A propos de… Crin

România nesimţirii: Crin Antonescu

de Cristian Pătrăşconiu

27 octombrie 2009 – 07:42

«Hotnews: “Candidatul PNL la prezidentiale, Crin Antonescu, a declarat la “Stirea zilei” (Antena 3) ca  Ion Iliescu este de apreciat pentru ca in anii ‘90 nu a pus armata sa impuste oameni in Piata Universitatii.”.

Crin Antonescu gireaza Romania bunului simt cu asemenea declaratii? Dimpotriva! Dimpotriva!

Faptul ca Ion Iliescu nu a apasat pe tragaci la propriu, nu exclude ADEVARUL ca el e marele patriarh (protector, girant, dar si beneficiar) al tragicelor momente de la inceputul anilor 90.

Parafrazez: spunesitudacanueonesimtirecrasa ce a putut sa emita aseara Crin Antonescu despre Ion Iliescu!»

*       *

*

Pelerinaj la scamele de pe reverul lui Ion Iliescu

de Cristian Pătrăşconiu

28 octombrie 2009 – 13:04

«Mircea Geoana spune, de mai multe ori dupa ce a fost facut “prostanac”, ca il respecta si ca ii multumeste pentru tot ce a facut pentru el si pentru tara si ca e dispus in continuare sa invete. De la Ion Iliescu, normal!

Sorin Oprescu il consulta, il iubeste si il respecta. Pe Ion Iliescu, normal!

Crin Antonescu, avocatul ipocrit al “Romaniei bunului simt”, comite cu zimbetul pe buze o mirlanie imensa si spune ca e de felicitat pentru ca, la inceputul anilor 90, Ion Iliescu a rezistat tentatiei de a apasa pe tragaciul armei.

In aceste conditii, cum sa nu iti intre carte, daca te numesti Traian Basescu si cum sa nu spui despre cei trei de mai sus ca sint “perdele” dupa care sta ascuns Ion Iliescu?»

Un blat cât România relevat de sondajul CURS

Nu sunt mai specialist în sociologie decât este orice alt român în fotbal.

Din această cauză sunt lucruri care îmi scapă atunci când vine vorba despre sondajele de opinie, după ce ne facem că uităm posibilele manipulări.

Ieri a fost dat publicităţii un sondaj CURS efectuat la comanda „Evenimentului Zilei”. Pe el s-au năpustit jurnaliştii, bloggerii, jurnaliştii-bloggeri, analiştii, moderatorii, ştiriştii, forumiştii… Pe scurt, ACEST sondaj a făcut senzaţie.

Până şi Mircea Marian l-a luat în serios şi i-a închinat un editorial în EVZ, intitulat sumbru „Băsescu şi-a săpat singur groapa„.

De altfel, EVZ e atât de emoţionat încât până şi subtitlurile se bâlbâie…

Probabil că respectivului sondaj trebuie să i se acorde atenţia cuvenită. Dar am impresia că el face senzaţie doar pentru că, în sfârşit, Traian Băsescu apare aproape egalat.

Foto: Evenimentul Zilei

Eroarea jurnaliştilor, care şi-au câştigat astăzi pâinea pe seama acestui sondaj, este că s-au lăsat atât de ameţiţi de „bombă”, încât au uitat de marja de eroare, care nu este deloc neglijabilă (±2,9%), şi mai ales de un aspect pe care eu personal îl găsesc aproape absurd, deşi comentatorii l-au folosit pe post de buzdugan deşi era un bumerang.

Sondajul CURS ne indică, pe scurt, că în finala Brazilia – Insulele Feroe, ar bate echipa Insulelor Feroe. Această excepţională veste face din Brazilia o victimă sigură, care – nu-i aşa? – „şi-a săpat singură groapa”.

Despre şansele ca echipa feroeză să ajungă în finală nu se mai ocupă nimeni. Căci numai detronarea Braziliei obsedează.

Astfel, conform sondajului, Sorin Oprescu – care dispare în neant din primul tur, cu un 9% –, dacă şi cu parcă ar ajunge în turul doi, l-ar învinge pe actualul preşedinte cu 52% la 48%.

Foto: Evenimentul Zilei

De asemenea, Crin Antonsecu, care s-ar retrage la vestiare după prima repriză în urma unui carton roşu de 17%, ar câştiga cu 51% la 49% în faţa lui Băsescu, în turul doi, evident dacă pe 6 decembrie n-ar fi la băi sau în divorţ.

Foto: Evenimentul Zilei

De remarcat că diferenţele sunt mai mici decât marja de eroare a sondajului.

Abia de-acum devin interesante concluziile sondajului CURS.

Deşi trendul este clar şi se profilează o certă finală Băsescu – Geoană (în acest sens sondajul „face sens”, cum zic americanofonii de fiţe), atât Antonsecu cât şi Oprescu se obstinează să lovească, zi de zi, ceas de ceas, în… Băsescu, nu în Geoană, adică în cel pe care l-ar putea învinge mai uşor în turul întâi şi pe care l-ar putea înlocui în finala cu actualul preşedinte cu mult mai multe şanse de izbândă.Oricine poate vedea ca aceşti doi candidaţi de carton nici măcar nu încearcă să se maximizeze pe ei înşişi, prezentând programe, viziuni, calităţi, idei proprii dedicate României. Despre orice subiect ar fi vorba şi în orice context, împrejurare sau situaţie, discursul lor este o suită de imprecaţii la adresa lui Băsescu.

Nu-i aşa ca asistăm la o ciudăţenie? O ciudăţenie anunţată de bizara alianţă de monolit creată ad-hoc între PSD şi PNL.

Nu există decât două concluzii posibile şi plauzibile:

1. atât Antonsecu cât şi Oprescu sunt doar agenţi electorali ai lui Geoană şi înjuraci ai lui Băsescu până în primul tur, după care NU AU VOIE să meargă mai departe, fiind în solda politică a PSD;
2. atât Antonsecu cât şi Oprescu sunt proşti.

Sunt convins, în ciuda unor simptome, că numai prima ipoteză este valabilă.

Mi se pare că avem de-a face cea mai mare frauda electorală din ultimii 20 de ani: un blat cât România.

Alooo!!! UE, ONU, OSCE, NATO, NUŢI… se-aude?

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Băsescu, poetul şi cocoşeii

Preşedintele Traian Băsescu a recitat de curând, într-o emisiune de divertisment la televiziune, o poezie scrisă de el însuşi cand era în practică pe Bricul Mircea, în anul II al Institutului de Marină.

«Deasupră-ţi cerul se înalţă
Şi de pe el privesc în jos
Sute de stele ce-l admiră
Pe bravul om prietenos.

Iar după luni de mers pe-ntinderea albastră,
Întors din nou la ţărmul tău iubit,
Ai alergat grăbit spre casă,
Să vezi iar chipul mamei fericit.

Casa era pustie şi cernită
Şi ai plecat încet, spre cimitir,
Ca să aşezi în ţărâna încă proapsăt răvăşită
Un trandafir, trei lacrimi şi-un sărut,
La capul mamei ce murise tristă,
Cu gândul la copilul ce-a crescut.»

Ultimele două strofe au fost recitate la sfârşitul emisiunii, aşa cum se vede în clipul video de mai jos.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Florina Rogalsky, o obscură „doamnă de română”, gen absolventă de Choisy-Mangâru, chemată într-o emisiune n-am înţeles dacă pe post de Maiorescu sau de Ibrăileanu, în totală necunoştinţă de cauză, cu un aer suficient şi un aspect de fată bătrână şi dezabuzată din gama şoz, caracteriza stilul poeziei drept infantil şi îl considera îngrijorător la un adult, fără a şti că poezia fusese scrisă de un tânăr de 20-21 de ani.

Recitând această ultima strofă a poeziei, lui Traian Băsescu i s-a pus un nod în gât şi glasul i s-a sugrumat.

Imediat, nişte indivizi cu instincte în loc de gânduri, a căror vigilenţă n-a pierdut momentul, s-au grăbit să facă mişto sau să blameze .

Iată câţiva dintre ei:

• DRAGOŞ VASILE („Academia Caţavencu”):

«Faptul că ale tinereţii valuri s-au spart iremediabil de faleza Cazinoului din Constanţa i-a smuls preşedintelui cîteva lacrimi îndelung aplaudate, la cercul literar Divertis. Emoţionant moment, electoral prin excelenţă. Desigur, nu singurul.Plînsul lui Traian Băsescu e ca poezia lui Adrian Păunescu. Curge firesc, ca o respiraţie, şi are o impecabilă structură ritmică. Despre rime, ce să mai vorbim: rimează cu orice încarnare bipedă a sentimentalismului românesc, iar încărcătura sa melodramatică forţează limitele unui cargobot.»

• CRISTIAN TUDOR POPESCU („Gândul”):

«”Fără poezie, mă băiatule, viaţa e pustie!” Vi-l mai amintiţi pe Ştefan Mihăilescu-Brăila în „Secretul lui Bacchus”, milionarul falsificator de vinuri, lăcrimând beat mangă, cuprins de tânguieli poetice? Îl credeam efigia perfectă a momentelor „de suflet” care îi traversează pe urangutanii lirici. Aceştia, altfel nişte brute perfecte, simt nevoia din când în când, mai ales în campanie electorală, să întoarcă spre public o „faţă umană”. Spre public, căci niciodată aceste momente nu se consumă în solitudine. Animalul de circ are nevoie de public.»

• VIOREL GAIŢĂ („Cotidianul”):

Băsescu: „Ce zici de asta: «Trece lebede pe cer. Toate până mâine pier»“. Elena: „Nu merge. Parc-ar fi scrisă de Vanghelie”. Băsescu: „Auzi, ia cheamă-l tu pe Avramescu. Poate are el vreo idee, că nu degeaba l-am făcut consilier”. Uşa se deschide brusc mai înainte ca Elena să pună mâna pe telefon: „M-aţi chemat, şefu’?” Băsescu (uşor uimit): „Să mai zică ăştia de la SRI că nu există telepatie. Te-am chemat pentru că am nevoie de câteva versuri cu care să impresionez publicul până la lacrimi în emisiunea Divertisului. Ceva de suflet”.

Last, but not least…

• MIRCEA BADEA (Antena 3), pe care mi-e jenă să-l mai citez. Îl găsiţi integral, în muşchi, oase, sutien şi chiloţi tanga, lipit cu „Corega” în „Gura presei”.

Acestor exegeţi cu siguranţă le place mai mult delicatul poem în proză dedicat de Sorin Oprescu… „cocoşelului”.

În pielea căruia, probabil, se regăsesc.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

SORIN OPRESCU… „domn”, „doctor”, „candidat”

Acesta este domnul doctor SORIN OPRESCU, candidat la preşedinţia României.

Ascultaţi-l:

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

După această supremă prestaţie a sa, nu mai cunosc decât două persoane care l-ar mai putea aprecia, la fel de insane:  Mircea Badea şi Cristian Tudor Popescu.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Apocalypse now!

Sunt indubitabile câteva fapte:

1. Conducerea PSD s-a situat, încă de la începutul guvernării coaliţiei PD-L + PSD, pe o poziţie de permanentă dinamitare a politicii executivului.
2. Parlamentarii PSD s-au situat, practic, în opoziţie deşi teoretic ar fi trebuit să susţină guvernul.
3. Interesele politice dar mai ales personale ale lui Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase au fost mereu contrare acordului semnat cu PD-L.
4. Am avut de-a face cu o IEŞIRE de la guvernare, nu cu o excludere de la guvernare a PSD, fapt certificat de toti analiştii şi consilierii care nu-i dădeau nicio şansă candidatului Geoană din poziţia de co-preşedinte al coaliţiei de guvernare.
5. Se pune la cale o moţiune de cenzură, cu valoare şi consecinţe de trădare naţională, care va arunca România în aer definitiv.

În aceste condiţii astăzi, PSD, prin vocea aceluiaşi Geoană, declară că va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. După declaraţiile deja date, îmi este greu să găsesc un punct şi comun şi univoc al celor două partide în motivarea moţiunii. Liberalii susţineau ideea unui guvern de tehnocraţi, ceea ce este cel puţin o naivitate dacă n-ar fi o ipocrizie. Social-democraţii merg pe ideea nelegitimităţii guvernului Boc II, neputându-se lega de aspectele politice, căci actulaul executiv nu face decât să continue aplicarea unui program de guvernare elaborat, asumat şi în mare măsură aplicat de foştii miniştri PSD cu acordul întregului partid.

A crede că se poate forma rapid un guvern apolitic de tehnocraţi care să şi poată lucra este o nerozie marca Patriciu-Antonescu. N-a putut lucra în condiţii normale un guvern cu o susţinere parlamentară de 70%, aşa că un guvern fără nicio susţinere politică ar fi chiar absurd. De asemenea, orice om nelovit cu leuca în cap îşi dă seama cam cum s-ar desfăşura şi cam cât ar dura negocierile interpartinice privind componenţa unui asemenea guvern. O nebunie!

O eventuală adoptare a moţiunii de cenzură ar doborî guvernul Boc II. Ce se întâmplă mai departe? Există doar două posibilităţi teoretice:

1. Preşedintele Băsescu îl redesemnează pe Emil Boc să formeze un nou guvern (sau desemnează un alt membru PD-L), pe care parlamentul l-ar refuza ş.a.m.d.;
2. Preşedintele Băsescu acceptă ideea unui guvern de tehnocraţi şi desemnează un neutru, urmând discuţii şi certuri nesfârşite.

În ambele situaţii perioada de adevărată NON-GUVERNARE s-ar prelungi până la data alegerilor prezidenţiale.

Adică… TOUCHÉ!

Căci ce vor, de fapt, atât PSD cât şi PNL? Vor, cu preţul aruncării definitive a ţării în haos, să provoace o ADEVĂRATĂ CRIZĂ POLITICĂ. După situaţia anarhică creată de nişte sindicate politizate, iresponsabile şi ipocrite, cei doi lideri, Geoană şi Antonescu, sunt, iată, în stare să sacrifice întreaga ţară, înrăuntăţindu-i poate ireversibil situaţia economică şi financiară, doar pentru a-l pune pe Traian Băsescu într-o situaţie proastă din punct de vedere electoral. APOCALYPSE NOW!

Sindicatele, prin această grevă generală, au demonstrat întregii ţări, dacă mai era nevoie, unde se situează. A cere creşteri salariale într-un moment în care aproape peste tot în lume guvernele au redus salariile bugetarilor, a nu recunoaşte ceea ce au declarat ferm şi clar atât premierul cât şi ministrul de finanţe, ba chiar a reiterat şi ministrul demisionar Marian Sârbu şi anume că veniturile salariale aflate în plată în prezent NU vor scădea odată cu aplicarea legii salarizării unitare este o dovadă clară de rea credinţă.

Duplicitatea politicienilor din opoziţie, care ba cer reducerea cheltuielilor bugetare, ba susţin acţiunile sindicatelor care nu acceptă niciun compromis în acest sens, arată că, pentru ei, mercenari politici, nu contează decât interesele de partid şi, mai presus de orice, înlăturarea lui Traian Băsescu.

Nicioadată nu s-au folosit atâtea invective: de la mineresc-prezidenţialul „dă-l în mă-sa” (adică „dă-l în pizda mă-sii”), la elegantul „codoaşă bătrână”, metaforele lui Dragnea, Vanghelie, Geoană, Hrebenciuc, etc. nu mai ţin cont de nimic.

Disperarea este uriaşă, căci miza este, într-adevăr, uriaşă. La PSD, unde s-a văzut clar că Iliescu a preluat din nou conducerea alături de Vanghelie şi Năstase, miza sunt dosarele revoluţiei şi mineriadelor, dosarele de corupţie şi trafic de influenţă. La PNL, miza este şi una penală dar şi una politică, partidul fiind la un pas de a lua calea PNŢ-CD-ului. E vorba de PUŞCĂRIE! De puşcărie pe viaţă pentru unii. E vorba poate de miliarde de euro… De pierdut sau de prădat în continuare.

Electoratul are de ales, de fapt, între două persoane: Traian Băsescu şi Ion Iliescu, fiecare cu tot ceea ce ştim că reprezintă. A crede că Oprescu sau Antonescu n-ar cădea instantaneu în buzunarul PSD este o naivitate.

Avem, de o parte, pe acel Traian Băsesscu cu relele şi bunele lui şi, pe de altă parte, coaliţia celor pe care îi „deranjează” formată din personaje arhetipale:

1. Ion Iliescu
2. Adrian Năstase
3. Marian Vanghelie
4. Dan Voiculescu
5. Corneliu Vadim Tudor
6. Dinu Patriciu
7. Sorin Ovidiu Vântu
8. Sorin Roşca Stănescu

Aceştia sunt adevăraţii contracandidaţi cartelizaţi ai lui Traian Băsescu. Titularii cu şanse (Oprescu, Geoană, Antonescu)  înscrişi pe listele electorale nu sunt, în modul cel mai evident cu putinţă, decât nişte marionete ale celor enumeraţi mai sus. Iar ceilalţi actori din această piesă formează doar gaşca.

Adevăraţii cavaleri ai acestei apocalipse (pro)vin din gheena comunisto-securistă şi preluarea acum din nou a stindardului de către Ion Iliescu nu este deloc întâmplătoare.

El este cel care a condus şi girat, incontinuu, între decembrie 1989 şi decembrie 2004 RESTAURAŢIA postrevoluţionară cu faţă umană. El este cel către care converg şi Oprescu şi Geoană şi Patriciu-Antonescu şi Năstase şi ceilalţi. Traian Băsescu a avut curajul să se contrapună „lumii” iliesciene. Scoaterea la iveală a celebrului bileţel roz a reprezentat scânteia REVOLUŢIEI lui Băsescu. Elena Udrea, cea care a fost instrumentul declanşator al „ereziei”, plăteşte acum, aproape zilnic, curajul avut atunci.

Avem în faţă o scenă politică de esenţă aproape antichristică. Trăim într-o societate răsturnată în care în cer se află iadul din care Traian Băsescu trebuie alungat precum un Antilucifer. De cinci ani de zile, de la momentul „păcatului iniţial”, cel al devoalării şi respingerii metodelor instaurate în sistemul Iliescu, tolerate şi perpetuate şi de către regimul Constantinescu, Băsescu a fost în permanenţă demonizat, mereu şi mereu pentru cauze şi în situaţii care, în alte cazuri, rămâneau complet ignorate. Este, ca într-o oglindă, cazul abuzurilor la care este supusă şi Elena Udrea pentru nişte „vini” imaginare, în timp ce situaţii cu adevărat grave – ca afacerea „Sterling”, de pildă – sunt trecute sub tăcere. Băsescu este astăzi acuzat de „gregaritate” şi de „tendinţe dictatoriale” de către un personaj care a chemat minerii pentru a bate, a maltrata şi chiar a ucide români care i se opuneau, care a provocat un adevarăt exod de intelectuali în 1990-1991, care a blocat România timp de zece ani din mersul ei firesc către occident, care a instaurat unul dintre cele mai corupte şi mai retrograde sisteme din Europa şi un regim politic între 2000 şi 2004 recunoscut unanim pe plan internaţional ca fiind corupt şi de sorginte comunistă. Acel regim, acel PSD, în ciuda tentativelor mai mult sau mai puţin mimate, nu s-a reformat. Acum chiar a renunţat la orice mască.

Astăzi, sinistrei figuri a lui Ion Iliescu i se alătură, fără scrupule sau remuşcări, liberalii în frunte cu Crin Antonescu, care nu vor cu niciun chip să recunoască că pervertesc, cu bună ştiinţă, ideea de liberalism în România, numele şi istoria Partidului Naţional Liberal de dragul intereselor judiciare şi pecuniare ale celui care stipendiază – şi nu de ieri de azi – atât PNL-ul cât şi PSD-ul.

Astăzi, pe cine vedem alături de acelaşi Ion Iliescu? Îl vedem pe Petre Roman, sclerozat politic (şi poate că nu numai) şi ajuns… liberal (!), după ce sub guvernarea şi oblăduirea lui sediul PNL a fost devastat. Un Petre Roman neiertător cu Băsescu, care i-a luat locul la conducerea PD în mod democratic, după un eşec lamentabil. Petre Roman total amnezic când e vorba despre răsturnarea lui de la putere prin lovitură de stat minerească soldată cu alţi morţi şi răniţi de către acelaşi Iliescu. Tot alături de Iliescu apare şi Constantinescu, schimonosit de invidie şi de nimicnicie, în stare de orice compromis, chiar şi cu Voiculescu, cu Roşca Stănescu sau cu alţi dovediţi de către CNSAS.

Poporul român, cu bugetari hăbăuci sau conştienţi, cu intelectuali şi manageri, cu specialişti, cu muncitori şi ţărani, cu şomerii lui, cu întreprinzătorii care trag de 20 de ani ţara în ciuda edecului care ar ţine-o în loc, trebuie să înţeleagă că, până ce Autorul Suprem va introduce în povestea devenirii noastre un Făt-Frumos mesianic, va trebui să ne descurcăm cu Băse al nostru.

Cine poate dovedi că oricare dintre oponenţii cu şanse de a ajunge în turul al doilea cu Traian Băsescu este de capul lui şi nu este, direct sau indirect, maneta prin care grupul pesedist al lui Iliescu şi Vanghelie va pune mâna discreţionar pe putere?

Băsescu este singur. S-a văzut că aşa zisa lui camarilă – grupul de la „Golden Blitz”, grupul „asfaltatorilor” – s-a mutat cu arme, bagaje, şpăgi şi contracte în curtea lui Orban în clipa în care liberalii au rămas singuri la guvernare. În timp ce baronii PSD sunt legaţi ombilical de structurile lor de partid. Iar „baronii” PD-L nu există pe lângă ei.

• Crin Antonescu – o nadă-fantoşă, o carte moartă destinată celor cu vederi de dreapta şi nazuri intelectualiste;

• Mircea Geoana – decarul oficial al chintei;

• Sorin Oprescu – asul din mânecă destinat celuilalt capăt al chintei la care joacă Iliescu.

Orice alte consideraţii politice, ideologice, morale sau de altă natură nu mai sunt operante. Televiziunile nici nu mai contează.

Aşadar Băsescu sau Iliescu…

Noi sau ei!?!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

____________________________________________

P.S. – Vezi şi articolul Geoană + Antonescu = Oprescu ?

Declaraţie de interese

Motto:

«Though I am not naturally honest, I am so sometimes by chance.»

William Shakespeare

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Eu, subsemnatul…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

A-nnebunit… marota!

Să-nnebunesc dacă n-a-nnebunit nebunul!

Distinsul domn Cristian Tudor Popescu, cel cu frământările existenţiale legate de băşinile doamnei Ridzi, cel cu „treling” şi şosete albe, cel cu obsesii erectile şi idiosincrazii sexuale, în fine cel premiat constant pentru harul de a fi nebunul de pe tabla de şah a editorialisticii contemporane, istericul scrâşnitor, profundul lugubru, angelul neradios, sastisitul, gurul, genialul onanist literar CTP… a dat-o-n bară.

Stalacmitul jurnalisticii româneşti a scris ieri un editorial în ziarul „Gândul” (pe care nu ştiu de ce-l pedepseşte frecventându-l), intitulat „Partidul ticăloşit„. Dintr-un preaplin de nu’ş ce hormon care-i dă mereu pe-afară, sau poate doar din disperarea că ziarul nu se vinde nici pentru ambalat flori, ca pe vremuri ziarele sovietice, CTP, în calitate de autoproclamat „membru al României” (obsesia falică răzbate iar din şliţul frunţii autorului), se dedă la un nou „miştou” cu priză la publicul Zăvorancei şi al Mircicului. După „Un cadavru umplut cu ziare”, CTP ne oferă aproape zilnic un… ziar umplut cu cadavre. Opintelile sale scrise, ca şi cele televizate, sunt din ce în ce mai des de-un penibil absolut. Ceea ce nu înţelege CTP este că, în planul business-ului, i-a luat faţa (şi o parte dintre cititorii nevrotici antibăsescieni) alt exaltat, Nistorescu. Încercând, cu orice preţ, să capteze atenţia cu articole de acest gen, CTP face precum înecatul care se trage de păr sperând să se salveze. În cazul său chiar şi părul lipseşte.

Cum subiectul zilei era Cozmâncă, trebuia să-l mânce şi pe CTP subiectul. Sau obiectul… nu mi-e clar. Căci articolul este aparent un fel de scărpineală la picior de lemn. Opţiunea politico-prezidenţială a Popescului cred că nu se poate schimba atât de radical, în ciuda unui diagnostic sever şi rezervat privind mentalu-i agitat.

Dar ce ne spune, în esenţă, un CTP furios pe bietul Cozmâncă, căruia i se interzice dreptul cetăţenesc la opinie, la liberă asociere şi la cuvânt? CTP cade pradă unei memorii involuntare care nu operează cu celebra madeleine proustiană, ci cu plezirurile lui eterne de fost pionier asiduu şi nostalgic, de astă dată cotropindu-l amintirea lui Valvârtej, căpitanul vasului „Bătrâna carapace” (producţie TV de prin anii ’60). Ei bine, Cozmâncă este poreclit în articol chiar „Batrâna Carapace”, ceea ce sună foarte draguţ în comparaţie cu „Bătrânul edec”, care este o mojicie marinărească de ultima speţă, nu-i aşa? A propos de astfel de antiteze… Vanghelie facea, deunăzi, morală bărbaţilor din PD-L că se pun cu o femeie, respectiv cu Androneasca. Din poziţia cavalerească a celui care a garantat-o pe Ambramburica am dedus că doamnele purtătoare nefericite de penis din PSD – gen Hrebenciuc, Năstase, Dragnea sau Bănicioiu – s-au luat de Elena Udrea cu poşeţica, ca de la femeie la femeie. Bă, prost mai e primarul ăsta! Vă daţi seama cum sunt cei pe care reuşeşte, iată, să-i învârtă şi mai ales să-i garanteze.

OK, făcut harcea-parcea pentru curajul (de tip Vasile Paraschiv) de a fi criticat partidul dinlăuntru, dar mai ales de a fi trecut de partea lui Oprescu – acest încurcă iţe –, Cozmâncă devine brusc jenant, ticălos, ipocrit, etc. Pe când scotea cu arcanul ţărănimea la vot două zile la rând pentru a valida porcăria de constituţie iliescian-năstăsiană pe care o avem şi pe când inventa pomana, turismul electoral şi votul multiplu nu era decat un bun organizator.

« „Au privatizat partidul”, zice dl. Cozmâncă. Adică cum? Adică PSD era al statului şi s-a privatizat? Nu cumva era invers, statul era al PSD-ului?»

Acest Nea’ Caisă, care a devenit de mai mult timp Cristian Tudor Popescu, continuă să-şi considere cititorii care-l iau în serios drept mai proşti decât sunt şi să-i ia la perpulis. El se face că nu înţelege ce a vrut să  spună Bătrâna Carapace cu „privatizarea partidului”. Nu, dom’le CTP, Cozmâncă a vrut să spună că PSD, ca orice partid democratic, aparţine, sau ar trebui să aparţină MEMBRILOR săi şi nu liderilor săi vremelnici sau unei clici care întinează nobilele idealuri. Ideea era că aceştia au privatizat, în beneficiu propriu, o organizaţie în esenţă colectivă. Cum să aparţină un partid… statului?!? Clişeul «”privatizare” vs „stat”» este cel puţin o dovadă de eşec al inteligenţei, utilizat doar pentru a-i ieşi editorialistului ideea-forţă „statul era al PSD-ului”.

Chestia naşpa este că Cristian Tudor Popescu, prin acest articol, îşi sparge capul în două locuri.

Pe de o parte el se situează, prin excludere şi fără echivoc, în tabăra candidatului Crin Antonescu. Băsescu ştim cum e în viziunea tulbure a jurnalistului; Geoană reprezintă, iată, «o formaţiune politică constituită în vederea comiterii de infracţiuni morale (cu privire la celelalte, Justiţia se va pronunţa în decursul acestui secol) pe teritoriul României»; iar Oprescu este un «om adevărat, serios şi demn, care nu se uşcheşte de la primărie la mai mare, ca alde Băsescu sau Ciorbea, după câteva luni, ci după mai bine de un an.»

Pe de altă parte comite o gafă monumentală, dându-şi cu stângu-n dreptu’, căci, luându-l gura pe dinainte şi arătând ce pacoste istorică şi indelebilă este PSD-ul pentru România, demonstrează, de fapt, că Băsescu şi PD-L-ul rămân singura alternativă la certa hegemonie parlamentară şi guvernamentală a PSD-ului care s-ar instaura în situaţia în care la Cotroceni ar ajunge Geoană sau Antonescu. Ambii au declarat că atât actuala coaliţie cât şi structura executivului vor dispărea şi nu e greu de imaginat că PNL-ului i se va permite să participe la guvernare exact atât cât îi trebuie lui Patriciu să-şi facă mendrele prin meandrele concretului.

Ebrietatea de idei şi de cuvinte a lui CTP i-a jucat, de data asta, o festă.

Mă întreb dacă gurul îşi va rezolva problema schimbând nesimţit placa ca şi când nici n-ar fi mâncat usturoiul acestui articol, sau dacă va da vina pe-o rătăcire provocată de perfida blondă.

Marota domnului Cristian Tudor Popescu este el însuşi.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

„Şozul” de a fi anti-Băsescu

De-un timp, de când scena societăţii româneşti a început să re-fie populată cu intelectuali şi cu boieri, a devenit trendy să fii „şoz”. Adică să te contrapui celuilalt trend, celui mitocănesc-manelist, dar nu în registrul ieftin al mondenului, ci în acela superior al social-politicului. Si ça fait chose, on est „şoz”…

Curentului „şoz” îi aparţin, îndeobşte, persoane mature, bine crescute, de-o anumită cultură, cu „pretenţii”, cum se spune. Sunt şi persoane d’alea care roşesc când le survolează câte o măscară şi d’alelalte cu limbajul defulat. Ce le uneşte este darul gândirii categorice, căci aceste persoane, intelectuale fiind, cugetă la modul serios, dogmatic şi maniheist. Şi dacă tot cugetă, trebuie ca rezultatul cugetării să ia forma unor păreri. Neapărat radicale, pe măsura adâncimii exerciţiului intelectual care le-a generat. Arhetipul mascul cu aspect fizic şi intelectual „şoz” ar fi, de pildă, Cristian Tudor Popescu. La feminin, nu pot evita figura Monicăi Tatoiu, de altă pildă. Şi Bogdan Chireac aduce mult a şozeur, căci are acea apetenţă pentru vorbirea în titluri-sentinţă, prin care ne rezolva zilnic trecutul, prezentul şi viitorul, ba chiar şi istoria.

Ce poate fi mai nobil, mai moral şi mai… „şoz” decât să ţâţâi din buze şi să drăcui discret când vezi o „tupeistă” prăpădind neruşinat, pe nişte perdele şi – precis – şi pe hainele ei de lux, bănişorii bugetului naţional consolidat cu care, dacă primul ministru nu era un pitic pedelist, bieţii magistraţi ar fi avut ce pune pe masă copiilor lor famelici. Ce poate fi mai „şoz” decât să deduci, din strochii de testosteron stătut ai lui Dinescu, Nistorescu sau Popescu, că femeia e o sumă de spaime: de la puţă la constituţie, că fură banii bucureştenilor cu parcările ei, ale lui bărba’-su, ori ale altcuiva, sau că sfidează ditamai comiţia parlamentară, comiţie având în compunere o vestită vedetă a revistelor  „Ciao”şi „Cancan”, dar şi un vestit datornic cu 10 milioane de euro la stat, îngrijoraţi de morala blondei, respectiv de bugetul gestionat de ea.

O mătuşă de gradul doi îmi sonda, de curând, la telefon, bonitatea politică şi nivelul „şozului”: „Mon cher, sper că tu nu eşti cu Băsescu ăsta…”. De frica unei eventuale dezmoşteniri pe criterii politice am căzut în păcatul lui Petru, şi, până au cântat cocoşii sfârşitului convorbirii, m-am lepădat de trei ori de „dictator”. „Nuuuu, dragă, Doamne fereşte! Sunt cu… (mi-am amintit brusc că tot familionul nostru era cu liberalii, de la paşopt) …Antonescu!”. Şi în aparté: „Ptiu, puşchea pe limbă!”. Desigur că habar n-avea nici de ce nu trebuie să fii cu Băsescu, nici de ce trebuie să fii cu Antonescu, în afară de faptul că aşa e… „şoz”, după ce monarhismul şi regele au ieşit din modă şi după ce, de curând, a aflat că le beau monde nu se mai duce la jour fixe la Universitate. Că în mare măsură datorită lui Băsescu a aflat de ce i-a stat bărbatul arestat timp de şase ani prin ’50, sau că Băsescu i-a semnat actele de punere în posesie de pe urma cărora încasează nişte chirii bunicele nici nu mai are vreo importanţă.

Un alt „şozism” este acela de a fi un ex-băsescian scârbit de impardonabila mezalianţă cu PSD-ul, deşi, de un an încoace, niciun „dăştept” n-a reuşit să indice o altă soluţie guvernamentală mai bună, mai plauzibilă şi mai posibilă, în condiţiile date. Cred că nimeni n-ar putea cita, onest şi cu seriozitate, un număr de nouă-zece ministeriabili liberali suspecţi de competenţă. Las’ că dacă PD-L + PSD = prostituţie, PSD + PNL = virtute, în mintea bidimensională a alegătorului „şoz”.

„Şozul” anti-Băsescu ia, uneori, forme groteşti şi absurde, ca deunăzi, când, în sala Ateneului Român (nu pe stadionul Ghencea), unor indivizi banuiţi de melomanie le-a trecut prin cap să… huiduie când ministrul culturii i-a înmânat violonistului şi dirijorului rus Maxim Vengerov ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler pentru merite deosebite în promovarea Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, acordat, constituţional, nu de primarul sectorului 5, ci de către preşedintele României. Gestul de a huidui la Ateneu, de un penibil intrinsec, este agravat de mizeria morală a celor care l-au comis. Aş fi fost curios să văd la televizor, sau măcar într-un ziar sau pe vreun blog, pe unul dintre spectatorii care l-au huiduit pe Băsescu. Să văd dacă purta papion sau lămpaş. În orice caz, din imaginile montate şi transmise „cu repetiţie”, ca sa dea mai bine, în emisiunea lui Gâdea, reieşea un fel de murmur sau de rumoare vagă tăiată strident de un fluierat (poate admirativ?), în timp ce „Cotidianul” titra straşnic: „Traian Băsescu, huiduit copios în absenţă la «George Enescu»!”. Mă întreb dacă vajnicii şozmani (refuz să cred că femeile huiduie, sau că în sală se afla Olguţa Vasilescu) ar fi huiduit la fel de curajos dacă preşedintele se afla pe scenă, ori chiar prin cartier.

A frecventa festivalul „George Enescu”, a rămâne treaz după un triplu concert de pian, vioară şi violoncel de Beethoven şi după o simfonie de Bruckner şi a-l huidui la scenă deschisă pe cel care a condamnat în mod oficial comunismul şi care a descătuşat arhivele fostei securităţi mi se pare o mare porcărie. Dar acest gest devine chiar o MÂRŞĂVIE când este făcut cu Ion Iliescu prezent în sală.

Este o mârşăvie într-un moment în care dosarele unui „mic” genocid cu peste 1000 de morţi, pe coperta morală a cărora stă numele fostului preşedinte, a ajuns după 20 de ani la CEDO, fiind lăsat de izbelişte de-o justiţie – a treia putere în stat – care îşi pune poalele-n cap şîi mâinile în şoldurile lui madam’ Pivniceru, răstindu-se gutural la cel care invocă dreptatea în numele tuturor victimelor Revoluţiei si mineriadelor; într-un moment în care Doru Mărieş se afla de o lună în greva foamei; când Dorin Tudoran îi scrie preşedintelui o patetică scrisoare deschisă pe această temă; când generalul Stănculescu îşi petrece penitenţa la cazinou; şi când la televizor a reapărut, invocată de Andreea Creţulescu, lugubra stafie a Rodicăi Stănoiu ca să ne vorbească despre… justiţie. În acest context, huiduirea lui Traian Băsescu depăşeşte stadiul gestului de frondă şi al atitudinii „şoz” şi se transformă în complicitate morală cu negăsiţii făptuitori ai crimelor din decembrie 1989 şi din iunie 1990.

Iată unde poate duce ideea – „şoz”, bineînţeles – că Traian Băsescu ar fi un tip „conflictual”. In fapt, conflictul lui Băsescu există şi el este cu „liniştea iliesciană”, de care ar trebui să nu uităm niciodată. Mai ales când Iliescu ne propune soluţii, atitudini, idei sau… oameni(!).

De asemenea, văd ca tot „şoz” este să te laşi cucerit de „manifestul” propăşirii personale al Alexandrei Svet, să pui botul la campania „Solidari cu judecătorii!”, lansată de  „Cotidianul” – în evul său mediu primitiv numit Nistorescu –, sau să te laşi pe mâna frustrărilor lui Emil Constantinescu şi a intereselor economico-judiciare ale lui Dinu Patriciu intrând în maşina de spălat creiere a „platformei sociale” spunesitu.ro.

Este, aşadar de bonton – sinonim aproape perfect cu „şoz” – să te laşi vrăjit de retorica unor personaje cu solzi pe obraz, ce par a data din jurasicul comunist timpuriu, paukerian, (îmi amintesc, nu ştiu de ce, de Pivniceru, Bărbulescu sau Costiniu), care se plâng – cu un tupeu pe lânga care cel isteric al sindicalistului Marius Nistor nu e decât un scâncet de copil – că judecătorii sunt agresaţi în independenţa lor şi că riscă zi de zi să rămână cu onoarea nereperată din cauza unui executiv violator de fete mari. Dintre care, unele, se îmbată ca porcu’ făcând gălăgie pe stradă, altele iau şpagă şi altele dau soluţii definitive pentru care, la CEDO, statul român este condamnat să plătească despăgubiri uriaşe tot din banii mei.

Vocea virilă a unei Jeanne d’Arc de la Justice clamează azi din toţi bojocii, veşnic vehementă şi indignată, că nu vieniturili lunari di zăşi şi suti di mii di lăi şî bunâstarea piersonalî a majistraţâlor contiează acum (sanchi), ci însâşi bunâstarea şî intiegritatea putierii judecătorieşti, ca instituţiî „a riepublişii”. I-aş întreba pe toţi magistraţii, care astăzi îşi pot manifesta dreptul de a vorbi liber şi de a-şi cere şi aproba orice fel de fiţe, prin ce săli de tribunal luminoase, dotate cu aer condiţionat, calculatoare şi instalaţii HiFi, îşi practicau meseria pe vremea când erau şi liberi, şi independenţi, şi neameninţaţi cu imixtiunea politicului, şi bine plătiţi… adică pe vremea când actul de justiţie în România se administra fără mare osteneală pentru că justiţia o faceau, prin sinistra Stănoiu, domnii Năstase şi Iliescu (dacă ne-am lua după nişte celebre stenograme, înregistrate – fără îndoială, nu-i aşa? – de serviciile aservite încă de pe atunci lui Băsescu). Aş mai întreba unde erau atunci vocile groase şi cu acşient care scandalizează azi bunul simţ al românilor?  Nu pun, însă, aceste întrebări, pentru ca nu sunt… „şoz”.

Eu refuz „şozul”. Refuz să uit, să nu văd, să nu gândesc cu capul meu şi să nu discern. Refuz „şozul” de a-i crede pe Roşca Stănescu, pe Nistorescu, pe Popescu, pe Chireac şi pe toţi ceilalţi vârâţi pânâ peste cap nu numai în profunde conflicte de interese cu deontologia şi în incompatibilităţi cu adevărul, ci şi în afaceri suspecte şi cu iz. Refuz să-mi las perverite şi inteligenţa şi umorul şi bunul gust de evoluţiile lui Stan, Ciutacu sau Badea. Refuz manipulările stângace şi neroade de la „Realitatea TV”. Refuz, deci, cu îndârjire, să fiu „şoz”!

Refuz să-l cred pe Mircea Geoană că nu e de fapt stânga lui Iliescu, dreapta lui Vanghelie, vârful lui Hrebenciuc şi dosul lui Năstase.

Refuz să-l cred pe Crin Antonescu când spune că e independent de interesele lui Dinu Patriciu, un personaj care, am văzut, are puterea (i)morală şi politică de a-şi arunca la lada de gunoi a istoriei un prieten bun, care şi-a sacrificat o parte a carierei pentru el. Refuz să-l cred că, în afara unor compuneri frumoase dar găunoase, ne mai poate spune şi altceva, că dispune de puterea şi de sprijinul necesare luptei împotriva abuzurilor parlamentarilor, magistraţilor sau a tuturor mafiilor aflate, momentan, cu motoarele pompelor de supt bani la turaţie minimă.

Refuz să-l iau în serios pe Sorin Oprescu, atâta timp cât, ca independent, se combină cu Cozmâncă şi se frecventeză pe şest cu Iliescu.

Refuz, de asemenea, să cred că Traian Băsescu ne va face să trăim bine sau să vedem ţepe garnisite cu carne de corupt. Cred, însă, că trăim nu mai bine, dar mai onest şi că ţepele, deşi goale, sunt acolo, la vedere… Şi mai cred că, atunci când lacrimează, când se hăhăie, când ia poziţii serioase în probleme majore pe care le şi aşează pe calea soluţionării, atunci când spune „găozar” sau „ţigancă împuţită”, atunci când semnalează deraiaje ale unor instituţii ale statului, sau când dă peste mâini şi peste guri unora… cel care vorbeşte nu este un ventriloc din spatele paravanului, ci însuşi preşedintele României.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET

ŞI EL TREBUIE CONSIDERAT, CITIT ŞI INTERPRETAT CA ATARE !

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Geoană + Antonescu = Oprescu ?

BREAKING NEWS:

Greii PSD discuta despre retragerea lui Geoana

8/9/2009 | Stirea zilei

«O informație explozivă de ultimă oră a intrat în posesia Inpolitics: un grup restrîns de lideri ai PSD, cu Viorel Hrebenciuc în frunte, s-au reunit într-o ședință de taină, aseară, cu un unic subiect pe agenda discuției. E vorba de propunerea de retragere din cursa prezidențială a lui Mircea Geoană, la congresul din ultima decadă a lunii, și acordarea sprijinului politic al PSD pentru candidatura lui Sorin Oprescu.
Motivul pentru care a apărut această propunere este situația din sondaje a lui Geoană, liderul PSD fiind în acest moment cantonat undeva, în zona lui 24-25%, în cele mai optimiste variante, ceea ce creează premisele unei situații catastrofale, pe fondul candidaturii independente a lui Oprescu, respectiv neintrarea candidatului social-democrat în turul doi. Pentru că acest eveniment fără precedent în ultimii 20 de ani ar dinamita din temelii PSD, dar, mai ales, ar putea încheia cariera politică a factorilor resonsabili pentru candidatura lui Geoană, se fac presiuni, din acest moment, pentru ca el să renunțe. Deocamdată, din datele noastre, Geoană nu vrea să audă de forfait, dar presiunile asupra lui se vor înteți în următoarele zile. Vom reveni.» (Bogdan Tiberiu Iacob)

«ORICINE, TOTU’ ŞI ORICE

PENTRU-NFRÂNGEREA LU’ BĂSE!»

Acest nou „slogan” PSD-PNL, disimulat în spatele unor eventuale retrageri ale lui Mircea Geoană şi Crin Antonescu din cursa prezidenţială, ar fi catastrofal din punct de vedere electoral, pentru că ar atrage şi mai mult atenţia asupra adevăratelor scopuri politico-economico-judiciare ale celor care manevrează cele două partide şi asupra faptului că Traian Băsescu ar fi singurul în stare să li se opună.

Plecăciunea co-partinică în faţa legatului lui Ion Iliescu ar fi, de asemenea, evidentă.

Nici nu mai vorbesc că, în cazul PNL, întreaga „filosofie” pe care s-a pedalat până acum, cu „neprihănirea” Crinului, cu poziţiile tranşante şi îndelung explicate ale lui Patriciu în favoarea acestuia, s-ar duce pe apa sâmbetei, lăsând partidul în fundul gol în piaţa publică la oră de vârf.

După grandioasele spectacole de lansare şi dare-n stamba de culoare roşie în care Obama-ul de Dăbuleni se prezenta, cu o seriozitate sinceră şi tocmai de aceea comică, drept preşedinte cert, e greu de crezut că el, de bună voie, se va lăsa reconfirmat, definitiv şi irevocabil de această dată, drept „prostănacul” satului România. La această „mişcare hrebenistă” n-ar asista impasibili nici „clujenii”, nici Mitrea, nici mulţi alţii, animaţi de tot felul de interese şi griji mai mult sau mai puţin patriotice sau golăneşti.

Antonescu n-ar avea, probabil, destul sânge în instalaţie încât să ridice capul sau glasul într-un partid rablagit, care l-a ales într-un moment de avarie şi căruia îi pasă mai mult de burta decât de capul partidului. Ar rămîne, din nou, repetent fără drept de repetare, învins de context, de Cataramă, de clanuri, de orice îi vor putea inventa mamiţa Vălean şi mamaia Norica, aceste capre cu un ied, căruia i-a fost răpită prematur vocaţia de ţap învins de „structuri”.

Independentul Oprescu, „candidat unic al opoziţiei reunite”, ar mai avea un imens handicap de imagine în momentul în care ar apărea alături de Hrebenciuc şi Orban, cu un Vanghelie amnezic, rânjind analfabet şi garantându-l bâlbâit cu o abnegaţie lipicioasă.

Nu în ultimul rând, retragerea actualilor candidaţi ar reprezenta o uluitoare şi umilitoare recunoaştere  a faptului că niciunul dintre cele două „mari” partide, care vor să guverneze România, n-au fost în stare, în 5 ani, să producă şi să propună românilor un om serios, competent, credibil şi eligibil.

Frica de Băsescu este şi aşa evidentă, deşi acesta – nu-i aşa? – ba se află perpetuu „pe tobogan”, ba „se prabuşeşte”, ba e „în vrie”, ba „în picaj”, ba „trădat de servicii”, etc. O licenţiere, acum, a candidaţilor ar demonstra, în clar, recunoaşterea eşecului unei munci de propagandă, de manipulare şi de denigrare, concertate şi asidue, duse în plan politic şi mediatic de 5 ani încoace. Ar confirma  că majoritatea românilor îl vor tot pe Băsescu ca preşedinte şi că nici măcar într-un tur doi n-ar accepta vreuna dintre actualele oferte, modeste ce-i drept, ale PSD şi PNL. În politică, spre deosebire de sport, o încercare nereuşită are efecte mai grave decât… nicio încercare. Schimbarea, acum, a candidaţilor ar însemna, în plus, şi un eşec major la nivelul competenţei politice a structurilor lor de conducere în ansamblu, nu numai a câtorva lideri obligaţi să-şi pună cenuşă în cap. A propos, cine, în afară de Iliescu şi respectiv Tăriceanu, şi-ar asuma anunţarea schimbării modificării?

În sfârşit, ar mai fi de remarcat că, în condiţiile unei susţineri comune a candidatului unic Oprescu, ar apărea – acum, pe ultima sută de metri – inevitabile conflicte de interese şi mişcări haotice, chiar centrifuge, în cele două partide.

Reorganizarea intereselor intrapartinice – şi mai ales transpartinice – este întotdeauna generatoare de scandaluri ce nu vor putea fi înăbuşite între ţambal şi batistă. Tras, ca un chewing-gum, de mâini şi de picioare între cele două partide, dar şi de alte grupuri de interese, Oprescu va apărea în cea mai proastă ipostază posibilă, după cea de escroc sentimental-politic: cea de marionetă.

Singurii care n-ar trebui să-şi schimbe chiloţii, în ipoteza ştergerii cu buretele a numelor lui Geoana şi Antonescu de pe lista de candidaţi, ar fi mogulii Vântu şi Voiculescu, care nu şi-au prea suflecat gâzii, vrâncenele, dumitreştii sau urşii întru promovarea convingătoare a vreunuia dintre cei doi. Expectativa lor, mobilată doar cu expectoraţii în capul lui Basescu, s-ar putea să fi creat, în subconştientul maselor televizionare, un orizont de aşteptare sceptic cu privire la destinul prezidenţial al celor doi actuali candidaţi.

În acest peisaj catodic anost, intrarea în cursă a unui independent pe un cal oarecum alb ar putea crea rumoare, emotie şi bufeuri doar în rândul alexandrelor svet de ambe sexe.

Într-o politică ilogică prin definiţie, scenariul zvonit cu surle, trâmbiţe şi breaking news de către „Inpolitics” mi se pare de-o logică imposibilă.

Spun „mi se pare” pentru că, într-un alt comentariu pe „Inpolitics”, domnul Bogdan Tiberiu Iacob vine cu un argument remarcabil referitor la posibila debarcare a lui Geoană şi anume acceptul tăcut şi aparent inexplicabil dat de PSD asupra ordonanţei de urgenţă prin care guvernul a modificat Legea 370 / 2004, permiţând partidelor să susţină candidaţi independenţi.

Pe de altă parte, liberalii au declanşat deja, de la 1 septembrie, campania electorală, fie şi neoficial, dar cu costuri. In cutiile de scrisori au apărut vederi-calendar şi scrisori de prezentare a candidatului Crin Antonescu, ceea ce ar face şi mai neserioasă o eventuală răzgândire în favoarea lui Oprescu.

Strategilor celor două partide din opoziţia parlamentară, îngrijoraţi de prestaţiile dezolante ale candidaţilor lor şi care nu ştiu cum să scape cu faţa curată, le propun o soluţie salvatoare şi cert victorioasă: susţinerea lui Traian Băsescu.

Le garantez că n-ar mai avea cum să piardă alegerile.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009