Căcărău 1er, Le Roi Sommeil

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013

De ce trebuie să facă Pufulete ciocu’ mic, mic…

Cei care o căinează pe „biata” Adriana Săftoiu pentru proaspăta dar binemeritata șutare în cur din PNL omit o sumedenie de lucruri, care, e drept, n-au nicio legătură cu spiritul telenovelist, lacrimogen, de tip „Romantica” sau „Acasă”, care îi animă pe cei mai emotivi în asemenea cazuri – nu-i așa? – strigătoare la cer.

Acest articol nu se referă la golănia generalizată și cu metastaze din actualul P„NL”, nici la nevropatiile probabile ale liderului semi-nord-coreean KăK-ă-Rău Sen-Il, ci la partea „vătămată”.

Să fim realiști. Doamna Săftoiu era ceva spre „nimendrum” până când Traian Băsescu nu a numit-o consilier prezidențial la Cotroceni. Urmând ca, la scurt timp după aceea, să-i numească șef la S.I.E. și provizoriul soțior, celebrul Elvis.

Părerea mea este că dacă cineva te face om, e urât ca tu să-l faci neom, evident ulterior, adică în momentul în care îți găseșeti pe  altcineva are te face și mai om (a se citi parlamentar vedetă). Iar procedeul cu omul și neomul a continuat până ieri, când al doilea „cineva”, respectiv Partidul Național Liberal, a devenit (extrem de brusc și prin surprindere) mai rău decât… Partidul Comunist.

Doamna Săftoiu, să nu uităm, ne-a tot uimit cu moralitatea dânsei din ultimii șase ani, adică de când păstrează o tăcere de aur atunci când colegii dânsei îl fac de băcănie și îl acuză de abuz pe Traian Băsescu pentru suspendarea din funcția de ministru al apărării a lui Teodor Atanasiu, în decembrie 2006, după o plângere penală dovedită a fi calomnioasă semnată personal de… Adriana Săftoiu („Consilierul prezidențial Adriana Săftoiu a depus la Parchetul Militar o plângere penală împotriva ministrului apărării, Teodor Atanasiu, pe care îl acuză că ar fi folosit Direcția de Informații a Armatei pentru a afla detalii despre activitatea ei la Cotroceni.” – Sursa: EVZ)

N-am prea auzit-o pe fosta consilieră prezidențială să-și asume acea porcărie, nici s-o regrete, disculpându-l pe Președinte. Iar dacă cumva a fost pusă s-o facă și a făcut-o, porcăria ei morală e și mai mare. Asta ca să punem un prim jalon…

Așadar, obiceiul doamnei Săftoiu de a flegma abil, printre dinți și cu boltă, spre locurile în care s-a încălzit, nu e de ieri, ci de alatăieri și chiar de răsalaltăieri.

Să ne amintim și de discretele apropouri sau insinuări, la fel de calomnioase, la moralitatea altei femei (o colegă întâmplător mai frumoasă, mai inteligentă și mai capabilă), în situația în care paparazzi au imortalizat fotografic o aventură de scară de bloc, pe cât de adulteră, pe atât de notorie în presă (Sursa: Cancan).

Căci, ceea ce deranjează la doamna Săftoiu nu-i ceea ce este ea, ci ceea ce vrea să pretindă sau să pară că este. Adică un fel de sfântă în latex…

Biografia doamnei Adriana Săftoiu este, poate, mai puțin cunoscută, sau poate doar… uitată.

Să ne amintim că…

„Dupa ce intre anii 2001-2004 a lucrat drept consilier la REMITROM 2000 si director al Biroului de Presa al Partidului Democrat (PD), in urma alegerilor din noiembrie 2004, Adriana Saftoiu a fost aleasa ca deputat de Bucuresti pe listele Aliantei Dreptate si Adevar PNL-PD. A fost validata ca deputat la data de 17 decembrie 2004 prin Hotararea Camerei Deputatilor nr.36/2004, dar a demisionat din Parlamentul Romaniei la 22 decembrie 2004, demisie aprobata prin Hotararea Camerei Deputatilor nr.40/2004.” (Sursa: RTV)

Așadar, despre „seriozitatea parlamentară” a domniei sale se pot bănui multe. O demisie după numai 5 zile de deputăție spune, în acest sens, totul. Ceea ce reprezintă un al doilea jalon. De asemenea, să remarcăm că pe doamna Săftoiu n-au deranjat-o deloc „bubele” biografice sau „vamale” ale domnului Vasile Blaga, nici cele de „integritate” ale domnilor Radu Berceanu, Adriean Videanu, Cezar Preda etc., din moment ce a acceptat nu numai slujba „de tinerețe” și „de lansare” la P.D., ci și o candidatură parlamentară pe listele acestui partid, într-o perioadă în care „compromișii” îl conduceau. Grețurile doamnei Săftoiu apar mai mereu atunci când treaba se împute pentru domnia sa, nu pentru cei de care se delimitează strategic, după modelul Bastus.

Iată de ce și-a găsit doamna Săftoiu să demisioneze și să plece de lângă președintele Traian Băsescu în data de 28 martie 2007, la modul teatral, în plin proces de suspendare a acestuia (18 ianuarie 2007 – 19 aprilie 2007), când orice element „de imagine” conta enorm. Dar, vorba zicalei… „prietenul la nevoie se cunoaște”. Iar doamna Săftoiu era, probabil, deja prietena cuiva. Schimbarea tontului de soț dintr-o extrem de importantă funcție de securitate națională pe care o făcea de caterincă a trebuit sancționată de către soțioara pălită în onoarea ei de familistă (destul de) convinsă.

După demisia de la Cotroceni (cam ca și după cea din februarie a.c. din Parlament), doamna Adriana Săftoiu declara nespus de frumos: „E doar o masură administrativă. Rămân în continuare un susținător al politicii și proiectelor lui Traian Băsescu.”

Cât de apropiată a rămas de binefăcătorul ei, Traian Băsescu, și cât de susținătoare i-a rămas, s-a văzut în primăvara lui 2008, când s-a înscris în partidul care, cu nici un an în urmă, votase mizerabil pentru suspendarea și demiterea acestuia, partid declarat cel mai fanatic și mai ticălos dușman al lui Traian Băsescu. Dar urmau alegerile din același an 2008 și nu se putea ca doamna Săftoiu să rămână, fără „coledz”, mă-nțelegi neicușorule. Ce mai conta o onoare nereperată, dar remaiată mediatic prin atitudini de primadonă ingenuă care nici usturoi n-a mâncat, nici până-n loje gura nu-i miroase? Mai ales că, doar în trimestrul I 2010, dânsa avea să pape fix 10.584 € pe deplasări externe cu efecte desigur vitale pentru patria mumă. Despre zelul parlamentar al doamnei deputat Săftoiu am scris, în 25 septembrie 2008, într-un pamflet intitulat „Proasta și chestia”, după celebra luare la mișto a Parlamentului României de către doamna Adriana Săftoiu, membră a acestuia. Aceasta ținuse un discurs complet aiurea, pe care nu i l-a ascultat nimeni (semn de „mare prețuire și respect”), dar care a fost aplaudat din plin, pe linie de partid. În urma acelui discurs, doamna deputat declara, nonșalantă și fără să demisioneze imediat dintr-un for atât de tembel:

«„Am vrut să le arăt colegilor că putem să spunem orice, lucruri alandala, ilogice sau, dimpotriva, lucruri perfect logice şi de substanţă, că oricum nu conteaza”, a declarat Săftoiu pentru cotidianul citat, precizând că a facut acest gest ca “revoltă” faţă de felul în care aleşii îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce ar trebui să fie activitatea parlamentară.»

Acum, doamna Săftoiu recidivează. Sesizând, probabil, că profilul mediatic neprihănit al domniei sale nu se prea potrivește cu tâmpeniile și ororile săvârșite ori comise de colegii politici, s-a transformat într-o Doina Cornea a Partidului Național Liberal, de astă dată. Or, problema cu partidele este că ele sunt organizații politice caracterizate prin ceea ce se numește „democrație de partid”, pe de o parte, și „disciplină de partid”, pe de alta. Democrația de partid presupune că partidele au sisteme de decizie și de conducere alese liber, că ideile pot fi exprimate liber, dar că, odată o decizie adoptată, ea devine obligatorie pentru toți membrii acelui partid. Opiniile contradictorii se exprimă până la vot. După vot, după alegeri și după adoptarea unor hotărâri, intervine disciplina de partid. Obligatorie pentru fiecare membru, indiferent cât de vedetă e. Dacă fiecare membru al oricărui partid ar fi liber să critice ceea ce majoritatea a decis deja, n-ar mai fi partide, ci simpozioane sau cenacluri. Așadar, disidența individuală într-un partid reprezintă un nonsens, o aberație. Disidențele, când sunt colective, conduc la sciziuni, iar cele individuale la… demisii. Asta în prezența unei minime morale și a lipsei fripturismului. „Marile caractere”, care nu suportă constrângerile și canoanele vieții de partid, nu au decât să rămână ziariști la „Rompres” sau la „Mediafax”, sau pur și simplu „liber-cugetători” apartinici.

Nimeni nu mai e obligat (încă) să se înscrie în vreun partid, ca pe vremea lui Ceaușescu. Adeziunile sunt astăzi benevole, libere, dar presupun și niște asumări. Doamna Adriana Săftoiu, atunci când s-a înscris în P.N.L. a semnat, în Cererea de adeziune, sub următorul text, pe care și l-a asumat:

 „Declar că am citit Statutul Partidului Naţional Liberal, Regulamentul de aplicare al Statutului, Codul Etic şi sunt de acord cu toate prevederile acestora.

 Consider a fi de datoria mea ca după dobândirea calităţii de membru PNL, să susţin moral şi material partidul, în vederea atingerii ţelurilor pe care şi le propune, fără a condiţiona această susţinere de favorizarea obţinerii de avantaje.” (Sursa: P.N.L.)

A critica însuși sistemul statutar al alegerii conducerii partidului imediat după desfășurarea acesteia, chiar dacă acest sistem implică alegerea „pe găști”, înseamnă un act de indisciplină de partid, dar a rămâne în continuare în acel partid înseamnă o acceptare a situației și a conducerii alese. Doamna Săftoiu avea obligația să demisioneze sau să tacă. Numai că tăcerea nu face rating și deci nici publicitate personală în mass media.

Anul acesta, în luna februarie, doamna Adriana Săftoiu a rămas, sau a fost lasată, din nou, în ofsaid. După ce toți parlamenatrii liberali – și dânsa laolaltă cu ceilalți – au promis, prostește și absurd, că demisionează din parlament în semn de protest, aceștia s-au răzgândit brusc, dar previzibil, în buna tradiție deschisă de celebrul „Răzgândeanu”, iar doamna a rămas, cum se zice, cu plasa în mână. Goală (plasa, nu doamna).

Demisia de „onoare” a doamnei Săftoiu (ajunsă deja o demisiomaniacă) din Parlament a reprezentat, evident pentru orice minte deprinsă cu logica, o arătare cu degetul, ba chiar cu reflectorul, a „dezonoarei” în primul rând a tuturor colegilor ei parlamentari răzgândeni, care n-au mai demisionat, dar și a partidului în ansamblu care a luat decizia „răzgândirii” oportune. Deoarece ori aceștia au fost niște oameni fără caracter, ori doamna Săftoiu a fost o apucată. A fost un nou moment în care doamna Săftoiu a fost mai mult „Pufulete” decât doamnă, acceptând să rămână membră a unui asemenea colectiv politic de toată mizeria. O persoană de atâta „onoare” într-un partid de atâta „dezonoare”. Nț, nț, nț…

De fapt, apartenența doamnei Săftoiu la P.N.L. – la acest P.N.L. –  a continuat, fără mari mustrări de conștiință, și în timpul recent confirmatului (de către Comisia de la Veneția) „puci” antidemocratic, antistatal și antiprezidențial. Doamna Pufulete a cotit-o șmecherește, toată vara, prin studiourile televiziunilor în care își dădea cu părerea la modul „da, dar nu”.

Corolar:

E ușor penibil să te vaiți mereu că ești violată dacă tot umbli noaptea pe la capătul tramvaiului 8 din Prelungirea Ferentari.

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

© Foto: http://www.sutu.ro; http://www.enational.ro

ROBERT TURCESCU… de la talk-show, la show-talk

Domnule Robert Turcescu,

V-am admirat mult când realizați pe vremuri, la „Realitatea Tv”, emisiunea „100%”, mai ales în faza mai de început, aceea romantică, cu bilele.

Apoi ați devenit vedetă. Ceea ce n-a fost un câștig, decât poate de… „cotă”.

Emisiunea „Sub semnul întrebării” de ieri m-a determinat să vă scriu această „scrisoare deschisă”. În ceea ce mă privește, ați ieșit din sfera semnului întrebării, pe care mi-o pun de ceva vreme, situându-vă, în ultimul timp, în aceea a semnului mirării. De ieri, mirarea a luat forma consternării.

Ați devenit, treptat, un fel Dan Negru al emisiunilor politice. Ușor agitat, uneori chiar exaltat și țâfnos, mult mai agresiv și mai abuziv-ironic decât pe vremea calmului înțelept al debutului. Ați sucombat ratingului. Ați dobândit regretabile reflexe crețulesciene, de anchetator care lucrează cu lampa în ochii anchetatului, ca în cazul domnului Valentin Boldea, cercetat și condamnat într-una din emisiunile dv. pentru delictul de frate.

Ieri ați dat dovada care, după părerea mea, a umplut paharul. Nu știu, sincer, ce să aleg ca explicație: reaua credință partizană, sau crasa lipsă de profesionalism și ignoranța agravantă.

Cum altfel s-ar putea explica faptul că, într-o emisiune dedicată unui subiect în fond penibil („Cazul Boldea”) – despre care Adriean Videanu spunea, pe bună dreptate, că n-ar interesa pe nimeni într-o țară normală, preocupată de teme cu adevărat importante –, în care ați trecut de la particular la general, abordând tema accederii în politică a unor indvizi suspecți sau bizari, v-ați ferit ca de dracul să fiți onest?

Pentru că, dacă erați onest cu acest subiect atât de „arzător la ordinea zilei”, era IMPOSIBIL de evitat măcar citarea în treacăt a numelui lui VIRGIL POP, PRIMUL PARLAMENTAR ROMÂN CONDAMNAT LA PUȘCĂRIE CU EXECUTARE. DEFINITIV.

Dar penalul Virgil Pop nu este de la P.D.L, el fiind membru P.N.L., ceea ce – nu-i așa? – constituie un tabu pentru dumneavoastră. Altfel, i-ați luat în colimator cu zel pe cei de la P.D.L., dar pe exponentul cel mai perfect al acuzelor dumneavoastră l-ați menajat total.
Nu vi se pare bizar? Să nu-mi spuneți că ați tăcut pentru că sentința definitivă a fost pronunțată abea azi. Că „mă râd” de dumneavoastră.

 

Iată cine este acest VIRGIL POP (sursa Bleen, pe „Blogary”):

 «Virgil Pop este deputat PNL. A fost ales în 2008 în colegiul 8 din județul Cluj. Virgil Pop a ieșit pe locul 3 în colegiul 8 dar a reușit să ajungă deputat datorită (datorită, din punctul lui de vedere – noi am putea spune: din cauza) sistemului electoral HPO (Hrebenciuc-Olteanu-Pîrvulescu).  Iată rezultatele din colegiul 8 Cluj:

1. Vasile Miclăuș (PDL) – 7 789 voturi

2. Mihai Ucu-Faur (PSD) – 4 483 voturi

3. Virgil Pop (PNL) – 2 299 voturi

sursa: BEC

Numărul voturilor exprimate: 19 434 (ceea ce înseamnă că Virgil Pop a ajuns deputat după ce a obținut 11.83% din voturile valabil exprimate din colegiul în care a candidat). 1 din 9 clujeni din colegiul 8 au votat cu Virgil Pop. Cu toate astea, Virgil Pop a ajuns deputat.»

 

Ce alt exemplu mai elocvent și mai decisiv vreți?

Există o serie de jurnaliști care vor să dea impresia că ar fi mai altfel decât (măcar sincerii) Ciutacu sau Gâdea, care… mănâncă în mod onest, la vedere, cu alimentul pe masă.
Este vorba despre categoria „spălată”, de zonă așa-zis „rezidențială” a ziaristicii, care se vrea delimitată de gangurile mahalalelor insalubre gen „Intact” sau „Realitatea”.

Constat cu tristețe că, în fapt, nu este vorba decât despre acelasi tip de personaje, dar mutate la bloc. Desigur, publicul postului „B1Tv” nu poate fi mânuit cu sârma, ca acela al „Antenei 3”, de aceea se joacă comédia deontologiei și se manipulează mai fițos.
Nici pe altfel gureșa doamnă Pora n-am auzit-o pomenind cazul VIRGIL POP (reamintesc: P.N.L.) atunci când vitupera despre calitatea parlamentarilor și despre modul în care aceștia parvin în politică. Andreea Pora îmi amintește uneori, din păcate, de-o nostimă vecină care, ciorovăindu-se pentru un loc de parcare cu unul mai țăran care i-l ocupase, i-a trântit ceva de genul „Nu te uiti la ‘mneata?!? Eu sunt doamnă de la bloc.” E vorba despre blocul jurnalisticii, cum spuneam.

Exemplele de omisiuni, sau dimpotrivă, de amintiri, „dirijate” sunt mai multe, ca de pildă trecerea pe ordinea de zi a emisiunii a zvonului cu „trântitul ușii”, dar acesta mi s-a părut cel mai flagrant și totodată cel mai revoltător.

Adică bați darabana și o ții langa 3 zile cu unul care, deocamdată, n-a comis nimic ilegal și pui batista pe țambal într-un ditamai cazul politico-penal definitivat cu pârnaie fermă.

Vă propun schimbarea titlului emisiunii în „Batista pe țambal cu Robert Turescu”.

A bon entendeur salut…

Alexandru Mitache

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

Sondajele US„L”, între iluzii și realitate, între beția cu apă rece și dușul rece

Au apărut, în sfârșit, celebrele sondaje interne ale US„L”, efectuate în județe.

Sondaje USL – 2011

Rezultate teoretice mărețe (peste 60%)!

În fapt, ele sunt precum recoltele lui Ceaușescu: o farsă menită să susțină hardughia cămilo-struțistă, așa cum propaganda comunistă încerac să susțină minciuna socialistă.

Iată ADEVĂRUL:

♦ NEAMȚ

   – „Sondajul” USL prespune:   • US„L” = 47% • PDL = 37%.

   – Realitatea, verificată la vot: • US„L” = 44% • PDL = 55%

♦ MARAMUREȘ

   – „Sondajul” USL prespune:   • US„L” = 52% • PDL = 19%.

   – Realitatea, verificată la vot: • US„L” = 43% • PDL = 35%

© Blue

Realitatea de la votul concret, cu oameni vii, arată așadar că „marja de eroare” a sondajelor cu apă rece cu care se matolesc copiii teribili (teribili de cretini) Ponta, Antonescu și cei care îi cred e de vreo… 13% în plus pentru US„L” și de… 60% în minus pentru PDL!!!

Cu astfel de goange și de gogoși vrea US„L” să prostească și pe alții decît pe proștii din propria dotare?

De aceea li se citește fraților politici „Talmeș și Balmeș”* disperarea pe mecle și (se) mint întruna.

*           *

*

Destul de interesant e și faptul că, pe baza acestor așa-zise sondaje, US„L” și-a împărțit consiliile județene și primăriilor municipiilor reședință de județ.
Foarte frumos!
Vi-l mai amintiți pe „salvatorul” României în criză? „Soluția” Klaus Iohannis premier… Ei bine, PNL nu numai că l-a uitat complet pe bietul fraier, dar are nerușinarea de a le propune sibienilor un candidat al partidului turnătorului Felix.

De Ciuhandu, primarul Timișoarei care punea orașul Revoluției la dispoziția lui Geoană și deschidea balconul operei pentru prietenii lui Iliescu și Voiculescu vă mai amintiți? Ei bine, US„L” l-a pus și pe el în paranteză, propunând în loc un oarecare Nicolae Robu.

© George Federovici

__________________________________

* Alte variante:
♦ Frații Hodoronc și Tronc
♦ Frații Terchea și Berchea
♦ Frații Tranca și Fleanca
♦ Frații Târâș și Grăpiș
♦ Frații Harcea și Parcea

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Mircea Mihăieș, „Antonescu, trădătorul trădat”

Antonescu, trădătorul trădat

Senatul EVZ

Autor: Mircea Mihăieș

Luni, 06 Iunie 2011

*********************************

«Când te însoţeşti cu tâlharii, trebuie să fii pregătit ca, mai devreme sau mai târziu, să fii tâlhărit tu însuţi. Monomaniac, admirator ambetat al propriului buric, visând cai verzi pe zidurile Cotrocenilor, Antonescu a încasat un smash care s-ar putea să facă ţăndări baletul grotesc pe care-l joacă de vreo doi ani.

Autoproclamat papă al opoziţiei, ocupat să dea indulgenţe lui Felix Voiculescu şi să-i trimită bezele lui Ponta, uzurpatorul liberal a fost înjunghiat ca la carte. Prin votul din Camera Deputaţilor — o lucrătură fină a mult mai experimentaţilor aranjori din PSD şi PD-L — liberalii sunt condamnaţi să rămână simpli valeţi în casa de piatră a lui Iliescu. În zeflemea, Ponta a declarat că alegerea primarilor într-un singur tur îi avantajează pe udemerişti. Trebuie să ai cecitatea lui Antonescu pentru a nu vedea băşcălia: în judeţele unde sunt majoritari, ungurii câştigă indiferent de numărul tururilor…

Cvasi-tranşate de cele două forţe care ştiu cu precizie pe ce mizează în teritoriu, alegerile locale vor consfinţi poziţia de jucător năuc a PNL-ului. Alergând disperat ba după o pleaşcă, ba după alta, el e sortit să ajungă o hienă costelivă, care a jucat totul pe cartea complicităţii cu forţele declasate ale vieţii politice. Când ajungi să susţii gomos că Voiculescu e nu doar frecventabil, ci şi onorabil, când singurul lucru care te preocupă e să faci vid în jurul tău, e limpede că vei plăti cu vârf şi îndesat. Antonescu a dovedit, încă o dată, că nu controlează, în afara producătorilor de gogoaşe de la Antene şi Realitatea, pe absolut nimeni în politica românească.

Îmi imaginez ce-o fi în sufletul lui! Crezându-se pe cai mai, a declanşat lupta pe viaţă şi pe moarte cu Dinu Patriciu, omul pe care-l pupa în dos pe când l-a ajutat să-l doboare de pe soclu pe celălalt trădător, Tăriceanu. Metoda lui preferată, excluderea — pe care-a folosit-o cu Cataramă, personaj pe care-l elogia cu nici un an în urmă, cu care se mândrea de mama focului, dar pe care l-a exclus, scurt, din partid când a avut îndrăzneala să-l înfrunte — s-ar putea să se întoarcă împotriva lui. Astăzi, în colimator a intrat Dinu Patriciu — nuca cea mai tare a partidului. Deocamdată, până adună voturile necesare excluderii, îl invită să-şi dea demisia. Nu e treaba mea să cobesc pe ruinele liberalismului, dar cred că din acest moment a început pentru Antonescu numărătoarea inversă. O numărătoare care se va derula cu acceleratorul.

Căzut în plasă ca un ageamiu, „Chucky” îşi imaginează că mai are în mânecă asul candidaturii la preşedinţie. Ah, câtă naivitate! Cel dintâi care-i va pune pielea la saramură e chiar Ponta, zâmbăreţul manevrat de veteranii pesedişti, pe care Antonescu, în trufia lui nemărginită, nu se sfieşte să-i batjocorească. E suficient să vezi mustăcelile lui Mitrea — dar Antonescu e prea ocupat să se admire în oglinda de hârtie a televiziunii lui Felix — pentru a-ţi da seama de amploarea loviturii administrate. E limpede că, în viitorul previzibil, liberalii nu vor mai putea fi altceva decât „tovarăşul de drum” al eternilor neocomunişti. Iar lefegiul Antonescu va trebui să se mulţumească, până la ieşirea la pensie, cu postura de ţuţăr al turnătorului Felix.

Tot ce-am văzut zilele trecute ţine de jocul de glezne al celor care ştiu cum se face cu adevărat politica pe malurile Dâmboviţei. Tăcerea asurzitoare din direcţia lui Ion Iliescu şi-a acoliţilor săi ar trebui să-l îngrijoreze pe Antonescu mai mult decât propria neputinţă cronică de a se trezi dimineaţa. Oricât de admirabil tată ai fi, un partid nu se conduce din papuci şi pijama, lăfăindu-te în fotoliu la domiciliu, în timp ce oamenii tăi pierd bătălie după bătălie în parlament. Inexistent în disputele publice, călcat în picioare la dezbaterile politice, castrat din punct de vedere ideologic, PNL-ul a ajuns bătaia de joc a unui dictator cu ifose, a unui mărunt jongleur de iarmaroc, care, în accese sinucigaşe din ce în ce mai frecvente, nu renunţă nici picurat cu ceară la agitaţia isteroidă care i-a devenit a doua natură.

În alte vremi, aş fi spus că mă surprind inerţia, tăcerea şi laşitatea persoanelor de oarecare vizibilitate din partid. Astăzi e inutil să-i mai invoc, de vreme ce au dovedit că singura lor formulă de existenţă politică e trădarea. Partid al conjuncturilor, PNL-ul poartă astăzi crucea de a fi ales în fruntea turmei un individ nu doar complet lipsit de caracter, meschin şi incapabil, ci şi de-o şocantă naivitate. Dacă liberalii nu vor lua urgent măsuri de a se descotorosi de acest impostor care face de râs tradiţia Brătienilor, n-ar fi exclus ca ultimul partid istoric de pe scena românească să aibă, în nici doi ani, soarta ruşinoasă a ţărăniştilor. E drept că nici la moartea lor, ca la catafalcul ţărănist, nu va plânge nimeni. În schimb, ştim de pe-acum — n-o spun pentru prima oară — numele groparului: Crin George Laurenţiu Antonescu.»

P.N.„L”.

 

De-acum cred că trebuie să folosim ghilimelele atunci când scriem P.N.L., astfel: P.N.„L”.

Iată cum se dau jos chiloții de pe PN„L”…

Chiul Antenescu:

«Nu trebuie să facem din cota unică un fetiş electoral.»

Urmează violul.

Che Ponta pe propriul blog, incredibil:

«Printr-o alianţă PDL-UNPR trădătorii vor fi oficial încorporaţi»

Despre alianța PC-PN„L” nicio o vorbă, ci doar un teribil apropo involuntar.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

MEMENTO – Erori au fost, erori sunt încă…

MEMENTO… azi, după „eroarea legislativă” din Cameră… 🙂

• Faza 1: «Tăriceanu reiterează că majorarea salariilor profesorilor este „iresponsabilă”.
Premierul a vorbit din nou, pe larg, despre efectele economice dezastruoase, care ar crea „dezechilibre majore şi haos”, ale majorării peste noapte cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice, urmată de satisfacerea ulterioară şi implicită a cererilor celorlalte categorii de salariaţi bugetari. „Nu putem să consumăm mai mult decît producem”,
a spus premierul, invocînd exemplul Ungariei care a acordat în 2004 creşteri salariale, iar în prezent nu poate face faţă plăţilor, fiind surprinsă descoperită, într‑o situaţie de precaritate financiară, de criza economică actuală.»

• Faza 2: «Unanimitate pentru creșterea salariilor profesorilor • Votul a fost, la propunerea PSD, nominal, astfel că fiecare deputat a trebuit
să-şi exprime opţiunea deschis, în sală. Până şi ministrul Cristian Adomniţei, care îi criticase luni pe deputaţi că nu au precizat sursele de finanţare pentru această majorare, a votat pentru, opţiunea sa fiind salutată prin aplauze de deputaţi. Şi ministrul Eugen Nicolăescu a votat pentru majorarea salariilor profesorilor, şi el fiind aplaudat.»

 

• Faza 3: «PNL l-a mandatat ieri pe Premierul Călin Popescu Tăriceanu să respingă Legea, Guvernul fiind in cautarea soluţiei juridice pentru a o bloca.»

______________________________________

P.S. – Rog rețineți vorbele unui talentat premier, care a lăsat țara în prag de criză economică mondială cu un deficit bugetar de 5,2%, după ce a avut creștere economică de 7,8%: „Nu putem să consumăm mai mult decît producem.” 😀

Haios, nu?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Viitorul sună bine (întotdeauna de două ori)

Motto:

Doi români stăteau la o cafea. Unul zice:

– Trecut de căcat am avut, prezent de căcat avem… bine că n-avem niciun viitor…

Astăzi, domnii Liviu Dragnea (Secretar General al P.S.D.) și Relu Fenechiu (vicepreședinte al P.N.L.), în urma întâlnirii tripartite P.S.D.-P.C.-P.N.L., au explicat la televizor ceea ce declaraseră și președinții celor două principale partide din opoziție, anume strategia privind înlăturarea guvernului Boc și măsurile pe care cele trei partide le vor lua în continuare.

Strategia (sau scenariul) este simplă:

1. Până pe la jumătatea lunii octombrie se vor face demersuri destinate racolării unui număr suficient de parlamentari de la P.D.L.  și U.N.P.R., trădarea acestora fiind acum morală și motivată cu interesul național;
2. Odată creată o majoritate de facto, cele trei partide vor introduce moțiunea de cenzură;
3. Guvernul Boc cade;
4. Noua majoritate va avea deja stabilit un premier, un guvern și un program anti-criză de urgență, toate agreate prin consens. Acest guvern va avea ca sarcină principală guvernarea României timp de 4-5-6 luni până la organizarea de alegeri anticipate.
5. În treacăt fie spus, printre primele măsuri economice preconizate, „de a doua zi”, sunt: reducerea T.V.A. înapoi la 19% (cu 5% la locuințe noi și la alimente de bază) și readucerea salariilor bugetarilor la nivelele de dinaintea reducerii cu 25%.
6. Alegeri anticipate, menite să elimine din viața politică P.D.L. și, ulterior, să-l destituie pe președinte. Punct!

Toate bune și frumoase. Probabil că lui Mugur Isărescu i se va da peste gură și se va impune o inflație care să acopere cheltuiala cu revenirea la salariile bugetarilor și cu celelalte pomeni. Ce dacă inflația e o nenorocire care afectează nu numai bugetarii, fraieriți precum pensionarii odinioară, ci toată țara?! Oricum acordul cu F.M.I., care ar putea face gât, e de dat dracului „prin noi înșine”. Ce dacă vor trebui abrogate mai toate legile și ordonanțele lui Boc…

Partea frumoasă a planului P.S.D.-P.C.-P.N.L. e că guvernul minune din octombrie va guverna, din nou, vreo șase luni, într-o perioadă veselă: de iarnă, de criză și de campanie electorală. Ceea ce va avea două urmări la fel de vesele: un concurs de pomeni electorale și un meci de șuturi la gioale. Vom privi cu nostalgie și regrete tardive la concubinajul năbădios P.S.D. – P.D.L. din toamna trecută.

Despre imposibilitățile, incoerențele și aberațiile juridico-economice ale planurilor reunite ale „celor trei”, nu insist că sunt prea tehnice. Analiștii încep, însă, să facă chiar mișto de ele. De altfel, nici programele separate, postelectorale, ale P.S.D. și P.N.L. nu sunt mult mai breze decât programul domnului Dan Diaconescu. Dar om vedea…

Majoritatea populației, care azi zice „orice e bun decât guvernul Boc” se va bucura și va sări în sus de bucurie, precum Geoană anul trecut. Dar s-ar putea să-și amintească destul de curând butada „anul acesta este un an mediu: mai prost ca anul trecut și mai bun ca anul viitor”.

În primăvară, dacă parlamentarii actuali și uninominali vor avea chef să-și riște investiția în scaune (mai ales ăia care au intrat de pe locul 2 sau 3), alegerile vor fi câștigate detașat de P.S.D., care are mai multă forță populist-demagogică și experiență la furt și bișniță cu voturi. P.N.L. va rămâne în opoziția, mică dar vioaie, visată de Patriciu. Doar că va fi o opoziție la fel de solitară ca distracțiile lui Păcuraru, adică adio șmecheria șantajului politic al partidului care putea înclina balanța. Alături de P.N.L. în opoziție, P.D.L., U.D.M.R. și P.P. nici nu vor conta. Iar dacă va fi nevoie, U.D.M.R. sau P.P. vor intra la ciolan, pentru confort guvernamental, alături de P.S.D.

Care va guverna profund social-democrat pâna la adânci bătrâneți.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

P.S. – Un Gică Contra (care-mi locuiește în urechea dreaptă)  îmi explică că-s visător, că moțiunea nu va trece niciodată, pentru că U.D.M.R. și U.N.P.R. n-ar mai pupa în veci numărul de posturi deținute azi, iar eventualii trădători știu perfect că la anticipatele preconizate de actuala opoziție vor fi sigur lăsați pe dinafară. O fi având Gică dreptate?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

«Roxania», o sală de masaj erotic

ROXANA IORDACHE este titulara blogului Welcome to Roxania.

Una care îşi înfiinţează o ţară – fie şi în spaţiul virtual – este, din capul locului, de tratat cu prudenţă. Poate muşca, poate sări pe geam sau la beregată, poate arunca în aer poduri sau rafinării, poate purta bicorn şi trage în lesă un galoş…

Pentru a o situa generic, ea este o persoană şoz. Dar şi o fanatică penelistă (nu şi liberală).

Dacă nu ştiţi nimic despre ea şi despre obsesiille ei extrapolitice, iată aici ce postează ea pe blogul ei de universitară, într-un moment de defulare:

Nici nu prea este de mirare că Roxana Ioradche are asemenea vedenii din moment ce arată cam aşa:

Ioan T. Morar o definea perfect drept «prinţesa nefericită a idealurilor ofilite». Îmi permit să citez de pe blogul lui Morar o caracterizare a acestei pasionarii despletite:

«Sigur, mai există ayatolahi şi la noi. Sînt editorialişti care scriu, încă, pentru publicaţii dispărute. Roxana Iordache, de pildă, se crede editorialist la ziarul „Dreptatea”, tot aşa cum îl crede pe Radu Sîrbu (nume de cod Apostatu, ofiţer de legătură Mladin) preşedintele PNŢCD. Şi mai crede că PNŢCD există şi are viitor. Ei, această persoană anacronică îl înjură pe blogul ei pe Andrei Pleşu. Dar, desigur, îl laudă pe Radu Duda. Şi îl elogiază pe Crin. Treaba ei, opţiunile ei. Dar, parcă, totuşi, Corneliu Coposu, cel pe care-l evocă plin de evlavie, nu ar fi acceptat nişte tipi de talia lui Radu Sîrbu în prima linie. Revin la înjurătura adresată lui Andrei Pleşu. Roxana Iordache spune că Pleşu nu are căderea să discute despre Corneliu Coposu deoarece Seniorul ar fi citit mai mult decît autorul cărţii Minima Moralia. Dacă acest criteriu este adevărat, cum îşi permite această jurnalistă mediocră să scrie despre Andrei Pleşu care a scris mult mai mult decît a citit ea?

Păcat că textele acestei foste ziariste (sau mai scrie la „Dreptatea”?!) se învecinează cu gîndirea lui Dan Voiculescu. Oare gratuit?»

O vizită pe blogul ei pune în umbră întregul cult al personalităţii geniului Carpaţilor şi cred că regretă sincer că nu s-a născut mai devreme. E greu pentru un om cu scaun la cap să îşi ia inima în dinţi şi să bată la uşa articolelor Roxanei Iordache, după ce vede titlurile. Iată doar câteva:

«CRIN ANTONESCU ESTE PREŞEDINTELE MORAL AL ROMÂNIEI EUROPENE. DAR ILESCU L-A REALES PE BĂSESCU, VIA FSN. SINGURA ŞANSĂ PENTRU GEOANĂ ESTE CRIN ANTONESCU PRIM-MINISTRU AL UNUI GUVERN PNL-UDMR-PSD.» (link)

«SONDAJE DE PORC. ÎN REALITATE, CRIN MERGE ÎN FINALĂ» (link)

«CRIN IMPERIAL ŞI PENTRU PROF. EMIL CONSTANTINESCU» (link)

«UN CRIN IMPERIAL DE ZIUA LUI MARIUS GHILEZAN» (link)

«CRIN RULES. BĂSESCU E UN CĂCĂCIOS CA ŞI LAŞUL DE BOC» (link)

«CRIN ANTONESCU: MIRCEA GEOANĂ ŞI TRAIAN BĂSESCU SĂ RĂSPUNDĂ DACĂ ŞI CE AU NEGOCIAT, ÎN SECRET, CU RUSIA» (link)

«CU CRIN ANTONESCU-N FRUNTE, PNL – VICTORII MULTE!» (link)

«PLEŞU MINTE DESPRE COPOSU, CA SĂ-L CREASCĂ PE VADIM» (sic!) (link)

Sublinierile mi le asum. Aberaţiile, nu!

Cred că este limpede, chiar şi pentru Adina Vălean, că autoarea acestor articole are probleme serioase atât sus, la mansardă, cît şi jos, la demisol. Adoraţia pentru masculul feroce (dar şi ferice, vorba Evangheliei după Matei, 5:3) Antonescu atinge paroxisme orgasmice. Fiind latinistă ca formaţie, Roxana îi acordă lui Crin tot felul de laudatio, adulatio, felatio, lamentatio, captatio…

Cel mai mult mi-a plăcut însă dialogul intim pe care cantautoarea de ode şi marşuri… triumfalice îl poartă cu propria-i anatomie, pe care o interoghează retoric ca pe o oglindă fermecată:

«DE CE ŢI-E FRICĂ, PĂSĂRICĂ? DE DIMENSIUNEA LUI CRIN.» (link) (sic!)

Incredibil dar… adevărat. Deşi, după aparenţele adoratului său Zân, angoasa păsăricii pare total nejustificată.

Frustrările Roxanei sunt multiple şi ţin, probabil, de cauze diverse. Ea nu este ceea ce se numeşte o „postacă”, nu este nici măcar o agitatoare, ci mai degrabă o agitată. Siguranţa fioroasă cu care postulează şi cu care emite certitudini bombastice transcende psihanalizabilul frizând psihiatrizabilul. Culmea este că deşi e permanent leoarcă de la toate bâtele în baltă pe care le dă (mă şi mir că nu răceşte), Roxana Iordache persistă în maniera aiuritoare şi stupefiantă cu care combate şi desfide realitatea însăşi. Este, ca şi idolul ei, o consecventă consecventă, confirmând butada lui Vintilă Brătianu care zicea că numai bou-i consecvent. Talibanismul ei se circumscrie perfect acestei aprecieri.

Prinţesa Roxaniei conduce prin decrete. Prinţul ei a căzut în cur încă de la primul turnir? Nu-i nimic, prin decret princiar el este proclamat cavalerul victorios… moralmente. I se va decerna Cupa de ciocolată, i se va înmâna coada porcului şi va fi decorat cu cel mai recent tampax al suveranei, în grad de Crin cum altfel decât… imperial.

Propensiunea sa pentru dimensiunile cosmice şi pentru atotcuprindere se observă şi în uluitorul blogroll care conţine… 558 de bloguri(!).

Roxana Iordache ocupă mii de gigabytes pe internet cu 16.285 de articole postate în... 135 de categorii(!). De la „cutremur” la „FMI” şi „G20”, de la „Curtea Constituţională” la „lovely (gentle)men” şi… „lucru manual” (unde, din pudoare şi nefiind voyeur, nu am intrat). Autoarea probează o ubicuitate cognitivă ieşită din comun, mintea ei exprimă păreri în orice domeniu, comentează, cu acelaşi aplomb, meciuri de football, precum Sebastian Domozină, dar şi summit-uri sau dezbateri electorale de la spatele locului; îl lasă, hăt, în urmă pe Da Vinci şi îl umileşte pe Iorga, năzuind spre o universalitate demiurgică. Acesta e cuvântul! Roxana Iordache se crede o demiurgă; cu aceeaşi îndreptăţire prezumţioasă pe care ar invoca-o, în acelaşi sens, un demisec făcut şpriţ pe baza înrudirii prin prefix.

Panseurile politico-ilariante ale Roxanei Iordache sunt notorii. Verva ei tresăltătoare se manifestă la orice atingere metafizică a conceptului „Crin Antonescu”, împletindu-se cu fabulaţii când disperate, când belicoase. „Dezvăluirile” importate de pe la Roşca Stănescu, Nistorescu, Ciutacu sau Badea îi stau temelie la propriile deducţii şi raţionamente. Defilează cu ele înfipte în pieptul flasc al minţii precum Madam’ Cuţit.

Roxana Iordache inventează numai când scrie despre Antonescu, în rest ea aiurează producând colaje ideatice formate din alegaţii culese precum folclorul. Logica ei de carton ondulat comite neîncetat infracţiuni privind coerenţa raţională. Un om inteligent şi responsabil cu el însuşi este un om circumspect cu propriile afirmaţii. El nu lansează certitudini în legătură cu deznodăminte imprevizibile şi cu atât mai puţin cu deznodăminte previzibile dar contrare. A, dacă Roxana, răcnea „Crin preşedinte în 2559!” poate avea sens.

Duioasa donzelă Iordache, polivalentă cum este, frecventează atât Universitatea cât şi peluza stadionului. Cel puţin lingvistic.

Iat-o pe „Steaua”:

BĂI, NESIMŢITULE! PREŞEDINTE EŞTI TU?

«(…)

La care îi zic şi eu: băi, nesimţitule, cine te crezi tu să insulţi oamenii? Pentru asta ai fost ales preşedinte al ţării? Tu eşti o nulitate flauşată faţă de Andrei Bădin, care în timp ce tu huzureai în comunism cum singur ai recunoscut, suferea împreună cu familia lui anticomunistă, victima supremă fiind tatăl lui! Tu nici n-ai merita să-i pronunţi numele, fariseule care ai condamnat comunismul doar ca să prosteşti nişte intelectuali, fezandaţi în plus cu interese comerciale.

Şi eşti o nulitate faţă de Andrei Bădin care, în toţi aceşti aproape 20 de ani a prestat o jurnalistică de angajament, corectă, cinstită, pentru promovarea valorilor democraţiei şi ale statului de drept, de care tu ai profitat ca să le calci în picioare.

Şi eşti o nulitate faţă de Andrei Bădin, pentru că el arată realitatea, pe când tu minţi ca un borfaş de port, în faţa unei ţări întregi.

Eşti patetic, Traian Băsescu! Dacă pe mine m-ai scos, pe moment, din publicistică, pe Andrei Bădin n-ai să reuşeşti să-l scoţi. Mai mult, îţi promit că de la el ţi se va şi trage şutul final în cur.

Nu eşti decât un alcoolic beţiv depravat şi psihopat. E singura atenunantă pe care o vei putea obţine când va veni vremea – nu prea îndepărtată – să răspunzi în faţa instanţei supreme, pentru toată hoţia ipocrită pe care o practici de când ai intrat pe uşa din dos la Institutul de Marină din Constanţa.

Un turnător de două parale, cooptat ofiţer acoperit de rang foarte mic.

La lada de gunoi a istoriei nefericite cu tine, derbedeule!»

Şarmantă femeie! Ţi-e şi frică pe întuneric cu ea.

Citindu-i articolele, chiar şi pe sărite, vedem la Roxana Iordache o solemnitate comică, de preoteasă pagână dintr-un film cu Indiana Jones. Ea nu zice, nu spune, Ea rosteşte, sau declamă. Şi-ar dori, poate, să-l scandeze pe Crinus Supremus în alexandrini. Ea nu are dubii, sau îndoieli, Ea are doar certitudini. Evoluează, la nivel mental, în dogme. Patrafirul ei acoperă universul. L-ar acoperi, oleacă, în privat, şi pe Zeul Crin, dacă n-ar fi sacru şi dacă l-ar duce capul la ce-o duce pe preoteasă. Affair-ul Roxanei cu Crin capătă valenţele cosmogonice ale Luceafărului.

De altfel, amoreza Roxana a avut întotdeauna iubiri înalte, pe care, ca orice gagică crampon, nu le-a abandonat niciodată şi pentru care, iată, acum face patul. Poziţiile sale lascive de zilele acestea au ca scop ademenirea în fantasmele sale erotico-politice a celor doi bărbaţi ai vieţii ei paralele: Ion Iliescu şi Crin Antonescu. Nu ştiu dacă în această curvăsărie ideologic-doctrinară funcţioneză curluntrismul lui CTP, sau pur şi simplu o marotă sexuală.

Sursa: http://roxanaiordache.wordpress.com

Conflictul Roxanei Iordache cu morala şi cu demnitatea este profund, definitiv şi irevocabil. Ea este un fel de Dinescu vag feminizat şi nemotivat pecuniar. Acum, pe 6 decembrie, ea va vota pentru candidatul PSD-PC Mircea Geoană. Pare chiar convinsă de justeţea gestului ei. Crin dixit? Amen! Amnezia Roxanei Iordache se declanşează sub formă reflexului necondiţionat al oricărei lichele oportuniste şi ipocrite. Iată-l pe „alesul” Roxanei Iordache în viziunile aceleiaşi Roxana Iordache:

Click pe imagine pentru zoom

Este normal ca Roxana să fie, momentan, disperată. A mizat, dintr-un snobism intelectualoid, pe-o mârţoagă moartă, care nici hrănită cu jăratecul celor 100 de intelectuali nu a reuşit să străbată prima tură de hipodrom. Pe 22 noiembrie seara s-a revăzut în postura de viitoare invitată la recepţii şi cocktail-uri cu salam de vară servit pe hârtie de ziar şi cu mastică baută din borcane de muştar. Glamour-ul sferelor înalte, pentru care s-a zbătut atât, i se prefigura sinsistru la nivelul cântărilor unui Orban matol, al chat-urilor cu Păcuraru şi al conversaţiilor mondene cu Tanti Norica. Acum speră.

Să sperăm că speră degeaba.

Altfel… Geoană şi Antonescu vor învinge împreună România bunului simţ.

______________________________

– P.S. – Autodenunţ: Mi-am recitit articolul şi, mustrându-mă conştiinţa, mărturisesc că l-am scris mânat de-o ură oarbă, datorată faptului că blogul meu nu se află printre cele 558 pe care Zâna Roxaniei le frecventează.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ŞI EL TREBUIE CITIT, INTERPRETAT ŞI CONSIDERAT CA ATARE!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009