
- 14 octombrie 2009 – JURNALUL NATIONAL: „Geoană anunţă: Johannis premier, guvern tehnocrat cu mandat limitat.„
„Liderul PSD Mircea Geoană a anunţat aseară că a avut consultări cu reprezentanţii PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale în scopul identificării unei majorităţi transparente pentru susţinerea unui nou guvern. Potrivit lui Geoană, noul Guvern va avea mandat să asigure alegeri libere şi corecte. Liderul PSD a mai spus că au mai convenit în cadrul întâlnirii susţinerea unui premier independent şi a unui guvern format din specialişti, neangajaţi politic, cu mandat limitat, până la alegerea preşedintelui României. Liderul PSD a anunţat că astăzi va mai avea loc o runda finală de consultări, la Senat, unde va fi invitat pentru o discuţie clarificatoare şi Klaus Johannis, propus pentru postul de premier.
Surse liberale spun că membrii viitorului guvern vor fi recrutaţi din mediul academic, din mediul universitar sau vor fi specialişti din ministere.”
- 14 octombrie 2009 – HotNews: „Crin Antonescu: Daca Johannis va fi numit premier, PNL nu va face nicio propunere pentru Executiv. Va fi un guvern de tehnocrati.„
„Desi propunerea Klaus Johannis la functia de premier este „a PNL si a mea, intre noi ca partid si Johannis nu exista nicio legatura. (…) Daca el va fi numit, PNL nu va face niciun fel de numire, nu va propune niciun nume in acest guvern. Va fi un executiv de tehnocrati”. Declaratiile vin de la presedintele PNL Crin Antonescu, ce a precizat in urma negocierilor de la Senat ca „principiile pe baza carora am pornit discutiile, cu ceva vreme in urma, au fost respectate intocmai”.
- 14 octombrie 2009 – MondoNews: „Antonescu: Klaus Johannis este cel mai bun premier pentru Romania.„
„Am constituit aceasta coalitie conjunturala (subl. mea), pentru a gasi o solutie, cea mai buna. Klaus Johannis este cel mai bun om pe care noi il consideram pentru Romania. Daca PD-L doreste sa se alature, nu am nimic impotriva, dar in acest moment propunerea PD-L, oricare ar fi ea, nu conteaza. Klaus Johannis va forma cel mai bun Guvern pe care acum Romania il poate avea. Durata guvernului va fi in functie de performantele sale, dar si de situatia politica de dupa alegerile prezidentiale (subl. mea)„, a spus Antonescu.”
- 15 octombrie 2009 – REALITATEA: Crin Antonescu: „Dacă voi deveni preşedinte al României Klaus Johannis va deveni premier.
„Este un lucru clar pe care îl spun lui Traian Băsescu. Nu puteţi întârzia venirea lui Johannis decât până cel târziu pe 6 decembrie”, a mai spus Crin Antonescu.”
- 16 octombrie 2009 – REALITATEA: „Marko Bela: I-am propus lui Boc sa-si reanalizeze pozitia si sa-l sustina pe Johannis.„
„Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că nu respinge ideea unui guvern de uniune naţională (subl. mea), dar îl doreşte în continuare pe Klaus Johannis premier. Liderul UDMR a spus că i-a propus lui Emil Boc să îl susţină tot pe Johannis, deoarece în campania pentru prezidenţiale fiecare partid ţine să transmită un mesaj politic şi nu doreşte alianţe.”
- 14 octombrie 2009 – Infonews: Klaus Johannis: „Eu voi face propunerile de ministri dupa consultarea partidelor care ma sprijina.”
„Klaus Johannis a declarat, miercuri, că, în eventualitatea în care va fi desemnat prim ministru, va face personal nominalizările pentru funcţiile de miniştri, după ce se va consulta, însă, cu formaţiunile politice care l-au propus şi care îl sprijină (subl. mea).”
„Primul ministru desemnează miniştrii, însă nu am de gând să fac nominalizări fără consultarea tuturor formaţiunilor care doresc să mă sprijine (subl. mea). Eu voi face propunerile de miniştri”, a spus Johannis, întrebat dacă deciziile privind componenţa viitorului său Cabinet, în eventualitatea în care va fi desemnat pentru funcţia de premier, îi vor aparţine sau vor fi impuse de partidele care-l propun.”
- 15 octombrie 2009 – Ziare.com: Primarul Sibiului, Klaus Johannis, propus de PNL, PSD si UDMR ca premier al Romaniei, a declarat joi ca in cazul in care Traian Basescu il va desemna si el pentru aceasta functie nu va fi un premier de paie, ci isi va desemna singur ministri.
„In cazul in care Traian Basescu ma va desemna nu voi fi un premier de paie. Am cerut formatiunilor care ma sustin sa am primul si ultimul cuvant in desemnarea ministrilor (subl. mea). Am cerut un consiliu format numai din presedintii formatiunilor care ma sustin ca sa ne intalnim saptamanal, daca voi fi premier (subl. mea). Am mai cerut, o chestiune care mi se pare de bun simt, schimbarea termenului de 15 zile pentru a opta pentru o functie si alta. Nu sunt dispus sa merg doua luni de zile premier sa renunt la primarie dupa care sa nu am unde sa ma intorc”, a declarat joi primarul Sibiului.”
* *
*
Aşadar, devine evident că „majoritatea transprentă” se contrazice tot mai frecvent, devoalându-şi adevăratele intenţii… divergente, dar unanim catastrofale pentru România.
Acel „am cerut un consiliu format numai din preşedinţii formaţiunilor care mă susţin ca să ne întâlnim săptămânal, dacă voi fi premier” mi se pare elocvent în privinţa „neutralităţii” şi „tehnocraţiei” acestui premier, acestui guvern.
Ce mai reprezintă, în aceasta situaţie, soluţia minune „Klaus Johannis”?
***
© Alexandru Dan Mitache • 2009