Cetăţeanul turmentat

Joi, 12 noiembrie 2009

WP-AM - ATITUDINISe insistă, încă, pe momentul „Dinescu, n-ai cuvântul” petrecut zilele trecute în localitatea Cetate. Există jurnalişti loviţi în aripă care iar nu văd pădurea de copaci. Ca în cazul şantajului lui Sorin Roşca Stănescu.

Crede cineva că Geoană sau Antonescu ne-ar lăsa pe Florin Călinescu sau – de ce nu? – chiar pe mine (care suntem totuşi întregi la cap) să luăm cuvântul la mitingurile lor? Să fim serioşi!

Apoi, nu ştiu dacă trebuie să privim atât de admirativ feudalismul, dar mi se pare aberant ca un cetăţean turmentat (aşa se prezenta Dinescu în mişcările acelea de balet practicate pe scenă) să pretindă că o localitate e „la el acasă”, doar pentru că deţine nişte latifundii în zonă. Dacă el, ca orice parvenit de basse extraction, se consideră un seigneur des lieux, e treaba lui şi a psihiatrului lui. Dar noi trebuie să ne întrebăm cine e Dinescu ăsta pentru a avea drepturi în plus? De unde ideea că orice măscărici, orice curvă sau orice fotbalist care apare la televizor are drepturi speciale?

Un şut în cur de pe scenă ar fi fost o soluţie suficient de diplomatică pentru Dinescu.

Deh, lipsă de prezenţă de spirit.


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Mircea Dinescu, disidentu’ bonjurist şi pişcotar [2]

Marți, 10 noiembrie 2009

22 logoFILAJ LA AMBASADOR.

COEN STORK ÎN VIZORUL SECURTITĂŢII

Răzvan Brăileanu

13 ian. 2009

Dosar

RB«Coen Stork, ambasador al Olandei in Romania intre 1988-1993, este o figura emblematica printre occidentalii care au sprijinit disidenta romaneasca in vremea comunismului. Cum acest sprijin acordat celor care se impotriveau terorii ceausiste nu putea ramane fara urmari, Securitatea i-a intocmit un dosar solid, care acopera perioada dintre februarie 1988 si decembrie 1989, contine peste 1.500 de file, in 6 volume pline de declaratii, note informative, fotografii, transcrieri de convorbiri telefonice, note de analiza si planuri de actiune concreta.

Dupa 1990, Coen Stork a cerut sa aiba acces la propriul dosar, dar acesta nu i-a fost permis decat anul trecut, cand Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii i-a pus la dispozitie cele 6 volume.
Publicam in continuare, cu acceptul lui Coen Stork, o nota de analiza pe care Securitatea a intocmit-o in decembrie 1989, cu doar cateva zile inainte de Revolutie, precum si o serie de fotografii din dosar. Nota contine o sinteza a activitatii ambasadorului olandez in tara noastra si o serie de propuneri de masuri impotriva acestuia, pe care serviciile secrete comuniste nu au mai apucat sa le puna in practica.

Nota de analiza in dosarul de urmarire informativa „Stan”

CS

„Stan” (nume real Stork Coenraad Frederik) a fost acreditat ca ambasador al Olandei la Bucuresti la 3 februarie 1988.
Este in varsta de 60 de ani, casatorit cu Stork Ellen Victoria, fotoreporter la un ziar englez, care nu locuieste cu obiectivul, ci la Londra. Aceasta vine anual in tara in timpul concediului, pe perioade de 7-10 zile.
Din masurile intreprinse pentru controlul activitatii lui „Stan” au rezultat urmatoarele date de interes operativ:
In scurt timp de la venirea la post si-a creat relatii in randul oamenilor de cultura si arta, majoritatea aflati anterior in atentia diplomatilor englezi. Din randul acestora a cultivat cu insistenta pe cei cunoscuti cu probleme de Securitate (
Dinescu Mircea, Plesu Andrei, Haulica Dan, Gheorghiu Mihnea etc.) pe care i-a exploatat informativ, i-a instigat si incurajat in atitudinile si manifestarile lor ostile, de pretinsa opozitie. Contactele au fost realizate la resedinta sa, la actiunile protocolare organizate de Ambasada Olandei sau alte reprezentante diplomatice, precum si la domiciliile elementelor respective, in multe situatii noaptea tarziu, dupa orele 24.
De asemenea, s-a implicat direct in actiunile antiromanesti desfasurate de ziaristii olandezi care ne-au vizitat tara in aceasta calitate sau sub acoperirea de turisti individuali, furnizandu-le date si informatii ce sunt exploatate in propaganda externa defavorabila R.S. Romania si le-a facilitat scoaterea din tara, prin curierul diplomatic, a insemnarilor, filmelor sau altor materiale cu continut ostil.
La 12 septembrie 1988, ambasadorul a cazat la resedinta sa doua ziariste olandeze, venite ca „turiste”, care s-au deplasat a doua zi in judetul Cluj, unde au incercat sa desfasoare activitati de presa neautorizate. Au fost avertizate si s-au intreprins alte masuri specifice de prevenire. Totusi, dupa revenirea la Bucuresti, „Stan” le-a insotit la domiciliile lui Plesu Andrei, Ascanio Damian si Fistoc Ion, elemente protestatar-disidente. Au fost prevenite aceste contacte si documentata activitatea ambasadorului.
In baza informarii noastre, la 26 septembrie 1988, conducerea Ministerului Afacerilor Externe l-a atentionat pe ambasadorul olandez in legatura cu activitatile sale incompatibile cu statutul ce-l are si care contravin scopului acreditarii in R.S. Romania. „Stan” a adoptat o atitudine sfidatoare, afirmand ca „este dificil sa hotarasca cu cine sa stabileasca contacte si cu cine nu”, motiv pentru care „va informa guvernul olandez si va cere instructiuni”.
– In luna decembrie 1989 „Stan” a cazat la resedinta sa o alta ziarista olandeza (Van Dutzhujzen Reinildis Elisabeth) venita in calitate de turista care, la indicatia amasadorului, a incercat sa viziteze la domiciliu mai multe elemente ostile, actiuni ce au fost prevenite si straina avertizata. Ignorand avertismentul si actionand provocator, in ziua de 10 decembrie 1988, ziarista a fost condusa personal de ambasador la domiciliul unui element ostil aflat in preocuparea Securitatii Municipiului Bucuresti.
Pentru acest fapt, pentru incercarea secretarului I al Ambasadei Olandei de a o contacta pe Cornea Doina, precum si in legatura cu activitatile incompatibile cu statutul de turist desfasurate in 1988 de peste 40 de cetateni olandezi a caror activitate ostila a fost documentata, „Stan” a fost din nou atentionat la 31 ianuarie 1989 de conducerea Ministerului Afacerilor Externe al R.S. Romania. Ambasadorul olandez a avut o atitudine recalcitranta, afirmand ca „va insista” ca membri ai Ambasadei Olandei sa aiba contacte cu Cornea Doina, iar in ce priveste celelalte elemente a solicitat, in mod provocator, ca Ministerul Afacerilor Externe sa puna la dispozitie „lista persoanelor la care nu este agreat accesul”. De asemenea, desi i s-a cerut in mod ferm sa inceteze – atat el, cat si alti diplomati si turisti olandezi – activitatile ce contravin colaborarii romano-olandeze – ambasadorul a afirmat ca „nu poate promite ca nu vor exista si alte contacte cu persoane neagreate de autoritati”.
Nesocotind atentionarile Ministerului Afacerilor Externe, „Stan” a amplificat ulterior, in mod ostentativ, numarul invitatiilor la resedinta sa, dar mai ales al vizitelor la domicilii si al contactelor realizate pe strada cu mai multi cetateni romani ale caror pozitii sunt exploatate de cercuri ostile din exterior in actiuni propagandistice antiromanesti, astfel:
– La 5 februarie 1989 a organizat un pranz la resedinta sa unde, pe langa ambasadori si alti diplomati straini, a invitat, in mod neoficial, pe
Dinescu Mircea, Plesu Andrei, Kovacs Adalbert si Ascanio Damian, care au participat fara a avea aprobare;
– La 13 martie 1989 a participat la o asa-zisa petrecere organizata de Covaci Aurel, traducator, caruia i-a solicitat date despre Desliu Dan;
– In noaptea de 14-15 martie 1989 s-a intalnit pe strada cu Desliu Dan de la care a preluat un material cu continut denigrator la adresa tarii noastre. Tot in luna martie 1989 a primit in mai multe randuri la resedinta sa pe Brucan Silviu, sustinandu-l in actiunile sale ostile si asigurandu-l ca va face cunoscuta activitatea lui mai multor ambasadori straini acreditati in Romania;
– In perioada 5-11 martie 1989 „Stan” a cazat la resedinta sa pe Alexandrescu Adrian Sorin, cetatean olandez de origine romana. (Trimis in 1974 in calitate de lector de limba romana la Universitatea din Amsterdam, in 1980 a refuzat sa revina in tara la expirarea misiunii si s-a angrenat in actiuni ostile R.S. Romania, motiv pentru care a fost inclus pe lista persoanelor indezirabile. In perioada mentionata i s-a permis in mod exceptional intrarea in tara pentru a-si vizita mama grav bolnava.) Ulterior Alexandrescu Adrian Sorin a publicat un articol cu continut deosebit de ostil la adresa tarii noastre, ale carui idei erau vadit inspirate de ambasadorul olandez;
– La receptia organizata la 28 aprilie 1989 cu ocazia zilei nationale a tarii sale, „Stan” a invitat toate elementele cunoscute cu atitudini si manifestari ostile, a caror participare a fost prevenita.
Comentand numarul redus al romanilor care au dat curs invitatiei, ambasadorul a afirmat ca „intampina dificultati in desfasurarea activitatii in Romania, fiind tot timpul descurajat de autoritati in ce priveste realizarea contactelor cu cetatenii care au curajul si critica deschis regimul”.
– In perioada 31 mai-6 iunie a.c., s-a aflat in tara ca turist individual ziaristul olandez de nationalitate maghiara Varga Van Kieed Sandor care a contactat cetateni romani pe care i-a instigat la actiuni potrivnice statului. Dupa avertizarea sa de catre organele de stat, ambasadorul olandez i-a oferit protectie, gazduindu-l la resedinta sa, cel in cauza continuand sa desfasoare activitati ostile.
Ambasadorul olandez a fost chemat in audienta la 5 iunie 1989 si i s-a solicitat sa ia masuri pentru ca strainul respectiv sa paraseasca imediat teritoriul R.S. Romania.
– In ziua de 14 iunie 1989, exploatand prilejul oferit de incheierea misiunii in tara noastra a secretarului II de la Ambasada Olandei, „Stan” a invitat la resedinta sa cetateni romani din care 7 erau cunoscuti cu atitudini si manifestari protestatar-disidente (
Dinescu Mircea, Desliu Dan, Stancescu Nicu, Lefter Bogdan, Botez Celac Mariana etc.). Au fost intreprinse masuri preventive, participand numai persoane oficiale, care au avut aprobarea in acest sens.
– In zilele de 28 si 29 iulie 1989, impreuna cu sotia, aflata temporar in tara, „Stan” a realizat doua contacte cu Cornea Doina la Cluj-Napoca si l-a vizitat la domiciliu pe scriitorul Buzura Augustin.
Masurile preventive de securitate intreprinse asupra principalelor legaturi ale ambasadorului olandez l-au determinat pe acesta sa renunte la tentativele de a le contacta la domicilii, continuand insa sa le invite la actiuni protocolare sau vizite particulare.
Concomitent, incearca sa-si diversifice cercul de relatii in randul romanilor, folosind in acest scop contactele cu medicul Florescu Alexei si sotia acestuia, Florescu Tomnita, arhitect, prin intermediul carora a cunoscut si permanentizat contacte cu alte persoane ce activeaza in domeniul cultural-artistic. Astfel, prin Florescu Tomnita a cunoscut si ramas in legatura cu… (anonimizat de CNSAS, nota redactiei), dar o foloseste si pentru cunoasterea altor persoane din randul intelectualitatii romane. Spre exemplu, cu sprijinul acesteia, a intrat in contact cu scriitorul Mircea Ivanescu si cu pictorul Mircea Stefanescu (de fapt, Stanescu, nota redactiei), ambii din Sibiu, pe care i-a vizitat la domiciliu in zilele de 21 si 22 octombrie 1989. In discutiile cu ei „Stan” a cautat sa le cunoasca si influenteze opiniile privind fenomenul cultural romanesc, precum si in legatura cu situatia scriitorilor
Dinescu Mircea, Plesu Andrei, Ana Blandiana, cat si a lui Brucan Silviu. De asemenea, a incercat sa culeaga date despre o inalta personalitate din judetul Sibiu si a prezentat interlocutorilor in mod tendentios unele aspecte privind vizita conducerii de partid si de stat la TIB-89.
– Primind invitatia de a participa la lucrarile Congresului al XIV-lea al PCR, „Stan” a dispus secretarei sa comunice textual la Ministerul Afacerilor Externe ca „ambasadorul Olandei refuza sa accepte invitatia”.
In timpul desfasurarii lucrarilor Congresului, ambasadorul olandez a desfasurat o intensa activitate de influentare negativa a ziaristilor si reporterilor de televiziune straini prezenti in tara cu aceasta ocazie. Astfel, in perioada 21-24 noiembrie a.c. a primit la resedinta 15 ziaristi occidentali (olandezi, francezi si canadieni), carora le-a acordat interviuri si le-a prezentat date denaturate despre realitatile romanesti. Toti acestia – fara exceptie – au publicat ulterior articole sau au realizat reportaje de televiziune cu caracter denigrator.
– In ziua de 5 decembrie 1989 a fost vizitat la resedinta de ziaristul american Patinkin Mark Alan. Imediat dupa vizita, ziaristul a incercat sa intre la domiciliul lui Brucan Silviu, dar nereusind, l-a vizitat din nou pe ambasadorul olandez.
– In ziua de 5 decembrie 1989, ambasadorul olandez a predat unui angajat roman al reprezentantei, spre a fi traduse din romana in engleza, doua materiale cu continut ostil, respectiv apeluri ale unor scriitori adresate presedintelui Uniunii Scriitorilor prin care cei in cauza se solidarizau cu actiunile lui
Dinescu Mircea si altor elemente protestatar-disidente. Nu s-a stabilit pana in prezent cum a intrat in posesia respectivelor materiale.
Avand in vedere activitatea deosebit de nociva desfasurata de ambasadorul olandez, care in urma atentionarilor repetate ale conducerii Ministerului Afacerilor Externe nu numai ca nu a incetat activitatile de instigare a unor cetateni romani si sprijinul acordat strainilor pentru a desfasura actiuni antiromanesti, dar chiar le-a amplificat, propunem urmatoarele:
1). Izolarea ambasadorului olandez de legaturile sale din randul cetatenilor romani, cunoscute cu probleme de Securitate. In acest scop:
– Va fi anchetata informativ Oprescu Sofia, profesoara de franceza la Institutul Politehnic Bucuresti, membra a PCR, lucrata cu aprobarea organului de partid competent, in scopul clarificarii naturii legaturilor cu obiectivul si obtinerii unor date operative despre activitatea diplomatului in cadrul anturajului format din cetatenii romani care frecventeaza petrecerile organizate de familia Florescu la domiciliul sau. I se va pune in vedere sa intrerupa orice contact cu ambasadorul ori alti membri ai personalului diplomatic olandez.
– Impreuna cu UM 0110 – in atentia careia se afla sotii Florescu – vor fi intocmite informari pentru Comitetul de Partid „Sanatate” (Florescu Alexei este medic psihiatru la Spitalul de Urgenta) si pentru Comitetul Centrului Universitar Bucuresti (Florescu Tomnita este asistent la Institutul de Arhitectura „Ion Mincu”), pentru a se dispune masurile statutare adecvate.
– Vor fi anchetate informativ toate persoanele, cetateni romani, care il vor vizita pe obiectiv neoficial la resedinta sau sediul ambasadei, indiferent de natura relatiei, ocazie cu care li se va pune in vedere sa nu continue sub nicio forma contactele cu acesta.
– Vor fi strict controlate, in continuare, toate actiunile protocolare organizate de ambasador ori alti membri ai personalului diplomatic olandez, permitandu-se participarea numai a persoanelor oficiale aprobate.
Prin posiblitatile informative ale unitatii va fi urmarita intreaga activitate a ambasadorului pe timpul prezentei la actiunile protocolare organziate de alte reprezentante straine cu participanti romani.
2). Vor fi continuate toate masurile informativ-operative destinate cunoasterii si controlului activitatii ambasadorului olandez. In acest cadru, o atentie deosebita va fi acordata controlului activitatii secretarului II al Ambasadei Olandei, Van Spronsen Kees, sosit la post in septembrie 1989, pe care ambasadorul l-a introdus in anturajul unor cetateni romani, dar care dezaproba unele din actiunile superiorului sau.
3). Se va intocmi un plan special de masuri pentru controlul activitatii lui Stork David, fiul ambasadorului olandez in varsta de 24 ani, care activeaza ca ziarist in Statele Unite ale Americii. Acesta urmeaza sa soseasca la 6 ianuarie 1990 in R.S. Romania, unde intentioneaza sa ramana circa trei luni.
4). Avand in vedere inclinatia pentru relatii extraconjugale a ambasadorului olandez, vor fi intreprinse masuri destinate compromiterii acestuia prin angrenarea lui intr-o legatura de acest gen cu o femeie „casatorita”, sursa de incredere a organelor noastre, care-i va fi interpusa.»

*         *

*

Din „Nota de analiză” prezentată reiese în primul rând mizeria unui modus operandi odios al aparatului de securitate, pe care l-am constatat şi studiind dosarele de securitate ale propriilor mei părinţi. Dar mai reiese şi rolul derizoriu al Dinescu în disidenţa de atunci. Securitatea însăşi îl pune pe Dinescu la „şi alţii”, pe lângă oameni care astăzi nu fac caz de atitudinile avute atunci. Din simplul fapt că Mircea Dinescu frecventa corpul diplomatic străin nu putem trage decât concluzia că se ducea acolo să mănânce şi să bea ceva mai bine decât ceilalţi români.

Celebrul său interviu din Libération – un document revoluţionar, cred – nu este fictiv, dar nu-i de găsit nicăieri.

Deşi am cotrobăit pe internet, n-am reuşit să găsesc nici curajosul interviu, dar nici gloriosul dosar de urmărire operativă al „disidentului” bonjurist Dinescu care, nu-i aşa, ar fi trebuit să se fălească cu ele. Apare, astfel, explicabilă dorinţa sa ca CNSAS să fie desfiinţat. «E un an important, vor fi alegeri, anul acesta vom umbla din nou în cazanul de smoală şi rahat. Mulţi pitulici se tem”. Mircea Dinescu nu vede nicio problemă în desfiinţarea Colegiul CNSAS, dar nu acum, ci “după prezidenţialele din 2009”.» (Gândul).

Voi comenta pe larg „disidenţa” de tip „furaj” a lui Mircea Dinescu într-un articol separat, deoarece văd că din ea pasc cu evlavie tipi, gen Doru Buşcu, pe care sarcinile de serviciu ar trebui să-i oblige la o informare documentată, nu păreristă.

— VA URMA —


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Mircea Dinescu, disidentu’ lu’ peşte [1]

Marți, 10 noiembrie 2009

Wikipedia

MIRCEA DINESCU

de la Wikipedia, enciclopedia liberă

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Mircea Dinescu (n. 11 noiembrie 1950, Slobozia) este un poet, scriitor, publicist şi om de afaceri român.

Scurtă biografie

Fiu al lui Ştefan Dinescu, muncitor metalurg şi al Aureliei Badea, casnică, Mircea Dinescu a studiat la Facultatea de Jurnalism a Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist Român, Şcoala Superioară de Partid.

Şi-a efectuat stagiul militar la Securitate [1], pentru că: „Protectorii săi l-au ajutat să «facă armata» într-un mod netraumatizant“ [2]. Aceiaşi „protectori“ l-au susţinut şi „să publice o primă carte“ [3] „Pentru ca apoi să îi găsească o sinecură – pitorescul post de portar al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ocupat de poet (mai mult cu numele) în perioada 1972-1976“ [4]. Direcţionat puternic spre prim-planul vieţii literare de aceiasi „protectori“, Mircea Dinescu pătrunde rapid în cercurile literare din epocă, devenind membru al Uniunii Scriitorilor, Secretar UTC al Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România, membru al Partidului Comunist Român şi redactor la revistele Luceafărul şi România literară.
Dintr-o notă a Securităţii, publicată în Cartea Albă a Securităţii, aflăm: „De exemplu Titus Popovici, Anghel Dumbrăveanu, Teodor Balş, George Bălăiţă, Eugen Barbu, Mircea Dinescu au spus scriitorilor aflaţi la vila Paltinul din staţiunea Neptun că sunt profund mişcaţi de aprecierile de care se bucură scriitorii în faţa conducerii, ca oameni ataşaţi, oricând gata să slujească patria şi poporul.“ [v. Cartea Albă a Securităţii, nota 129, p. 137, 1978].

În anul 1981, pe când era încă student al Academiei de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, suferă o condamnare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pentru agresarea unui coleg de redacţie de la revista Luceafărul, Iulian Neacşu [5].
În continuare, poetul este un răsfăţat al sistemului comunist şi al Uniunii Scriitorilor din România, apărând, în calitate de ziarist oficial, cu pixul în mână, luând notiţe, lângă Preşedintele RSR Nicolae Ceauşescu[6].


MD+Ceausescu
Cartea sa, Moartea citeşte ziarul, respinsă de cenzură în 1988, a fost publicată la Amsterdam, în limba română, pentru cunoscătorii limbii române din Olanda [7]. În ciuda lipsei de libertate din România comunistă, în anul 1988, unii scriitori români, printre care şi Mircea Dinescu, îşi vor petrece zilele de Crăciun, la familia Covaci, în compania familiei ambasadorului Marii Britanii, a ataşatului cultural al Iugoslaviei, Moma Koproviţala şi a altor reprezentanţi oficiali străini [8]. Va urma seara Crăciunului, sărbătorita la Ambasada Olandei din România, în prezenţa multor intelectuali români, printre care şi Andrei Pleşu [9].

În 1989 este concediat de la „România Literară” din cauza unui interviu acordat ziarului francez comunist „Libération”, în care făcea o critică acidă la adresa lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist de la Bucureşti, dar susţinea cu mare aplomb sistemul comunist de la Moscova, perestroikist, prezentându-l ca pe un model pentru comunismul practicat în România [10], făcând chiar unele afirmaţii terifiante: „Nu ştiu dacă Gorbaciov e sau nu considerat un ţar bun de către popoarele de dincolo de Prut (…) dar în Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, R.D.G. şi România, el este un vestitor de bine, un Mesia al socialismului“ [11]. Din Cartea Albă a Securităţii, D 10 966, vol. 6, f. 9-16, p. 505, aflăm că Mircea Dinescu, deşi supravegheat, putea transmite mesaje în afara ţării, prin telefon, în mod liber (v. conţinutul unei convesaţii telefonice dintre Mircea Dinescu şi Alexandru Papilian: „Mircea Dinescu: «Şi de-aia am intrat în partid, ca să mă port ca un membru de partid liber». (…) În legătură cu interviul apărut în Franţa, între cei doi s-a purtat următorul dialog: Alexandru Papilian: «Am văzut, astăzi, cum îţi spun, interviul din Libération». Mircea Dinescu: «A apărut interviul în Libération?». Alexandru Papilian: «Da. Cu o fotografie mare, foarte frumoasă». Mircea Dinescu: «Da». Alexandru Papilian: «Ocupă aproape două pagini de ziar». Mircea Dinescu: «Aha! Sunt fotogenic?». Alexandru Papilian: «Eşti fotogenic. Cam trist. Dar eşti fotogenic…» Mircea Dinescu: «Tristeţea este meseria mea să ştii…» [12]. Interviul are drept consecinţe arestarea sa la domiciliu şi excluderea din partid. Este pus sub supraveghere permanentă şi i se interzice contactul cu orice persoană în afara familiei. În străinătate, începe o largă campanie de solidaritate cu poetul, susţinută în special de „Frankfurter Allgemeine Zeitung” şi postul de radio „Europa liberă„, cu rezonanţă în Olanda, Franţa, Elveţia şi Germania.

Pe 22 decembrie 1989, este dus la televiziune împreună cu coloanele de manifestanţi, de unde anunţă românilor fuga lui Ceauşescu şi declanşarea Revoluţiei [13], [14]. Devine membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională.
După Revoluţia din decembrie a fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, funcţie abandonată prin demisie. Este membru al Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fondator al „Fundaţiei pentru poezie”, membru în Consiliul director general al editurii „Seara”, membru al Consiliului Editorial al ziarului „Cotidianul” (postura din care declară: „MA DOARE ÎN CUR că sunt incompatibil!”) [15], membru al „Fundaţiei pentru Promovarea Literaturii Germane din România”. Poetul Cezar Ivănescu, în cartea „Pentru Marin Preda” l-a acuzat pe Mircea Dinescu de implicare în moartea marelui prozator Marin Preda [16], [17]. De asemenea, „Victor Roncea, coordonator al campaniei «Voci curate» de la Civic Media, a declarat că un membru de frunte al Colegiului CNSAS, Mircea Dinescu, reprezintă interese străine fiind documentat de unitatea anti-KGB a Securităţii. Potrivit informaţiilor dezvăluite de Roncea, există mărturii ale unor foşti ofiţeri ai UM 0110 privind legăturile lui Mircea Dinescu cu KGB, nu numai prin soacra acestuia, Ludmila Loghinovskaia. Astfel, în 1989, acesta a urmat un traseu complicat prin ţările baltice, pentru a ajunge ulterior în Crimeea, unde a primit instrucţiuni precise privind rolul său în lovitura de stat pregătită de sovietici, cunoscută generic sub numele de «Revoluţia» din decembrie 1989. Informaţiile respective se afla şi în arhivele CIA, s-a afirmat în emisiune.“ [18], [19], [20], [21].

Personalitate a vieţii publice

Cărţile poetului Mircea Dinescu au fost răsplătite cu numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române şi Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
Despre rolul lui Dinescu pe scena culturală contemporană, Gabriel Liiceanu scrie[22]:
„Mircea Dinescu este simbolul şi purtătorul de sens al mahalalei contemporane la români. El o reprezintă în viaţa de zi cu zi, dar deopotrivă o hrăneşte şi o potenţează la televizor sau în revista porno-politică Plai cu boi, născută din această mahala şi întreţinând-o, la rândul ei, cu fast, abjecţie şi talent”.

Afaceri

În 2005, fondează ziarul „Gândul” în asociere cu jurnalistul C.T.Popescu. În prezent este şi proprietar al publicaţiilor: „Plai cu Boi”, „Aspirina Săracului” şi „Dilema Veche”. Parte din investiţiile sale materiale s-au regăsit în diverse proiecte din agricultură, în special în enologie.

Mircea Dinescu este fondatorul portului dunărean cultural Cetate (Dolj), primul „port cultural” din Europa. Portul cultural este parte a Fundaţiei pentru Poezie „Mircea Dinescu”, ce se dezvoltă la 30 de kilometri de Calafat şi 70 de kilometri de Drobeta Turnu-Severin şi de Craiova. Scopul acestuia este, potrivit fondatorilor, „realizarea unei zone de conectare culturală permanentă a creatorilor români din diverse domenii artistice cu mediile culturale din întreaga Europa”. Amenajat pe amplasamentul unui fost port cerealier, care datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, el a fost reamenajat ca destinaţie turistică şi culturală.

În anul 2004 a luat în chirie o cramă şi câteva zeci de hectare de vie revendicate încă din 1992 de moştenitorii boierului Petre Durlescu, care au câştigat în instanţă retrocedarea viei şi cramei de la Galicea Mare, închiriate de Mircea Dinescu, sentinţa definitivă fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [23].

Numit de Ion Iliescu „moşier”, vinul produs de ferma sa se numeşte în mod ironic „Vinul Moşierului”. La ferma sa este amenajată de asemenea o galerie de artă.

În 1997, Mircea Dinescu a vândut 30% din acţiunile săptămânalului satirico-politic „Academia Caţavencu” controversatului om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu [24] care prin compania „Realitatea Media” controlează grupul de presă „Caţavencu”.

Referinţe

  1. ^ Mircea Dinescu, citat de ziarul Adevărul, 30.01.2008
  2. ^ Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane, 1941-2000, art. Mircea Dinescu, Editura Maşina de Scris, p. 841
  3. ^ Alex Ştefănescu, ibidem
  4. ^ Alex Ştefănescu, ibidem
  5. ^ cf. Dosar Nr. 10121/1980, Şentinţa Penală nr. 1439, Şedinţa publică de la 4 septembrie 1981).
  6. ^ http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=627&Itemid=1
  7. ^ Moartea citeşte ziarul, Amsterdam, Olanda, 1989
  8. ^ http://1989.jurnalul.ro/stire-special/intalniri-conspirative-printre-scriitori-317999.html, ediţia din 24.12.2008, v. citat: „Lumea scriitorilor este urmărită asiduu de Securitate. Parcă mai mult ca de obicei, toată lumea suspectează pe toată lumea. Şi totuşi, toţi se frecventează reciproc./…/Era o atmosferă de incoştienţă şi con­spiraţie, în care nu se ştie cu precizie cine erau inocenţii şi cine «agenţii». Au venit, consecvenţi tradiţiei, să onoreze zilele de Crăciun Mircea Dinescu împreună cu Maşa şi socrii, Petru Maier, Ioanichie Olteanu, Sorin Titel. Au mai venit actorul Petre Nicolae, noul vecin al Covacilor, şi familia ambasadorului Marii Britanii.”
  9. ^ http://1989.jurnalul.ro/stire-special/intalniri-conspirative-printre-scriitori-317999.html, ibidem, citat: „Familia Covaci a fost invitată de Revelion la Ambasada Olandei, unde, printre invitaţii de marcă, s-a aflat şi Andrei Pleşu.“
  10. ^ Cartea Albă a Securităţii, nota 474, pp. 426-429
  11. ^ Cartea Albă a Securităţii, nota 474, pp. 426-429
  12. ^ Convorbirea în speţă a fost transmisă de postul de radio France Internationale la 15 decembrie 1989, fiind înregistrată de serviciul specializat al Securităţii, în cadrul Buletinului Radio nr. 633.“ (D 10 966, vol. 6, f. 9-16), Cartea Albă a Securităţii , p. 505
  13. ^ Document din arhiva TVR, „Mircea, arată că lucrezi!” http://www.youtube.com/watch?v=aPDF5_vWCXI
  14. ^ Document din arhiva TVR, secvenţa următoare, după cea a regizării momentului enunţului victoriei, „Am învins!” http://www.youtube.com/watch?v=VDmKFqmDnCI, v. şi nota anterioară
  15. ^ http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=629&Itemid=1
  16. ^ Pentru Marin Preda, Ed. Timpul, Iaşi, 1996
  17. ^ Înregistrare video-document din Arhiva TVR2, emisiunea Cu cărţile pe faţă, Cezar Ivănescu în dialog cu Cătălin Ţărlea, 1997, link
  18. ^ Afirmaţie făcută în emisiunea Naşul, B1Tv, din 04.11.2008, moderator Radu Moraru, invitaţi Victor Roncea şi Mihai Răzvan Vintilescu. v. şi citat: „Victor Roncea: Aş putea să fac câteva mici dezvăluiri. În anii pe care i-am petrecut cercetând aceste dosare am avut şansa să vorbesc şi cu foarte mulţi ofiţeri de Securitate, care după aceea unii dintre ei şi-au continuat activitatea în SRI sau SIE. Din aceste motive ei nu au putut face dezvăluiri care însă se află în dosarele de la CNSAS. CNSAS este o problemă în sine şi am spus-o de la bun început. Însuşi CNSAS a încălcat legea prin prima sa formulă când au făcut parte din acest colegiu persoane care au făcut înainte parte din Partidul Comunist. Or, Legea Ticu nu permitea asta. Radu Moraru: Dar, de exemplu, Cezar Ivănescu pe acest scaun a fost acuzat şi a şi murit la scurt timp după. Victor Roncea: Da, exact. Mircea Dinescu a fost activist al UTC. Andrei Pleşu a fost membru al PCR. Aceste persoane nu aveau ce căuta in CNSAS.“
  19. ^ Cezar Ivănescu, Scurtă istorie a conflictului meu cu Mircea Dinescu, „Mircea Dinescu a intrat în literatură ca un discipol al meu, chiar titlul primului său volum de versuri, Elegii de cînd eram mai tînăr, preia un vers din poemul meu, Amintirea Paradisului, „Cînd eram mai tînăr şi la trup curat…“. Relaţia armonioasă, de reciprocă simpatie a durat destul de mult, culminînd cu o întîmplare hazlie, petrecută în 1975, la Alba-Iulia, unde ne aflam invitaţi mulţi scriitori români cu prilejul sărbătoririi oficiale a împlinirii a 375 de ani de la Prima Unire a Ţărilor Româneşti, împlinită de Mihai Viteazul. Atunci Mircea Dinescu chiar s-a bătut cu un coleg (Mihai Gavril), amîndoi în stare de ebrietate, apărîndu-mi, chipurile, onoarea. Cînd a intervenit securistul oficial care călătorea cu noi, scriitorii, în autobuz, şi a încercat să-i despartă, toţi trei şi Mircea Dinescu şi securistul oficial au invocat numele cîte unui şef din Securitate, „eu sînt dintre oamenii lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“. La acea vreme credeam că e vorba de o pură retorică, acum îmi dau seama că mă înşelam amarnic… Din 1975, pînă în toamna lui 1979, am locuit şi eu şi Mircea Dinescu la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, eu fiind protejat de Maestrul meu, Marin Preda, şi urît de mai toţi colegii întrucît nu eram băutor de alcool, eram cu mintea trează care veghea în preajma lui Marin Preda. Tot în 1975, pe coperta a IV-a a cărţii mele Rod III (Ed. C.R., 1975), Marin Preda a semnat singurul său text în care recunoaşte „o adevărată voce de mare poet“ la un contemporan al său. Sintagma „mare poet“ mi-a creat adversităţi durabile în lumea literară şi a coincis cu începutul ascensiunii sociale a lui Mircea Dinescu: secretar UTC la USR, apoi membru PCR şi student la „Ştefan Gheorghiu“. În 1980, după moartea lui Marin Preda, am publicat în revista „Luceafărul“ scrisoarea testamentară pe care mi-o lăsase Maestrul meu din primăvara anului 1979 şi i-am considerat vinovaţi pe toţi acei care, în ultima zi din viaţa marelui scriitor, au contribuit într-un fel la producerea tragicului deznodămînt, printre ei numărîndu-se şi Mircea Dinescu. Am reluat toate acuzaţiile în cartea mea Pentru Marin Preda (Ed. Timpul, Iaşi, 1996). În 1981 am fost martorul prozatorului Iulian Neacşu în procesul pe care acesta l-a intentat numiţilor Dinescu Mircea şi Dorin Tudoran, proces finalizat cu condamnarea celor doi… În 1990, Mircea Dinescu, „disidentul“ făcînd parte din grupul de la Comana condus de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, ajunge Preşedinte (provizoriu şi apoi ales) al USR şi-mi desface în mod abuziv contractul de muncă (redactor la revista „Luceafărul“ a USR), fiind obligat să declar greva foamei în 5 ian. 1990. Am plecat din USR şi am reîntemeiat Societatea Scriitorilor Români (cu aproape 1000 de membri). După mineriada din 14 iunie 1990, am zăcut bolnav aproape doi ani (fiind bătut bestial de mineri), sediul şi arhivele Societăţii Scriitorilor Români au fost distruse iar eu am revenit în USR chemat de Laurenţiu Ulici, Preşedinte interimar al USR după ce Mircea Dinescu a plecat fără să-şi încheie mandatul şi aducând USR în pragul falimentului. Nu s-a făcut niciodată o anchetă serioasă privind ilegalităţile comise la USR în perioada în care a fost Preşedinte Mircea Dinescu. În 2005 l-am anunţat pe Eugen Uricaru, Preşedintele în funcţie al USR, că voi candida la preşedenţia USR (iunie 2005). Într-o zi stînd de vorbă cu Eugen Uricaru în biroul său, în prezenţa mai multor martori, Eugen Uricaru a rostit ceva de genul: „ei, dragă, în 1990 cînd scriai în «Baricada» şi-l înjurai pe Dinescu, credeam şi eu ca atîţia alţii că eşti nebun, dar acuma îmi dau seama că dacă Dinescu nu risipea banii Uniunii, astăzi am fi dat lefuri (şi încă mari) scriitorilor…“ La scurt timp a venit verdictul de la CNSAS, că Eugen Uricaru a făcut poliţie politică, verdict neprobat în niciun fel. Mi-am exprimat clar încă din 2005, în presă, neîncrederea în CNSAS atît timp cît în Colegiul acestei instituţii este cel puţin un securist, Mircea Dinescu. Semnalez similaritatea situaţiilor: şi în 1990, şi în 2008, aflat într-o poziţie-cheie, Mircea Dinescu se răzbună comiţînd o ilegalitate. Dacă în 1990, în România domnea o stare generală de anomie, azi ne pretindem un stat democratic, de drept, un stat european. Cum e posibil atunci ca un individ periculos, care sfidează legile, să fie în continuare tolerat în funcţii importante, liber să decidă, după bunul său plac, destinul unor oameni? Bucureşti, aprilie 2008“, link
  20. ^ Scrisoarea lui Cezar Ivănescu către preşedintele României Traian Băsescu, Agenţia de Ştiri AmosNews, 4 februarie 2008, link
  21. ^ Scrisori în căutarea dreptăţii. Scrisorile lui Cezar Ivănescu către Preşedintele USR, Ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu, februarie-aprilie 2008, link
  22. ^ G. Liiceanu, Uşa interzisă (Humanitas, 2002), p. 209
  23. ^ Mircea Dinescu trebuie să elibereze o clădire-cramă, Mediafax, 29.11.2007
  24. ^ [1]

N.B. – Trimiterea la ziarul „Adevărul” de la nota [24] se referă la un articol intitulat Sorin Ovidiu Vântu, groparul FNI, a rămas curat şi uscat folosind o armată de oameni de paie. Iată pasajul relevant:

«Expertiza contabila arata ca banii investitorilor, odata intrati in buzunarul lui Vantu, au avut diverse destinatii. Numai pentru reclama, in perioada ianuarie 1999 – mai 2000 s-au cheltuit sume de ordinul zecilor de miliarde. Publicitatea a fost asigurata, printre alte firme de specialitate, si de SC Curentul SA, care a incasat in doi ani, de la Sovinvest si FNI, peste 47 de miliarde de lei. Alte aproximativ 650 de miliarde de lei au plecat din conturile lui Vantu, Gelsor (societate la care Vantu era actionar majoritar) si Sovinvest pentru constituirea sau majorarea de capital social al unor societati la care Vantu era actionar (BID, Banca Comerciala Astra-Brasov). De asemenea, Editura „Ion Cristoiu” a fost achizitionata, in 1999, cu 900 de milioane de lei, din care trei sute de milioane au fost depuse „pe numele numitului Ion Cristoiu”. Tot din sectorul media, amintim si cumpararea actiunilor SC Catavencu SA, careia Vantu i-a virat 2,9 miliarde de lei in contul lui Mircea Dinescu. De asemenea, SC Mihai Tatulici Production SA a incasat 1,544 miliarde de lei, fiind o alta investitie a lui Vantu in presa.»

— VA URMA —

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Un preşedinte la curtea regelui Ubu

Sâmbătă, 7 noiembrie 2009

WP-AM - OOOPS!Incident diplomatic grav!

Băsescu este de vină!

Cu cine? Cu Republica Moşierească Cetate.

Preşedintele-moşier al acestei ţări, în care preşedintele Traian Băsescu a efectuat astăzi o vizită particulară, a declarat că va trece la represalii împotriva României deoarece a fost ostracizat, nepermiţându-i-se să ia cuvântul la adunarea electorală a omologului său român.

Ubu DinescuAcţiunile diplomatice punitive ale preşedintelui-moşier vor cuprinde dări cu curul de pământ, bombardamente cu isterii, bâlbâieli, rafale de fraze eliptice de subiect, predicat, atribut şi complement, dar bogate în onomatopee şi interjecţii, subliniate cu elocvente „ă”-uri şi „î”-uri şi punctate cu stropşeli lichide împrăştiate auditoriului.

Axa Cetate-Murfatlar-Cotnari-Turţ din venele preşedintelui-moşier va interveni salutar la cel mai înalt nivel şi incendiul declanşat la nivelul sinapselor sale va fi stins, ca de obicei, într-o baie de alcool în sânge.

„Aici în Cetate port eu sunt gazda”, a spus preşedintele feudal local, pentru care primarul şi autorităţile locale nu există. „Satul românesc traieşte în evul mediu”, a mai descris el realităţile din zonă.

Dinescu2

Daţi o simplă căutare pe Google cu subiectul „Cetate port”. Veţi descoperi grandomania patologică a unui tiran local ubuesc: un port „cultural” cu salată de fasole, adică cu ce mai are baronul Dinescu în cap.

Cetate


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Întrebare deschisă adresată domnului Andrei Pleşu despre un posibil viciu

Sâmbătă, 31 octombrie 2009

WP-AM - INTREBARI DESCHISEAPDomnule Pleşu,

Ştiu că sunteţi o persoană ocupată şi că practicaţi privitul la televizor numai în scop homeopatic.

Dacă veţi citi vreodată aceste rânduri, vă rog să efectuaţi efortul gastric de a urmări emisiunea „Tănase şi Dinescu” din data de 30 octombrie 2009 (video mai jos), sau de a accesa site-ul „Realitatea TV” şi acolo arhiva emisiunilor „Tănase şi Dinescu”. Nu va fi greu, căci, iată, vă pun eu la dispoziţie link-ul respectiv AICI.

Dacă nu mă înşel, sunteţi prieten cu Mircea Dinescu. În orice caz, lumea vă ştie prieteni.

APL+MDI

Sunt convins că sunteţi la curent cu viaţa politică românească.

Vă rog urmăriţi emisiunea şi spuneţi-mi sincer dacă mai continuaţi să-i fiţi prieten. Dacă vă mai asumaţi acest viciu.

Vă mulţumesc.

MD+Ceausescu

P.S. – Les amis de vos amis sont vos amis?


Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Întrebare deschisă adresată directorului revistei „Plai cu boi”, Mircea Dinescu

Vineri, 23 octombrie 2009

WP-AM - INTREBARI DESCHISE

Într-un număr mai vechi al revistei „Plai cu boi” apare fotografia trucată de mai jos.

EUgrasa

Deoarece nu am găsit legenda acestei fotografii, sau explicaţii privind persoana reprezentată în ea, am următoarea dilema pe care o fac publică sub forma unei întrebări deschise adresate domnului Mircea Dinescu, sau, de ce nu, a unui sondaj de opinie adresat tuturor:

Fotografia reprezintă:

Check A. O viziune pesimistă asupra Elenei Udrea?

Check B. O viziune optimistă asupra Alinei Mungiu Pippidi?

Aştept răspunsul. Sau păreri.

Părerea mea este că Mircea Dinescu, în loc să reuşească s-o insulte pe Elena Udrea, a reuşit doar să jignească femeile grase.

____________________________

P.S. – Aş fi recunoscător dacă cineva ar şti unde pot găsi fotografia la o dimensiune mai mare.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Mircea Dinescu, un eşec cultural

Sâmbătă, 10 octombrie 2009

BALADA PREAFRUMOASEI CONSTIPATE

ŞI-A ÎNAMORATULUI CUFURIT

_________________________________

Biet amor de barză chioară
Pentr-un stâlp de telegraf
Maţul tău mă înfioară
Damful tău mă face praf.

Cu zulufi, dar constipată,
Grizonat, dar cufurit,
Mi s-a pus pe tine-o pată
Să ţi-o trag la infinit.

Cum te mai strigam, conteso,
Când intram la tine-n gang
Şi-ţi făceau bucile zbang
Na-ţi-o frântă că mi-ai dres-o.

Eminesculând odoare
Veronică, Veronică
Eu credam c-o ai mai mică,
Tu credeai c-o am mai mare…

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

MDMircea Dinescu a ajuns un poet degradat, cu epoleţii şi petliţele smulse, cu spada talentului frântă într-o coprolalie noduroasă, capabil doar de producţii de prost gust, triviale, inepte şi penibile. Ca această „satiră” (?) la adresa lui Eminescu şi a Veronicăi Micle.

S-ar vrea, probabil, un fel de François Villon de cartier, un epigon al lui Miron Radu Parschivescu, sau un Emil Brumaru şi nu reuşeşte să ajungă nici la glezna lui Mihai Mărgineanu.

În plan politic, Dinescu s-a supărat pe Traian Băsescu în manieră caragialească, de la o „daraveră” imobiliar-judiciară şi dintr-o cauză de tip becalian: instanţa de judecată a dat câştig de cauză lui Petru Durlănescu, adevăratul proprietar al podgoriei şi al butoaielor pe care se făcuse stăpân recentul îmboierit de la Cetate, poreclit „poetul-portofel”. Pentru acesta, vina lui Băsescu era, ca la Becali, că în timpul mandatului său justiţia a avut curajul să nu-i dea dreptate, preşedintele nefiind „săritor” şi „prietenos” în această speţă, aşa cum ar fi dorit pârâtul.

Apariţiile televizate şi evoluţiile de balon umflat și scăpat din mână înainte de a i se face nodul ale lui Dinescu îl arată ca pe un individ cu apucături şi păreri cel puţin bizare, ce se trag fie dintr-o naştere grea, fie dintr-o alimentaţie prea lichidă, fie dintr-o nevoie pecuniară presantă, fie din toate trei la un un loc. Incoerent şi incontinent, bâlbâit şi stropşit, neinformat sau dezinformat, cu egoul masturbat săptămânal de către Stelian Tănase cu eterna-i întrebare oftalmologică „cum vezi tu chestia asta?”, Dinescu vede mai toate chestiile care îl înconjoară prin strabismul său mintal, adică deformat şi strâmb.

Dacă Păunescu sau Vadim au cântat la o curte, Dinescu cântă pe la mese.


*       *

*

Un text excelent, semnat de Mihail Neamţu, intitulat Poetul dizidentul şi decepţia şi publicat în revista „22” asta primăvară, face o radiografie perfectă a „devenirii” lui Mircea Dinescu, poetul, dizidentul, histrionul, dizzydentul, oportunistul, neamul prost parvenit, ciocoiul, misoginul, golanul.

Nu pot să nu vi-l propun. Merită citit, sau recitit…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


________________________________________________________

Revista22Poetul, dizidentul şi decepţia

de Mihail Neamţu

Marţi, 10 Martie 2009

________________________________________________________

MN«Istoria literaturii române va consemna probabil trei mari acţiuni din biografia lui Mircea Dinescu: naşterea scrisului poetic, curajul protestului anticomunist şi clovneria mediatică post-decembristă.

Talentat până la refuz, vizionar ameţitor şi răsfăţat de cuvinte, tânărul „cu spatele frumos” îşi invoca la debut muza: „vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă / să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os / şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.” O înregistrare din 1967 ne arată un holtei amuzat, candid, zâmbind fâstâcit în faţa camerelor de luat vederi, gata să explodeze pe făgaşul serpentinos al metaforei. Erau vremuri în care Mircea Dinescu îndura stoic sărăcia şi anonimatul. Poetul s-a maturizat rapid şi a scris mai departe. Versurile s-au aşezat mereu între tonul ludic, gravitatea vertiginoasă şi incantaţia elegiacă. Mircea Dinescu s-a pus cordial „La dispoziţia dumneavoastră” (1979), alegând apoi dramatic un „Exil pe o boabă de piper” (1985). A stat în preajma clasicilor, i-a citit pe Rimbaud, Borges şi Puşkin, a fost apreciat de critici şi a râvnit la „O beţie cu Marx” (1989). Editurile străine i-au publicat cu generozitate texte interzise acasă („Ce faci tu, literatură? / Tulburi cîţiva tineri caraghioşi din provincie / aşezi negustorul de hîrtie / la masa celui cu burta plină de litere / pui păduchi de aur în chica boemului / şi tricolor pe pieptul academicianului / dar nu poţi îndulci apa înecatului / nici topi zăpada leprosului / nici îngrăşa vinerea săracului”).

În anii de hazna şi servitute ai socialismului, Mircea Dinescu n-a acceptat ca viaţa literelor să fie guvernată exclusiv de „autonomia esteticului.” Acum douăzeci de ani, la 17 martie 1989, poetul declara pentru ziarul Libération că drepturile omului sunt încălcate (precedentul fiind interviul dat postului Radio Moscova în august 1988, când a lăudat perestroika lui Gorbaciov). Câţiva intelectuali de prestigiu — Geo Bogza, Şt. A. Doinaş, Mihai Şora, Octavian Paler, Al. Paleologu, Dan Hăulică şi Andrei Pleşu — s-au solidarizat cu Mircea Dinescu printr-o scrisoare de susţinere. Poetul a fost dat afară din serviciu iar semnatarii au primit interdicţia de-a mai publica (cu excepţia antifascistului Geo Bogza). Devenit faimos prin intermediul „Europei libere”, Mircea Dinescu a fost salutat – alături de Doina Cornea – drept erou al conştiinţei naţionale. La Revoluţie, întreaga ţară şi diaspora fac cunoştinţă cu cel mai spectaculos intelectual-dizident al „epocii de aur”. În ziua de 22 decembrie 1989, cel care a rostit faimoasa declaraţie „Fraţilor, am învins!” a fost iubit instantaneu de întreaga Românie.

După ianuarie 1989, strategia împrietenirii cu puterea a dat neaşteptate roade. Ion Iliescu, îndeosebi, s-a bucurat de invitaţii nenumărate pe proprietăţile poetului (în Ialomiţa sau în Dolj, „La Cetate”). Orientarea pro-democrată l-a menţinut succesiv aproape de Emil Constantinescu, Teodor Stolojan şi Traian Băsescu (pe care l-a lăudat în campania din 2004, pentru a-l apropia într-o caricatură ineptă din 2009 de figura lui … Hitler). După 2005, şi de atunci fără alte fluctuaţii de simpatie, Dinu Patriciu sau Călin Popescu-Tăriceanu au vibrat la pofta de concesie şi interesele de asociere ale domnului Dinescu.

Sigur, a existat şi bătălia pentru deschiderea arhivelor fostei Securităţi. În afara acestui episod onorabil, însă, mandatul vigilenţei etice („to speak truth to power”) s-a prăfuit uşor. O perioadă, scrisul de pamflete suculente şi pastile pontoase a mai atras cititorii de politică (nu şi poezie). Histrionul latifundiar s-a reprofilat apoi în domeniul business. A făcut afaceri cu Sorin Ovidiu Vântu, Silviu Prigoană sau Academia Română, devenind – după propria declaraţie – un fermier capabil să investească (fără profit) peste un milion de dolari (echivalentul premiului Nobel pentru literatură sau pace).

Toate acestea n-ar fi fost deloc prilej de sminteală dacă, de ani buni, atât harul creatorului, cât şi îndrăzneala protestatarului n-ar fi lăsat loc unei măşti de circar. Aciuat pe lângă marii oligarhi, el vinde necazul proletarului şi compasiunea pentru mujic. Vrea să apere limba română, dar ca la uşa cortului. Împreună cu Stelian Tănase – autor recent de numeroase pagini pornografice (vezi romanul Maestro) – fostul dizident dezbate situaţiunea într-o cheie manelist-intelectuală. Tănase, confirmat pe post de profesor universitar după standardele româneşti ale profesiei, girează orice platitudini segmentate cu „dezvăluiri de culise” şi izbucniri vesele de limbaj bocciu. Nu e loc de rigori conceptuale, reflexe profesioniste, comparaţii pertinente sau referinţe istorice exacte: vorba să curgă, timpul să treacă iar magnetul poantei – oricât de ieftine – să ţină audienţa aproape! Şueta găzduită săptămânal în studiourile din Piaţa Presei Libere ajunge astfel o nefericită imitare a „hazului-de-necaz” propus americanilor de Stan şi Bran, în timpul marii depresiuni. Torturile cu frişcă sunt înlocuite însă de petele gri ale discernământului şi mirosul de ţiţei al frazei.

Omniprezent la televizor, invitat să comenteze orice subiect imaginabil, Dinescu bate câmpii pe sute de hectare. Cei care-l invită şi, probabil, el însuşi mizează pe imaginea omului simpatic – „prieten al elitelor”, pe alocuri, dar şi „băiat de comitet”. Chestionat pe cele mai mărunte teme, el se pronunţă cu fanatism obosit, aplomb isteric sau certitudini infantile. Uneori, dă impresia că ar face orice să ne ţină, contra-cost, atenţia mereu trează: de la expectoraţii involuntare şi mici înjurături live, până la cântece la firul de ceapă sau catrene uşor libidinoase, fostul patron al „Academiei Caţavencu” ajunge, la ore târzii, lăutarul favorit al gloatei. În momentele de sobrietate, se mai aud doar înjurături către yanchei, spasmul grijii pentru soarta stângii, relativizarea noţiunii de corupţie, o gustoasă reţetă culinară şi explicaţia despre rolul ecologic al ciorilor după campania agricolă de toamnă.

Darul povestirii şi umorul oacheş rămân în rezerva de înzestrări native ale fostului mare poet şi curajos dizident. Ridicat însă pe estrada bâlciului nostru balcanic, Mircea Dinescu – comparat odinioară cu expresionistul Blaga – nu mai girează astăzi decât mahalaua unei eterne tranziţii.»