Kp în moțiunea de cenzură

Unde K_p este constanta prostiei (am ezitat între K_p și K_t, unde K_t era constanta ticăloșiei, deși, poate, cel mai corect titlu era „ K_p,t”).

Prostia ticăloasă și fudulă a caracterizat în întregul ei moțiunea de cenzură introdusă de PSD și susținută de PC și PNL, ieri 27 octombrie 2010.

• Prostie pentru că, indiferent de greșelile guvernului Boc, nu poți cere înlăturarea unui guvern propunând un altul inoperant, toxic, belicos și populist, cu un program de guvernare unanim caracterizat de către specialiști drept dezastruos. Eugen Rădulescu, director la B.N.R. sintetizează: «Programul PSD ar arunca România în afara lumii moderne, dacă ar fi pus în aplicare, social-democraţii fiind încremeniţi în militantismul socialist al secolului trecut».

• Prostie pentru că textul moțiunii a fost, da capo al fine, o miștocăreală ieftină în care revenea obsesiv, la 3 cuvinte, „guvernarea Băsescu, Udrea… Boc… Anastase…”, glumiță la fel de reușită ca aceea de la „Realitatea” cu „Băsescu are un guvern Boca-Mitică”.

• Prostie pentru că au fost falsificate, inutil, până și listele cu semnăturile parlamentarilor PSD pentru susținerea moțiunii, cel puțin trei fiind trecuți de două ori, la poziții diferite și  cu semnături diferite, deci false: Zgonea, Savu și Georgescu.

• Prostie pentru că absolut toate discursurile celor care susțineau moțiunea invocau în sprijinul ei „majoritatea populației”, „vocea străzii” și foloseau sintagma „în disprețul voinței populare”. Făceau asta exact aceiași care în 19 aprilie 2007 votau suspendarea lui Băsescu, în disprețul deciziei Curții Constituționale și al voinței poporului, dovedite în referendumul din 19 mai 2007, când 74,48% dintre cei prezenți la urne au dat de pământ cu votul dement al celor 322 de parlamentari. Aceiași mari reprezentanți ai voinței populare nu dau doi bani nici pe voința populară exprimată covârșitor de poporul României, nu în sondaje dubioase de casă, ci la referendumul privind reforma parlamentară din toamna trecută.

• Prostie pentru că nu poți începe o acțiune bazând-o pe minciuni infantile, cum a fost aceea comisă de mini-revoluționarul Ponta, care halucina, în capul unei adunături de strânsură ce se îndrepta spre Parlament, că dă atacul asupra cazarmei La Moncada, și care într-un delir donquijotesc acuza forțele de ordine că sunt înarmate cu muniție de război: «Din păcate, România este un duşman pentru Băsescu. Jandarmilor li s-a spus că astăzi va fi o lovitură de stat. Li s-a dat muniţie. Fac un apel să înţeleagă că nu trebuie să facă ceea ce le spune Băsescu, aşa cum n-au făcut nici când le-a spus Ceauşescu să tragă în oameni. Este foarte grav ce se întâmplă. Credem în continuare că democraţia poate fi salvată. Ne aflăm într-un moment prin care România n-a mai trecut din decembrie ’89». Seara, la „Ora de foc” de pe „Realitatea”, după ce orice om inteligent s-a lămurit că dispozitivele de lansat gaze lacrimogene din cârca jandarmilor nu sunt arme (adică toată lumea în afara Crețuleascăi, care titra fericită precum Alinuța, eroina de bancuri cu fetițe cretine, „Avem dovada”), Ponta, pus în fața adevărului, laș și iresponsabil cum îl știm, a refuzat să răspundă, bătând câmpii despre grevista foamei și despre bolnavul Adrian Păunescu.

• Prostie să-l califici pe unul ca Adrian Păunescu, chiar și grav bolnav, drept o persoană care „a făcut și a însemnat ceva pentru România”. Ceva pozitiv adică.

• Prostie pentru că nu poți minți patetic, implicând în mod ticălos o persoană suferindă, pretinzând că o citezi: «Aseară, un om care de 65 de zile se află în greva foamei împotriva acestui guvern incompetent și hoț, a spus exact așa: „Mă rog la Dumnezeu că în ultimul moment, voi cei care ați primit bani ca să stați în bănci vă veți gândi la noi și veți veni și veți vota.”». Persoana în cauză, nostalgica învățătoare Cristiana Anghel din Caracal declara pentru „Evenimentul zilei”: «Am spus că nu vreau să mor, nu sunt sinucigaşă, cred în Dumnezeu, sper să mă ajute şi sunt convinsă că mă voi întoarce la catedră cu bine. (…) Mă opresc doar dacă doctorii de aici îmi spun: „Cristiana, de acum nu mai rezişti psihic!” (…) Au mai fost perioade, dar au fost perioade scurte. A fost una în 2000, nu mai ştiu ce guvernare era atunci, când am avut tăieri salariale de aproape 70%. A mai fost prin ’90 şi ceva, atunci sigur era PSD-ul. Eu nu ştiu să mai fi fost o perioadă atât de grea în ultimii 20 de ani. Nici în timpul lui Ceauşescu, când ne plângeam că nu aveam, dar aveam lăzi frigorifice cu câte şapte sertare şi le aveam pline. Atunci era chestiunea că nu aveai libertatea să spui, dar atunci ne-am cumpărat casele, le-am mobilat, ne-am ţinut copiii la şcoală, deci te puteai descurca. Iar în perioada aceasta nu se mai poate.» Mi se pare clar, din moment ce doamna învățătoare nu a făcut greva foamei în 2000, că 70% < 25%.

• Prostie ca într-un discurs psihotic, în care abundă pretinse citate din terți neverificabile, mai ales în cazul acestui mincinos de Ponta, să declari: «Vreau să-i felicit pe toți parlamentarii social-democrați, liberali, independenți, minorități, care astăzi, între a fi parlamentarii lui Boc și Băsescu și a fi parlamentarii României, vor alege să fie parlamentarii României (…)» ceea ce îi situează implicit pe parlamentarii Partidului Conservator în tabăra „rușinoasă” a „aserviților” lui Boc și Băsescu.

• Prostie din partea tânărului Daniel Țumbaișpil (nu i-am reținut numele de familie), președintele P.C., să nu sesizeze și să nu amendeze „gafa” dicursionistului Ponta.

• Prostie să declari, într-o țară europeană a secolului XXI (și nu în Venezuela lui Chavez, sau în Franța „terorii” iacobine a lui Robespierre): «Și vă rog pă cei care nu erați membrii ai partidului comunist sau ai UASCR, ca domnul Boc, să vă gândiți că degeaba Hitler s-a sinucis; cei care au preferat să fie slugi, ale lui, ale lui Ceaușescu, ale altora, vor trebui să plătească în fața poporului de care-și bat joc.» Acest tip de atitudine mentală, inspirată lui Ponta din cea a sinistrului Pasha Antipov din „Doctor Zhivago”, situează România într-un spectru kafkian.

• Prostie pentru că nu poți acuza niște parlamentari de trădare, fără să-i numești, zicând despre ei doar că sunt „o mulțime de ticăloși” și refuzând să le faci publice numele. Decât dacă Ponta și-a mințit colegii, asigurându-i că astfel moțiunea ar avea șanse să treacă. («Am discutat cu parlamentarii Puterii personal în biroul meu și au promis că votează. Nu s-au ținut de cuvânt, sunt lași și lașii pe pielea lor vor pieri. Viața României depinde uneori de asemenea indivizi și de ticalosi, la fel de ticăloși ca și cei din Guvern care, ieri, mi-au jurat și mie și altora că astăzi vor avea curaj. Nu au avut curaj. Asta este. Lașii mor așa cum merită. Nu vreau să fac publice numele celor cu care am negociat și au promis că voteaza moțiunea, nu are nici un rost. Sunt lași și ticăloși.») Ticălos laș este mai degrabă acest paranoic infatuat.

• Prostie să lansezi, cu săptămâni în avans, certitidinea că vei avea destule voturi pentru a trece moțiunea.

• Prostie să-l pui să vorbească la microfon pe un mincinos ca Tudor Ciuhodaru, fugit din PSD, înscris în UNPR, dat afară din UNPR și revenit pe preșul PSD, care deplânge apocaliptic și cu un umor de creșă: «Un leu, atât are pe zi un medic rezident pentru a se întreţine în România. Un leu – doi covrigi. În Land of choice, no choice.» Un leu pe zi? Lucrătoare sau calenderistică? Hai, fie calendaristică… Deci 30 de zile × 1 leu = 300 de lei este oare salariul lunar net al unui medic resident? Iată ce spune, pe 19 octombrie 2010, money.ro (despre faptul că un covrig nu mai costă de mult timp 50 de bani, n-am găsit link):

– Spitalul Universitar de Urgență București

Cel mai mic venit net al unui medic rezident anul I: 600 de lei.

– Spitalul Sf. Spiridon Iași

Cel mai mic venit net al unui medic rezident anul I: 697 lei.

– Spitalul clinic de urgență Târgu Mureș

Cel mai mic venit net încasat de un medic rezident an I: 697 lei.

• Prostie pentru că, dacă faci apel la conștiința unor parlamentari pentru a vota o moțiune de cenzură aparent favorabilă țării, nu trebuie să-i chemi la tine în birou, să negociezi, să bați palma și să le dai ceea ce au cerut. («Sunt cel putin zece indivizi – și de-asta sunt atât de indignat, pentru că rareori am vazut atâta lipsă de moralitate și dispreț – care mi-au strâns mâna la mine în birou și mi-au spus: „Pentru oameni o să votăm moțiunea”. Aseară și-au primit ceea ce așteptau să primească și astăzi nu au votat.»). La întrebarea ce așteptau să primească și ce au primit „ticăloșii”, nici Ponta, nici Dragnea, nici Mitrea nu au răspuns. Iar la întrebarea, retorică, a lui Cristian Pătrășconiu, de pe blogul său, „Dl. Ponta a dat mită?” nu se poate răspunde decât ca la Radio Erevan: „Nu știm precis ce anume a dat dl. Ponta, dar știm precis ce anume a luat dl. Ponta: ȚEAPĂ!”. Iar acum, în mod normal, ar trebui să i se impute, din șpăgile viitoare, suma echivalentă.

• Prostie pentru că nu poți acuza arcul guvernamental că refuză votul atunci când chiar opoziția refuza votul la legea pensiilor si la alte legi „boicotate”.

• Prostie pentru că nu poți vorbi despre lipsă de încredere și de democrație a votului atunci când tu impui propriilor parlamentari votul „secret” cu bilele la vedere.

• Prostie pentru că moțiunea i-ar ruina pe cei cu rate în valută, ar crește cu cel puțin 5% costul importurilor și ar da peste cap economia, în condițiile în care «Dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă, leul va înregistra o apreciere moderată, iar cursul ar putea ajunge la 4,2600 – 4,2650 lei/euro, întrucât nivelul actual al parităţii include aşteptările jucătorilor în acest sens. În caz contrar însă, leul s-ar deprecia puternic, iar paritatea ar putea urca până la 4,4 – 4,5 lei/euro». Dovada, cursul a scăzut astăzi de la 4,2819 la 4,2643, ceea exprimă încrederea finanțiștilor în guvernarea Boc și nu într-o eventuală guvernare populistă și de scandal pre-electoral a actualei opoziții.

• Prostie retorică în discursul lui Crin Antonescu care începe cu «Cred, în același timp, că, astăzi, aici și în legătură cu subiectul nostru nu atât discursurile și chiar argumentele noastre sunt cele care contează și cred că acești oameni, foarte mulți, compatrioții noștri, astăzi, pentru o dată, nu ne așteaptă în primul rând discursurile, scăpărările oratorice, argumentația…» după care urmează un discurs de aproape 23 de minute.

• Prostie retorică în același discurs puhav al lui Crin Antonescu care spune «Iată de ce eu n-am să pornesc, încă o data, neobosit, în a spune de ce guvernul Emil Boc este un guvern care trebuie să plece.» După care pornește o interminabilă înșiruire de vorbe, mai mult sau mai puțin găunoase, pe care Antonescu nu le-ar spune, dar le spune cu privire la motivele pentru care guvernul ar trebui să plece. Este o metodă retorică gregară de genul „Nu voi spune că Antonescu este un idiot notoriu, dar vreau să spun că-i un tâmpit”. Discursul face parte din seria de compuneri școlare orale cu care acest mic retardat gureș rupe gura unei anumite categorii de public pe care îl extaziază și anesteziază printr-o beție oratorică pe care nici Caragiale nu și-a închipuit-o.

• Prostie este să înfierezi la alții orice lucru pe care tu însuți l-ai făcut sau l-ai face, așa cum este traseismul politic. Migrația a numeroși parlamentari de la PSD și PNL către PDL și UNPR a fost caracterizată drept infamie, în timp ce încercările sterile de racolare libidinoasă instrumentate de PSD și PNL (uneori asupra acelorași persoane) sunt, acum, acte de demnitate patriotică.

• Prostie să afișezi la televizor niște fonfi, niște gângavi și niște babe incoerente pentru a ilustra mânia populară și susținerea moțiunii.

Prostie, numele tău e opoziția PSD-PC-PNL.

P.S. – Victor Ponta este un individ cu identități psihice multiple: Don Quijote halucinând, Che Guevara luând cu asalt, ieri, în fruntea revoluționarilor, cazarma La Moncada din Piața Constituției, apărată de trupe înarmate cu arme și muniție de război, Pasha Antipov din „Dr. Zhivago” făcând pe comisarul poporului, Tribunalul de Nürnberg, Robespierre, Mao, un derbedeu de pe strada Pál și… last but not least, C.V. Tudor, căruia, din punct de vedere simptomatologic și patologic, îi calcă incurabil pe urme.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Paradoxurile politice ale o-poziției 69

Liviu Dragnea, secretar general al P.S.D., luni 4 octombrie 2010:

«Noi, la ora asta, avem mai multi parlamentari decat avem nevoie. Daca ei se mentin pe pozitie, Guvernul pica. Daca in astea doua – trei saptamani de zile, pana cand va veni ziua votului, ei se mentin pe pozitie si rezista la presiunile celorlalti, guvernul pica.»

Și totuși, marți 5 octombrie 2010…

«Deputatii PDL, UDMR si independentii au reusit, marti, sa adopte doua proiecte de hotarare care valideaza infiintarea grupului independentilor de la Camera. Totodata, hotararile vor schimba si configuratia politica din conducerea Camerei Deputatilor. In prezent, reprezentantii Coalitiei de guvernare nu au o majoritate in Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, fapt care blocheza initiativele si proiectele Guvernului. Deputatii au adoptat cu 170 de voturi hotararile care prevad modificarea regulamentului intern. Modificarile vor permite Coalitei sa-si numeasca un reprezentant in conducerea Camerei in detrimentul opozitiei. In prezent, PSD-PNL controleaza Biroul Permanent.» – Hotnews

Și…

«UDMR se opune formarii unei alte coalitii de guvernamant, deoarece „nu e momentul sa schimbam macazul si sa facem alta coalitie”, a declarat la RFI vicepresedintele executiv al Uniunii, ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Politicianul UDMR a comentat intentia Opozitiei de a depune o motiune de cenzura.» – Hotnews

Și…

«Deputatii au respins, marti, solicitarea PSD si PNL de constituire a unei comisii de ancheta care sa verifice modul in care a fost exprimat votul la Legea Pensiilor. Potrivit Agerpres, cererea a fost facuta in plen de catre liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu. Acesta a precizat ca solicitarea este facuta atat in numele grupului PNL, cat si in numele grupului parlamentar al PSD+PC.» – Hotnews

Deci?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Viitorul sună bine (întotdeauna de două ori)

Motto:

Doi români stăteau la o cafea. Unul zice:

– Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem… bine că n-avem niciun viitor…

Astăzi, domnii Liviu Dragnea (Secretar General al P.S.D.) și Relu Fenechiu (vicepreședinte al P.N.L.), în urma întâlnirii tripartite P.S.D.-P.C.-P.N.L., au explicat la televizor ceea ce declaraseră și președinții celor două principale partide din opoziție, anume strategia privind înlăturarea guvernului Boc și măsurile pe care cele trei partide le vor lua în continuare.

Strategia (sau scenariul) este simplă:

1. Până pe la jumătatea lunii octombrie se vor face demersuri destinate racolării unui număr suficient de parlamentari de la P.D.L.  și U.N.P.R., trădarea acestora fiind acum morală și motivată cu interesul național;
2. Odată creată o majoritate de facto, cele trei partide vor introduce moțiunea de cenzură;
3. Guvernul Boc cade;
4. Noua majoritate va avea deja stabilit un premier, un guvern și un program anti-criză de urgență, toate agreate prin consens. Acest guvern va avea ca sarcină principală guvernarea României timp de 4-5-6 luni până la organizarea de alegeri anticipate.
5. În treacăt fie spus, printre primele măsuri economice preconizate, „de a doua zi”, sunt: reducerea T.V.A. înapoi la 19% (cu 5% la locuințe noi și la alimente de bază) și readucerea salariilor bugetarilor la nivelele de dinaintea reducerii cu 25%.
6. Alegeri anticipate, menite să elimine din viața politică P.D.L. și, ulterior, să-l destituie pe președinte. Punct!

Toate bune și frumoase. Probabil că lui Mugur Isărescu i se va da peste gură și se va impune o inflație care să acopere cheltuiala cu revenirea la salariile bugetarilor și cu celelalte pomeni. Ce dacă inflația e o nenorocire care afectează nu numai bugetarii, fraieriți precum pensionarii odinioară, ci toată țara?! Oricum acordul cu F.M.I., care ar putea face gât, e de dat dracului „prin noi înșine”. Ce dacă vor trebui abrogate mai toate legile și ordonanțele lui Boc…

Partea frumoasă a planului P.S.D.-P.C.-P.N.L. e că guvernul minune din octombrie va guverna, din nou, vreo șase luni, într-o perioadă veselă: de iarnă, de criză și de campanie electorală. Ceea ce va avea două urmări la fel de vesele: un concurs de pomeni electorale și un meci de șuturi la gioale. Vom privi cu nostalgie și regrete tardive la concubinajul năbădios P.S.D. – P.D.L. din toamna trecută.

Despre imposibilitățile, incoerențele și aberațiile juridico-economice ale planurilor reunite ale „celor trei”, nu insist că sunt prea tehnice. Analiștii încep, însă, să facă chiar mișto de ele. De altfel, nici programele separate, postelectorale, ale P.S.D. și P.N.L. nu sunt mult mai breze decât programul domnului Dan Diaconescu. Dar om vedea…

Majoritatea populației, care azi zice „orice e bun decât guvernul Boc” se va bucura și va sări în sus de bucurie, precum Geoană anul trecut. Dar s-ar putea să-și amintească destul de curând butada „anul acesta este un an mediu: mai prost ca anul trecut și mai bun ca anul viitor”.

În primăvară, dacă parlamentarii actuali și uninominali vor avea chef să-și riște investiția în scaune (mai ales ăia care au intrat de pe locul 2 sau 3), alegerile vor fi câștigate detașat de P.S.D., care are mai multă forță populist-demagogică și experiență la furt și bișniță cu voturi. P.N.L. va rămâne în opoziția, mică dar vioaie, visată de Patriciu. Doar că va fi o opoziție la fel de solitară ca distracțiile lui Păcuraru, adică adio șmecheria șantajului politic al partidului care putea înclina balanța. Alături de P.N.L. în opoziție, P.D.L., U.D.M.R. și P.P. nici nu vor conta. Iar dacă va fi nevoie, U.D.M.R. sau P.P. vor intra la ciolan, pentru confort guvernamental, alături de P.S.D.

Care va guverna profund social-democrat pâna la adânci bătrâneți.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

P.S. – Un Gică Contra (care-mi locuiește în urechea dreaptă)  îmi explică că-s visător, că moțiunea nu va trece niciodată, pentru că U.D.M.R. și U.N.P.R. n-ar mai pupa în veci numărul de posturi deținute azi, iar eventualii trădători știu perfect că la anticipatele preconizate de actuala opoziție vor fi sigur lăsați pe dinafară. O fi având Gică dreptate?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Utopia tehnocrată şi moţiunea „Diana”

De cînd l-am auzit pe Antonescu propunând varianta unui guvern de tehnocraţi, mi-am dat seama că nu poate fi decât o prostie.

Acum, parcă pentru a da greutate acestei prostii, prostănacul însuşi confirmă, declarându-se adeptul unui astfel de guvern.

Iniţiativa cuplului comic-fantezist PSD-PC-pnl este şi hilară şi obraznică atâta timp cât unica instituţie eminamente tehnocrată, până acum, Banca Naţională a României, a fost infestată cu politrucul Olteanu chiar de către cântătorii de azi ai tehnocraţiei.

Pe de altă parte, ştiind ce isterii se creează în PSD când e vorba despre funcţii şi luând de bună „demnitatea” ţanţoşă a PNL-ului, ne putem închipui ce libertate ar avea un eventual premier tehnocrat privind alcătuirea echipei sale guvernamentale.

De asemenea, scleroza politică de care suferă mai marii celor două partide face ca aceştia să nu mai ţină seama de cele mai elementare şi mai de bun simţ evidenţe. Cum ar fi, de pildă, personificarea ipoteticului premier tehnocrat de 50 de zile. Nici Antonescu şi nici Geoană nu sunt suficient de lucizi pentru a-şi da seama ca niciun tehnocrat competent, integru, neşantajabil şi neutru politic nu ar accepta să-şi compromită cariera şi numele acceptând să devină bătaia de joc a unor personaje ca Vanghelie, Geoană sau Antonescu.

Liberalii – culmea tupeului sau a delirului – ar vrea un guvern de tehnocraţi condus de… Daniel Daianu, bun de prim ministru, dar invalidat de PSD-PC-pnl ca viceguvernator al BNR(!). Se vorbeşte şi despre Mugur Isărescu, cel  a carui viziune asupra relaţiilor cu FMI nu corespunde deloc cu cele ale celor două partide reînfrăţite, şi care de-abia a declarat că nu ar accepta această funcţie. De fapt, chiar şi un guvern tehnocrat de avarie nu ar putea face nimic făra o susţinere politică. Ori o asemenea susţinere este imposibilă deoarece măsurile economice raţionale ce ar trebui luate nu vor întruni acceptul politic.

Este evident, pentru oricine, că nici moţiunea de cenzură – eficientă ca o loţiune „Diana” la picior de lemn –, nici teoria guvernului tehnocrat nu au vreo raţiune, alta decât să creeze un haos propice unor campanii electorale gălăgioase, dar goale de conţinut. De fapt, indiferent ce se va întâmpla, tot guvernul Boc va conduce România până la alegeri.

Alegătorii vor pricepe, probabil, că noua alianţă PSD-PC-pnl – care nu mai infioară nicio fire sensibilă şi intelectuală, ca acum 10 luni – nu are nicio legătură cu interesul naţional.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Apocalypse now!

Sunt indubitabile câteva fapte:

1. Conducerea PSD s-a situat, încă de la începutul guvernării coaliţiei PD-L + PSD, pe o poziţie de permanentă dinamitare a politicii executivului.
2. Parlamentarii PSD s-au situat, practic, în opoziţie deşi teoretic ar fi trebuit să susţină guvernul.
3. Interesele politice dar mai ales personale ale lui Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase au fost mereu contrare acordului semnat cu PD-L.
4. Am avut de-a face cu o IEŞIRE de la guvernare, nu cu o excludere de la guvernare a PSD, fapt certificat de toti analiştii şi consilierii care nu-i dădeau nicio şansă candidatului Geoană din poziţia de co-preşedinte al coaliţiei de guvernare.
5. Se pune la cale o moţiune de cenzură, cu valoare şi consecinţe de trădare naţională, care va arunca România în aer definitiv.

În aceste condiţii astăzi, PSD, prin vocea aceluiaşi Geoană, declară că va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. După declaraţiile deja date, îmi este greu să găsesc un punct şi comun şi univoc al celor două partide în motivarea moţiunii. Liberalii susţineau ideea unui guvern de tehnocraţi, ceea ce este cel puţin o naivitate dacă n-ar fi o ipocrizie. Social-democraţii merg pe ideea nelegitimităţii guvernului Boc II, neputându-se lega de aspectele politice, căci actulaul executiv nu face decât să continue aplicarea unui program de guvernare elaborat, asumat şi în mare măsură aplicat de foştii miniştri PSD cu acordul întregului partid.

A crede că se poate forma rapid un guvern apolitic de tehnocraţi care să şi poată lucra este o nerozie marca Patriciu-Antonescu. N-a putut lucra în condiţii normale un guvern cu o susţinere parlamentară de 70%, aşa că un guvern fără nicio susţinere politică ar fi chiar absurd. De asemenea, orice om nelovit cu leuca în cap îşi dă seama cam cum s-ar desfăşura şi cam cât ar dura negocierile interpartinice privind componenţa unui asemenea guvern. O nebunie!

O eventuală adoptare a moţiunii de cenzură ar doborî guvernul Boc II. Ce se întâmplă mai departe? Există doar două posibilităţi teoretice:

1. Preşedintele Băsescu îl redesemnează pe Emil Boc să formeze un nou guvern (sau desemnează un alt membru PD-L), pe care parlamentul l-ar refuza ş.a.m.d.;
2. Preşedintele Băsescu acceptă ideea unui guvern de tehnocraţi şi desemnează un neutru, urmând discuţii şi certuri nesfârşite.

În ambele situaţii perioada de adevărată NON-GUVERNARE s-ar prelungi până la data alegerilor prezidenţiale.

Adică… TOUCHÉ!

Căci ce vor, de fapt, atât PSD cât şi PNL? Vor, cu preţul aruncării definitive a ţării în haos, să provoace o ADEVĂRATĂ CRIZĂ POLITICĂ. După situaţia anarhică creată de nişte sindicate politizate, iresponsabile şi ipocrite, cei doi lideri, Geoană şi Antonescu, sunt, iată, în stare să sacrifice întreaga ţară, înrăuntăţindu-i poate ireversibil situaţia economică şi financiară, doar pentru a-l pune pe Traian Băsescu într-o situaţie proastă din punct de vedere electoral. APOCALYPSE NOW!

Sindicatele, prin această grevă generală, au demonstrat întregii ţări, dacă mai era nevoie, unde se situează. A cere creşteri salariale într-un moment în care aproape peste tot în lume guvernele au redus salariile bugetarilor, a nu recunoaşte ceea ce au declarat ferm şi clar atât premierul cât şi ministrul de finanţe, ba chiar a reiterat şi ministrul demisionar Marian Sârbu şi anume că veniturile salariale aflate în plată în prezent NU vor scădea odată cu aplicarea legii salarizării unitare este o dovadă clară de rea credinţă.

Duplicitatea politicienilor din opoziţie, care ba cer reducerea cheltuielilor bugetare, ba susţin acţiunile sindicatelor care nu acceptă niciun compromis în acest sens, arată că, pentru ei, mercenari politici, nu contează decât interesele de partid şi, mai presus de orice, înlăturarea lui Traian Băsescu.

Nicioadată nu s-au folosit atâtea invective: de la mineresc-prezidenţialul „dă-l în mă-sa” (adică „dă-l în pizda mă-sii”), la elegantul „codoaşă bătrână”, metaforele lui Dragnea, Vanghelie, Geoană, Hrebenciuc, etc. nu mai ţin cont de nimic.

Disperarea este uriaşă, căci miza este, într-adevăr, uriaşă. La PSD, unde s-a văzut clar că Iliescu a preluat din nou conducerea alături de Vanghelie şi Năstase, miza sunt dosarele revoluţiei şi mineriadelor, dosarele de corupţie şi trafic de influenţă. La PNL, miza este şi una penală dar şi una politică, partidul fiind la un pas de a lua calea PNŢ-CD-ului. E vorba de PUŞCĂRIE! De puşcărie pe viaţă pentru unii. E vorba poate de miliarde de euro… De pierdut sau de prădat în continuare.

Electoratul are de ales, de fapt, între două persoane: Traian Băsescu şi Ion Iliescu, fiecare cu tot ceea ce ştim că reprezintă. A crede că Oprescu sau Antonescu n-ar cădea instantaneu în buzunarul PSD este o naivitate.

Avem, de o parte, pe acel Traian Băsesscu cu relele şi bunele lui şi, pe de altă parte, coaliţia celor pe care îi „deranjează” formată din personaje arhetipale:

1. Ion Iliescu
2. Adrian Năstase
3. Marian Vanghelie
4. Dan Voiculescu
5. Corneliu Vadim Tudor
6. Dinu Patriciu
7. Sorin Ovidiu Vântu
8. Sorin Roşca Stănescu

Aceştia sunt adevăraţii contracandidaţi cartelizaţi ai lui Traian Băsescu. Titularii cu şanse (Oprescu, Geoană, Antonescu)  înscrişi pe listele electorale nu sunt, în modul cel mai evident cu putinţă, decât nişte marionete ale celor enumeraţi mai sus. Iar ceilalţi actori din această piesă formează doar gaşca.

Adevăraţii cavaleri ai acestei apocalipse (pro)vin din gheena comunisto-securistă şi preluarea acum din nou a stindardului de către Ion Iliescu nu este deloc întâmplătoare.

El este cel care a condus şi girat, incontinuu, între decembrie 1989 şi decembrie 2004 RESTAURAŢIA postrevoluţionară cu faţă umană. El este cel către care converg şi Oprescu şi Geoană şi Patriciu-Antonescu şi Năstase şi ceilalţi. Traian Băsescu a avut curajul să se contrapună „lumii” iliesciene. Scoaterea la iveală a celebrului bileţel roz a reprezentat scânteia REVOLUŢIEI lui Băsescu. Elena Udrea, cea care a fost instrumentul declanşator al „ereziei”, plăteşte acum, aproape zilnic, curajul avut atunci.

Avem în faţă o scenă politică de esenţă aproape antichristică. Trăim într-o societate răsturnată în care în cer se află iadul din care Traian Băsescu trebuie alungat precum un Antilucifer. De cinci ani de zile, de la momentul „păcatului iniţial”, cel al devoalării şi respingerii metodelor instaurate în sistemul Iliescu, tolerate şi perpetuate şi de către regimul Constantinescu, Băsescu a fost în permanenţă demonizat, mereu şi mereu pentru cauze şi în situaţii care, în alte cazuri, rămâneau complet ignorate. Este, ca într-o oglindă, cazul abuzurilor la care este supusă şi Elena Udrea pentru nişte „vini” imaginare, în timp ce situaţii cu adevărat grave – ca afacerea „Sterling”, de pildă – sunt trecute sub tăcere. Băsescu este astăzi acuzat de „gregaritate” şi de „tendinţe dictatoriale” de către un personaj care a chemat minerii pentru a bate, a maltrata şi chiar a ucide români care i se opuneau, care a provocat un adevarăt exod de intelectuali în 1990-1991, care a blocat România timp de zece ani din mersul ei firesc către occident, care a instaurat unul dintre cele mai corupte şi mai retrograde sisteme din Europa şi un regim politic între 2000 şi 2004 recunoscut unanim pe plan internaţional ca fiind corupt şi de sorginte comunistă. Acel regim, acel PSD, în ciuda tentativelor mai mult sau mai puţin mimate, nu s-a reformat. Acum chiar a renunţat la orice mască.

Astăzi, sinistrei figuri a lui Ion Iliescu i se alătură, fără scrupule sau remuşcări, liberalii în frunte cu Crin Antonescu, care nu vor cu niciun chip să recunoască că pervertesc, cu bună ştiinţă, ideea de liberalism în România, numele şi istoria Partidului Naţional Liberal de dragul intereselor judiciare şi pecuniare ale celui care stipendiază – şi nu de ieri de azi – atât PNL-ul cât şi PSD-ul.

Astăzi, pe cine vedem alături de acelaşi Ion Iliescu? Îl vedem pe Petre Roman, sclerozat politic (şi poate că nu numai) şi ajuns… liberal (!), după ce sub guvernarea şi oblăduirea lui sediul PNL a fost devastat. Un Petre Roman neiertător cu Băsescu, care i-a luat locul la conducerea PD în mod democratic, după un eşec lamentabil. Petre Roman total amnezic când e vorba despre răsturnarea lui de la putere prin lovitură de stat minerească soldată cu alţi morţi şi răniţi de către acelaşi Iliescu. Tot alături de Iliescu apare şi Constantinescu, schimonosit de invidie şi de nimicnicie, în stare de orice compromis, chiar şi cu Voiculescu, cu Roşca Stănescu sau cu alţi dovediţi de către CNSAS.

Poporul român, cu bugetari hăbăuci sau conştienţi, cu intelectuali şi manageri, cu specialişti, cu muncitori şi ţărani, cu şomerii lui, cu întreprinzătorii care trag de 20 de ani ţara în ciuda edecului care ar ţine-o în loc, trebuie să înţeleagă că, până ce Autorul Suprem va introduce în povestea devenirii noastre un Făt-Frumos mesianic, va trebui să ne descurcăm cu Băse al nostru.

Cine poate dovedi că oricare dintre oponenţii cu şanse de a ajunge în turul al doilea cu Traian Băsescu este de capul lui şi nu este, direct sau indirect, maneta prin care grupul pesedist al lui Iliescu şi Vanghelie va pune mâna discreţionar pe putere?

Băsescu este singur. S-a văzut că aşa zisa lui camarilă – grupul de la „Golden Blitz”, grupul „asfaltatorilor” – s-a mutat cu arme, bagaje, şpăgi şi contracte în curtea lui Orban în clipa în care liberalii au rămas singuri la guvernare. În timp ce baronii PSD sunt legaţi ombilical de structurile lor de partid. Iar „baronii” PD-L nu există pe lângă ei.

• Crin Antonescu – o nadă-fantoşă, o carte moartă destinată celor cu vederi de dreapta şi nazuri intelectualiste;

• Mircea Geoana – decarul oficial al chintei;

• Sorin Oprescu – asul din mânecă destinat celuilalt capăt al chintei la care joacă Iliescu.

Orice alte consideraţii politice, ideologice, morale sau de altă natură nu mai sunt operante. Televiziunile nici nu mai contează.

Aşadar Băsescu sau Iliescu…

Noi sau ei!?!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

____________________________________________

P.S. – Vezi şi articolul Geoană + Antonescu = Oprescu ?

Gagica Olgrăsuţa (pamflet)

Refuzul obstinat al inteligenţei de a o frecventa pe doamna Olgrăsuţa este notoriu.

În afara unei maliţiozităţi tupeiste perene, a unei agresivităţi de sorginte peremistă şi a unui aer de Crucea de Piatră – zona low cost –, care l-au cucerit definitiv pe unul Dumitrescu, doamna în cauză nu prezintă nimic palpabil, decît poate sânii.

Olgrăsuţa întruchipează, astfel, la nivelul arhetipurilor din „Groapa” lui Barbu, modelul de „gagică”. D’aia dupe care se ţine toate cătanele, dar la care are succes şi acces decât fanţii… Îndeosebi cei care se exprimă precum am scris.

Desantată în pantofi tocmai de pe la Craiova, Olgrăsuţa a adus în Bucureşti, odată cu prazul şi paiele din buletin, o groasă obrăznicie de tarabă, asortată la gâtul cu guşă suferind cu glanda.

Mintea scurtă a gagicii generează raţionamente scurte, care produc, la rându-le,  idei scurte. La proba de aruncare-cu-prostii-viteză Olgrăsuţa excelează.

Gagica apare des în public, sau, mai bine zis, în faţa publicului, căci pe doamna Olgrăsuţa o mănâncă-n politică.  Ea are obiceiul să vină mereu cu mintea odihnită,  dar încărcată, ca un revolver, doar cu ideile auzite de la alţii prin Kiseleff. A spus unul, de pildă, că «dacă se destramă Coaliţia, dispare şi Guvernul Boc», hop şi Olgrăsuţa cu aceeaşi idee, scoasă de parcă ar fi fost gătită de ea. Numai că, precum loazele şcolare, care şi când copiază copiază greşit, Olgrăsuţa reverberează, ca un papagal, si de această dată, o mare prostie.

Ce-i scapă gagicii – în afara unei multitudini de alte lucruri de pe lumea asta – este ceea ce ar urma DUPĂ presupusa moţiune de cenzură. Adică ce s-ar întâmpla după ce ar cădea guvernul Boc II, guvern remaniat din care ar lipsi PSD-ul.

Noi, restul lumii, adică cei mai intelgenţi decât Olgrăsuţa, ştim că, într-o atare situaţie, prevederile constituţionale sunt clare: preşedintele desemnează un alt premier (sau chiar pe acelaşi), care se prezintă în faţa parlamentului cu un nou guvern. Este clar, astfel, că Traian Băsescu va desemna un premier din partea partidului cu cea mai mare reprezentare în parlament, adică din partea PD-L (precedentul există!). Parlamentul poate accepta noul guvern, sau îl poate respinge. Se ştie că, după două refuzuri consecutive ale parlamentului de a învesti guverne propuse de prim-miniştrii desemnaţi, se ajunge la… alegeri anticipate, conform art. 89 din Constituţie.

Or, la statura uluitoare cu care PNL trece în picioare pe sub orice uşă, mă îndoiesc că actualul breloc al parlamentului şi politicii româneşti va risca să se prezinte în faţa electoratului. Nici macar PSD-ului însuşi nu i-ar surâde o asemenea cascadorie.

De altfel, aceeaşi Constituţie interzice dizolvarea parlamentului în ultimele şase luni ale mandatului prezidenţial, aşa că se ajunge la o nouă dilemă constituţională: fie – horror! – se amână alegerile prezidenţiale, fie guvernul supus moţiunii de cenzură ramâne în funcţie, până la clarificarea situaţiei.

Cert este că, de bunăvoie, PSD nu va părăsi guvernarea până la alegeri şi cred că nici nu va depune sau vota vreo moţiune de cenzură.

Gagica Olgrăsuţa nu reuşeşte, din nou, decât să-l emoţioneze local pe Dummy, să ne amuze pe noi cu stângăciile sale mintale şi să ne uimească cu atitudinea gureşă de ţaţă politică.

*              *

*

* ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI EL TREBUIE CONSIDERAT, CITIT ŞI INTERPRETAT CA ATARE! *

Dedicaţie: dragilor mei prieteni Lia şi Vasilescu.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009