Kp în moțiunea de cenzură

Joi, 28 octombrie 2010

Unde Kp este constanta prostiei (am ezitat între Kp și Kt, unde Kt era constanta ticăloșiei, deși, poate, cel mai corect titlu era „ Kp,t”).

Prostia ticăloasă și fudulă a caracterizat în întregul ei moțiunea de cenzură introdusă de PSD și susținută de PC și PNL, ieri 27 octombrie 2010.

• Prostie pentru că, indiferent de greșelile guvernului Boc, nu poți cere înlăturarea unui guvern propunând un altul inoperant, toxic, belicos și populist, cu un program de guvernare unanim caracterizat de către specialiști drept dezastruos. Eugen Rădulescu, director la B.N.R. sintetizează: «Programul PSD ar arunca România în afara lumii moderne, dacă ar fi pus în aplicare, social-democraţii fiind încremeniţi în militantismul socialist al secolului trecut».

• Prostie pentru că textul moțiunii a fost, da capo al fine, o miștocăreală ieftină în care revenea obsesiv, la 3 cuvinte, „guvernarea Băsescu, Udrea… Boc… Anastase…”, glumiță la fel de reușită ca aceea de la „Realitatea” cu „Băsescu are un guvern Boca-Mitică”.

• Prostie pentru că au fost falsificate, inutil, până și listele cu semnăturile parlamentarilor PSD pentru susținerea moțiunii, cel puțin trei fiind trecuți de două ori, la poziții diferite și  cu semnături diferite, deci false: Zgonea, Savu și Georgescu.

• Prostie pentru că absolut toate discursurile celor care susțineau moțiunea invocau în sprijinul ei „majoritatea populației”, „vocea străzii” și foloseau sintagma „în disprețul voinței populare”. Făceau asta exact aceiași care în 19 aprilie 2007 votau suspendarea lui Băsescu, în disprețul deciziei Curții Constituționale și al voinței poporului, dovedite în referendumul din 19 mai 2007, când 74,48% dintre cei prezenți la urne au dat de pământ cu votul dement al celor 322 de parlamentari. Aceiași mari reprezentanți ai voinței populare nu dau doi bani nici pe voința populară exprimată covârșitor de poporul României, nu în sondaje dubioase de casă, ci la referendumul privind reforma parlamentară din toamna trecută.

• Prostie pentru că nu poți începe o acțiune bazând-o pe minciuni infantile, cum a fost aceea comisă de mini-revoluționarul Ponta, care halucina, în capul unei adunături de strânsură ce se îndrepta spre Parlament, că dă atacul asupra cazarmei La Moncada, și care într-un delir donquijotesc acuza forțele de ordine că sunt înarmate cu muniție de război: «Din păcate, România este un duşman pentru Băsescu. Jandarmilor li s-a spus că astăzi va fi o lovitură de stat. Li s-a dat muniţie. Fac un apel să înţeleagă că nu trebuie să facă ceea ce le spune Băsescu, aşa cum n-au făcut nici când le-a spus Ceauşescu să tragă în oameni. Este foarte grav ce se întâmplă. Credem în continuare că democraţia poate fi salvată. Ne aflăm într-un moment prin care România n-a mai trecut din decembrie ’89». Seara, la „Ora de foc” de pe „Realitatea”, după ce orice om inteligent s-a lămurit că dispozitivele de lansat gaze lacrimogene din cârca jandarmilor nu sunt arme (adică toată lumea în afara Crețuleascăi, care titra fericită precum Alinuța, eroina de bancuri cu fetițe cretine, „Avem dovada”), Ponta, pus în fața adevărului, laș și iresponsabil cum îl știm, a refuzat să răspundă, bătând câmpii despre grevista foamei și despre bolnavul Adrian Păunescu.

• Prostie să-l califici pe unul ca Adrian Păunescu, chiar și grav bolnav, drept o persoană care „a făcut și a însemnat ceva pentru România”. Ceva pozitiv adică.

• Prostie pentru că nu poți minți patetic, implicând în mod ticălos o persoană suferindă, pretinzând că o citezi: «Aseară, un om care de 65 de zile se află în greva foamei împotriva acestui guvern incompetent și hoț, a spus exact așa: „Mă rog la Dumnezeu că în ultimul moment, voi cei care ați primit bani ca să stați în bănci vă veți gândi la noi și veți veni și veți vota.”». Persoana în cauză, nostalgica învățătoare Cristiana Anghel din Caracal declara pentru „Evenimentul zilei”: «Am spus că nu vreau să mor, nu sunt sinucigaşă, cred în Dumnezeu, sper să mă ajute şi sunt convinsă că mă voi întoarce la catedră cu bine. (…) Mă opresc doar dacă doctorii de aici îmi spun: „Cristiana, de acum nu mai rezişti psihic!” (…) Au mai fost perioade, dar au fost perioade scurte. A fost una în 2000, nu mai ştiu ce guvernare era atunci, când am avut tăieri salariale de aproape 70%. A mai fost prin ’90 şi ceva, atunci sigur era PSD-ul. Eu nu ştiu să mai fi fost o perioadă atât de grea în ultimii 20 de ani. Nici în timpul lui Ceauşescu, când ne plângeam că nu aveam, dar aveam lăzi frigorifice cu câte şapte sertare şi le aveam pline. Atunci era chestiunea că nu aveai libertatea să spui, dar atunci ne-am cumpărat casele, le-am mobilat, ne-am ţinut copiii la şcoală, deci te puteai descurca. Iar în perioada aceasta nu se mai poate.» Mi se pare clar, din moment ce doamna învățătoare nu a făcut greva foamei în 2000, că 70% < 25%.

• Prostie ca într-un discurs psihotic, în care abundă pretinse citate din terți neverificabile, mai ales în cazul acestui mincinos de Ponta, să declari: «Vreau să-i felicit pe toți parlamentarii social-democrați, liberali, independenți, minorități, care astăzi, între a fi parlamentarii lui Boc și Băsescu și a fi parlamentarii României, vor alege să fie parlamentarii României (…)» ceea ce îi situează implicit pe parlamentarii Partidului Conservator în tabăra „rușinoasă” a „aserviților” lui Boc și Băsescu.

• Prostie din partea tânărului Daniel Țumbaișpil (nu i-am reținut numele de familie), președintele P.C., să nu sesizeze și să nu amendeze „gafa” dicursionistului Ponta.

• Prostie să declari, într-o țară europeană a secolului XXI (și nu în Venezuela lui Chavez, sau în Franța „terorii” iacobine a lui Robespierre): «Și vă rog pă cei care nu erați membrii ai partidului comunist sau ai UASCR, ca domnul Boc, să vă gândiți că degeaba Hitler s-a sinucis; cei care au preferat să fie slugi, ale lui, ale lui Ceaușescu, ale altora, vor trebui să plătească în fața poporului de care-și bat joc.» Acest tip de atitudine mentală, inspirată lui Ponta din cea a sinistrului Pasha Antipov din „Doctor Zhivago”, situează România într-un spectru kafkian.

• Prostie pentru că nu poți acuza niște parlamentari de trădare, fără să-i numești, zicând despre ei doar că sunt „o mulțime de ticăloși” și refuzând să le faci publice numele. Decât dacă Ponta și-a mințit colegii, asigurându-i că astfel moțiunea ar avea șanse să treacă. («Am discutat cu parlamentarii Puterii personal în biroul meu și au promis că votează. Nu s-au ținut de cuvânt, sunt lași și lașii pe pielea lor vor pieri. Viața României depinde uneori de asemenea indivizi și de ticalosi, la fel de ticăloși ca și cei din Guvern care, ieri, mi-au jurat și mie și altora că astăzi vor avea curaj. Nu au avut curaj. Asta este. Lașii mor așa cum merită. Nu vreau să fac publice numele celor cu care am negociat și au promis că voteaza moțiunea, nu are nici un rost. Sunt lași și ticăloși.») Ticălos laș este mai degrabă acest paranoic infatuat.

• Prostie să lansezi, cu săptămâni în avans, certitidinea că vei avea destule voturi pentru a trece moțiunea.

• Prostie să-l pui să vorbească la microfon pe un mincinos ca Tudor Ciuhodaru, fugit din PSD, înscris în UNPR, dat afară din UNPR și revenit pe preșul PSD, care deplânge apocaliptic și cu un umor de creșă: «Un leu, atât are pe zi un medic rezident pentru a se întreţine în România. Un leu – doi covrigi. În Land of choice, no choice.» Un leu pe zi? Lucrătoare sau calenderistică? Hai, fie calendaristică… Deci 30 de zile × 1 leu = 300 de lei este oare salariul lunar net al unui medic resident? Iată ce spune, pe 19 octombrie 2010, money.ro (despre faptul că un covrig nu mai costă de mult timp 50 de bani, n-am găsit link):

– Spitalul Universitar de Urgență București

Cel mai mic venit net al unui medic rezident anul I: 600 de lei.

– Spitalul Sf. Spiridon Iași

Cel mai mic venit net al unui medic rezident anul I: 697 lei.

– Spitalul clinic de urgență Târgu Mureș

Cel mai mic venit net încasat de un medic rezident an I: 697 lei.

• Prostie pentru că, dacă faci apel la conștiința unor parlamentari pentru a vota o moțiune de cenzură aparent favorabilă țării, nu trebuie să-i chemi la tine în birou, să negociezi, să bați palma și să le dai ceea ce au cerut. («Sunt cel putin zece indivizi – și de-asta sunt atât de indignat, pentru că rareori am vazut atâta lipsă de moralitate și dispreț – care mi-au strâns mâna la mine în birou și mi-au spus: „Pentru oameni o să votăm moțiunea”. Aseară și-au primit ceea ce așteptau să primească și astăzi nu au votat.»). La întrebarea ce așteptau să primească și ce au primit „ticăloșii”, nici Ponta, nici Dragnea, nici Mitrea nu au răspuns. Iar la întrebarea, retorică, a lui Cristian Pătrășconiu, de pe blogul său, „Dl. Ponta a dat mită?” nu se poate răspunde decât ca la Radio Erevan: „Nu știm precis ce anume a dat dl. Ponta, dar știm precis ce anume a luat dl. Ponta: ȚEAPĂ!”. Iar acum, în mod normal, ar trebui să i se impute, din șpăgile viitoare, suma echivalentă.

• Prostie pentru că nu poți acuza arcul guvernamental că refuză votul atunci când chiar opoziția refuza votul la legea pensiilor si la alte legi „boicotate”.

• Prostie pentru că nu poți vorbi despre lipsă de încredere și de democrație a votului atunci când tu impui propriilor parlamentari votul „secret” cu bilele la vedere.

• Prostie pentru că moțiunea i-ar ruina pe cei cu rate în valută, ar crește cu cel puțin 5% costul importurilor și ar da peste cap economia, în condițiile în care «Dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă, leul va înregistra o apreciere moderată, iar cursul ar putea ajunge la 4,2600 – 4,2650 lei/euro, întrucât nivelul actual al parităţii include aşteptările jucătorilor în acest sens. În caz contrar însă, leul s-ar deprecia puternic, iar paritatea ar putea urca până la 4,4 – 4,5 lei/euro». Dovada, cursul a scăzut astăzi de la 4,2819 la 4,2643, ceea exprimă încrederea finanțiștilor în guvernarea Boc și nu într-o eventuală guvernare populistă și de scandal pre-electoral a actualei opoziții.

• Prostie retorică în discursul lui Crin Antonescu care începe cu «Cred, în același timp, că, astăzi, aici și în legătură cu subiectul nostru nu atât discursurile și chiar argumentele noastre sunt cele care contează și cred că acești oameni, foarte mulți, compatrioții noștri, astăzi, pentru o dată, nu ne așteaptă în primul rând discursurile, scăpărările oratorice, argumentația…» după care urmează un discurs de aproape 23 de minute.

• Prostie retorică în același discurs puhav al lui Crin Antonescu care spune «Iată de ce eu n-am să pornesc, încă o data, neobosit, în a spune de ce guvernul Emil Boc este un guvern care trebuie să plece.» După care pornește o interminabilă înșiruire de vorbe, mai mult sau mai puțin găunoase, pe care Antonescu nu le-ar spune, dar le spune cu privire la motivele pentru care guvernul ar trebui să plece. Este o metodă retorică gregară de genul „Nu voi spune că Antonescu este un idiot notoriu, dar vreau să spun că-i un tâmpit”. Discursul face parte din seria de compuneri școlare orale cu care acest mic retardat gureș rupe gura unei anumite categorii de public pe care îl extaziază și anesteziază printr-o beție oratorică pe care nici Caragiale nu și-a închipuit-o.

• Prostie este să înfierezi la alții orice lucru pe care tu însuți l-ai făcut sau l-ai face, așa cum este traseismul politic. Migrația a numeroși parlamentari de la PSD și PNL către PDL și UNPR a fost caracterizată drept infamie, în timp ce încercările sterile de racolare libidinoasă instrumentate de PSD și PNL (uneori asupra acelorași persoane) sunt, acum, acte de demnitate patriotică.

• Prostie să afișezi la televizor niște fonfi, niște gângavi și niște babe incoerente pentru a ilustra mânia populară și susținerea moțiunii.

Prostie, numele tău e opoziția PSD-PC-PNL.

P.S. – Victor Ponta este un individ cu identități psihice multiple: Don Quijote halucinând, Che Guevara luând cu asalt, ieri, în fruntea revoluționarilor, cazarma La Moncada din Piața Constituției, apărată de trupe înarmate cu arme și muniție de război, Pasha Antipov din „Dr. Zhivago” făcând pe comisarul poporului, Tribunalul de Nürnberg, Robespierre, Mao, un derbedeu de pe strada Pál și… last but not least, C.V. Tudor, căruia, din punct de vedere simptomatologic și patologic, îi calcă incurabil pe urme.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Andreea Pora • Interviu cu Miron Mitrea: „Geoană, prizonierul găştii Hrebenciuc”

Marți, 6 octombrie 2009

________________________________________________________

Revista22INTERVIU CU MIRON MITREA:

Geoană, prizonierul „găştii Hrebenciuc”

de Andreea Pora

Marţi, 06 Octombrie 2009

________________________________________________________

Andreea PORANoul „dizident de serviciu“ al PSD, statut pe care Miron Mitrea şi-l asumă cu oarecare voluptate, susţine că dacă partidul nu ar fi ieşit de la guvernare şansele lui Mircea Geoană de a intra în turul doi de scrutin ar fi fost sensibil reduse. Într-un interviu pentru revista 22 (pag 6-7), fostul şef al campaniilor PSD diseca relaţiile de putere din interiorul PSD, putere acaparată acum de grupul Hrebenciuc-Vanghelie. „Care este cel mai mare duşman al lui Mircea Geoană?“, o întrebare la care Mitrea răspunde fără ezitare „Hrebenciuc şi gaşca“. Aceştia au fost cei care l-au determinat pe Geoană să aleagă la formarea guvernului Ministerul de Interne, în detrimetul Finanţelor şi Transporturilor. Adică un minister în care se putea face „miliţie“ în teritoriu.

MMITMiliţie şi nu numai. Pentru că, aşa cum s-a văzut de-a lungul celor nouă luni de guvernare şi aşa cum a declarat Marian Vanghelie, serviciul „Doi şi un sfert“ pare să fi fost adevărata miză. Acum cineva va trebui să plătească „decontul“ pentru ceea ce s-a întâmplat la „Doi şi un sfert“, spune Mitrea. „Dacă ai şi un Vanghelie în partid, care, pe lângă umilinţa la care te supune de câte ori vorbeşte în numele partidului, mai face şi declaraţii, că are casete şi… Sigur că trebuie să te întrebi dacă nu cumva cineva a fost sinucigaş intrând în acest joc, dacă nu cumva ne va costa mai mult decât merita toată această acţiune cu Internele şi «Doi şi un sfert»“. Deşi îl consideră pe Mircea Geoană „prizonierul“ acestei grupări, Mitrea spune că, dacă ea va reuşi să-l facă preşedinte, victoria se va contabiliza în dreptul ei.

Cât despre şansele lui Geoană, deşi acestea au crescut considerabil prin ieşirea de la guvernare a partidului, cursa pentru accederea în turul al doilea este plină de neprevăzut, mai ales după intrarea lui Sorin Oprescu în competiţie. Miron Mitrea nu exclude ca scenariul de la alegerile locale să se repete. „A fost contracandidatul nostru, însă era o poveste frumoasă de care puteam să ne remorcăm. Şi ne-am remorcat (…) Noi am folosit foarte mult, deşi unii nu şi-au dat seama, funcţia de primar general–Oprescu în alegerile parlamentare. Uitaţi-vă cât de mult a săltat PSD în Bucureşti şi nimeni nu s-a întrebat de ce. Foarte simplu, pentru că Sorin Oprescu este pesedist, chiar dacă e independent.“

Deşi dizident, Miron Mitrea face parte din acea mare „formaţiune de luptă“ numită PSD, care atunci când pleacă la război, adică la alegeri, lasă orice neînţelegere deoparte şi „se bate corect pentru candidat“. Unul care, chiar dacă nu este candidatul ideal, va coagula toată armata pesedistă, fie ea şi nemulţumită de pierderea „resurselor“. „Dacă Traian Băsescu pierde alegerile, atunci, indiferent cine va fi preşedintele Româ­niei, PD-L pleacă de la guvernare. Şi cel care va face jocul va fi PSD, indiferent dacă va fi preşedinte Geoană, Oprescu sau Antonescu, ăsta e marele avantaj al PSD.“, susţine Miron Mitrea.

* * *

Andreea PORAA făcut bine sau rău PSD ieşind de la guvernare?

MMITPentru Mircea Geoană, rămânerea la guvernare nu era o soluţie ca să intre în turul doi. Că ieşirea de la guvernare ar fi fost mult mai utilă pentru PSD mai devreme este de asemenea adevărat. Dar motivaţia ieşirii, motivaţia publică, serioasă, a asumării răspunderii guvernului pe cele trei legi, dintre care două creează dificultăţi majore sociale, cum vedem, ar fi fost un motiv mult mai serios. Câştigul este unul de imagine şi asta nu e puţin, acela că ai ieşit de la guvernare şi eşti în opoziţie, deci nu intri în campanie ca mâna a doua a lui Traian Băsescu, într-o guvernare discutabilă şi discutată de toată populaţia, ăsta e un câştig evident. Pierderea este că, sigur, sunt oameni în teritoriu, mulţi, nu mă refer la cei 9 miniştri, care îşi pierd serviciile, care au un punct de sprijin electoral şi care nu vor fi foarte fericiţi cu această situaţie. Accesul la resursa organizatorică, materială, informaţională în timpul unui joc politic este foarte importantă, la toate nivelele.

Andreea PORADeci momentul a fost prost ales?
MMITDacă am hotărât că evoluţia este să ne rupem la un moment dat de alianţă, ori noi, ori PD-L, atunci momentul a fost prost ales. Dacă am fi vrut să rămânem la guvernare şi să facem o campanie în interiorul guvernării, atunci sigur că modul în care ne-am poziţionat de-a lungul timpului faţă de alianţă nu a fost cel mai bun. În momentul în care am încercat să facem un joc pe care întotdeauna PSD l-a făcut cu mare succes, să fie la guvernare şi în acelaşi timp în opoziţie, ştiam că va veni un moment de fractură.

Andreea PORAMiza reală pare a fost „Doi şi-un sfert“. Credeţi că pierderea acestui serviciu de informaţii a contribuit mult la decizie?
MMITAici puneţi o întrebare care are răspunsuri diferite în funcţie de cel la care ne uităm. Este evident că miza de a controla „Doi şi un sfert“ a fost foarte mare din momentul în care am făcut guvernul, motiv pentru care am renunţat la Ministerul de Finanţe, la Ministerul Transporturilor, la ministere foarte importante pentru noi ca partid de stânga. Ne-am bătut să luăm Ministerul de Interne, care este un minister de forţă, dar de un alt tip de forţă, nu forţă politică, ci forţă administrativă. Şi aici a fost de fapt ruptura şi războiul între mine şi Geoană. I-am spus: hai să luăm ministerele de forţă politică, acelea unde putem să facem politică în teritoriu, nu acelea în care putem să facem „miliţie“ în teritoriu. Este evident că au fost oameni interesaţi să ajungă acolo. Şi, după cum s-a bătut atunci Viorel Hrebenciuc şi echipa lui împotriva mea pentru a ajunge la Interne, nu la Finanţe şi Transporturi, e evident că el şi-a dorit foarte mult acest lucru. Acum, au fost puşi în situaţia să decidă: să-şi păstreze acest acces sau să-i termine toate şansele lui Geoană de a ajunge în turul doi şi să-l bată pe Traian Băsescu. A mai fost şi orgoliul şi dorinţa pesediştilor de a arăta că nu sunt călăriţi. Au fost împinşi către direcţia asta.

Andreea PORAŞi PSD, ca să spunem aşa, a căutat-o cu lumânarea, prin acest joc dublu de care vorbeaţi mai devreme. Au fost atacuri violente din partea PSD la adresa PD-L, la Traian Băsescu.
MMITAsta e o chestiune care s-a petrecut în România tot timpul. În afară de momentul în care a fost un singur partid la guvernare care s-a numit PSD, în toate coaliţiile, unul dintre partidele din coaliţie făcea joc dublu. PD a fost marele specialist, a făcut joc dublu şi când a fost cu CDR, şi când a fost cu PNL. Totdeauna au ieşit prost toate partidele care au făcut jocul ăsta, că nici PD n-a câştigat atunci foarte multe voturi. Sigur, spre deosebire de ţărănişti, care au dispărut din viaţa politică, ei au rămas. Probabil că au fost politicieni în PSD care au gândit că şi noi trebuie să facem la fel. Am sprijinit PNL, dar nu eram la guvernare, acum s-a practicat aceeaşi neclaritate. A fost un joc strategic făcut de echipa care conducea campania şi partidul în momentul respectiv, dar a fost cu o singură finalitate, alegerea lui Mircea Geoană. Nu pot să spun că au făcut bine sau rău. Vom vedea. Dacă Mircea Geoană iese preşedinte înseamnă că nu am avut dreptate când am spus să nu facă anumiţi paşi şi să luăm anumite ministere şi au avut ei dreptate. Important e să câştige alegerile.

Andreea PORARevin la această miză a „Doi şi-un sfert“-ului, despre care chiar dvs. spuneaţi, în diverse intervenţii pe blog, că de fapt PSD şi-a dorit accesul la un serviciu de informaţii…
MMITNu PSD, Viorel şi Mircea Geoană. Dar nu cred că PD-L e fata mare în jocul ăsta. Să fie foarte clar punctul meu de vedere. Mai degrabă cred că a fost o capcană. Au văzut dorinţa foarte mare a unui grup de la PSD de a pune mâna pe „Doi şi-un sfert“, i-au lăsat să se joace acolo, ca să spun părerea mea sau cum aş fi făcut eu, acum le iau jucăria şi-i trimit pe unii ca să facă decontul. L-am văzut pe Blaga spunând că cel care a fost numit la „Doi şi-un sfert“ primul lucru pe care l-a făcut, singura condiţie pe care a pus-o a fost să-i dea voie să facă o anchetă să vadă ce s-a întâmplat acolo. Pentru mine este foarte clar.

Andreea PORAŞi cine va plăti decontul?
MMITDin păcate, îl plăteşte PSD. Mă interesează mai puţin ce păţeşte o persoană sau alta din cei care au condus jocul. Noi ca partid plătim chestia asta. Am luat un minister care nu ne trebuia, pierdem puterea şi se pare că lăsăm în spate nişte urme care nu cred că o să ne convină foarte mult nici în campanie, nici după aceea, referitor la modul cum s-a lucrat la „Doi şi un sfert“.

Andreea PORACredeţi că Mircea Geoană este prizonierul acestei grupări Hrebenciuc-Vanghelie?
MMITŞtiu că este. Nu cred, ştiu că este. Dar nu ştiu de ce este. Eu ştiu ce mi-a spus Vanghelie, ce mi-a spus Hrebenciuc de-a lungul timpului. După aceea am văzut cum au reuşit să obţină totdeauna ce au vrut, deşi erau într-o minoritate evidentă la momentul respectiv. Deci, este prizonierul lor. Dar un prizonierat foarte bun, dacă-l scot preşedinte. Dacă îl scot preşedinte al României este pentru PSD o victorie foarte mare, deosebit de importantă, care va fi în dreptul lor, evident.

Andreea PORAŞi cum ar putea să-l scoată preşedinte? Geoană este un candidat care nu reuşeşte de ani de zile să sară peste scorul partidului.
MMITAsta e o mare problemă a lui Mircea Geoană şi nu de ieri, de azi. Pe vremea când eram secretar general discutam cu el serios problema asta, pentru că e uşor ciudat să ai un partid pe care îl conduci şi tu eşti în situaţia să te tragă partidul, nu tu pe el. Un lider de partid este cel puţin la nivelul partidului, de obicei cu 2-3-5 puncte în sus. Eu când făceam campaniile şi previziunile pentru PSD, pentru liderii partidului, totdeauna candidatura lui Ion Iliescu am pus-o plus 5% pentru partid. 5 puncte este foarte mult în viaţa politică. Diferenţa de la 28 la 33 este imensă sau de la 10 la 15, de la 15 la 20. Deci, am avut această discuţie. Stau şi eu şi mă întreb care este strategia lui Viorel, că el este cel care ar trebui să aibă o strategie. N-o înţeleg. Ori are o strategie atât de deşteaptă încât nu pot s-o urmăresc, ori nu are.

Andreea PORACare ar trebui să fie strategia corectă, după dvs.?
MMITNu sunt Mafalda în domeniu de campanie. Eu ştiu nişte lucruri însă, foarte clare. O campanie n-o câştigi în luna de campanie, o câştigi din timp. Trebuie să ai o „poveste“, o „poveste“ politică sau o „poveste“ legată de populaţie, ce se întâmplă în ţară. În alegerile locale – e prima oară când spun – am mers pe povestea Sorin Oprescu, chit că n-aveam nici o comunicare cu el şi eram rupt de Sorin. A fost contracandidatul nostru, însă era o poveste frumoasă de care puteam să ne remorcăm. Şi ne-am remorcat. N-am construit-o noi, a apărut. Dar ştiam că o să apară. Le-am spus: dacă nu îi dăm lui candidatura la Bucureşti din partea PSD, Oprescu va candida independent. Şi atunci, pe această chestiune am construit şi eu. În afară de sprijinul masiv din teritoriu care exista pentru partid, ai nevoie de o poveste. În plus, trebuie să vezi la nivel local care este forţa pe care o ai, să întăreşti orice organizaţie, mare sau mică, ca să vină să te ajute, o întăreşti legând-o de populaţie. În Vrancea, unde aplicăm această chestiune de 15 ani, organizaţia este strâns legată de populaţia locală.

Andreea PORAPentru că am ajuns în punctul Oprescu, credeţi că există posibilitatea repetării acestei poveşti Oprescu-PSD, de data aceasta în folosul lui Geoană, şi la alegerile prezidenţiale?
MMITNoi am folosit foarte mult, deşi unii nu şi-au dat seama, funcţia de primar general–Oprescu în alegerile parlamentare. Uitaţi-vă cât de mult a săltat PSD în Bucureşti şi nimeni nu s-a întrebat de ce. Foarte simplu, pentru că Sorin Oprescu este pesedist, chiar dacă e independent. Pe Bucureşti cred că va merge foarte bine Sorin ca independent în alegerile prezidenţiale, ăsta e simţul meu. Are ceva probleme pe Ardeal. Are probleme pe zona rurală, unde oamenii sunt mai puţin interesaţi de televizor, de poveştile politice şi unde primarii locali sunt extrem de importanţi în crearea unei opinii politice în favoarea sau defavoarea unui candidat. Or, acolo PSD are cei mai mulţi primari şi PD-L vine după aceea. Deci aici mă aştept aşa să iasă ordinea: PSD, PD-L sau PD-L, PSD, asta depinde cum îşi face campania în zona rurală, iar Sorin să vină pe locul 3-4.

Andreea PORAÎl vedeţi pe Sorin Oprescu intrând în turul doi în locul lui Geoană?
MMITŞi el, şi Crin Antonescu au şansa să intre în turul doi. Dar prima şansă o are Geoană, mai ales după mişcarea de săptămâna trecută. Dacă Geoană n-ar fi făcut mişcarea asta, aş fi spus că Sorin Oprescu are o şansă consistentă să intre în turul doi, cu un PSD care se lăsa călcat în picioare de PD-L. În acelaşi timp, cred că şi PD-L îşi doreşte ca noi să avem candidat în turul doi. Este mult mai simplu să te baţi cu un candidat de partid decât cu unul ca Sorin Oprescu, care este total imprevizibil, care are sprijinul populaţiei. Populaţia din România a dovedit că este dispusă foarte uşor să voteze un om antisistem. Aşa a câştigat şi Băsescu, cu „eu sunt antisistem“, acum nu mai poate să spună asta, că e preşedintele României. Uitaţi-vă la electoratul lui Traian Băsescu. El a intrat cu un electorat de 70% urban, 30% rural, acum are 60% rural, 40% urban, şi-a schimbat consistent electoratul în cei cinci ani de când e preşedinte.

Andreea PORAÎnseamnă că Oprescu ar putea deveni un colector de voturi pentru Geoană în turul doi. Se ia în considerare cred o asemenea socoteală destul de simplă, că voturile lui Oprescu se vor duce la Geoană şi ar putea ieşi câştigător pe mâna lui Oprescu.
MMITNu ştiu ce socoteli se fac. E complicat. Sunt convins că analizele arată diferit la cele două partide. Sorin are un electorat al lui, nu foarte mare, dar foarte mult electorat de la PSD, în mod evident. Contează cât ia, pentru că dacă ia foarte mult intră el în turul doi, nu mai intră Geoană. Nu cred că se va întâmpla asta, dar există această posibilitate. Electoratul pe care îl ia de la PSD s-ar putea să se întoarcă la Geoană, dar noi ştim că un electorat de partid nu votează tot cu candidatul partidului respectiv, şi o parte merge în partea cealaltă. Aşa s-a întâmplat şi cu înfrângerea lui Adrian Năstase, o parte au fost cei care au plecat de la noi, care erau votanţii PSD, şi s-au dus la Traian Băsescu, din diferite motive. Acum ştim de ce, dar
n-am ştiut atunci şi de-aia am pierdut. S-ar putea ca o parte din electorii lui Sorin Oprescu să meargă la Geoană şi o parte la Băsescu. Câţi dintre ei, asta n-am analizat.

Andreea PORACare este adversarul cel mai puternic al lui Traian Băsescu?
MMITEl însuşi. Şi statistica. Niciun preşedinte al vreunei ţări din fostul bloc răsăritean din Europa Centrală sau de Est nu şi-a mai refăcut mandatul, cu excepţia lui Havel, altă personalitate, alte poveşti au fost acolo. Nimeni nu şi-a refăcut mandatul. Nici în România. Iliescu nu şi l-a refăcut. Iliescu l-a pierdut şi după patru ani a revenit, dar n-a putut să ia două mandate unul după altul. Deci, în mod firesc, statistic, Traian Băsescu trebuie să se gândească să facă o pauză de cinci ani sau definitiv. În mod normal, candidatul PSD, partidul cel mai puternic, trebuie să vină fără probleme să câştige alegerile.

Andreea PORAŞi adversarul cel mai puternic al lui Geoană?
MMITHrebenciuc şi gaşca. În primul rând, această grupare l-a împins pe Mircea Geoană la destructurarea partidului în interior. Ceea ce nu se face într-un an electoral. Au fost eliminaţi din fruntea unor organizaţii oameni mai buni sau mai puţin buni, nu discutăm acest aspect, dar care n-au fost înlocuiţi cu formule de conducere mai eficiente. Iau exemple de lângă noi, Giurgiu şi Ilfov. Au fost înlocuiţi doi lideri de partid, Bădălău şi Gabi Oprea, care au venit cu rezultate mediocre, dar acceptabile în alegerile parlamentare, cu Vanghelie, care la Giurgiu şi-a pus şoferul şi la Ilfov şi-a pus cumătrul, sau invers, oameni care n-au nici o legătură cu partidul. Mai pot da exemplu Aradul, Bihorul, Clujul. Nu mă puteţi acuza că eram fan grupul de la Cluj, dar s-a dizlocat conducerea de la Cluj şi nu s-a pus nimic în loc. A destructurat partidul din interior. A doua chestiune pe care cred că acest grup a făcut-o: l-au băgat pe Geoană în povestea cu „Doi şi un sfert“, care, cred eu, deja costă din punct de vedere politic şi am senzaţia că va costa şi mai mult în perioada următoare, văzând cum iese Vanghelie, care povesteşte ce discuri are el şi nu ştiu ce casete. Adversarii vor folosi treaba asta.

Andreea PORAEste Geoană candidatul cel mai bun pentru PSD? Există eticheta pusă de Ion Iliescu, percepţia în opinia publică este aceea a unui personaj supus tuturor influenţelor şi găştilor, lipsit de anvergura unui adevărat lider. Şi în interiorul PSD există o nemulţumire, noi presa o ştim foarte bine, faţă de Geoană.
MMITPSD este, ca formaţiune politică, o formaţiune de luptă. Eu am condus acest partid în multe campanii şi ştiu că, indiferent ce se întâmplă, în momentul în care intră în război, în alegeri, se şterge cu buretele toată această chestiune şi toată lumea se bate corect pentru candidat. Şi aşa va fi şi acum, indiferent… Eu am spus-o public de foarte multe ori. Lumea s-a certat să mă găsească, nu aşa cum visa Vanghelie, în tabăra lui Băsescu, că n-am ce căuta acolo, ci în tabăra lui Sorin Oprescu. Nu m-am dus şi iată că nu mă duc. Eu sunt un pesedist, rămân pesedist şi am să mă bat atât cât pot, din postura în care m-am pus eu, nu altcineva, ca PSD, prin candidatul lui, care este Mircea Geoană, să câştige aceste alegeri. Nu are rost să mai discutăm astăzi care ar fi candidatul ideal, pentru că avem candidatul, care se numeşte Mircea Geoană. Şi n-o să mă găsiţi pe mine, cu toată situaţia mea mai specială, să spun că Mircea Geoană nu este un candidat bun.

Andreea PORACu cine ar trebui, după opinia dvs., să negocieze PSD între cele două tururi o susţinere?
MMITDacă Geoană nu intră în turul doi, va merge cu oricare dintre candidaţii care sunt anti-Băsescu. Dacă intră Geoană în turul doi, va negocia cu toată lumea în afară de PD-L. Dacă Traian Băsescu câştigă alegerile prezidenţiale, PD-L e cel care va face jocurile. În sensul că va alege partenerul, care va fi UDMR, obligatoriu, şi vom vedea, PSD sau PNL. L-am auzit pe Videanu vorbind de o platformă cu politicieni din toate partidele. Sigur, este o ameninţare pentru partide: aveţi grijă, dacă nu veniţi la negocieri, vă luăm oamenii. Dacă Traian Băsescu pierde alegerile, atunci, indiferent cine va fi preşedintele României, PD-L pleacă de la guvernare. Şi cel care va face jocul va fi PSD, indiferent dacă va fi preşedinte Geoană, Oprescu sau Antonescu, ăsta e marele avantaj al PSD. Cred că PSD are şanse să fie la guvernare, în oricare dintre variante, în general.

*        *

*

Comentariul meu:

Mi s-a părut interesant acest interviu nu numai pentru faptul că dezvăluie unele dedesubturi din PSD, ci şi pentru că îmi întăreşte şi îmi confirmă unele păreri pe care le-am expus şi aici, pe blog.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009