Ion Iliescu e-n toate, chiar și în DEX, azi…

Până și DEX-ul semnalează AZI fericitul eveniment aniversar din viața lui Ion Iliescu, care a împlinit 82 de ani…

E notorie frecvența și stăruința cu care dl. Ion Iliescu – actualmente președinte de ONOARE al PSD (sic!) -, amintește poporului român un amănunt biografic oarecum neglijat: a fost MARGINALIZAT de Nicolae Ceaușescu.
Să ne imaginăm ce ar fi fost dacă tov. Ceaușescu NU îl marginaliza pe tov. Iliescu…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

Și logoreicul Crin… tace

Ion Iliescu este contestabil, este detestabil, este, însă, încă inconturnabil.

Are o autoritatea politică echivalentă autorității economico-financiare a lui Mugur Isărescu. Ambii, atunci când vorbesc, vorbesc cu tâlc și cu miez.

În indiscutabila sa genialitate declarativă, Ion Iliescu a devoalat ieri – oare involuntar, pe baza porumbelului scăpat din gură? – unul dintre cele mai mari și mai triste adevăruri politice din ultimii ani:

«Se impune să mergem într-o alianţă cu PNL care a fost şi va rămâne adversarul nostru ideologic. Dar trebuie să înţelegem momentul politic. Nu trebuie să facem concesii. Trebuie să ne definim propria orientare, dar, când e vorba despre bătălii politice, facem şi asemenea paşi. E mai important pentru ţară, pentru mersul ei, să realizăm acest lucru şi să nu lăsăm dreapta să se refacă.» (subl. mele)

Cu alte cuvinte, adică pe înțelesul încă naivilor fani ai lui Crin Antonescu, P.S.D.-ul are în vedere anihilarea de jure a P.N.L.-ului prin… absorbție. O absorbție care, de facto, s-a realizat deja demult.

P.N.L., atâta timp cât se află la cheremul lui Dinu Patriciu și pe mâna actualului său președinte de paie și a acoliților săi, este condamnat la inacțiune, la abandonarea doctrinei, ideologiei, valorilor și principiilor liberalismului, la nedemnitate. P.N.L. devine, iată, cu acte în regulă, o sculă a lui Ion Iliescu.

Și logoreicul Crin Antonescu… tace.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

NU, Domnule Băsescu!

♦♦♦ ÎN ATENȚIA OPINIEI PUBLICE ♦♦♦

NU, Domnule Băsescu!

NU, acești oameni nu sunt „infantili”, așa cum, cu răutate, i-ați caracterizat sau i-ați caracteriza dumneavoastră.

NU, acești oameni nu sunt „maimuțoi”, așa cum i-ați numit dumneavoastră.

NU, acești oameni nu sunt nici iresponsabili, nici măscărici, nici inconștienți, nici imaturi, nici penibili, așa cum v-ar veni să-i faceți. Nici cârlani înțărcați.

Acești oameni au condus sau conduc partide importante, conduc organizații politice și municipii inportante, fac și votează legile acestei țări.

Acești oameni au responsabilități, au viziune, au programe, au doctrină, au orizonturi, au maturitate politică și civică și au aliați.

Acești oameni vor conduce în curând această țară, rezolvând problemele și necesitățile poporului.

Acești oameni vor avea pe mână C.S.A.Ț.-ul.

Acești oameni au convingeri democratice și au o perspectivă europeană.

Acești oameni serioși se vor întâlni și vor da mâna cu Obama și Medvedev, cu Putin și Merkel, vor purta discuții cu Cameron și Sarkozi, ne vor reprezenta la O.N.U., la N.A.T.O. și la C.E. Vor negocia cu F.M.I.

Acești oameni vor reprezenta România și poporul român în Europa și în lume.

Acești oameni vor desăvârși Revoluția. Sau vor face alta.

ACEȘTI oameni…

***

© Alexandru Dan Mitache

Copilul Gabrielei Vrânceanu Firea (update)

Gabriela Vrânceanu Firea declara, astă seară la „Ştirea zilei”, penibil şi trist, cu o uimitoare (dar explicabilă) mândrie proletară:

«Care comunism?!?! Copilul meu habar n-are ce-i lupta asta împotriva comunismului.Şi toţi tinerii născuţi după revoluţie.»*

Dragi şi bieţi copii ai doamnei Firea şi ai tuturor celor care vă ascund istoria din care azi vă hrănesc, iată, printre multe alte orori, ce-i ăla comunism:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Nenea ăsta din filme e nenea de la care nenea Geoană a preluat ştafeta!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

*           *

*

Ce diferenţe există între doamna Vrânceanu Firea şi domnul din imaginea de mai jos?

Mă refer la modul de „gândire” lombrozian, nu la alura de piţipoancă rurală…

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

_________________________________

* „Ştirea zilei” – minutele 21:30 – 21:45

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

«Roxania», o sală de masaj erotic

ROXANA IORDACHE este titulara blogului Welcome to Roxania.

Una care îşi înfiinţează o ţară – fie şi în spaţiul virtual – este, din capul locului, de tratat cu prudenţă. Poate muşca, poate sări pe geam sau la beregată, poate arunca în aer poduri sau rafinării, poate purta bicorn şi trage în lesă un galoş…

Pentru a o situa generic, ea este o persoană şoz. Dar şi o fanatică penelistă (nu şi liberală).

Dacă nu ştiţi nimic despre ea şi despre obsesiille ei extrapolitice, iată aici ce postează ea pe blogul ei de universitară, într-un moment de defulare:

Nici nu prea este de mirare că Roxana Ioradche are asemenea vedenii din moment ce arată cam aşa:

Ioan T. Morar o definea perfect drept «prinţesa nefericită a idealurilor ofilite». Îmi permit să citez de pe blogul lui Morar o caracterizare a acestei pasionarii despletite:

«Sigur, mai există ayatolahi şi la noi. Sînt editorialişti care scriu, încă, pentru publicaţii dispărute. Roxana Iordache, de pildă, se crede editorialist la ziarul „Dreptatea”, tot aşa cum îl crede pe Radu Sîrbu (nume de cod Apostatu, ofiţer de legătură Mladin) preşedintele PNŢCD. Şi mai crede că PNŢCD există şi are viitor. Ei, această persoană anacronică îl înjură pe blogul ei pe Andrei Pleşu. Dar, desigur, îl laudă pe Radu Duda. Şi îl elogiază pe Crin. Treaba ei, opţiunile ei. Dar, parcă, totuşi, Corneliu Coposu, cel pe care-l evocă plin de evlavie, nu ar fi acceptat nişte tipi de talia lui Radu Sîrbu în prima linie. Revin la înjurătura adresată lui Andrei Pleşu. Roxana Iordache spune că Pleşu nu are căderea să discute despre Corneliu Coposu deoarece Seniorul ar fi citit mai mult decît autorul cărţii Minima Moralia. Dacă acest criteriu este adevărat, cum îşi permite această jurnalistă mediocră să scrie despre Andrei Pleşu care a scris mult mai mult decît a citit ea?

Păcat că textele acestei foste ziariste (sau mai scrie la „Dreptatea”?!) se învecinează cu gîndirea lui Dan Voiculescu. Oare gratuit?»

O vizită pe blogul ei pune în umbră întregul cult al personalităţii geniului Carpaţilor şi cred că regretă sincer că nu s-a născut mai devreme. E greu pentru un om cu scaun la cap să îşi ia inima în dinţi şi să bată la uşa articolelor Roxanei Iordache, după ce vede titlurile. Iată doar câteva:

«CRIN ANTONESCU ESTE PREŞEDINTELE MORAL AL ROMÂNIEI EUROPENE. DAR ILESCU L-A REALES PE BĂSESCU, VIA FSN. SINGURA ŞANSĂ PENTRU GEOANĂ ESTE CRIN ANTONESCU PRIM-MINISTRU AL UNUI GUVERN PNL-UDMR-PSD.» (link)

«SONDAJE DE PORC. ÎN REALITATE, CRIN MERGE ÎN FINALĂ» (link)

«CRIN IMPERIAL ŞI PENTRU PROF. EMIL CONSTANTINESCU» (link)

«UN CRIN IMPERIAL DE ZIUA LUI MARIUS GHILEZAN» (link)

«CRIN RULES. BĂSESCU E UN CĂCĂCIOS CA ŞI LAŞUL DE BOC» (link)

«CRIN ANTONESCU: MIRCEA GEOANĂ ŞI TRAIAN BĂSESCU SĂ RĂSPUNDĂ DACĂ ŞI CE AU NEGOCIAT, ÎN SECRET, CU RUSIA» (link)

«CU CRIN ANTONESCU-N FRUNTE, PNL – VICTORII MULTE!» (link)

«PLEŞU MINTE DESPRE COPOSU, CA SĂ-L CREASCĂ PE VADIM» (sic!) (link)

Sublinierile mi le asum. Aberaţiile, nu!

Cred că este limpede, chiar şi pentru Adina Vălean, că autoarea acestor articole are probleme serioase atât sus, la mansardă, cît şi jos, la demisol. Adoraţia pentru masculul feroce (dar şi ferice, vorba Evangheliei după Matei, 5:3) Antonescu atinge paroxisme orgasmice. Fiind latinistă ca formaţie, Roxana îi acordă lui Crin tot felul de laudatio, adulatio, felatio, lamentatio, captatio…

Cel mai mult mi-a plăcut însă dialogul intim pe care cantautoarea de ode şi marşuri… triumfalice îl poartă cu propria-i anatomie, pe care o interoghează retoric ca pe o oglindă fermecată:

«DE CE ŢI-E FRICĂ, PĂSĂRICĂ? DE DIMENSIUNEA LUI CRIN.» (link) (sic!)

Incredibil dar… adevărat. Deşi, după aparenţele adoratului său Zân, angoasa păsăricii pare total nejustificată.

Frustrările Roxanei sunt multiple şi ţin, probabil, de cauze diverse. Ea nu este ceea ce se numeşte o „postacă”, nu este nici măcar o agitatoare, ci mai degrabă o agitată. Siguranţa fioroasă cu care postulează şi cu care emite certitudini bombastice transcende psihanalizabilul frizând psihiatrizabilul. Culmea este că deşi e permanent leoarcă de la toate bâtele în baltă pe care le dă (mă şi mir că nu răceşte), Roxana Iordache persistă în maniera aiuritoare şi stupefiantă cu care combate şi desfide realitatea însăşi. Este, ca şi idolul ei, o consecventă consecventă, confirmând butada lui Vintilă Brătianu care zicea că numai bou-i consecvent. Talibanismul ei se circumscrie perfect acestei aprecieri.

Prinţesa Roxaniei conduce prin decrete. Prinţul ei a căzut în cur încă de la primul turnir? Nu-i nimic, prin decret princiar el este proclamat cavalerul victorios… moralmente. I se va decerna Cupa de ciocolată, i se va înmâna coada porcului şi va fi decorat cu cel mai recent tampax al suveranei, în grad de Crin cum altfel decât… imperial.

Propensiunea sa pentru dimensiunile cosmice şi pentru atotcuprindere se observă şi în uluitorul blogroll care conţine… 558 de bloguri(!).

Roxana Iordache ocupă mii de gigabytes pe internet cu 16.285 de articole postate în... 135 de categorii(!). De la „cutremur” la „FMI” şi „G20”, de la „Curtea Constituţională” la „lovely (gentle)men” şi… „lucru manual” (unde, din pudoare şi nefiind voyeur, nu am intrat). Autoarea probează o ubicuitate cognitivă ieşită din comun, mintea ei exprimă păreri în orice domeniu, comentează, cu acelaşi aplomb, meciuri de football, precum Sebastian Domozină, dar şi summit-uri sau dezbateri electorale de la spatele locului; îl lasă, hăt, în urmă pe Da Vinci şi îl umileşte pe Iorga, năzuind spre o universalitate demiurgică. Acesta e cuvântul! Roxana Iordache se crede o demiurgă; cu aceeaşi îndreptăţire prezumţioasă pe care ar invoca-o, în acelaşi sens, un demisec făcut şpriţ pe baza înrudirii prin prefix.

Panseurile politico-ilariante ale Roxanei Iordache sunt notorii. Verva ei tresăltătoare se manifestă la orice atingere metafizică a conceptului „Crin Antonescu”, împletindu-se cu fabulaţii când disperate, când belicoase. „Dezvăluirile” importate de pe la Roşca Stănescu, Nistorescu, Ciutacu sau Badea îi stau temelie la propriile deducţii şi raţionamente. Defilează cu ele înfipte în pieptul flasc al minţii precum Madam’ Cuţit.

Roxana Iordache inventează numai când scrie despre Antonescu, în rest ea aiurează producând colaje ideatice formate din alegaţii culese precum folclorul. Logica ei de carton ondulat comite neîncetat infracţiuni privind coerenţa raţională. Un om inteligent şi responsabil cu el însuşi este un om circumspect cu propriile afirmaţii. El nu lansează certitudini în legătură cu deznodăminte imprevizibile şi cu atât mai puţin cu deznodăminte previzibile dar contrare. A, dacă Roxana, răcnea „Crin preşedinte în 2559!” poate avea sens.

Duioasa donzelă Iordache, polivalentă cum este, frecventează atât Universitatea cât şi peluza stadionului. Cel puţin lingvistic.

Iat-o pe „Steaua”:

BĂI, NESIMŢITULE! PREŞEDINTE EŞTI TU?

«(…)

La care îi zic şi eu: băi, nesimţitule, cine te crezi tu să insulţi oamenii? Pentru asta ai fost ales preşedinte al ţării? Tu eşti o nulitate flauşată faţă de Andrei Bădin, care în timp ce tu huzureai în comunism cum singur ai recunoscut, suferea împreună cu familia lui anticomunistă, victima supremă fiind tatăl lui! Tu nici n-ai merita să-i pronunţi numele, fariseule care ai condamnat comunismul doar ca să prosteşti nişte intelectuali, fezandaţi în plus cu interese comerciale.

Şi eşti o nulitate faţă de Andrei Bădin care, în toţi aceşti aproape 20 de ani a prestat o jurnalistică de angajament, corectă, cinstită, pentru promovarea valorilor democraţiei şi ale statului de drept, de care tu ai profitat ca să le calci în picioare.

Şi eşti o nulitate faţă de Andrei Bădin, pentru că el arată realitatea, pe când tu minţi ca un borfaş de port, în faţa unei ţări întregi.

Eşti patetic, Traian Băsescu! Dacă pe mine m-ai scos, pe moment, din publicistică, pe Andrei Bădin n-ai să reuşeşti să-l scoţi. Mai mult, îţi promit că de la el ţi se va şi trage şutul final în cur.

Nu eşti decât un alcoolic beţiv depravat şi psihopat. E singura atenunantă pe care o vei putea obţine când va veni vremea – nu prea îndepărtată – să răspunzi în faţa instanţei supreme, pentru toată hoţia ipocrită pe care o practici de când ai intrat pe uşa din dos la Institutul de Marină din Constanţa.

Un turnător de două parale, cooptat ofiţer acoperit de rang foarte mic.

La lada de gunoi a istoriei nefericite cu tine, derbedeule!»

Şarmantă femeie! Ţi-e şi frică pe întuneric cu ea.

Citindu-i articolele, chiar şi pe sărite, vedem la Roxana Iordache o solemnitate comică, de preoteasă pagână dintr-un film cu Indiana Jones. Ea nu zice, nu spune, Ea rosteşte, sau declamă. Şi-ar dori, poate, să-l scandeze pe Crinus Supremus în alexandrini. Ea nu are dubii, sau îndoieli, Ea are doar certitudini. Evoluează, la nivel mental, în dogme. Patrafirul ei acoperă universul. L-ar acoperi, oleacă, în privat, şi pe Zeul Crin, dacă n-ar fi sacru şi dacă l-ar duce capul la ce-o duce pe preoteasă. Affair-ul Roxanei cu Crin capătă valenţele cosmogonice ale Luceafărului.

De altfel, amoreza Roxana a avut întotdeauna iubiri înalte, pe care, ca orice gagică crampon, nu le-a abandonat niciodată şi pentru care, iată, acum face patul. Poziţiile sale lascive de zilele acestea au ca scop ademenirea în fantasmele sale erotico-politice a celor doi bărbaţi ai vieţii ei paralele: Ion Iliescu şi Crin Antonescu. Nu ştiu dacă în această curvăsărie ideologic-doctrinară funcţioneză curluntrismul lui CTP, sau pur şi simplu o marotă sexuală.

Sursa: http://roxanaiordache.wordpress.com

Conflictul Roxanei Iordache cu morala şi cu demnitatea este profund, definitiv şi irevocabil. Ea este un fel de Dinescu vag feminizat şi nemotivat pecuniar. Acum, pe 6 decembrie, ea va vota pentru candidatul PSD-PC Mircea Geoană. Pare chiar convinsă de justeţea gestului ei. Crin dixit? Amen! Amnezia Roxanei Iordache se declanşează sub formă reflexului necondiţionat al oricărei lichele oportuniste şi ipocrite. Iată-l pe „alesul” Roxanei Iordache în viziunile aceleiaşi Roxana Iordache:

Click pe imagine pentru zoom

Este normal ca Roxana să fie, momentan, disperată. A mizat, dintr-un snobism intelectualoid, pe-o mârţoagă moartă, care nici hrănită cu jăratecul celor 100 de intelectuali nu a reuşit să străbată prima tură de hipodrom. Pe 22 noiembrie seara s-a revăzut în postura de viitoare invitată la recepţii şi cocktail-uri cu salam de vară servit pe hârtie de ziar şi cu mastică baută din borcane de muştar. Glamour-ul sferelor înalte, pentru care s-a zbătut atât, i se prefigura sinsistru la nivelul cântărilor unui Orban matol, al chat-urilor cu Păcuraru şi al conversaţiilor mondene cu Tanti Norica. Acum speră.

Să sperăm că speră degeaba.

Altfel… Geoană şi Antonescu vor învinge împreună România bunului simţ.

______________________________

– P.S. – Autodenunţ: Mi-am recitit articolul şi, mustrându-mă conştiinţa, mărturisesc că l-am scris mânat de-o ură oarbă, datorată faptului că blogul meu nu se află printre cele 558 pe care Zâna Roxaniei le frecventează.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI EL TREBUIE CITIT, INTERPRETAT ŞI CONSIDERAT CA ATARE!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Coaliţia „social-liberală” anti-Băsescu

***

© Alexandru Dan Mitache

Amintiri despre un viitor cu Mircea Geoană

Domnul Mihai Necreala mi-a trimis un comentariu sub forma unui video inspăimântător de pe YouTube.

Îmi permit să-l public „la vedere” pentru un remember…

Mă întreb ce atitudini interioare iau astăzi, în faţa propriilor conştiinţe, cei „100 de intelectuali”, dar şi sutele de mii de români cu convingeri sincer liberale, de dreapta,  care au sperat în Crin Antonescu, după ce, aseară, l-au văzut declarând forfait în faţa PSD-ului şi-a lui Geoană, recunoscând implicit că nu va intra în turul doi şi explicit că anexează PNL-ul (16%) la un PSD (33%) al lui Iliescu, Vanghelie, Hrebenciuc, Năstase şi Mazăre… făcând din partidul Brătienilor o remorcă a unui partid rămas bolşevic în mentalitate şi apucături.

Gestul acela umil din final în care Antonescu a fost nevoit să bată palma cu Geoană, în faţa lui Gâdea, evocă şi calchiază perfect momentul sinistru în care regele Mihai a „bătut palma” abdicării cu Petru Groza, omul comuniştilor susţinuţi de Uniunea Sovietică.

Unii vor ca istoria să se repete întocmai 62 de ani mai târziu punând în fruntea ţării un doi în unul: Geoană un Petru-Groza-Vâşinski.

În 1945 sovieticii trimiteau la Bucureşti un reprezentant care să le facă jocul.

În 2009 ruşii cheamă la Moscova un reprezentant care să le facă jocul.

2009<–––1989<––––1950<––––1947<–––1945

—   Zâmbete moscovite   —

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Republica Liniştită România

_______________________________________________________________

Motto: «Alo, linişte! Tovarăşi, ce e cu voi? Staţi liniştiţi! Linişte! Linişteeee!»

_______________________________________________________________

Într-un interesant articol publicat pe VoxPublica şi intitulat „Împreună„, Robert Turcescu pune, la un moment dat, un diagnostic:

«Permiteţi-mi să am rezerve serioase. România e, înainte de toate, o ţară prost croită. Pornind de la împărţirea ei administrativă în zeci de judeţe reprezentînd tot atîtea feude cu administrare diferită în funcţie de putirinţa baronilor locali, continuînd cu felul haotic al distribuirii resurselor în funcţie de simpatii sau relaţii, fără un algoritm clar, în stare să ne scutească de discuţii interminabile despre cine şi cîte felii merită din tortul produsului intern brut, ori sfîrşind această scurtă enumerare cu lipsa unor fişe de post pentru fiecare dintre instituţiile deţinătoare ale puterii administrative, tragem concluzia tristă a existenţei unui stat diform şi, mai ales, încropit. Trăim într-o confuzie, nu într-o ţară. Prin urmare, mai mult ca oricînd, în aceste alegeri ar trebui să stăm departe de iluzia personajelor providenţiale. Nu cîştigătorul acestor alegeri e important, miza o reprezintă maturizarea noastră, ca naţie.»

şi imediat apoi o întrebare retorică şi prudent impersonală:

«Ce-am făcut în ultimele două decenii, aceasta-i întrebarea.»

Apoi adaugă, idealist cum îl ştim:

«Azi, cu o doză mare de regret şi tristeţe, privind dintr-un colţ spre societatea românească a zilelor noastre şi izolîndu-ne măcar preţ de cîteva ceasuri de tumultul electoral, am putea trage concluzii folositoare pentru perioada post-alegeri. Prea puţine depind de cine va fi viitorul preşedinte. O ţară prost croită nu se repară cu indicaţii de la Cotroceni. Nu Obama salvează SUA de recesiune economică. Istoria progresului unor naţiuni e scrisă de efortul naţiunilor înseşi. Un efort comun care corectează din mers greşelile perioadelor precedente.»

M-am încumetat să-i postez, acolo, un comentariu, deşi e greu să obiectezi unui articol atât de bine scris, chiar dacă unele idei conţinute în el şchioapătă serios şi dacă autorul, uneori, nu vede pădurea de copaci.

Putem, oare, crede că “Liniştea” (aceea menţionată şi în recentul articol din Le Monde) este un adjuvant sau un catalizator al unei recroiri a României, a statului român?

Deocamdată avem un stat şi o Constituţie croite, poate ştiţi, exclusiv sub regimurile Iliescu.

Groapa fundaţiei a fost săpată încă din zilele Revoluţiei, primele betoane au fost turnate în CPUN şi sub FSN, iar edificiul statal a fost desăvârşit pe vremea dinozaurilor PDSR-işti şi PSD-işti de tristă amintire din guvernările lui Văcăroiu şi Năstase. Croiala constituţională sur mesure comandată ţării şi poporului de cuplul Iliescu-Năstase prin mintea lui Iorgovan şi braţul lui Cozmâncă ne arată, pentru prima dată, abia acum în mandatul lui Traian Băsescu, când e supusă meandrelor funcţionării reale a democraţiei, cât de inadecvată este şi cât de supusă unei dorite şi premeditate stări de Linişte, ca aceea la care făcea apel şi Elena Ceauşescu din balconul C.C.-ului.

Ion Iliescu este singurul politician care şi-a pus amprenta asupra modelării statului român postrevoluţionar, până la Băsescu. Cine altcineva a mai iniţiat vreo formă sau reformă structurală?  Trăim, în ciuda miilor de legi adoptate ulterior, în ciuda aquis-ului comunitar şi a armonizării legislative, a aderăriil la NATO şi UE, în acelaşi stat îmbătrânit moral şi anchilozat, construit de Iliescu, după mentalitatea lui Iliescu, pentru oamenii lui Iliescu. Aceştia sunt, în principal, cei care l-au ajutat în timpul Revoluţiei şi care, după aceea, i-au ţinut scara pentru preluarea şi consolidarea puterii înainte şi după mineriade, până în 2004, în schimbul impunităţii lor.

Poate că memoria nu mă ajută, dar cred că nimeni altcineva nu a atins, cu adevărat, nici structura de rezistenţă a statului, nici „structurile”.  Constantinescu a încercat să tragă o spoială cu disperist de interior la exterior. Prima ploaie l-a trimis într-un subsol al unei pagini din cartea de istorie. Şi după alte ţigări, dar nu pentru Coposu, ci pentru Iliescu, care nici măcar nu fumează. Nici partidele, nici parlamentul, nici vreun guvern, nici prăpădita de societate civil-politică, nici mass media n-au atins, măcar cu o floare, timp de cincisprezece ani, statul româno-iliescian, Republica Liniştită România, caracterizată nu numai prin mineriade, ci şi prin manipulări, prin controlul puterii, încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, discreditarea opoziţiei prin tot felul de diversiuni, controlul resurselor statului, rezistenţa la reformă, contestarea dreptului la proprietate, nostalgia unei orientări către Kremlin, castrarea justiţiei… (o cuprinzătoare evocare a amprentelor lăsate la locul faptelor de către Ion Iliescu reuşeşte să facă Roxana Preda în articolul „Ion Iliescu sau «faţa umană» a comunismului” din Evenimentul Zilei / 2 noiembrie 2009).

Istoria acestor douăzeci de ani va consemna, aşadar, doar două nume implicate în „afaceri” cu soarta statului. Două „persoane fizice”: ILIESCU şi BĂSESCU! Nu degeaba lupta se dă, astăzi, mai mult decât evident, între ei doi, toţi ceilalţi fiind doar nişte marionete sau nişte simple butaforii de decor.

Putem, printr-un simplu dar onest recurs la memorie, să comparăm acţiunile majore ale celor doi şi să decelăm malignul şi benignul.

Acum, când cineva (întâmplător Băsescu) vrea să zguduie – cu “deranjul” şi „scandalul” inerente oricărei zguduiri – starea de dolce far niente a statului iliescian şi a structurilor sale, hop, adepţii “liniştii de balcon” sar din somnul raţiunii lor (dar şi al… statului) în sprijinul bătrânului lor creator.

“Deranjurile”, „scandalurile” şi „atentatele la linişte” INIŢIALE, cauzate de iniţiativele lui Băsescu privind atât votul uninominal cât şi, acum, restructurarea parlamentului şi reforma constituţională, au devenit, brusc, sub impactul ameninţării cu referendumul, cauze dragi celorlalte partide, care tergiversaseră şi obstrucţionaseră aceste proiecte. Ne amintim şi scanadalul provocat de Băsescu când a condamnat crimele comunismului, sau când a impus respectarea legii privind transferul dosarelor Securităţii de la „servicii” către CNSAS, declanşând o lustraţie formală şi mai mult morală în societatea românească.

În fond, Robert Turcescu nu are dreptate şi este idealist (sau, cu scuze, face pe idealistul) când aşteaptă de la INSTITUŢII – fie ele fundamentele democraţiei – o reformă la nivelul statului. Parlamentul României si în general establishment-ul românesc este esenţialmente retrograd şi profund reacţionar. Structurilor statale actuale Iliescu le-a creat un cadru – aproape „autarhic” – inspirat din „Ferma animalelor”, pe care privilegiaţii nu acceptă ca cineva sa îl modifice. De aceea, nicio acţiune de modernizare serioasă a României nu va fi iniţiată sau sprijinită din interior de către indivizi parctic inamovibili.

Să nu uităm toate „idiosincrasiile” manifestate faţă de orice intervenţie, de orice monitorizare venite din exteriorul ţării: de la „nu ne vindem ţara!”, până la refuzul acordului cu FMI.

Din păcate, România dovedeşte, în continuare, că este tributară „omului providenţial”, „tătucului”, spuneţi-i cum vreţi. Incapabilă să iasă din mocirlele în care s-a băgat singură, are nevoie încă cinci ani de un viguros troliu, nu de un viguros edec. „Împreună” este, în acest moment, o iluzie.

Nu este o fericire, ci o fatalitate!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Ion Cristoiu, „Cum lucrează PNL pentru Mircea Geoană”

________________________________________________________

Cum lucrează PNL pentru candidatul Mircea Geoană

Jurnalul | Observator | Editorial | 02.11.2009

Ion Cristoiu

_______________________________________________________

«Birourile reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis luni, 26 octombrie, ca votul de încredere pentru Guvernul Lucian Croitoru să aibă loc miercuri, 4 noiembrie 2009.

Premierul desemnat a trimis Parlamentului cererea în ziua de 23 octombrie 2009.

Ageră cum îi e felul, presa a dibuit imediat că e vorba despre o tărăgănare voită a trecerii prin Parlament a noului Guvern.

Nu era nevoie de cine ştie ce inteligenţă analitică pentru a sesiza această realitate. Motivele amânării sunt cusute cu aţă albă. De la nişte pretinse goluri în CV-ul unor miniştri până la agenda încărcată a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Amânarea examenului pentru 4 noiembrie 2009 a fost pusă de presă pe seama unei lovituri mediatice de sorginte electorală. Miercuri, 4 noiembrie 2009, Traian Băsescu împlineşte 58 de ani. Coaliţia de la Grivco (PSD-PC – PNL – UDMR) ţine astfel să-i ofere lui Traian Băsescu, drept cadou otrăvit, înfrângerea care ar fi căderea Guvernului Croitoru. Cei trei candidaţi ai coaliţiei – Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Kelemen Umor -, cu un program electoral redus la sloganul Jos Băsescu!, speră astfel să mai câştige ceva voturi din sângele politic al candidatului PD-L. Pe vremea Revoluţiei Franceze, când ghilotina lucra la capacitatea sa maximă, ca un strung Carusel supus angajamentului de a realiza cincinalul în patru ani şi jumătate, muierile din Paris se năpusteau la eşafodul din viitoarea Place de la Concorde pentru a se mânji cu sângele scurs din căpăţâna retezată şi ţinută sus, de chică, de celebrul călău Sanson. Se credea că sângele scurs din decapitat aduce belşug de puradei în burtă. Asemănător, cei trei candidaţi, cărora li se adaugă din când în când şi independentul Sorin Oprescu, nutresc convingerea că vor deveni borţoşi electoral făcându-l pe Traian Băsescu să sângereze.

Fixarea votului de încredere pentru ziua de naştere a lui Traian Băsescu dă curs astfel strategiei comune a celor trei contracandidaţi. O dovedeşte printre altele şi faptul că liderii PNL, formaţiune ce acţionează deja ca parte a viitoarei coaliţii de guvernare – PSD-PC – PNL – UDMR -, au dat buzna în studiourile mogulilor pentru a justifica amânarea, lăsându-ne să înţelegem că e rezultatul acţiunii lor.

Nu ştiu dacă liderii PNL sunt nătângi sau vicleni prin această înscriere perfectă în strategia Coaliţiei de la Grivco.

Pentru că, deşi se bat cu pumnul în piept că ei au amânat votul pentru 4 noiembrie 2009, în realitate manevra aparţine PSD, mai precis lui Mircea Geoană.

Sigur e însă că, la fel ca şi în cazul Moţiunii de cenzură, PNL-ul candidatului Crin Antonescu a făcut jocurile PSD-ului lui Mircea Geoană. Deşi Crin Antonescu, aspirantul liberal la fotoliul de la Cotroceni, continuă să-l susţină, în interviuri publicitare pe care şi le ia singur, pe Klaus Johannis în postul de premier, e limpede că Mircea Geoană n-are nici un interes să vadă un Guvern condus de primarul de Sibiu nici înainte şi nici după prezidenţiale.

Candidatul PSD, asumându-şi cu brio ipostaza de candidat nu numai al PSD, dar şi al PNL şi UDMR, pentru a se confrunta cu Traian Băsescu în al doilea tur de scrutin, a impus celorlalte două partiduleţe amânarea votului de încredere.

Pentru că:

1. Evită posibilitatea, chiar dacă teoretic, de a se forma un Guvern condus de Klaus Johannis. Dacă Guvernul Croitoru va pica, e greu de crezut că la aproape două săptămâni până la primul tur de scrutin s-ar mai putea flutura ideea unui nou Guvern.
2. Îi ia lui Crin Antonescu şansa de a se mai afişa din nou electoral cu Neamţul de serviciu. Dacă votul ar fi fost programat mai devreme, odată căzut Guvernul Lucian Croitoru, Crin Antonescu şi-ar fi făcut niţică agitaţie, propu­nându-l din nou ca premier pe Klaus Johannis.
3. Prelungirea crizei de Guvern curge exclusiv în favoarea candidatului Mircea Geoană. Prin apariţiile sale publice din ultimul timp, Mircea Geoană se vrea un al doilea preşedinte al României, ceva în genul unui anti-Papă de pe vremuri. Tot ceea ce propune el se concretizează nu numai de PSD, dar şi de PNL şi UDMR. Într-un miniinterviu tipărit de ziare sub semnul Publicitate, Crin Antonescu îşi pune singur o întrebare pentru a-şi putea răspunde tot singur. Domnia-sa respinge cu indignare teza că ar lucra în favoarea lui Mircea Geoană. Cândva, Crin Antonescu m-a sedus prin refuzul de a fi ca toţi politicienii dâmboviţeni: şmecher. În condiţiile în care partidul condus de domnia-sa face toate jocurile candidatului Mircea Geoană, cum poate fi definit Crin Atonescu decât un şmecher în clipa când îi acuză pe toţi cei care observă asta de a fi oameni de-ai lui Traian Băsescu?»

*         *

*

Comentariu: Am publicat aici acest articol din două motive.

Unul este extrem de subiectiv: „maestrul”, pe care nu o dată l-am huiduit pe vremea când se prostitua alături de Stanlaptop şi de Gâdea, vine să confirme ceea ce am scris eu deja de mai multe ori denunţând blatul dintre Antonescu şi Iliescu (vezi Un blat cât România relevat de sondajul CURS / 28.10.2009 şi „Bunul simţ” liberal între mecenat şi cerşetorie / 31.10.2009).

Un al doilea motiv este că eu nu cred că mica stratagemă cu programarea pe 4 noiembrie a şedinţei camerelor reunite va fi încununată de succes, ci că, dimpotrivă, va avea efect invers, aşa cum am argumentat în articolul anterior „Cadoul de ziua lui Băsescu” / 02.11.2009.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

A propos de… Crin

România nesimţirii: Crin Antonescu

de Cristian Pătrăşconiu

27 octombrie 2009 – 07:42

«Hotnews: “Candidatul PNL la prezidentiale, Crin Antonescu, a declarat la “Stirea zilei” (Antena 3) ca  Ion Iliescu este de apreciat pentru ca in anii ‘90 nu a pus armata sa impuste oameni in Piata Universitatii.”.

Crin Antonescu gireaza Romania bunului simt cu asemenea declaratii? Dimpotriva! Dimpotriva!

Faptul ca Ion Iliescu nu a apasat pe tragaci la propriu, nu exclude ADEVARUL ca el e marele patriarh (protector, girant, dar si beneficiar) al tragicelor momente de la inceputul anilor 90.

Parafrazez: spunesitudacanueonesimtirecrasa ce a putut sa emita aseara Crin Antonescu despre Ion Iliescu!»

*       *

*

Pelerinaj la scamele de pe reverul lui Ion Iliescu

de Cristian Pătrăşconiu

28 octombrie 2009 – 13:04

«Mircea Geoana spune, de mai multe ori dupa ce a fost facut “prostanac”, ca il respecta si ca ii multumeste pentru tot ce a facut pentru el si pentru tara si ca e dispus in continuare sa invete. De la Ion Iliescu, normal!

Sorin Oprescu il consulta, il iubeste si il respecta. Pe Ion Iliescu, normal!

Crin Antonescu, avocatul ipocrit al “Romaniei bunului simt”, comite cu zimbetul pe buze o mirlanie imensa si spune ca e de felicitat pentru ca, la inceputul anilor 90, Ion Iliescu a rezistat tentatiei de a apasa pe tragaciul armei.

In aceste conditii, cum sa nu iti intre carte, daca te numesti Traian Basescu si cum sa nu spui despre cei trei de mai sus ca sint “perdele” dupa care sta ascuns Ion Iliescu?»