Teoria chimiei sociale

Duminică, 2 septembrie 2012


București Sat

Marți, 21 decembrie 2010

Valentin Protopopescu, doctor în filosofie: «Comuniștii i-au mutat pe țărani la oraș fără să le fi oferit un model de urbanitate. În București nu am ajuns, nici măcar în 2010, să vorbim despre populație urbană.»

de Cosmin Navadaru HotNews.ro
Vineri, 17 decembrie 2010, 9:17 Life | Prin oraş

„Astazi, mahalaua din Bucuresti s-a mutat in centru, iar centrul nu e nicaieri”, a explicat Valentin Protopopescu, psihanalist si doctor in filosofie, in cadrul dezbaterii „Bolile orasului sau divortul in societate”. Cu ocazia evenimentului desfasurat la mijlocul acestei saptamani, s-a mai discutat despre impactul pe care l-a avut vechiul regim asupra vietii la oras si la sat. „In 1938, Bucurestiul avea cam 800.000 de oameni. Putem spune ca erau niste insi relativ bine urbanizati. Ce au facut comunistii? I-au destarat pe acesti tarani. Si-au pierdut identitatea taraneasca fara sa capete o identitate urbana. La tara, fiecare era responsabil de bucata lui de pamant, de partea lui de ulita. La oras, nimeni n-a mai raspuns de nimic. De unde si mizeria monstruoasa care ne bantuie zilnic iesirile in urbe”.

„In Bucuresti, nu am ajuns, nici macar in 2010, sa vorbim despre o populatie urbana asa cum se intampla in cazul oraselor Paris, Viena, Budapesta”, a spus Valentin Popescu, eseist si doctor in filosofie al Universitatii din Bucuresti, intr-o discutie despre „bolile” Capitalei Romaniei.

„De ce? Pentru ca Bucuresti a fost un targ. Printr-un accident istoric nefericit, evident, pentru ca nu are o asezare strategica (este situat intr-o zona extrem de afectabila de seisme si este abordabila de catre orice invadator), Bucurestiul a devenit capitala intai a Regatului, apoi a Romaniei Reunite”.

Structura sociala si psihologica a Bucurestiului

„Care a fost structura sociala, psihologica a acestui targusor? O casta, boieri, oameni care au facut averea la tara, pe urma tarani care s-au asezat pe la periferie, clacasi. Boierii s-au urbanizat.

In istoria Romaniei, daca a existat o generatie pozitiva, care a facut realmente ceva pentru neamul asta, este generatia de la 1848. E vorba de copiii boierilor de a doua, a treia, a cincea generatie, care au studiat la Palermo, la Paris, la Berlin. Sunt oameni care chiar si-au dedicat puterile, averea si inteligenta edificarii unor institutii, unor relatii intre oameni, unor valori, unor principii.

Romania moderna, asa cum o cunoastem astazi si asa cum am monstenit-o, vine de la pasoptisti. Si nu ma refer doar la 1821-1848 si gata, ci si la Unirea lui Cuza, la reformele lui, la Razboiul de Independenta, la Banca Nationala a Romaniei, la Universitatea din Bucuresti, la Armata, la Biserica, la tot. Lucrurile se termina, paradoxal, in 1918. Romania Mare nu mai are aproape nici o legatura cu generatia aia stralucita de la ’48. Intervine politicianismul intr-o masura gregara si patologica.

In 1938, Bucurestiul avea cam 800.000 de oameni. Putem spune ca erau niste insi relativ bine urbanizati. Indiferent ca e vorba de centristi, de tipii bogati care traiau in proximitatea centrului, sau de excentrici. Existau mahalale, dar erau adevarate lumi paralele centrului, lumi urbane, cu traditiile, cu valorile, cu codurile lor. Astazi, mahalaua din Bucuresti s-a mutat in centru, s-a centralizat, iar centrul nu e nicaieri. O mare contributie la acest proces de dezurbanizare a metropolei au avut-o comunistii. Intr-o maniera foarte simpla. De la 800.000 de locuitori in ’38, Bucurestiul a ajuns sa aiba, in 1989, 1,7 milioane – cifra declarata. Dar cred ca erau vreo 2,5 milioane, nedeclarati si neinregistrati. De unde au venit oamenii astia? De la tara”.

Blestemul colectivizarii comuniste

„Nu se cuvine sa-i dispretuim in nici un fel pe tarani. Dar cred ca e o realitate trista asta: taranii reprezinta astazi o mitologie. Pot fi gasiti in formol la Muzeul Taranului Roman, la Muzeul Satului, sau oameni foarte in varsta, pierduti intr-un fund de tara necunoscut. Adevaratii tarani s-au dus de mult. Comunistii au avut grija de lucrul asta, au lucrat foarte eficient: prin colectivizare. Au ras temelia satului romanesc, care era un sat autentic. Care avea un cod moral, o viziune filosofica despre lume, avea o religiozitate crestina, dar puternic infuzata de influente pagane stravechi”.

„Ce au facut comunistii? I-au destarat pe acesti tarani, pe cei care s-au opus i-au ucis, le-au luat proprietatile si i-au exportat la oras, unde au fost construite marile platforme industriale. I-au mutat pe tarani la bloc, i-au facut sa locuiasca unii deasupra altora, fara ca prin asta sa le fi oferit un model de urbanitate. Practic ei si-au pierdut identitatea taraneasca fara sa capete o identitate urbana.

La tara, fiecare era responsabil de bucata lui de pamant, de partea lui de ulita. La oras, nimeni n-a mai raspuns de nimic. De unde si mizeria monstruoasa care ne bantuie zilnic iesirile in urbe”.

„Si atunci ne punem intrebarea: cum sa ne respectam? Cum sa fim sanatosi, cum sa prevaleze supraeul nostru in relatiile interumane? Cata vreme noi nu avem o identitate, nu stim de unde pana unde se intinde aceasta. Aceasta este istoria individuala a unei boli pe care as numi-o agresivitatea patologica a pseudocetanilor unei metropole ca Bucurestiul, hibrizi, oameni struto-camila, fara identitate si mai ales fara o perspectiva, fara un viitor. Traiesti de azi pe maine, incerci sa-ti astamperi instinctele de supravietuire, sa-ti proiectezi dorinta, libidoul, astfel incat sa-ti fie cat mai bine in detrimentul celorlalti. Nu asa se intampla la Paris, la Praga sau la Budapesta. Din acest punct de vedere, nu avem nici o sansa.

REFERINTE

In 1906, banii alocati pentru canalizarea unui oras erau cheltuiti pe realizarea unei gradini. Explicatia primarului: „am preferat o opera care sa se vada”


Cuiul!

Marți, 18 mai 2010
E vorba despre mitocanii care își parchează mașinile aiurea, pe spații verzi, în mijlocul străzii, în fața garajelor, pe locuri interzise, pe trotuare, pe pistele pentru biciclete, etc. Prietenul meu Radu Nicolau a început o campanie pasivă de demascare a acestora prin fotografiere și expunere la gazeta de perete Facebook. Există, cu o acțiune la fel de pasivă, grupul ”STOP nesimțirii din trafic”, tot pe Facebook, precum și altele pe tot internetul.

Dragii mei, știu că în general sunteți inamicii soluțiilor radicale, nepopulare și nedemocratice, dictatoriale. Dar, dacă într-adevăr vreți eradicarea acestui tip de mitocanie urbană (și nu numai), vă propun trecerea la acțiunea… ACTIVĂ! Și anume o soluție de tip Atatürk: CUIUL! Ia să aibă fiecare om civilizat câte un CUI la el în buzunar sau în poșetă și atunci când intâlnește câte-o mașină lăsată cu nesimțire aiurea, să-si manifeste civismul activ cu o bifă aplicată apăsat de la stop până la far, sau invers. Să vedeți atunci cum scade mitocania auto!
E vorba doar de CURAJUL de a lua în piept și de a ne asuma bătalia cu mârlanul în tranșee, nu daor în fața calculatorului. Dacă măcar cei care scriu pe bloguri și pe site-urile de socializare împotriva cocalarilor ar trece la acțiunea directă, credeți-mă că ăștia s-ar gândi de două ori dacă să-și mai lase mașinile cum vrea mușchii lor și așa cum le vedem deseori în oraș sau în pozele de pe net.

Doamnelor și domnilor, cumpărați-vă chair acum, de la orice magazin OBI, Praktiker, Brico Store sau Baumaxx, CUIUL civilizator! Nu costă nimic, deoarece, cu puțină îndemanare și un pic de antrenament la curajul ce vă va fi necesar, il puteți fura gratis.
Mi-a venit o idee… Dacă propunerea mea ar prinde, am putea face un biznis cu cuie personalizate, de marcă: cui negru mat „Armani” pentru domni și roz lucios „Givenchy” pentru doamne, cui de epocă „Reșița 1771”, cui cu vârf din cristal Swarowski „D&G”, cui cu ceas „Piaget” în cap, cui îndoit la 90° „Cătălin Botezatu”, cui ruginit „Levi’s”, cui cu telefon „Vertu”, sau chiar cui cu pantof  Jimmy Choo, etc…. Plus accesoriile, cum ar fi: ascuțitoare de cui „Dupont” sau „Flaro” (lowcost), ori etui pentru cui „Vuitton” sau „Samsonite”.

Aștept atât promotori cât și investitori!
ACEST ARTICOL NU ESTE O INSTIGARE LA COMITEREA INFRACȚIUNII DE DISTRUGERE,
CI DOAR O GLUMĂ!
***
© Alexandru Dan Mitache • 2010

Mito anti-mito…

Luni, 20 iulie 2009

WP - ATITUDINIDe câtva timp, pe fondul emancipării financiare şi sociale a mitocănimii agresive, în plin asalt al acestei categorii sociale mutante asupra cetaţeanului de rând, a aparut, în mod dialectic, o categorie contrară: cea a criticilor. Aşa au aparut acele texte ale lui Bendeac sau Chirilă, de pildă, care umblă din mail în mail, precum odinioară folclorul din gură în gură.
Nu contest utilitatea şi savoarea acelor texte. La fel cum consider salutară şi haioasă iniţiativa cu „Dicţionarul de mitocănie urbană”.

Problema apare în momentul în care, din cauza de fiţe, atitudinea anti-mito devine trendy şi este preluată de mitocanul însuşi. Care o exercita fie în calitate de pretins expert în bun gust – gen Romaniţa, care zice „hăini de blana”, sau alte comentatoare „de monden” -, fie de diferiţi bloggeri sau de alţi „artişti ai cuvântului” care evoluează în… blogosfera.

Aseara, la o ora inaintata, citeam forumul si ma uitam la televizor doar cu urechile.
Era pe „Realitatea” emisiunea unui fel de jmeker, gen vedeta fara nume de familie, zis Teo. Ca „Teo de la scularie”.
Emisiunea se intituleaza „Dupa bloguri”. Tema emisiunii, incitanta: „cocalarii”!

Ei bine, ascultand cam neatent o conversatie a lui Teo asta cu un blogger intervievat, mi-a atras atentia o musca care brusc mi s-a asezat pe caciula.
Bloggerul zicea ceva despre cei care poarta tricouri negre. Intamplarea face ca mie sa-mi placa t-shirt-urile negre inca din anii ’70, deci inainte sa se nasca orice cocalar din lume, pe vremea aceea stramosul cocalarului purtand camasi lucioase din silon. Iar manelele chiar nu-mi plac pentru ca sunt stupide si stereotipice muzical si liric, pentru ca sunt agresive si in exces. Desi, imi amintesc de-o replica draguta dintr-un „Astérix” („Astérix et le Goths”) in care unui fioros razboinic got ii scapa niste aplauze la vederea unui superb buchet de flori: „Ben quoi? On peut être barbare et aimer les fleurs, non?!”. Si-atunci, la rigoare, on peut être intellectuel et aimer les „manelles”… n’est-ce pas?

„Hopaaaa”, zic, „asta se ia de mine?!?”… Ma intorc pe scaunul rotativ sa vad cine are tupeul sa ma atace miseleste, pe la spate, din televizor. Si ce vad?
Interviul avea loc la domiciliul criticului de mitocani-care-poarta-tricouri-negre. Il cheama, pe numele de blogger, Fusu.ro (http://www.fusu.ro/)
Am ramas masca.
Io-te-te cine vorbeste. Unu’ cu aspect si voce de autobaza.
Domnul in cauza, Calin Fusu, milionar in dolari, recomandat de Teo ca creator al unor site-uri de succes (inclusiv financiar) gen neogen.ro, al carui director este (bravo lui, la acest capitol!), tocmai afirmase textual si zguduitor:

«Vroiam sa zic ca nu putem sa-i excludem pe oamenii acestia; sa zicem „gata, afara!”, pentru ca urmeaza tiganii, apoi ungurii (sic!), apoi aia care umbla cu tricouri negre si unde ajungem?»

(Sursa: http://www.fusu.ro/ – min. 11:00-14:40)

Uit sa ma mai indignez din cauza prostiei uriase, cu aspecte penale, scapate de nea Fusu, specialist in bloguri si in critica magdeiciumac pure.
Fundalul imaginii de la televizor imi taie respiratia: era ocupat cu o magnifica mobila stil, d’aia sculptata in PAL, PFL si furnir, genul „combina modulara” de pe vremuri, cu rafturi, dulapioare, loc pentru telecolor si vitrine.
Ce te ametea era o interminabila colectie de bibelouri din portelan: ample cosulete cu flori, pasaret gen egreta cu cioc de pelican dormind, elefanti nervosi cu trompa ridicata (doua buc.), leopard cu buline si parca si un printzisor cu aspect hidrocefal, alaturi de un fel de madona si de o Carmencita cu poalele-n cap… Un kitsch horror de toata frumusetea. Nu lipseau nici doua perechi de flori uriase galbene pe care le suspectez ca au inflorit intr-o matritza chinezeasca din seminte de poly-propi-nu-stiu-ce. Din mobila cat tot peretele lipseau insa, deloc intamplator, cartile. Chiar si cele din portelan. Piesa de rezistenta a esteticii o reprezenta insa un superb odorizant tip „Glade”, asezat la vedere in rand cu bibelourile (vezi Foto 1, 2 si 3).

Fusu 1Foto 1

Fusu 2Foto 2

Fusu 3Foto 3

M-am linistit. Gagiul se rupea-n figuri, sanchi oripilat de tricoul meu cel negru, dar murea de dragostea pentru frumosul exprimat in gingasii din portelan aurit. Un sensibil. Tupeul era maxim. Ma intreb cat de tzoparlan poate fi cineva, care accepta sa vorbeasca despre marlania altora etalandu-si cu mandrie si voluptate propria mitocanie. Unde se afla diferenta dintre o manea, un Q7 alb peste tot, si pe-afara si mai ales pe dinauntru, un lant gros de aur la gat, o tinuta sic cu trening si „adidasi Puma” desfacuti elegant la sireturi si un cerb din portelan tronand in mijlocul vitrinei, printre cescute din acelasi material? Ar fi putut sa dea interviul… pe scari, printre blocuri, la birou, sau chiar la OTV, nu in mijlocul acelui apartament cu un asa decor calomnios in spate. Am uitat sa spun ca, evident, ca la orice tzaran urban cu pretentii si complexe intelectuale, televizorul era deschis pe „Animal Planet”. Sa se vada ca gandeste, nu ca sufera pe baza vreunei telenovele de pe „Acasa”. „History”, „CNN”, „Mezzo” sau „Arte” ar fi batut la ochi, inconjurat fiind de atatea bibelouri hidoase. N-am remarcat daca „obiectele de arta” erau asezate grosolan direct pe rafturi, sau delicat pe mileuri. Un punct bun, totusi: lipseau pestele din sticla colorata de pe televizor si ciucurii crosetati agatati de cheile de la dulapuri. Despre „rapirea din serai” de pe peretele dormitorului nu bag mana in foc.

Caci, daca va veti incumeta sa intrati pe blogul lui Fusu veti vedea poze cu legenda „Bonus: m-am pozat si cu Dayana Mendez, Venezuela, Miss Universe 2009” si declaratii privind reusite personale ca „Am fost in juriul presei (la Miss Universe Romania – n.m.), a castigat Elena Bianca Constantin”. Intreb din nou, à propos de exemplele date de Teo insusi in emisiune: ce diferenta e intre unul care se pozeaza cu teancul de euro bagati in betelia pantalonilor si altul care se pozeaza cu o miss, sau cu Bentley-ul altuia.

Dupa domnul Fusu.ro, amfitrionul Teo ne prezinta un cuplu de tineri bloggeri, care produc blogul divercitycafe.ro (http://www.divercitycafe.ro/): Delia Constantinescu si Cristian Pandia, pe numele lor. Si acestia isi dau cu parerea despre mitocanie. I-as fi crezut, daca doamna/domnisoara Constantinescu nu-si etala cate un inel pe degetele mijlocii ale ambelor maini (Sursa: http://www.fusu.ro/ – min. 22:48 – Foto 4 si 5).

Delia 1Foto 4

Delia 2Foto 5

Nu scap bine de ororile astora ca vad, in reluare, pe „Antena 3” la „Zig Zag”, un interviu cu un alt blogger celebru: Iulian Comanescu. De vorba cu Cristoiu. Acceptabil. Digerabil. Potabil. Ascultabil, sau, mai degraba, audibil. Probabil citibil. In niciun caz lecturabil. Comanescu, de din dosul unui aer de modestie covarsitoare, vede, insa, totul de sus, nicioadata razant, nicioadata de jos. Si vorbeste de si mai sus. Despre oricine, despre orice. Face a-na-li-za. Diseca microbii de pe nasul oricui fara microscop, doar cu flerul. Competenta nu i-am descifrat-o. Comenteaza in arabescuri verbale pana si stilul vestimentar al Elenei Udrea, prin prisma „filosofiei culorilor” (zau!), pe care il gaseste „inadecvat” (nu te poti ca** in gustul oamenilor si probabil ca stilul vestimentar al Noricai Nicolai sau al Linei Ciobanu i se pare mai adecvat, din moment ce-o doreste pe Udrea imbracata ca… Merkel (re-zau!)). Pe scurt, domnul Comanescu se vrea un fel de atoateganditor. Un fel de „sfatul batranilor intr-unul singur”. Pana cand…
…TROSC! Oistea in gard, mucii in fasole, arama pe fatza: dupa mai multe englezisme, probabil inconturnabile la nivelul elevat al domnului blogger Comanescu, prin care se sugereaza maselor cititoare ca domnul Comanescu este o vedeta blogosferica culta, domnul Comanescu zice, facand-o de oaie, sau, vorba lui Badea, „de porc”:

(despre Geoana) «Asta este U.S.P.-ul lui, cum se spune, „Unique Serving Proposition (sic!), „Propunere Unica de Vanzare” a individualitatii (…).»

(Sursa: http://85.9.12.243/a3/watch3.php?year=2009&month=7&day=19&show=zig_zag – ora 19:48 – min. 43:30-44:00)

Ooops! proposition = propunere???

Nu, domnule blogger Comanescu, proposition = propozitie! „Propunere” se spune PROPOSAL!

Oricine va spune ca aspectul este irelevant, ca e un chitibus, un nod in papura. Parerea mea este, insa, ca pretentiile noastre fata de o persoana trebuie sa fie cel putin direct proportionale cu pretentiile emise de persoana insasi. Ca sa judeci de la pantofii Elenei Udrea la profilul lui Ion Iliescu trebuie sa-ti ai macar cuvintele acasa, inclusiv pe cele in limbi straine, daca tot te arunci in ele. Ca nimeni nu l-a obligat pe domnul blogger Comanescu sa se lege la cap cu expresii englezesti, din moment ce, iata, exista si traducerea romaneasca. Deh, tichie de margaritar ii mai trebuia. Daca era vorba despre vreo pitipoanca, sau despre Cretzulescu, nu ziceam nimic, ca n-am pretentii, dar de la ditamai domnul blogger Comanescu?!?
Iata ca nu numai somnul ratiunii, ci si notorietatea naste monstri. In prelungirea titlului cartii sale, „Cum sa devii un nimeni”, domnul blogger Comanescu isi paradeste brandul aratandu-ne ca, de fapt, nu-i deloc greu sa devii un… V.I.N., adica un Very Important Nobody.

Ma contrariaza nu mitocania vrac, groasa, deranjanta, ci mitocania fardata, ambalata in sclipici cu tente intelectualiste. Il prefer pe Salam in locul lui Poponet si pe Nikita in locul Monicai Columbeanu.

Ajung la concluzia trista ca si anti-mitocania publica a devenit un kitsch, daca nu de-a dreptul o forma de impostura.
Avem multe oale sparte, dar si mai multe cioburi care rad.

Ne trebuie o contrareactie. Nu o anti-anti-mitocanie, anulatoare, ci o anti-anti-anti-mitocanie. Pana nu si-o insusesc mitocanii si pe aceea.

***

© Alexandru Dan Mitache – 2009