RĂZBOIUL LUMILOR ÎNCEPE…

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016
wp-am-creionul-chimic111111ALTĂ MISTIFICARE GENTILĂ… care ține tot de „corectitudinea politică” şi căreia i-am căzut şi eu în plasă: „ANALFABETISMUL FUNCȚIONAL”!
S-a constatat că acest bizar tip de analfabetism afectează, în medie, circa 20% dintre tinerii europeni, dar… 40% dintre tinerii români.
Eu nu mă feresc de cuvinte şi concluzia e tragică: tâmpiții noștri sunt de două ori mai numeroşi, procentual, decât tâmpiții din Europa. Nu, nu e nici ereditar, nici endemic. E o „realizare” socială. Deși, dacă ne uităm la atitudinile occidentalilor față de „multiculturalism”, migrație și „toleranță”, ei par mai idioți ca noi.
Să fim realişti… Cineva care citeşte un text coerent şi nu e în stare să îi înțeleagă conținutul, sau cineva care nu e în stare să efectueze cele patru operații aritmetice elementare, nu este „analfabet funcțional”, ci de-a dreptul şi pe româneşte idiot.
Faptul că dl. Ministru al Educației propune restructurarea întregului învățământ pentru a-l adapta nevoilor acestui procent de 40%, echivalează cu transformarea şcolilor din România în… şcoli ajutătoare.
Or, de prosteală nu se face vinovată şcoala, ci modul în care funcționează societatea. Nu poți avea şcolari inteligenți din părinți cretini sau cretinizați de către mass media şi de „corectitudinea politică”, care a depăşit demult şi cu mult sfera politică. Căci, ce e politic în a-i spune unui părinte, ca învățătoare, că odrasla sa e proastă (adică „analfabetă funcțional”)? Este un diagnostic, nu o insultă. E drept că şi diagnosticele se joacă cum vor cu oamenii: TBC în loc de tuberculoză, carcinom în loc de cancer, sau scabie în loc de râie.
Mie, această NOUĂ tentativă de a coborî normalul (încă) majoritar spre anormalul (încă) minoritar mi se pare nu numai o porcărie scandaloasă, ci şi o sinucidere în masă lentă, ştiut fiind faptul că prostia, în toate accepțiunile ei, este progresivă. Luați un prost, care, deşi i s-a explicat că un joc piramidal nu poate fi câştigător, continuă să cadă victimă altor tentative şmechere de „îmbogățire” sau de „afaceri avantajoase” (credit „doar cu buletinul”, „franci elvețieni” etc.). Luați acel prost şi lăsați-l să se uite un an la România Tv sau la Antena 3. Ba chiar și la CNN. Va deveni nu numai un prost mai multilateral, ci și un prost mai temeinic, mai harnic și mai activ.
Va fi, cu siguranță şi mai prost. Şi nu prin varietatea mai mare a domeniilor în care judecă prost, ci prin scăderea şi mai mult a capacității de înțelegere, de analiză şi sinteză.
Elevii „analfabeți funcțional” sunt / au ajuns aşa din cauza lipsei antrenamentului intelectual!
Ei nu mai citesc nimic care le-ar pune creierul în mişcare. E ca şi când și-ar pune creierul în fața versurilor din „Of viața mea” şi din „Oul dogmatic”.
Nu mai exersează operațiuni aritmetice în mod tradițional, cu numerele scrise unul sub altul, cu „8 din 17 = 9 şi ținem 1”. Tastează și obțin rezultatul. Ce-i drept, mai repede, dar cu ce preț?
Nu mai scriu compuneri gen „Vacanța la bunici”, dar nici „la Ibiza”, deci nu mai fac recurs la memorie şi la capacitatea de a alege fapte relevante, de a le pune laolaltă în mod armonios şi a le exprima în scris, mânuind şi regulile ortografice care trebuie deprinse tot prin exercițiul citirii şi scrierii.
Nu mai fac nimic manual, adică renunță la ceea ce a diferențiat omul de animal. Nu bat cuie, nu fac și desfac noduri, nu manufacturează nimic. Cumpără de nou.
Iluzia că, în schimb, utilizează creierul este doar o iluzie. Utilizarea „gadget”-urilor şi „device”-urilor nu necesită inteligență, dovadă că toți tâmpiții defilează pe Facebook, de pe PC, laptop, tabletă sau smartphone (deseori mult mai smart decât posesorul utilizator). Jocurile pe calculator sunt astfel concepute încât rareori accesează creierul jucătorului, dincolo de câteva proceduri şi reguli simple şi de câteva abilități gestuale cu mouse-ul, tastele sau joy-stick-ul. „Succesurile” de masă ale celebrelor „Tetris” şi, mai nou, „Candy Crush” sunt dovada cea mai elocventă. Ştiu, mulți le joacă „pentru decontractare”, dar, în exces, şi aceste nevinovate „passe-temps” devin neuronicide.
Tinerii nu mai ştiu să învețe nimic. „Tutorialele” – tot mai des vizuale, pe YouTube – îi salvează din orice situație. Oamenii coboară la nivel de maimuță imitatoare, pentru că aşa sunt considerați, pentru că pe YouTube, sau în prospecte ți se indică totul, în imagini, gest cu gest. Da, e mai rapid, mai comod şi mai sigur, dar şi mai imbecilizant, decât să descoperi singur, cu ajutorul creierului propriu, cum se montează o etajeră cu trei polițe. Am văzut, cu ani în urmă,, în „manualul de utilizare” al unui Chevrolet Lumina o suitâ de 3 diagrame prin care ți se explica cum să deschizi portiera (de construcție clasică) fărâ să te loveşti in frunte cu ea. Astfel de indicații prețioase, de la vechiul „è pericoloso sporgersi” din tren, până la cele mai noi atenționări să nu mănânci… ciment (da, am văzut pe un sac de ciment avertismentul că nu e comestibil) nu fac decât să idiotizeze omul şi, în definitiv, să anihileze cel mai de bază principiu al evoluției speciilor: selecția naturală! Păi de ce să nu dispară fizic, pe cale naturală, prostul care ar mânca ciment, sau care şi-ar da cu uşa în mufă când o deschide?
Ajungem astfel la softuri inepte, create de „frumoşii tineri” IT-işti, o presupusă „elită” cu care ne tot mândrim, doar pentru că ni se pare genial a utiliza nişte limbaje de programare şi cel mai adesea a munci extrem de limitat, pe rutine simple, standardizate, care mai apoi sunt asamblate în ceea ce numim „soft”-uri. Deseori, analiștii care proiectează softurile sunt proști grămadă, sau cu gândul la mersul la bere, în gașcă.
Am descoperit, de curând, două astfel de softuri, utilizate (şi plătite ați văzut cât în recentele scandaluri) de o mare „multinațională”.
Unul permitea încărcarea unor date şi validarea înregistrării în lipsa completării (deci fără verificare) unor câmpuri obligatorii. Eroarea apărea abia la sfârșit, când totul trebuia luat de la capăt.
Altul, mai absurd, cerea, pe un ecran, introducerea manuală a valorii fără TVA a unei facturi şi a valorii TVA. În cazul în care valoarea calculată a TVA era de tipul „10,455”, primul ecran o cerea rotunjitâ în jos la 10,45, în caz contrar afişând „eroare” şi forțând utilizatorul să scrie 10,45 pentru ca înregistrarea să fie validă.
Ei bine, ecranul următor al acestei geniale aplicații calcula, spre verificare, valoarea totală a facturii şi… stupoare… afişa „eroare” la datele introduse anterior, pentru că algoritmul de calcul al celui de al doilea ecran calcula cu rotunjire… în sus!
De fapt, decăderea intelectuală şi „noua revoluție industrială” care se petrece la nivel cerebral, unde gândirea „la bandă” ia locul creativității, se vede şi în scăderea dramatică a imaginației oamenilor. Arta e tot mai precară; curentele filosofice tot mai sărace şi mai specializate, am ajuns de la ontologie şi gnoseologie, de la idealism şi materialism, la zeci de filosofii mărunte, de nişă, la vulgarizarea noțiunii până la „filosofia 4-3-2 cu libero pe centru”.
Lipsa imaginației, concomitentă cu diminuarea drastică a bagajului lexical, este evidentă în modul de exprimare: incoerență ideatică, dezlânare, bâlbe, frazări eliptice etc.
Starea limbajului este şi ea un element de diagnosticare. Se folosesc tot mai mult şi mai multe cuvinte „şperaclu”. Dacă, pe vremea mea, cuvinte precum „mişto” sau „haios” înlocuiau cu brio o serie întreagâ de adjective şi epitete, azi avem „gen”, mult mai ezoteric, mai plin de substanță misterioasă. Siglele, prescurtările mai vechi (tovul/tova, diriga) sau mai noi (aka, sal, cuplă, pup, plm), interjecțiile şi onomatopeele înlocuiesc tot mai mult cuvintele, spre un viitor luminos în care oamenii vor discuta în cod binar, cu 1 şi 0.
Se promovează, agresiv, eliminarea obiectului „istorie” din vechea „programă” şcolară şi înlocuirea ei, în noua „curriculă” şcolară (ne-am dat dreacu’, de latinişti ce suntem am scos și latina din școli), cu un surogat în care marile figuri istorice sunt Andreea Esca şi Madonna. Intenția e transparentă: copiii nu trebuie să mai ştie că au existat Pericle, Cezar, Sfântul Ştefan, Cromwell, François I, Ludovic al XIV-lea, Elisabeta I, Petru cel Mare, Napoleon, Lincoln, Erasmus, Da Vinci, Descartes, Montesquieu, Schopenhauer, Renaşterea, Iluminismul etc. Doamne fereşte să afle tânăra generație că omenirea a dat şi personalități mai breze decât Ronaldo, Lady Gaga, Angela Merkel, Mircea Badea, Andreea Marin, Fuego, Borcea, Obama, Jay Z sau chiar Soros, Gates şi Stephen Hawking.
De aceea, tineretul a trecut, în numai câteva zeci de ani, prin manipulare culturală, de la Leonard Cohen şi Don McLean, la raperi ca Lil Wayne şi BUG Mafia.
De aceea asistăm, pe Facebook, la argumentații beton de genul „n-are/n-ai bască”, „căciula”, „sandalele”, „a zis la Antena 3 / CNN / Pravda”, „Jos toți”, sau de-a dreptul „sugi p**a”.
Concluzia este că: LUMEA SE ALINIAZĂ, DESCENDENT, MEREU UNOR STANDARDE „TOT MAI” INFERIOARE, CEEA CE O DUCE SPRE O CERTĂ INVOLUȚIE. Iar „corectitudinea politică” este adjuvantul și deseori pulanul acestui tragic proces.
Asistăm, zilnic, grație susținătorilor corectitudinii politce, la „elogiul prostiei”, la un alt fel de „Re(in)voluție culturală”.
Noroc că, în ultima clipă, în SUA deocamdată, rațiunea şi instinctul de conservare a speciei a scos din adormire şi nepăsare 60.072.551 de oameni care se opun altor 60.467.601 (+0,45%) de manipulați întru „bigbrotherăreala” societății umane.
Războiul lumilor a început!
Anunțuri

Întrebări deschise adresate Ministrului Administraţiei şi Internelor şi şefului Poliţiei Române

Miercuri, 16 Septembrie 2009

WP-AM - INTREBARI DESCHISE

PTDNDomnului Ministru al Administraţiei şi Internelor

DAN NICA

Domnului Inspector General al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor de poliţie

PETRE TOBĂ


PROTvStimaţi Domni,

În cazul în care nu aţi fost deja informaţi, vă supun atenţiei un caz de cumul de infracţiuni comise ziua în amiaza mare, prezentat de postul de televiziune „PRO Tv” pe pagina de internet a „Ştirilor PRO Tv„. Cazul se pare că a avut loc în urmă cu mai mult timp, poate cu un an, dar faptele incriminate rămân şi nu au depăşit termenul de prescriere.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Din imaginile prezentate, reies, la prima vedere, fapte penale ce ar putea fi încadrate, în diferite forme, la următoarele articole ale Codului Penal:

  • ART. 193 – Ameninţarea
  • ART. 201 – Perversiunea sexuală (în accepţiunea dată de Decizia nr. III / 23.05.005 a Î.C.C.J.)
  • ART. 217 – Distrugerea
  • ART. 321 – Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Ştiu că, pentru ca aceste fapte să fie cercetate, este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dar în situaţia dată este evident că tânărul nu se poate adresa organelor competente şi nu poate depune plângere penală la parchet sau reclamaţie la poliţie aflându-se sub ameninţarea tacită a grupului celui care l-a agresat. Există, însă, suficiente indicii pentru identificarea cu precizie a celor care au luat parte la scena prezentată.

În această situaţie, vă întreb în mod public:

1. Cum acţionează Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Poliţia Română în direcţia prevenirii şi sancţionării unor astfel de fapte antisociale şi chiar penale, săvârşite prin intimidare asupra unor minori care, aflaţi sub teroare, nu depun plângeri şi nu fac reclamaţii?

2. S-a autosesizat vreo autoritate a statului, inclusiv cele de protecţie a minorilor, în legătură cu faptele prezentate în mod public de postul de televiziune „PRO Tv”?

3. Dacă preconizaţi şi ce măsuri preconizaţi să luaţi, de acum înainte, pentru cercetarea acestui caz deosebit de grav, în condiţiile în care asistăm la o escaladare a acestui gen de fapte?

Vă mulţumesc anticipat pentru eventualele răspunsuri în numele opiniei publice din România a cărei curiozitate sper că o reprezint.


Excurs nostalgic pe marginea unui articol din „L’Express”

Luni, 3 August 2009

WP-AM - CREIONUL CHIMIC„L’Express”, poate cea mai prestigioasă revistă de analiză din Franţa, publică, în ediţia din 1 august, un articol intitulat „5 motive serioase pentru a vizita România”.

LEXP

«”Des vacances en Roumanie? Mais quelle idée!” Une idée pas si folle que cela, en réalité. Et nous allons vous le prouver…»

«”Vacanţe în România? Ce idee!” O idee nu chiar atât de nebună, în realitate. Şi v-o vom dovedi…»

Prima întrebare care ne vine în minte este dacă articolul este cumpărat, adică dacă cineva a platit pentru ca României să i se facă reclamă turistică, sau dacă, din contră, revista este chiar sinceră cu cititorii ei.

Cunoscătorii limbii franceze, care vor citi articolul in extenso, pe site-ul original (aici) şi nu doar fragmentele traduse de pe „HotNews” (aici), işi vor da seama că e greu de crezut că vreo autoritate română să fi compus sau să fi autorizat textul publicat. Motivele acestei presupuneri sunt multiple: de la mici stângăcii, la ortografierea greşită a unor sintagme româneşti („Piaţa Stafului” în loc de „Piaţa Sfatului”; „Ceaucescu” în loc de „Ceauşescu”), până la confuzii mai grave, ca aceasta în care se induce ideea (optimistă) că, pe marginea drumurilor româneşti, dai la tot pasul peste de turnuri de răcire ale unor… centrale nucleare («Si l’on fait abstraction de quelques „erreurs” – usines de ciment, raffineries ou tours de refroidissement de centrale nucléaire – rencontrées au bord des routes roumaines, la beauté brute du patrimoine naturel de la Roumanie est époustouflante.»). Exemplele inadvertenţelor minore pot, desigur, continua.

Dacă stabilim, însă, că articolul este „sincer”, adică dacă admitem că „L’Express” recomanda PE BUNE francezilor vizitarea României, ne punem, numaidecât, a doua întrebare. Este, oare, ideea doamnei Marie Simon, autoarea articolului, un efect benefic al atât de hulitelor acţiuni de promovare turistică iniţiate de Ministerul Turismului? Sau este doar o coincidenţă?

Răuvoitorii vor spune, fără îndoială, că este doar o coincidenţa. Daca nu vor striga chiar „mită!”.
Eu cred că pagina „Styles • Voyage” a prestigiosului hebdomadar francez nu publică nimic întâmplător, sau la nimereală şi, mai ales, mă îndoiesc că finanţează o excursie de documentare fără un temei bine argumentat şi marketizat.

După declanşarea campaniei publicitare romaneşti „Romania • Land of choice” pe esplanada din faţa primăriei pariziene – la care au participat Ilie Năstase, Nadia Comaneci şi Gheorghe Hagi, alături de doamna ministru Elena Udrea – şi după ce pe Champs Elysées au fost întinse bannere ale acestei campanii, este greu de crezut că articolul din „L’Express” cade brusc din cer şi că nu este o… consecinţă firească a întregului demers publicitar.

Răuvoitorii evocaţi mai sus au criticat până şi sloganul „Land of choice”, susţinând că el ar aparţine altei ţări. La un simplu search pe Google (web sau imagini) se constată că „Land of choice” este asimilat covârşitor României, nu Croaţiei, ceea ce probează eficienţa acţiunii. Dar acesta este doar un detaliu colateral.

Important este că „L’Express” demontează o  idee proastă, preconcepută şi des vehiculată în ultimul timp, idee potrivit căreia NU SE POATE FACE TURISM FĂRĂ INFRASTRUCTURĂ. Într-adevar, fără infrastructură nu este posibil decât… TURISMUL CARE ABHORĂ INFRASTRUCTURA. Adică un tip de turism ieftin şi mai ales sătul de grabă, de stress, de zgomot, de plastic, inox, beton şi asfalt, un turism din ce în ce mai căutat pe piaţa de loisirs.

Numai nişte mârlani, născuţi la ţară sau la mahala şi recent dedulciţi la fiţe cu cât mai multe stele şi la all inclusive-uri vor să-şi uite „ruşinoasa” extracţie frecventând, cu Hummer-ul dotat cu anvelope groase de-un deşt (sumumul absurdului şi al „fiţei auto”), doar asfalturi netede ca în palmă.

Ceilalţi îşi amintesc de gustul 2 Mai-ului şi al Vămii Vechi de-acum 30-40 de ani. De „spiritul” anilor ’50-’60, devenit astăzi „retro”, care a creat faima Saint-Tropez-ului, descoperit şi lansat de Brigitte Bardot şi de Johnny Halliday, ca alternativă non-conformistă la plictisul sobru şi „încliftat” în aere burgheze de la Cannes, Nisa sau Monte Carlo.

Intelectualul civilizat, deprins de generaţii cu apa caldă şi cu robinetul, prefera o „rupere” de rutina urbană şi găsea mai reconfortant un sejur într-o casă lipovenească sau tătărească din chirpici, dar cu verandă, dintr-un sat situat pe malul mării, la capătul de jos al litoralului, cu duşul constituit dintr-un baril vopsit, termic, în negru şi ridicat pe o structură mai mult sau mai puţin solid sau dibaci construită, cu closetul în fundul curţii şi cu mâncarea gătită pescăreşte de neveste de pescari veritabili, decât o sordidă cameră de hotel. Prefera o plajă imensă, plină de scoici şi de bolovani cu forme ciudate, dar fără înghesuială, fără tranzistoare date la maximum, fără chiştoace, celofane zburătoare, cotoare şi cioburi, fără poze la minut cu maimuţe şi palmieri din carton presat, fără ţipete brunete despre piatra ponce. Prefera şuberekul şi borşul de peşti (la plural), mai gustos ca orice bouillabesse, decât menu-fix-ul cantinelor din „staţiuni”.

Bufetul local, numit pe vremea aceea, probabil după responsabilul său turc sau tătar, „La Musuret” (mult mai târziu completat cu restaurantul „cu specific” „Dobrogeanul”), cu tejgheaua din tablă zincată veşnic inundată de berea scursă din gulerul halbelor, oferea fleici, patricieni, mititei, chefali şi zargani pe care clientul şi-i prăjea singur pe imensul grătar cu cărbuni din curtea alăturată.

Era perioada – orecum „fastă” politic de după 1965 – în care adevărata „nobilime intelectuală”, încă neplecată definitiv în străinătate, frecventa zona: artiştii plastici Ovidiu Maitec sau Doru Şetran, poeta Nina Cassian, Mircea Florian, François Pamfil, Ascanio Damian şi câţi alţii. Alte figuri celebre, emblematice chiar, precum cea a arhitectei Marina Carafoli sau a lui Dan Hurmuzescu, au creat istoria bietului sat 2 Mai, în care apa din fântână era sălcie, muştele mureau lipite pe hârtii cleioase marca „Zeppelin”, uşile camerelor erau din tifon, iar curentul electric încă nu ajunsese până la Vama Veche.

Era un mediu din care, alături de artişti, făceau parte descendenţi ai unor familii precum Ghika, Sturza, Costa-Foru, Goilav, Christopol, Mişu, Garoflid, Beller, Carp, Romalo, Hiott, Rosetti, Sculy, Slăvescu, Lecca, Cerchez, Dragalina, Mehedinţi, Odobescu şi atâtea altele pe care memoria nu mi le mai pune la îndemână.

2 Mai - 1966 (gif)

Grup de copii. Nu, nu eram în tabără…

Confortul era minim, în schimb plajele erau vaste, golfurile largi, iar ifosele – paradoxal – inexistente.

2 Mai - Golful (Iulie 1969 - August 2005)

Acelaşi golf din 2 Mai – Sus: iulie 1969 / Jos: august 2005

Pe plajă se practica pétanque-ul şi ringul, rugby şi frisbee, scufundările după resturi de amfore sau excursiile înot până la taliane; seara se aprindeau focuri la care se cocea porumb pe muzică folk, în sat se organizau uriaşe ceaiuri  sau „bairamuri” în curţile gazdelor, prea ospitaliere şi inteligente şi cu prea mult bun simţ încât să se supere, ceaiuri la care „se intra” liber şi unde se bea, gratis bineînţeles, din oala de 25 de litri, celebra „ghebulă”, un amestec slab de apă chioară, vodcă şi multă lămâie, bună chiar şi pentru puştimea mai răsărită. Memorabilă a fost nunta de la „Oborul de vite” a arhitectului Victor Fulicea cu Yvette, fiica Siminei Mezincescu.

2 Mai - iulie 1970

Mica gaşcă, colorată…

Se dansa pe Cat Stevens, Don McLean, Dylan, Cohen, Baez, Melanie, Simon & Garfunkel, John Mayall, B.B. King, Creedence sau Chuck Berry, se înfiripau idile, nu rareori desăvârşite pasional pe nisipul încă cald al plajei, după băi nocturne, sub clar de lună, într-o mare care, uneori, datorită unor fotofore, era fosforescentă.

Oamenii 2 Mai-ului erau, de fapt, o mare familie, cu „textilişti” şi cu nudişti, despărţiţi civiliazt de cotul falezei unui golf, cu o nevoie acerbă de intimitate socială. O intimitate pe care sindicalistoidele Mamaia sau Eforie nu o puteau oferi.

Se conversa îndelung, se juca bridge sau whist, dar şi poker, monopoly sau ruletă, în funcţie de generaţiile jucătoare. Generaţii care coabitau respectându-se reciproc, fără conflicte, într-o „echipă” extraordinar de omogenă, de sudată şi de… prietenă. Exemplară era relaţia unei adorabile doamne, Mira Christopol, cu întreaga colonie de fete şi băieţi de toate vârstele pe care o supraveghea în lipsa părinţilor care nu aveau concediu.

Desigur, unora care văd, astăzi, din afară acest peisaj social şi relaţional de vacanţă, le este greu sa-i perceapă farmecul şi ar putea acuza „clasa” doimaistă de atunci de un oarecare snobism, de un oarecare elitism. Dar păcatul unei asemenea judecăţi ar sta în pierderea din vedere sau chiar în omisiunea celuilalat „elitism” al vremii, cel de partid şi de stat, sau a „elitismului” contemporan, cel „de Dorobanţi”.

A compara 2 Mai-ul şi Vama Veche de-ATUNCI cu cele de astăzi este aproape un sacrilegiu sau o impietate.

Civilizaţia materială a locului lipsea cu desăvârşire, dar era compensată cu prisosinţă de şarmul şi de civilizaţia istorică, congenitală, a celor care iubeau acel loc magic. Căci, acolo, în acea retortă s-au format sau s-au reformat şi mulţi iniţial out-sider-i.

Excursul meu, impertinent de lung, a vrut să arate că omul civilizat, realmente şi veritabil superior social şi intelectual, se poate simţi bine şi în lipsa „infrastructurii”: a asfaltului, a aerului condiţionat, a jacuzzi-ului, a unui daiquiri servit de un majordom pe marginea piscinei, a cluburilor cu DJ-i la modă, sau a legăturii la internet.

„L’Express” are, aşadar, dreptate!

România nu trebuie ca, turistic, să vrea să fie, neapărat şi deja, o ţară europeană, o Elveţie sau o Italie. România trebuie să fie, însă, neapărat şi deja, ceea ce, iată, este: o atracţie chiar şi fără autostrăzi. Ba chiar, în numeroase zone – ca Delta Dunării, de pildă – „infrastructura” ar trebui chiar grabnic demolată şi eliminată.

P.S. – Legenda unei poze…


• 1 – Dan Costa-Foru • 2 – Nicolas Don • 3 – ? • 4 – ? Laptev • 5 – ? • 6 – Andrei Sturza • 7 – ? • 8 – Dan Smighelschi • 9 – Radu Smighelschi • 10 – Ioana Drăghici • 11 – Niculae Oprescu • 12 – Picu Oană (†) • 13 – Ileana Polexe • 14 – Vlad Voiculescu • 15 – Tudor ? • 16 – Dinu Oanea • 17 – Șerban ? • 18 – Bogdan Goilav • 19 – Ilinca Popescu • 20 – ? • 21 – ? • 22 – Radu Chiriac • 23 – Matei Popovici • 24 – Alexandru Mitache • 25 – Ruxandra Munteanu • 26 – Ștefan Mișu • 27 – ? • 28 – Ion Munteanu (†) • 29 – Ion Ghika • 30 – Ruxandra Mișu • 31 – Ioana Costa-Foru (?) • 32 – Dinu Popa • 33 – Marina Drăghici • 34 – ? • 35 – Răzvan Voiculescu • 36 – Mihnea Christopol • 37 – Marie-Jeanne Lecca • 38 – ? • 39 – Smaranda Oprescu • 40 – Andrei Popovici

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Gagica Olgrăsuţa (pamflet)

Sâmbătă, 1 August 2009

WP-AM - PAMFLETERefuzul obstinat al inteligenţei de a o frecventa pe doamna Olgrăsuţa este notoriu.

În afara unei maliţiozităţi tupeiste perene, a unei agresivităţi de sorginte peremistă şi a unui aer de Crucea de Piatră – zona low cost –, care l-au cucerit definitiv pe unul Dumitrescu, doamna în cauză nu prezintă nimic palpabil, decît poate sânii.

Olgrăsuţa întruchipează, astfel, la nivelul arhetipurilor din „Groapa” lui Barbu, modelul de „gagică”. D’aia dupe care se ţine toate cătanele, dar la care are succes şi acces decât fanţii… Îndeosebi cei care se exprimă precum am scris.

Desantată în pantofi tocmai de pe la Craiova, Olgrăsuţa a adus în Bucureşti, odată cu prazul şi paiele din buletin, o groasă obrăznicie de tarabă, asortată la gâtul cu guşă suferind cu glanda.

Mintea scurtă a gagicii generează raţionamente scurte, care produc, la rându-le,  idei scurte. La proba de aruncare-cu-prostii-viteză Olgrăsuţa excelează.

OVGagica apare des în public, sau, mai bine zis, în faţa publicului, căci pe doamna Olgrăsuţa o mănâncă-n politică.  Ea are obiceiul să vină mereu cu mintea odihnită,  dar încărcată, ca un revolver, doar cu ideile auzite de la alţii prin Kiseleff. A spus unul, de pildă, că «dacă se destramă Coaliţia, dispare şi Guvernul Boc», hop şi Olgrăsuţa cu aceeaşi idee, scoasă de parcă ar fi fost gătită de ea. Numai că, precum loazele şcolare, care şi când copiază copiază greşit, Olgrăsuţa reverberează, ca un papagal, si de această dată, o mare prostie.

Ce-i scapă gagicii – în afara unei multitudini de alte lucruri de pe lumea asta – este ceea ce ar urma DUPĂ presupusa moţiune de cenzură. Adică ce s-ar întâmpla după ce ar cădea guvernul Boc II, guvern remaniat din care ar lipsi PSD-ul.

Noi, restul lumii, adică cei mai intelgenţi decât Olgrăsuţa, ştim că, într-o atare situaţie, prevederile constituţionale sunt clare: preşedintele desemnează un alt premier (sau chiar pe acelaşi), care se prezintă în faţa parlamentului cu un nou guvern. Este clar, astfel, că Traian Băsescu va desemna un premier din partea partidului cu cea mai mare reprezentare în parlament, adică din partea PD-L (precedentul există!). Parlamentul poate accepta noul guvern, sau îl poate respinge. Se ştie că, după două refuzuri consecutive ale parlamentului de a învesti guverne propuse de prim-miniştrii desemnaţi, se ajunge la… alegeri anticipate, conform art. 89 din Constituţie.

Or, la statura uluitoare cu care PNL trece în picioare pe sub orice uşă, mă îndoiesc că actualul breloc al parlamentului şi politicii româneşti va risca să se prezinte în faţa electoratului. Nici macar PSD-ului însuşi nu i-ar surâde o asemenea cascadorie.

De altfel, aceeaşi Constituţie interzice dizolvarea parlamentului în ultimele şase luni ale mandatului prezidenţial, aşa că se ajunge la o nouă dilemă constituţională: fie – horror! se amână alegerile prezidenţiale, fie guvernul supus moţiunii de cenzură ramâne în funcţie, până la clarificarea situaţiei.

Cert este că, de bunăvoie, PSD nu va părăsi guvernarea până la alegeri şi cred că nici nu va depune sau vota vreo moţiune de cenzură.

Gagica Olgrăsuţa nu reuşeşte, din nou, decât să-l emoţioneze local pe Dummy, să ne amuze pe noi cu stângăciile sale mintale şi să ne uimească cu atitudinea gureşă de ţaţă politică.

*              *

*

* ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI EL TREBUIE CONSIDERAT, CITIT ŞI INTERPRETAT CA ATARE! *

Dedicaţie: dragilor mei prieteni Lia şi Vasilescu.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009


Mito anti-mito…

Luni, 20 Iulie 2009

WP - ATITUDINIDe câtva timp, pe fondul emancipării financiare şi sociale a mitocănimii agresive, în plin asalt al acestei categorii sociale mutante asupra cetaţeanului de rând, a aparut, în mod dialectic, o categorie contrară: cea a criticilor. Aşa au aparut acele texte ale lui Bendeac sau Chirilă, de pildă, care umblă din mail în mail, precum odinioară folclorul din gură în gură.
Nu contest utilitatea şi savoarea acelor texte. La fel cum consider salutară şi haioasă iniţiativa cu „Dicţionarul de mitocănie urbană”.

Problema apare în momentul în care, din cauza de fiţe, atitudinea anti-mito devine trendy şi este preluată de mitocanul însuşi. Care o exercita fie în calitate de pretins expert în bun gust – gen Romaniţa, care zice „hăini de blana”, sau alte comentatoare „de monden” -, fie de diferiţi bloggeri sau de alţi „artişti ai cuvântului” care evoluează în… blogosfera.

Aseara, la o ora inaintata, citeam forumul si ma uitam la televizor doar cu urechile.
Era pe „Realitatea” emisiunea unui fel de jmeker, gen vedeta fara nume de familie, zis Teo. Ca „Teo de la scularie”.
Emisiunea se intituleaza „Dupa bloguri”. Tema emisiunii, incitanta: „cocalarii”!

Ei bine, ascultand cam neatent o conversatie a lui Teo asta cu un blogger intervievat, mi-a atras atentia o musca care brusc mi s-a asezat pe caciula.
Bloggerul zicea ceva despre cei care poarta tricouri negre. Intamplarea face ca mie sa-mi placa t-shirt-urile negre inca din anii ’70, deci inainte sa se nasca orice cocalar din lume, pe vremea aceea stramosul cocalarului purtand camasi lucioase din silon. Iar manelele chiar nu-mi plac pentru ca sunt stupide si stereotipice muzical si liric, pentru ca sunt agresive si in exces. Desi, imi amintesc de-o replica draguta dintr-un „Astérix” („Astérix et le Goths”) in care unui fioros razboinic got ii scapa niste aplauze la vederea unui superb buchet de flori: „Ben quoi? On peut être barbare et aimer les fleurs, non?!”. Si-atunci, la rigoare, on peut être intellectuel et aimer les „manelles”… n’est-ce pas?

„Hopaaaa”, zic, „asta se ia de mine?!?”… Ma intorc pe scaunul rotativ sa vad cine are tupeul sa ma atace miseleste, pe la spate, din televizor. Si ce vad?
Interviul avea loc la domiciliul criticului de mitocani-care-poarta-tricouri-negre. Il cheama, pe numele de blogger, Fusu.ro (http://www.fusu.ro/)
Am ramas masca.
Io-te-te cine vorbeste. Unu’ cu aspect si voce de autobaza.
Domnul in cauza, Calin Fusu, milionar in dolari, recomandat de Teo ca creator al unor site-uri de succes (inclusiv financiar) gen neogen.ro, al carui director este (bravo lui, la acest capitol!), tocmai afirmase textual si zguduitor:

«Vroiam sa zic ca nu putem sa-i excludem pe oamenii acestia; sa zicem „gata, afara!”, pentru ca urmeaza tiganii, apoi ungurii (sic!), apoi aia care umbla cu tricouri negre si unde ajungem?»

(Sursa: http://www.fusu.ro/ – min. 11:00-14:40)

Uit sa ma mai indignez din cauza prostiei uriase, cu aspecte penale, scapate de nea Fusu, specialist in bloguri si in critica magdeiciumac pure.
Fundalul imaginii de la televizor imi taie respiratia: era ocupat cu o magnifica mobila stil, d’aia sculptata in PAL, PFL si furnir, genul „combina modulara” de pe vremuri, cu rafturi, dulapioare, loc pentru telecolor si vitrine.
Ce te ametea era o interminabila colectie de bibelouri din portelan: ample cosulete cu flori, pasaret gen egreta cu cioc de pelican dormind, elefanti nervosi cu trompa ridicata (doua buc.), leopard cu buline si parca si un printzisor cu aspect hidrocefal, alaturi de un fel de madona si de o Carmencita cu poalele-n cap… Un kitsch horror de toata frumusetea. Nu lipseau nici doua perechi de flori uriase galbene pe care le suspectez ca au inflorit intr-o matritza chinezeasca din seminte de poly-propi-nu-stiu-ce. Din mobila cat tot peretele lipseau insa, deloc intamplator, cartile. Chiar si cele din portelan. Piesa de rezistenta a esteticii o reprezenta insa un superb odorizant tip „Glade”, asezat la vedere in rand cu bibelourile (vezi Foto 1, 2 si 3).

Fusu 1Foto 1

Fusu 2Foto 2

Fusu 3Foto 3

M-am linistit. Gagiul se rupea-n figuri, sanchi oripilat de tricoul meu cel negru, dar murea de dragostea pentru frumosul exprimat in gingasii din portelan aurit. Un sensibil. Tupeul era maxim. Ma intreb cat de tzoparlan poate fi cineva, care accepta sa vorbeasca despre marlania altora etalandu-si cu mandrie si voluptate propria mitocanie. Unde se afla diferenta dintre o manea, un Q7 alb peste tot, si pe-afara si mai ales pe dinauntru, un lant gros de aur la gat, o tinuta sic cu trening si „adidasi Puma” desfacuti elegant la sireturi si un cerb din portelan tronand in mijlocul vitrinei, printre cescute din acelasi material? Ar fi putut sa dea interviul… pe scari, printre blocuri, la birou, sau chiar la OTV, nu in mijlocul acelui apartament cu un asa decor calomnios in spate. Am uitat sa spun ca, evident, ca la orice tzaran urban cu pretentii si complexe intelectuale, televizorul era deschis pe „Animal Planet”. Sa se vada ca gandeste, nu ca sufera pe baza vreunei telenovele de pe „Acasa”. „History”, „CNN”, „Mezzo” sau „Arte” ar fi batut la ochi, inconjurat fiind de atatea bibelouri hidoase. N-am remarcat daca „obiectele de arta” erau asezate grosolan direct pe rafturi, sau delicat pe mileuri. Un punct bun, totusi: lipseau pestele din sticla colorata de pe televizor si ciucurii crosetati agatati de cheile de la dulapuri. Despre „rapirea din serai” de pe peretele dormitorului nu bag mana in foc.

Caci, daca va veti incumeta sa intrati pe blogul lui Fusu veti vedea poze cu legenda „Bonus: m-am pozat si cu Dayana Mendez, Venezuela, Miss Universe 2009” si declaratii privind reusite personale ca „Am fost in juriul presei (la Miss Universe Romania – n.m.), a castigat Elena Bianca Constantin”. Intreb din nou, à propos de exemplele date de Teo insusi in emisiune: ce diferenta e intre unul care se pozeaza cu teancul de euro bagati in betelia pantalonilor si altul care se pozeaza cu o miss, sau cu Bentley-ul altuia.

Dupa domnul Fusu.ro, amfitrionul Teo ne prezinta un cuplu de tineri bloggeri, care produc blogul divercitycafe.ro (http://www.divercitycafe.ro/): Delia Constantinescu si Cristian Pandia, pe numele lor. Si acestia isi dau cu parerea despre mitocanie. I-as fi crezut, daca doamna/domnisoara Constantinescu nu-si etala cate un inel pe degetele mijlocii ale ambelor maini (Sursa: http://www.fusu.ro/ – min. 22:48 – Foto 4 si 5).

Delia 1Foto 4

Delia 2Foto 5

Nu scap bine de ororile astora ca vad, in reluare, pe „Antena 3” la „Zig Zag”, un interviu cu un alt blogger celebru: Iulian Comanescu. De vorba cu Cristoiu. Acceptabil. Digerabil. Potabil. Ascultabil, sau, mai degraba, audibil. Probabil citibil. In niciun caz lecturabil. Comanescu, de din dosul unui aer de modestie covarsitoare, vede, insa, totul de sus, nicioadata razant, nicioadata de jos. Si vorbeste de si mai sus. Despre oricine, despre orice. Face a-na-li-za. Diseca microbii de pe nasul oricui fara microscop, doar cu flerul. Competenta nu i-am descifrat-o. Comenteaza in arabescuri verbale pana si stilul vestimentar al Elenei Udrea, prin prisma „filosofiei culorilor” (zau!), pe care il gaseste „inadecvat” (nu te poti ca** in gustul oamenilor si probabil ca stilul vestimentar al Noricai Nicolai sau al Linei Ciobanu i se pare mai adecvat, din moment ce-o doreste pe Udrea imbracata ca… Merkel (re-zau!)). Pe scurt, domnul Comanescu se vrea un fel de atoateganditor. Un fel de „sfatul batranilor intr-unul singur”. Pana cand…
…TROSC! Oistea in gard, mucii in fasole, arama pe fatza: dupa mai multe englezisme, probabil inconturnabile la nivelul elevat al domnului blogger Comanescu, prin care se sugereaza maselor cititoare ca domnul Comanescu este o vedeta blogosferica culta, domnul Comanescu zice, facand-o de oaie, sau, vorba lui Badea, „de porc”:

(despre Geoana) «Asta este U.S.P.-ul lui, cum se spune, „Unique Serving Proposition (sic!), „Propunere Unica de Vanzare” a individualitatii (…).»

(Sursa: http://85.9.12.243/a3/watch3.php?year=2009&month=7&day=19&show=zig_zag – ora 19:48 – min. 43:30-44:00)

Ooops! proposition = propunere???

Nu, domnule blogger Comanescu, proposition = propozitie! „Propunere” se spune PROPOSAL!

Oricine va spune ca aspectul este irelevant, ca e un chitibus, un nod in papura. Parerea mea este, insa, ca pretentiile noastre fata de o persoana trebuie sa fie cel putin direct proportionale cu pretentiile emise de persoana insasi. Ca sa judeci de la pantofii Elenei Udrea la profilul lui Ion Iliescu trebuie sa-ti ai macar cuvintele acasa, inclusiv pe cele in limbi straine, daca tot te arunci in ele. Ca nimeni nu l-a obligat pe domnul blogger Comanescu sa se lege la cap cu expresii englezesti, din moment ce, iata, exista si traducerea romaneasca. Deh, tichie de margaritar ii mai trebuia. Daca era vorba despre vreo pitipoanca, sau despre Cretzulescu, nu ziceam nimic, ca n-am pretentii, dar de la ditamai domnul blogger Comanescu?!?
Iata ca nu numai somnul ratiunii, ci si notorietatea naste monstri. In prelungirea titlului cartii sale, „Cum sa devii un nimeni”, domnul blogger Comanescu isi paradeste brandul aratandu-ne ca, de fapt, nu-i deloc greu sa devii un… V.I.N., adica un Very Important Nobody.

Ma contrariaza nu mitocania vrac, groasa, deranjanta, ci mitocania fardata, ambalata in sclipici cu tente intelectualiste. Il prefer pe Salam in locul lui Poponet si pe Nikita in locul Monicai Columbeanu.

Ajung la concluzia trista ca si anti-mitocania publica a devenit un kitsch, daca nu de-a dreptul o forma de impostura.
Avem multe oale sparte, dar si mai multe cioburi care rad.

Ne trebuie o contrareactie. Nu o anti-anti-mitocanie, anulatoare, ci o anti-anti-anti-mitocanie. Pana nu si-o insusesc mitocanii si pe aceea.

***

© Alexandru Dan Mitache – 2009