Once upon a time in Zambaccian…

Cred că toate articolele, dezbaterile, „întrebările”, nedumeririle, misterele privindu-l pe Năstase au devenit superfluue.
Nimic nu mai contează. Nici măcar caraghioslâcurile, penibilitățile și patetismele de mahala; nici măcar abuzurile, ilegalitățile, complicitățile guvernului, ale găștii de partid, ale medicilor de după momentul pronunțării sentinței.

Individul e un cadavru decedat, răposat și mort: la propriu, la figurat, politic, moral, civil, mediatic, din profil și din față etc.

Lada de gunoi a istoriei l-a înghițit.

Sfârșitul emblematic al infractorului deținut Năstase Adrian e ACESTA:

***
© Alexandru Dan Mitache • 2012

NĂSTASE, Adrian

Imaginea zilei…

Cea mai penibilă și mai miștocărită tentativă de simulacru de sinucidere din istorie.

Coaliţia „social-liberală” anti-Băsescu

***

© Alexandru Dan Mitache

Elena Udrea, ea înşivă*…

Aş fi vrut să intitulez articolul „ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea „Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: „Creionul chimic”, „Gică Contra”, „Atitudini” şi „Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de „sindromul anti-Udrea„, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această „convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am „prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria „quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea „Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu „văleu ma chère” sau „olio dear„. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «„Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent „şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui „crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma „Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene „Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai „oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase „Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?

Ameninţarea ca promisiune electorală

Fie ne aflăm în plin „Titanic vals”, fie strategii de campanie experimentează noi metode de marketing politic.

Dacă estetica ridicolului sau cea a urâtului au produs capodopere, dacă absurdul sau suprarealismul s-au constituit în superbe curente artistice, atunci de ce n-ar deveni şi AMENINŢAREA ELECTORALĂ preferabilă şi chiar superioară vetustei PROMISIUNI ELECTORALE, care mai e şi cu dus-întors?

Cei doi corifei ai opoziţiei, aceşti antipatici Lolek şi Bolek, după ce şi-au furat reciproc ba mascota Iohannis, ba ideea tembelă cu amnistia fiscală (aşteptăm în curând şi contrainiţiativa liberală privind distribuţia la domiciliul bugetarilor a cornului, laptelui şi mierii), au trecut la… ameninţarea poporului român cu diferite nenorociri.

Mizând pe masochismul majorităţii electoratului lor, consilierii i-au sfătuit pe Geoană şi pe Antonescu să aplice această strategie inedită, care s-ar putea chiar să prindă, dacă e sprijinită mediatic de bursierii lui Vântu şi Voiculescu.

Astfel, Mircea Geoană, după sperietoarea Vanghelie care îl garantează, ni s-a prezentat, recent şi pe faţă, ca epigon şi continuator al măreţelor şi neîntinatelor idealuri ale lui Ion Iliescu:

«Domnul preşedinte Iliescu este aici şi îmi povestea cum acum nouă ani trecea printr-un proces similar. Vreau să-i mulţumesc pentru sfatul şi sprijinul irepoşabil pe care mi le-a acordat şi vreau să considerăm această zi frumoasă de toamnă ca un transfer de ştafetă între fostul preşedinte al României, domnul Iliescu, şi viitorul preşedinte, dacă românii şi Dumnezeu îmi vor da această onoare.»

Devine limpede, chiar şi pentru cei mai amnezici, că votându-l pe Geoană îi dăm, de fapt, un al patrulea mandat prezidenţial „duios-democratului” Ion Iliescu, un al doilea mandat de premier penalului Năstase şi un prim mandat de preşedinte al senatului turnătorului Voiculescu, plasând astfel România în zona liniştită în care, printre altele, au avut loc mineriadele, s-a vândut la negru „Petrom”-ul şi s-a inventat mătuşa Tamara. Mişto!

Cu Crin Antonescu, treaba devine agitată nu la nivel politic, ci la nivelul ogrăzii, adică al românilor care încă se mai muncesc să muncească.

Neputând, aşadar, să se lase mai prejos, candidatul Crin Antonescu supralicitează:

«Da, l-aş propune (pe Dinu Patriciu – n.m.), nu îl voi propune acum. E clară opţiunea mea, e Klaus Johannis, dar Dinu Patriciu, asemeni altor oameni din România din zona de afaceri, într-un moment sau altul, sau din partidele politice, pot să se califice, respectând condiţiile constituţionale pentru funcţia de prim-ministru.»

Ups! Amatorilor de chilipiruri le amintesc că următorul „propus” al lui Antonescu – după ce maimuţa de plajă Ioahnnis îşi va fi ispăşit arivismul prezumţios şi veleitar –, adică Dinu Patriciu, este personajul comic-fantezist care, exact din postura de premier, ar concedia instantaneu vreo 600.000 de bugetari înlocuindu-i cu calculatoare, ar privatiza sediile tuturor instituţiilor de stat şi ar scădea taxele şi impozitele (cota unică de la 16% la 10% şi TVA-ul de la 19% la 15%). Desigur, genialul protector al candidatului liberal la preşedinţie nu precizează din ce surse ar urma să acopere deficitul bugetar care s-ar căsca şi care, chiar şi în anul 2008 – cel cu economia duduindă – se situa pe la 4,9% din PIB, echivalent a  6,7 miliarde de euro. Având în vedere că TVA, de pildă, constituie circa 23% din veniturile bugetare, în timp ce cota unică de 16% aduce şi ea circa 30% la aceleaşi venituri, reducerile preconizate de bau-bau-ul lui Antonescu ar reprezenta o scădere drastică pe care economia românească, preponderent speculativă şi nu productivă, nu ar acoperi-o printr-un eventual avânt.

De altfel, „Standard.ro” scria: «ţara noastră are cel mai mic impozit pe venit din Uniunea Europeană. Aproape la fel stau lucrurile şi în privinţa impozitului pe profit, printre cele mai scăzute niveluri din organismul european. Din aceste motive şi ponderea în PIB a veniturilor din impozite este mică.»

Acelaşi prezumtiv premier Patriciu, pus de Antonescu în schimbul bănetului investit în campania sa electorală, ar proceda, probabil, şi cu România la fel cum a procedat cu „Rompetrol”-ul. Ar primi-o pe gratis şi ar preda-o vreunei gubernii, pe-un comision. Şi acela ţinut departe de ţară.

Constatăm, deci, cu stupoare, că dincolo de inconsistenţa personajelor cu numere pe tricou stau, şi mai nou se manifestă tot mai brutal şi mai evident, adevărate legende ale nenorocirii acestei ţări.

Aştept declaraţia lui Sorin Oprescu: «Eu l-aş pune premier pe Cozmâncă!»

Noroc că de aceste ameninţări electorale (şi mai ales post-electorale) ne apără, iată, America, prin vicepreşedintele Joe Biden – cel care refuza astăzi postura mizerabilă în care ar fi vrut să-l târască Geoană şi Antonescu folosindu-l, la poză, ca pe Iohannis, pe post de proteză dentară într-un zâmbet electoral. Joe Biden le-a explicat în mod categoric şi fără echivoc, atât omului lui Iliescu cât şi celui al lui Patriciu, că Rusia nu trebuie să-şi pună preşedinte în România.

«We cannot succeed without you and, pardon my presumption, you cannot succeed without us», spunea astăzi Biden atât golanilor care fac zilnic miştoul acela fin despre licuriciul cel mare şi despre axa Washington–Londra–Bucureşti, cât şi politicienilor demagogi sau inconştienţi care consideră că aderarea la NATO nu presupune şi obligaţii şi costuri.

Ne apără FMI-ul, prin delegaţia condusă de Jeffrey Franks care vine la Bucureşti în perioada 28 octombrie – 9 noiembrie, la intervenţia preşedintelui Băsescu, pentru a discuta cu guvernul interimar condus de Emil Boc şi probabil cu premierul desemnat Lucian Croitoru.

Ne apără Partidul Popular European – cea mai puternica forţă politică din Parlamentul European – care şi-a declarat sprijinul pentru candidatura lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale atât prin Wilfried Martens cât şi prin Jospeh Daul:

«Ne-am întâlnit de mai multe ori cu preşedintele Băsescu, atât în România cât şi la reuniunile la nivel înalt ale PPE şi ale instituţiilor europene. Am fost impresionaţi întotdeauna în mod pozitiv de Traian Băsescu, de angajamentul său pentru aprofundarea integrării europene a României şi de implicarea preşedintelui în toate dezbaterile europene majore» , subliniază liderii PPE.

«Rolul domnului Băsescu în soluţionarea provocărilor europene majore din regiunea sa – în special în securitatea energetică şi stabilitatea în zona Mării Negre – este bine-cunoscut şi a avut un impact important asupra Europei. Partidul Popular European apreciază şi eforturile continue ale preşedintelui Băsescu de modernizare a statului, angajamentul său în combaterea corupţiei la nivel înalt şi în favoarea aplicării corecte a legilor în România», insistă Wilfried Martens şi Joseph Daul.

«Partidul Popular European consideră că, într-o perioadă de provocări politice şi economice, România are nevoie de un preşedinte capabil să susţină eforturile de revigorare economică pe plan intern şi să reprezinte în mod eficient interesele ţării în cadrul Uniunii Europene. Suntem convinşi că un nou mandat îi va permite preşedintelui Băsescu să continue reformele majore pe care le-a iniţiat deja şi să accelereze aplicarea completă a standardelor şi valorilor europene în România», adaugă liderii PPE.

Last but not least, ne apără biata Republica Moldova care, prin vocea preşedintelui Mihai Ghimpu, anulează toate porcăriile spuse de nişte ticăloşi de la noi, dar şi de la ei, pe seama lui Traian Băsescu cu privire la politica dusă de acesta faţă de vecina de peste Prut (politică elogiată şi de vicepreşedintele Biden, de altfel):

«România nu este pentru noi un stat vecin. România pentru noi este un stat unde se vorbeşte aceeaşi limbă, unde avem aceeaşi cultură, aceeaşi istorie, aceeaşi identitate şi nu cred că supăr pe cineva când vorbim de relaţii foarte bune cu România. Asta nu înseamna că suntem împotriva unor relaţii cu Federaţia Rusă sau cu altcineva. Relaţii cu oameni străini trebuie să ai, dar întotdeauna relaţiile dintre fraţi sunt mai apropiate, şi eu cred că fiecare om sănătos la minte înţelege lucrul ăsta. Păcat că nu au înţeles toţi cei care ne-au condus până acum şi au încercat să găsească dusmanul în România. Îmi cer scuze pentru insulta adusă României din partea vechii conduceri, fiindcă, aşa cum au procedat ei, i-au insultat pe cetăţenii români şi România, ca stat. Îmi pare rău şi sper că nu se va mai întâmpla, iar cetăţenii nu vor mai vota în fruntea statului oameni care nu ştiu să preţuiască relaţiile dintre oameni, dintre state, care nu-şi recunosc propria limbă, cultură şi istorie. Perioada aceasta sper că a ramas în trecut.»

Nu ştiu cine sunt aceia care îi vor vota pe Geoană şi pe Antonescu, dar ştiu că pe Traian Băsescu l-au votat deja America, Europa şi Basarabia.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Apocalypse now!

Sunt indubitabile câteva fapte:

1. Conducerea PSD s-a situat, încă de la începutul guvernării coaliţiei PD-L + PSD, pe o poziţie de permanentă dinamitare a politicii executivului.
2. Parlamentarii PSD s-au situat, practic, în opoziţie deşi teoretic ar fi trebuit să susţină guvernul.
3. Interesele politice dar mai ales personale ale lui Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase au fost mereu contrare acordului semnat cu PD-L.
4. Am avut de-a face cu o IEŞIRE de la guvernare, nu cu o excludere de la guvernare a PSD, fapt certificat de toti analiştii şi consilierii care nu-i dădeau nicio şansă candidatului Geoană din poziţia de co-preşedinte al coaliţiei de guvernare.
5. Se pune la cale o moţiune de cenzură, cu valoare şi consecinţe de trădare naţională, care va arunca România în aer definitiv.

În aceste condiţii astăzi, PSD, prin vocea aceluiaşi Geoană, declară că va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. După declaraţiile deja date, îmi este greu să găsesc un punct şi comun şi univoc al celor două partide în motivarea moţiunii. Liberalii susţineau ideea unui guvern de tehnocraţi, ceea ce este cel puţin o naivitate dacă n-ar fi o ipocrizie. Social-democraţii merg pe ideea nelegitimităţii guvernului Boc II, neputându-se lega de aspectele politice, căci actulaul executiv nu face decât să continue aplicarea unui program de guvernare elaborat, asumat şi în mare măsură aplicat de foştii miniştri PSD cu acordul întregului partid.

A crede că se poate forma rapid un guvern apolitic de tehnocraţi care să şi poată lucra este o nerozie marca Patriciu-Antonescu. N-a putut lucra în condiţii normale un guvern cu o susţinere parlamentară de 70%, aşa că un guvern fără nicio susţinere politică ar fi chiar absurd. De asemenea, orice om nelovit cu leuca în cap îşi dă seama cam cum s-ar desfăşura şi cam cât ar dura negocierile interpartinice privind componenţa unui asemenea guvern. O nebunie!

O eventuală adoptare a moţiunii de cenzură ar doborî guvernul Boc II. Ce se întâmplă mai departe? Există doar două posibilităţi teoretice:

1. Preşedintele Băsescu îl redesemnează pe Emil Boc să formeze un nou guvern (sau desemnează un alt membru PD-L), pe care parlamentul l-ar refuza ş.a.m.d.;
2. Preşedintele Băsescu acceptă ideea unui guvern de tehnocraţi şi desemnează un neutru, urmând discuţii şi certuri nesfârşite.

În ambele situaţii perioada de adevărată NON-GUVERNARE s-ar prelungi până la data alegerilor prezidenţiale.

Adică… TOUCHÉ!

Căci ce vor, de fapt, atât PSD cât şi PNL? Vor, cu preţul aruncării definitive a ţării în haos, să provoace o ADEVĂRATĂ CRIZĂ POLITICĂ. După situaţia anarhică creată de nişte sindicate politizate, iresponsabile şi ipocrite, cei doi lideri, Geoană şi Antonescu, sunt, iată, în stare să sacrifice întreaga ţară, înrăuntăţindu-i poate ireversibil situaţia economică şi financiară, doar pentru a-l pune pe Traian Băsescu într-o situaţie proastă din punct de vedere electoral. APOCALYPSE NOW!

Sindicatele, prin această grevă generală, au demonstrat întregii ţări, dacă mai era nevoie, unde se situează. A cere creşteri salariale într-un moment în care aproape peste tot în lume guvernele au redus salariile bugetarilor, a nu recunoaşte ceea ce au declarat ferm şi clar atât premierul cât şi ministrul de finanţe, ba chiar a reiterat şi ministrul demisionar Marian Sârbu şi anume că veniturile salariale aflate în plată în prezent NU vor scădea odată cu aplicarea legii salarizării unitare este o dovadă clară de rea credinţă.

Duplicitatea politicienilor din opoziţie, care ba cer reducerea cheltuielilor bugetare, ba susţin acţiunile sindicatelor care nu acceptă niciun compromis în acest sens, arată că, pentru ei, mercenari politici, nu contează decât interesele de partid şi, mai presus de orice, înlăturarea lui Traian Băsescu.

Nicioadată nu s-au folosit atâtea invective: de la mineresc-prezidenţialul „dă-l în mă-sa” (adică „dă-l în pizda mă-sii”), la elegantul „codoaşă bătrână”, metaforele lui Dragnea, Vanghelie, Geoană, Hrebenciuc, etc. nu mai ţin cont de nimic.

Disperarea este uriaşă, căci miza este, într-adevăr, uriaşă. La PSD, unde s-a văzut clar că Iliescu a preluat din nou conducerea alături de Vanghelie şi Năstase, miza sunt dosarele revoluţiei şi mineriadelor, dosarele de corupţie şi trafic de influenţă. La PNL, miza este şi una penală dar şi una politică, partidul fiind la un pas de a lua calea PNŢ-CD-ului. E vorba de PUŞCĂRIE! De puşcărie pe viaţă pentru unii. E vorba poate de miliarde de euro… De pierdut sau de prădat în continuare.

Electoratul are de ales, de fapt, între două persoane: Traian Băsescu şi Ion Iliescu, fiecare cu tot ceea ce ştim că reprezintă. A crede că Oprescu sau Antonescu n-ar cădea instantaneu în buzunarul PSD este o naivitate.

Avem, de o parte, pe acel Traian Băsesscu cu relele şi bunele lui şi, pe de altă parte, coaliţia celor pe care îi „deranjează” formată din personaje arhetipale:

1. Ion Iliescu
2. Adrian Năstase
3. Marian Vanghelie
4. Dan Voiculescu
5. Corneliu Vadim Tudor
6. Dinu Patriciu
7. Sorin Ovidiu Vântu
8. Sorin Roşca Stănescu

Aceştia sunt adevăraţii contracandidaţi cartelizaţi ai lui Traian Băsescu. Titularii cu şanse (Oprescu, Geoană, Antonescu)  înscrişi pe listele electorale nu sunt, în modul cel mai evident cu putinţă, decât nişte marionete ale celor enumeraţi mai sus. Iar ceilalţi actori din această piesă formează doar gaşca.

Adevăraţii cavaleri ai acestei apocalipse (pro)vin din gheena comunisto-securistă şi preluarea acum din nou a stindardului de către Ion Iliescu nu este deloc întâmplătoare.

El este cel care a condus şi girat, incontinuu, între decembrie 1989 şi decembrie 2004 RESTAURAŢIA postrevoluţionară cu faţă umană. El este cel către care converg şi Oprescu şi Geoană şi Patriciu-Antonescu şi Năstase şi ceilalţi. Traian Băsescu a avut curajul să se contrapună „lumii” iliesciene. Scoaterea la iveală a celebrului bileţel roz a reprezentat scânteia REVOLUŢIEI lui Băsescu. Elena Udrea, cea care a fost instrumentul declanşator al „ereziei”, plăteşte acum, aproape zilnic, curajul avut atunci.

Avem în faţă o scenă politică de esenţă aproape antichristică. Trăim într-o societate răsturnată în care în cer se află iadul din care Traian Băsescu trebuie alungat precum un Antilucifer. De cinci ani de zile, de la momentul „păcatului iniţial”, cel al devoalării şi respingerii metodelor instaurate în sistemul Iliescu, tolerate şi perpetuate şi de către regimul Constantinescu, Băsescu a fost în permanenţă demonizat, mereu şi mereu pentru cauze şi în situaţii care, în alte cazuri, rămâneau complet ignorate. Este, ca într-o oglindă, cazul abuzurilor la care este supusă şi Elena Udrea pentru nişte „vini” imaginare, în timp ce situaţii cu adevărat grave – ca afacerea „Sterling”, de pildă – sunt trecute sub tăcere. Băsescu este astăzi acuzat de „gregaritate” şi de „tendinţe dictatoriale” de către un personaj care a chemat minerii pentru a bate, a maltrata şi chiar a ucide români care i se opuneau, care a provocat un adevarăt exod de intelectuali în 1990-1991, care a blocat România timp de zece ani din mersul ei firesc către occident, care a instaurat unul dintre cele mai corupte şi mai retrograde sisteme din Europa şi un regim politic între 2000 şi 2004 recunoscut unanim pe plan internaţional ca fiind corupt şi de sorginte comunistă. Acel regim, acel PSD, în ciuda tentativelor mai mult sau mai puţin mimate, nu s-a reformat. Acum chiar a renunţat la orice mască.

Astăzi, sinistrei figuri a lui Ion Iliescu i se alătură, fără scrupule sau remuşcări, liberalii în frunte cu Crin Antonescu, care nu vor cu niciun chip să recunoască că pervertesc, cu bună ştiinţă, ideea de liberalism în România, numele şi istoria Partidului Naţional Liberal de dragul intereselor judiciare şi pecuniare ale celui care stipendiază – şi nu de ieri de azi – atât PNL-ul cât şi PSD-ul.

Astăzi, pe cine vedem alături de acelaşi Ion Iliescu? Îl vedem pe Petre Roman, sclerozat politic (şi poate că nu numai) şi ajuns… liberal (!), după ce sub guvernarea şi oblăduirea lui sediul PNL a fost devastat. Un Petre Roman neiertător cu Băsescu, care i-a luat locul la conducerea PD în mod democratic, după un eşec lamentabil. Petre Roman total amnezic când e vorba despre răsturnarea lui de la putere prin lovitură de stat minerească soldată cu alţi morţi şi răniţi de către acelaşi Iliescu. Tot alături de Iliescu apare şi Constantinescu, schimonosit de invidie şi de nimicnicie, în stare de orice compromis, chiar şi cu Voiculescu, cu Roşca Stănescu sau cu alţi dovediţi de către CNSAS.

Poporul român, cu bugetari hăbăuci sau conştienţi, cu intelectuali şi manageri, cu specialişti, cu muncitori şi ţărani, cu şomerii lui, cu întreprinzătorii care trag de 20 de ani ţara în ciuda edecului care ar ţine-o în loc, trebuie să înţeleagă că, până ce Autorul Suprem va introduce în povestea devenirii noastre un Făt-Frumos mesianic, va trebui să ne descurcăm cu Băse al nostru.

Cine poate dovedi că oricare dintre oponenţii cu şanse de a ajunge în turul al doilea cu Traian Băsescu este de capul lui şi nu este, direct sau indirect, maneta prin care grupul pesedist al lui Iliescu şi Vanghelie va pune mâna discreţionar pe putere?

Băsescu este singur. S-a văzut că aşa zisa lui camarilă – grupul de la „Golden Blitz”, grupul „asfaltatorilor” – s-a mutat cu arme, bagaje, şpăgi şi contracte în curtea lui Orban în clipa în care liberalii au rămas singuri la guvernare. În timp ce baronii PSD sunt legaţi ombilical de structurile lor de partid. Iar „baronii” PD-L nu există pe lângă ei.

• Crin Antonescu – o nadă-fantoşă, o carte moartă destinată celor cu vederi de dreapta şi nazuri intelectualiste;

• Mircea Geoana – decarul oficial al chintei;

• Sorin Oprescu – asul din mânecă destinat celuilalt capăt al chintei la care joacă Iliescu.

Orice alte consideraţii politice, ideologice, morale sau de altă natură nu mai sunt operante. Televiziunile nici nu mai contează.

Aşadar Băsescu sau Iliescu…

Noi sau ei!?!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

____________________________________________

P.S. – Vezi şi articolul Geoană + Antonescu = Oprescu ?