Cei care o căinează pe „biata” Adriana Săftoiu pentru proaspăta dar binemeritata șutare în cur din PNL omit o sumedenie de lucruri, care, e drept, n-au nicio legătură cu spiritul telenovelist, lacrimogen, de tip „Romantica” sau „Acasă”, care îi animă pe cei mai emotivi în asemenea cazuri – nu-i așa? – strigătoare la cer.
Acest articol nu se referă la golănia generalizată și cu metastaze din actualul P„NL”, nici la nevropatiile probabile ale liderului semi-nord-coreean KăK-ă-Rău Sen-Il, ci la partea „vătămată”.
Să fim realiști. Doamna Săftoiu era ceva spre „nimendrum” până când Traian Băsescu nu a numit-o consilier prezidențial la Cotroceni. Urmând ca, la scurt timp după aceea, să-i numească șef la S.I.E. și provizoriul soțior, celebrul Elvis.
Părerea mea este că dacă cineva te face om, e urât ca tu să-l faci neom, evident ulterior, adică în momentul în care îți găseșeti pe altcineva are te face și mai om (a se citi parlamentar vedetă). Iar procedeul cu omul și neomul a continuat până ieri, când al doilea „cineva”, respectiv Partidul Național Liberal, a devenit (extrem de brusc și prin surprindere) mai rău decât… Partidul Comunist.
Doamna Săftoiu, să nu uităm, ne-a tot uimit cu moralitatea dânsei din ultimii șase ani, adică de când păstrează o tăcere de aur atunci când colegii dânsei îl fac de băcănie și îl acuză de abuz pe Traian Băsescu pentru suspendarea din funcția de ministru al apărării a lui Teodor Atanasiu, în decembrie 2006, după o plângere penală dovedită a fi calomnioasă semnată personal de… Adriana Săftoiu („Consilierul prezidențial Adriana Săftoiu a depus la Parchetul Militar o plângere penală împotriva ministrului apărării, Teodor Atanasiu, pe care îl acuză că ar fi folosit Direcția de Informații a Armatei pentru a afla detalii despre activitatea ei la Cotroceni.” – Sursa: EVZ)
N-am prea auzit-o pe fosta consilieră prezidențială să-și asume acea porcărie, nici s-o regrete, disculpându-l pe Președinte. Iar dacă cumva a fost pusă s-o facă și a făcut-o, porcăria ei morală e și mai mare. Asta ca să punem un prim jalon…
Așadar, obiceiul doamnei Săftoiu de a flegma abil, printre dinți și cu boltă, spre locurile în care s-a încălzit, nu e de ieri, ci de alatăieri și chiar de răsalaltăieri.
Să ne amintim și de discretele apropouri sau insinuări, la fel de calomnioase, la moralitatea altei femei (o colegă întâmplător mai frumoasă, mai inteligentă și mai capabilă), în situația în care paparazzi au imortalizat fotografic o aventură de scară de bloc, pe cât de adulteră, pe atât de notorie în presă (Sursa: Cancan).
Căci, ceea ce deranjează la doamna Săftoiu nu-i ceea ce este ea, ci ceea ce vrea să pretindă sau să pară că este. Adică un fel de sfântă în latex…
Biografia doamnei Adriana Săftoiu este, poate, mai puțin cunoscută, sau poate doar… uitată.
Să ne amintim că…
„Dupa ce intre anii 2001-2004 a lucrat drept consilier la REMITROM 2000 si director al Biroului de Presa al Partidului Democrat (PD), in urma alegerilor din noiembrie 2004, Adriana Saftoiu a fost aleasa ca deputat de Bucuresti pe listele Aliantei Dreptate si Adevar PNL-PD. A fost validata ca deputat la data de 17 decembrie 2004 prin Hotararea Camerei Deputatilor nr.36/2004, dar a demisionat din Parlamentul Romaniei la 22 decembrie 2004, demisie aprobata prin Hotararea Camerei Deputatilor nr.40/2004.” (Sursa: RTV)
Așadar, despre „seriozitatea parlamentară” a domniei sale se pot bănui multe. O demisie după numai 5 zile de deputăție spune, în acest sens, totul. Ceea ce reprezintă un al doilea jalon. De asemenea, să remarcăm că pe doamna Săftoiu n-au deranjat-o deloc „bubele” biografice sau „vamale” ale domnului Vasile Blaga, nici cele de „integritate” ale domnilor Radu Berceanu, Adriean Videanu, Cezar Preda etc., din moment ce a acceptat nu numai slujba „de tinerețe” și „de lansare” la P.D., ci și o candidatură parlamentară pe listele acestui partid, într-o perioadă în care „compromișii” îl conduceau. Grețurile doamnei Săftoiu apar mai mereu atunci când treaba se împute pentru domnia sa, nu pentru cei de care se delimitează strategic, după modelul Bastus.
Iată de ce și-a găsit doamna Săftoiu să demisioneze și să plece de lângă președintele Traian Băsescu în data de 28 martie 2007, la modul teatral, în plin proces de suspendare a acestuia (18 ianuarie 2007 – 19 aprilie 2007), când orice element „de imagine” conta enorm. Dar, vorba zicalei… „prietenul la nevoie se cunoaște”. Iar doamna Săftoiu era, probabil, deja prietena cuiva. Schimbarea tontului de soț dintr-o extrem de importantă funcție de securitate națională pe care o făcea de caterincă a trebuit sancționată de către soțioara pălită în onoarea ei de familistă (destul de) convinsă.
După demisia de la Cotroceni (cam ca și după cea din februarie a.c. din Parlament), doamna Adriana Săftoiu declara nespus de frumos: „E doar o masură administrativă. Rămân în continuare un susținător al politicii și proiectelor lui Traian Băsescu.”
Cât de apropiată a rămas de binefăcătorul ei, Traian Băsescu, și cât de susținătoare i-a rămas, s-a văzut în primăvara lui 2008, când s-a înscris în partidul care, cu nici un an în urmă, votase mizerabil pentru suspendarea și demiterea acestuia, partid declarat cel mai fanatic și mai ticălos dușman al lui Traian Băsescu. Dar urmau alegerile din același an 2008 și nu se putea ca doamna Săftoiu să rămână, fără „coledz”, mă-nțelegi neicușorule. Ce mai conta o onoare nereperată, dar remaiată mediatic prin atitudini de primadonă ingenuă care nici usturoi n-a mâncat, nici până-n loje gura nu-i miroase? Mai ales că, doar în trimestrul I 2010, dânsa avea să pape fix 10.584 € pe deplasări externe cu efecte desigur vitale pentru patria mumă. Despre zelul parlamentar al doamnei deputat Săftoiu am scris, în 25 septembrie 2008, într-un pamflet intitulat „Proasta și chestia”, după celebra luare la mișto a Parlamentului României de către doamna Adriana Săftoiu, membră a acestuia. Aceasta ținuse un discurs complet aiurea, pe care nu i l-a ascultat nimeni (semn de „mare prețuire și respect”), dar care a fost aplaudat din plin, pe linie de partid. În urma acelui discurs, doamna deputat declara, nonșalantă și fără să demisioneze imediat dintr-un for atât de tembel:
«„Am vrut să le arăt colegilor că putem să spunem orice, lucruri alandala, ilogice sau, dimpotriva, lucruri perfect logice şi de substanţă, că oricum nu conteaza”, a declarat Săftoiu pentru cotidianul citat, precizând că a facut acest gest ca “revoltă” faţă de felul în care aleşii îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce ar trebui să fie activitatea parlamentară.»
Acum, doamna Săftoiu recidivează. Sesizând, probabil, că profilul mediatic neprihănit al domniei sale nu se prea potrivește cu tâmpeniile și ororile săvârșite ori comise de colegii politici, s-a transformat într-o Doina Cornea a Partidului Național Liberal, de astă dată. Or, problema cu partidele este că ele sunt organizații politice caracterizate prin ceea ce se numește „democrație de partid”, pe de o parte, și „disciplină de partid”, pe de alta. Democrația de partid presupune că partidele au sisteme de decizie și de conducere alese liber, că ideile pot fi exprimate liber, dar că, odată o decizie adoptată, ea devine obligatorie pentru toți membrii acelui partid. Opiniile contradictorii se exprimă până la vot. După vot, după alegeri și după adoptarea unor hotărâri, intervine disciplina de partid. Obligatorie pentru fiecare membru, indiferent cât de vedetă e. Dacă fiecare membru al oricărui partid ar fi liber să critice ceea ce majoritatea a decis deja, n-ar mai fi partide, ci simpozioane sau cenacluri. Așadar, disidența individuală într-un partid reprezintă un nonsens, o aberație. Disidențele, când sunt colective, conduc la sciziuni, iar cele individuale la… demisii. Asta în prezența unei minime morale și a lipsei fripturismului. „Marile caractere”, care nu suportă constrângerile și canoanele vieții de partid, nu au decât să rămână ziariști la „Rompres” sau la „Mediafax”, sau pur și simplu „liber-cugetători” apartinici.
Nimeni nu mai e obligat (încă) să se înscrie în vreun partid, ca pe vremea lui Ceaușescu. Adeziunile sunt astăzi benevole, libere, dar presupun și niște asumări. Doamna Adriana Săftoiu, atunci când s-a înscris în P.N.L. a semnat, în Cererea de adeziune, sub următorul text, pe care și l-a asumat:
„Declar că am citit Statutul Partidului Naţional Liberal, Regulamentul de aplicare al Statutului, Codul Etic şi sunt de acord cu toate prevederile acestora.
Consider a fi de datoria mea ca după dobândirea calităţii de membru PNL, să susţin moral şi material partidul, în vederea atingerii ţelurilor pe care şi le propune, fără a condiţiona această susţinere de favorizarea obţinerii de avantaje.” (Sursa: P.N.L.)
A critica însuși sistemul statutar al alegerii conducerii partidului imediat după desfășurarea acesteia, chiar dacă acest sistem implică alegerea „pe găști”, înseamnă un act de indisciplină de partid, dar a rămâne în continuare în acel partid înseamnă o acceptare a situației și a conducerii alese. Doamna Săftoiu avea obligația să demisioneze sau să tacă. Numai că tăcerea nu face rating și deci nici publicitate personală în mass media.
Anul acesta, în luna februarie, doamna Adriana Săftoiu a rămas, sau a fost lasată, din nou, în ofsaid. După ce toți parlamenatrii liberali – și dânsa laolaltă cu ceilalți – au promis, prostește și absurd, că demisionează din parlament în semn de protest, aceștia s-au răzgândit brusc, dar previzibil, în buna tradiție deschisă de celebrul „Răzgândeanu”, iar doamna a rămas, cum se zice, cu plasa în mână. Goală (plasa, nu doamna).
Demisia de „onoare” a doamnei Săftoiu (ajunsă deja o demisiomaniacă) din Parlament a reprezentat, evident pentru orice minte deprinsă cu logica, o arătare cu degetul, ba chiar cu reflectorul, a „dezonoarei” în primul rând a tuturor colegilor ei parlamentari răzgândeni, care n-au mai demisionat, dar și a partidului în ansamblu care a luat decizia „răzgândirii” oportune. Deoarece ori aceștia au fost niște oameni fără caracter, ori doamna Săftoiu a fost o apucată. A fost un nou moment în care doamna Săftoiu a fost mai mult „Pufulete” decât doamnă, acceptând să rămână membră a unui asemenea colectiv politic de toată mizeria. O persoană de atâta „onoare” într-un partid de atâta „dezonoare”. Nț, nț, nț…
De fapt, apartenența doamnei Săftoiu la P.N.L. – la acest P.N.L. – a continuat, fără mari mustrări de conștiință, și în timpul recent confirmatului (de către Comisia de la Veneția) „puci” antidemocratic, antistatal și antiprezidențial. Doamna Pufulete a cotit-o șmecherește, toată vara, prin studiourile televiziunilor în care își dădea cu părerea la modul „da, dar nu”.
Corolar:
E ușor penibil să te vaiți mereu că ești violată dacă tot umbli noaptea pe la capătul tramvaiului 8 din Prelungirea Ferentari.
***
© Alexandru Dan Mitache • 2012
Publicat de ALEXANDRU MITACHE 
Alexandru Mitache's Blog 