunității parlamentare.

Tolonatn se vrea un maestru al speculației specioase, dar nu e decât un inabil fraieritor de alba-neagra. Adică… Tolontan e un făptuitor de escrocherii intelectuale care abuzează de credulitatea beátă a unora sau altora. Acest Tolontan face parte, în cadrul miliției voiculesciene, din categoria „milițieni buni, cu 8 clase”, diferențiându-se de „milițienii bătăuși cu 4 clase”. El apare mai „spălat” decât unii ca Badea, Ciutacu sau CTP. Astfel îi induce în eroare pe „deținuții” captivi ai grupului media respectiv, părând mai ponderat, deci mai credibil. De fapt e cu atât mai pervers.

• Când Tolontan zice direct „când îi insulți pe cei care te critică” și „dar nici așa nu comunică președintele cu criticii săi” este clar că se adresează exclusiv fanilor săi de pe stadioane și fanaticilor cu intelect redus. Orice om cât de cât avizat și dotat cu un dram de discernământ își dă seama că Tolontan minte IAR, utlizând aceeași eternă metodă ieftină de fraiereală care se predă la învățământul politic media din cadrul trustului care-l hrănește: înghesuirea unui neadevăr obez sub un adevăr pipernicit. Adică mizeriile, trivialitățile și jignirile lui CTP, ale lui Nistorescu, ale lui SRS, ale derbedeilor de la PSD și PNL sunt „critici”, în timp ce răspunsurile lui Băsescu sunt „insulte”? Adică „chiorul”, „piticul” și „curva” sunt critici, iar „infantilul” e o insultă? Să fim serioși… Până unde pot merge cu prostia abusurdă sau ticăloasă cei care înghit astfel de pere mălăiețe? Cu astfel de fente pot fi convinși doar cei care se VOR a fi convinși și nu reușesc de unii singuri, prin mijloace intelctuale proprii. De fapt, când tu însuți îți intitulezi articolul „Animal Planet la Cotroceni” riști lejer, tot în limbaj simpatico-fotbalistic, sau sindicalist, un „animal e mă-ta, boule!”. Ceea ce, desigur, ar fi o insultă ordinară aruncată unei critici subtile. Chiar dacă, la final, jmekerul autor aruncă insulta respectivă în capul gol, adică fără de cașchetă, al milițienilor.

• Dacă Tolontan n-a reținut din activitatea politică de la Cotroceni decât tema cu plantele medicinale înseamnă că se află în tratamente homeopatic-naturiste. Poate pentru greața pe care și-o autoinspiră.

• Tolontan, dintr-o jenă poate explicabilă, nu poate evita instinctul răufăcătorului care revine la locul faptei și ajunge, volens nolens, la chestiunea cu patinoarul de la Brașov, care i-a rămas ca un găinaț indelbil pe față și pe „operă”. Introduce în discuție subiectul respectiv ca nuca-n perete, într-un context care n-are nici legătură cu obsesia sa. Citez:

«Nu așa se vorbește cu președintele țării tale, dar nici așa nu comunică președintele cu criticii săi! La finalul emisiunii de la “Nașul”, Traian Băsescu a ironizat, fără s-o numească, evident, investigația despre patinoarul de la Brașov, spunînd că “ați văzut, unii încearcă să facă praf patinoarul”, asta în timp ce forfeca aerul cu mîinile, mimînd distructivitatea ziariștilor.»

Ce are „vorbitul” și „comunicatul” cu patinoarul care l-a făcut de râs pe Tolontan? Nimic. Doar ranchiuna meschină a celui care nu-și poate recunoaște greșelile.

• „Ingenuitatea” ipocrită a unui simbriaș al trustului „Intact” devine chiar penibilă la final, atunci când se aduce vorba despre „starea de război”. Adică nu în redacții, nu în televiziuni, nu la P.S.D. și P.N.L. se urzesc și se fomentează zilnic teme și campanii absurde, denigratoare, calomnioase, alarmiste, belicoase, ci… la Cotroceni? Domnul Tolontan sare de pe fix pe măsură ce se ambalează. Curba fatidică vine la sfârșitul articolului, iar Tolontan iese în decor cu frânele muci, cu direcția varză și cu logica praf. Adică editorialele dictate la telefon de moguli unor vuvuzele de trist renume, sau știrile despre poșetele lui Udrea, sau „breaking news”-urile apocaliptice, sau perorațiile incontinente ale tonomatelor și ale invitaților lor de talia Marianei Câmpeanu sau Mădălin Voicu, pe teme dictate ar putea să intereseze pe altcineva decât masa de „Animal Planet” pe care Tolonatn o reprezintă fără niciun brio? Când majoritatea ziariștilor recunosc, în momentele lor de luciditate, că juranlismul românesc a ajuns un căcat modelat de patronii de presă după chipul și asemănarea lor, bietul Tolontan, cu onoarea în ghips și orgoliul în atele, ar vrea ca la Președinția unei țări să se acorde atenție coprofagiilor colegilor săi? Ei da, ăsta tupeu lunatic!

• Tolontan este un amnezic intermitent, un fel de clipici care pâlpâie nervos emițând alandala și multicolor, deci tentant pentru unii,  idei, adevăruri, minciuni, non-idei, obsesii, clișee măsluite cu fotoșopul din dotarea oricărui maltratator al adevărului obiectiv. Parafrazându-l pe Mao: Tolontan este un mare tigru, dar un tigru de hârtie. Și apropo de „Animal Planet”… de câți lei e hârtia din care e confecționat tigrul, numai Voiculescu știe.

• Din întregul articol se desprinde UN SINGUR ADEVĂR, acela că între sindicate și peluza de golani nu este nicio diferență.

Just, coane Tolontane!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Mogulologie – Genul proxim

Pentru ipocriţii care pretind că nu ştiu cine sunt „mogulii” de presă, am dat un search pe Google: numele vehiculate sunt Michael Ringier, Adrian Sârbu, Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, Ioan şi Viorel Micula, familia Păunescu şi chiar Dan Diaconescu…

Deşi unii dintre ei pretind că n-ar avea nicio legătură cu trusturile de presă pe care le controlează prin interpuşi, ca în cazurile „Intact” şi „Realitatea-Caţavencu” (S.O. Vântu declara deunăzi: «Nu eu, ci copiii mei sunt proprietarii trustului de presă „Realitatea-Caţavencu”. Iar ei nu au nici cel mai mic interes politic.»), este clar ca bună ziua pentru toată lumea că ei sunt totuşi cei care manevrează bateriile de tunuri grele şi decid  „politicile editoriale” ale posturilor de televizune şi ale ziarelor din subordine cu care trag salve mai mult sau mai puţin eficace.

Mă îndoiesc profund că, de pildă, convocatul domn Geoană l-a vizitat pe domnul Vântu la reşedinţa acestuia din Deltă – aşa cum se bârfeşte – exclusiv în scopul nobil de afla unde sunt banii delapidaţi de la FNI de către capra ispăşitoare Vlas.

Nu pot uita gafa monumentală comisă de-o angajată a unuia dintre moguli care, dintr-o conştiinciozitate de sclav silitor dar prost, a căutat în DEX definiţia termenului „interlop” pe care i-a servit-o unui consilier prezidenţial: «Care are o reputație proastă; rău famat, dubios, suspect, deocheat». Evident că interlocutorul, inteligent şi pe fază, n-a putut rata ocazia de a-i replica cu umor: «Va referiţi cumva la domnul (…),  patronul dumneavoastră?». Potrivirea între definiţia DEX-ului şi respectivul patron este atât de flagrantă, încât biata femeie, cunoscută îndeobşte după rictusul rânjit si fălcos ce-i ţine loc de zâmbet, era să cadă de pe scaun înţelegând că va ajunge în curând să aducă bani de acasă, după sancţiunile şi amenzile pe care le primeşte postul de la C.N.A. din cauza ei şi a minciunilor pe care le dă pe post, în goana după un senzaţional salvator de rating, şi după penalizările pe care probabil le primeşte de la propriul loc de muncă pentru ineficienţa economică a emisiunii pe care o face într-un mod atât de lamentabil (Mircea Marian scria în „Evenimentul Zilei” din 4 septembrie a.c.: «Realizatorii de la (…) TV sunt ameninţaţi cu amenzi de fiecare dată când audienţa emisiunilor lor este sub cea a concurenţei de la Antena 3.»).

De curând, institutul britanic „Oxford Analytica” (OXAN) a dat publicităţii un raport privind starea mass-media din România: «Oxford Analytica a realizat un studiu în care arată că presa din România nu mai joacă un rol pozitiv în formarea opiniilor politice. Prestigiosul institut de consultanţă politică Oxford Analytica (OXAN) a publicat o analiză în care arată că trusturile media controlate de Vîntu, Patriciu şi Dan Voiculescu şi-au coordonat, în 2009, atacurile împotriva lui Traian Băsescu. Potrivit acestei analize, strategia televiziunilor lui Vîntu şi Voiculescu este să reducă interesul publicului pentru politică. Această strategie a avut efect la alegerile parlamentare din 2008, când mai puţin de 40% din electorat s-a prezentat la urne.» (Mircea Marian in „Războiul mogulilor cu Băsescu”, Evenimentul Zilei, 4 septembrie 2009).

In acest context, este imposibil sa nu sară în ochi o teribilă coincidenţă: dintre cei citaţi mai sus, „mogulii” anti-Băsescu se definesc printr-un gen proxim extrem de evident, diferenţele speficice fiind, practic, neglijabile.

Genul lor proxim este PENALUL! Sau, dacă avem în vedere înţelesul strict lexical al termenului conform DEX, aceştia sunt, cu toţii, nişte INTERLOPI.

O dubioasă şi bizara fatalitate face ca numai mogulii cu dosare penale să fie înverşunaţi împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi, prin ricoşeu, împotriva apropiaţilot acestuia şi PD-L-ului în ansamblu său.

Se ştie că domnii Dan Vloiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Dinu Patriciu, dar şi Sorin Roşca Stănescu (pe care îl asimilez taxonomic categoriei de „mogul”, deşi nu este decât un rechin de presă, adică un fel de peşte) au avut sau au pe rol dosare penale.

• SORIN OVIDIU VÂNTU – «Scăpat (deocamdată!) cu faţa curată din dosarele FNI, BID, BRS, FNA-Banca Agricolă şi din alte cauze conexe acestora, fostul infractor Sorin Ovidiu Vîntu va trebui să facă faţă unui nou dosar penal. Documente oficiale arată că părintele FNI este cercetat în prezent de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti (BCCO) – Serviciul de Combatere a Marii Criminalităţi Economico-Financiare din cadrul MIRA, în Dosarul penal nr. 754/D/P/2006, în care se cercetează „reţeta” prin care Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privaţi (FRGC) SA.» (Mediafax)

• DAN VOICULESCU – Deşi declara senin (sau senil?): «Voi încerca să promovez o lege referitoare la patronii de presă, că de aici pleacă problema. Să îndeplinească o minimă conditie ca să fie patron de ziar – sa nu aiba dosar penal (sic!). Îmi pare rău pentru presă, dar până nu o să scăpăm de directorii de acest gen, presa nu o să se facă bine.» (Informatia.ro), domnul Voiculescu a a avut şi domnia-sa parte de dosare penale: «Liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, este urmarit penal in dosarul Loteria Romana si cercetat in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare.» (Romaniacurata.ro), dar si fiica sa, Camelia, cea care, formal, conduce trustul pe presa „Intact”: «Dosarul penal „Rompetrol” n-a fost singurul în care Dan Voiculescu şi-a împins copilul la înaintare pentru a umfla buzunarele familiei, dar să şi răspundă penal pentru afacere. Camelia Voiculescu a fost vârâtă de tatăl ei şi în dosarul „Loteria”, în care preşedintele de onoare al PC şi-a reglat, în siguranţă, conturile personale cu George Copos, într-o afacere caracterizată de procurori drept ilegală.» (Stiri.rol.ro).

• DAN COSTACHE PATRICIU (alias Dinu Patriciu) – «În septembrie 2006, Dinu Patriciu a fost trimis în judecată, în dosarul „Rompetrol”, fiind acuzat de comiterea a şapte infracţiuni.» (Ziare.com). Nu-i vorba că nici domnul Patriciu nu se lasă mai prejos decît domnul Voiculescu şi se poate mândri că şi fiica sa a dobândit, de curând, un dosar penal; e drept că doar pentru beţie la volan: «Ana Patriciu, fiica preşedintelui TRG, Dinu Patriciu, s-a ales cu dosar de cercetare penală după ce, în dimineaţa zilei de 6 martie, în jurul orei 3.00, a fost depistată conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, au declarat pentru NewsIn surse din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Ana Patriciu a fost oprită, în noaptea de 6 martie, de poliţişti de la Brigada Rutieră Bucureşti care au descoperit că testul cu alcoolmetru a scos în evidenţă o îmbibaţie de 0,46 miligrame de alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care au condus-o la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici pentru recoltarea probelor biologice. Ulterior, i s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dosar care se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.» (Realitatea.net). De precizat, în acest caz minor, frivol şi colateral, «că în astfel de cazuri, în sânge alcoolemia constatată cu alcoolmetrul apare cel puţin dublă. (…) Potrivit legii, conducerea autoturismului cu o alcoolemie de peste 0,8 se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani si anularea permisului.» (9am.ro).

• SORIN ROŞCA STĂNESCU – pe care colegii de breaslă îl compară – probabil cu temei – cu Pamfil Şeicaru, dar numai prin prisma vorbei „Şantajul şi etajul” (Evenimentul Zilei), este un personaj de o moralitate greţoasă, iar dacă îi parcurgi dosarul de turnător îi vezi abjecţia în toată mizeria ei (vezi blogul lui Dan Badea). Despre SRS „penalul” aflăm că: «Procurorii Parchetului General au extins cercetările în cazul jurnalistului S. R. Stănescu şi i-au adus, miercuri, la cunoştinţă o nouă acuzaţie: aderare la un grup de crimă organizată, infracţiune pedepsită cu până la 20 de ani de închisoare, transmite TVR.» (HotNews). Totodată, «Sorin Roşca Stănescu a fost pus sub acuzare în calitate de învinuit în dosarul privind operaţiuni pe piaţa de capital cu acţiuni emise de societatea „Rompetrol Rafinare”.» (HotNews). Cei care vor să afle mai multe despre acest mic manevrator de presă pot citi, aici şi aici, două articole extrem de interesante.

Despre celelalte implicări ale celor patru în cazuri anchetate şi documentate doar de presă, fără transpunerea lor în dosare penale,  gen afacerea „Sterling”, nu îmi permit să discut aici şi acum. Nici despre  „calităţile” de turnători – certificate de C.N.S.A.S. – ale domnilor Voiculescu (Felix) şi Roşca Stănescu (H15 şi Deleanu) nu mai are rost să discutăm, căci ele nu se încadrează decât în domeniul diferenţelor specifice.

De asemenea, este de prisos să mai adug că toate aceste dosare, inclusiv cele de poliţie politică, au fost deschise după ce Traian Băsescu a dat semnalul că justiţia nu mai trebuie sa aibă inhibiţii în instrumentarea cazurilor de corupţie şi de infracţiuni economico-financiare şi după ce, acelaşi Traian Băsescu, a „forţat” transmiterea arhivelor Securităţii către C.N.S.A.S., dându-i acestuia, practic, viaţă.

Constatăm, aşadar, pe de o parte, isteria aberantă şi inutilă a mogulilor „penali” şi, pe de altă parte, calmul profesionist şi deontologic al celorlalţi moguli de presă, animaţi şi ei, desigur, de interese economice şi financiare diverse, dar suficient de inteligenţi pentru a-si prezerva investiţiile în credibilitate pe care le-a facut principalul lor acţionar care este, în fond, publicul.

Uniţi în muget şi în nesimţiri, mogulii „penali” au început să enerveze până şi occidentul, dovedind ce anume îi mână în luptă şi ce temeri cu zăbrele îi animă atât de cumplit.

Cu o chitară ale cărei… coarde sunt alde Badea, Ciutacu, Gâdea, Stan, Dumitrescu, Drăgotescu, Creţulescu, Tudor, Prelipceanu, Grecu sau Vrânceanu-Firea orice acord sună fals şi ajunge sa zgârie urechile, iată, până hăt departe.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

//