Căcărău 1er, Le Roi Sommeil

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013

Elena Udrea – Scurt preview al moțiunii cu care voi candida la Convenția Națională a P.D.L.

«Constat ca, in mass media, au aparut fragmente din motiunea pe care ma pregatesc sa o lansez dupa Consiliul National de Coordonare de la finalul acestei saptamani. Sunt fie fragmente preluate cu trimitere la motiune, fie idei intregi lansate in nume propriu, fara nicio citare.

Si aceasta dupa ce, in urma cu o saptamana am trimis, cu buna-credinta, mai multor colegi de partid varianta preliminara a motiunii, pentru a primi opiniile lor. Pentru ca vad ca place multora, voi enunta inca de pe acum cateva dintre principalele idei ale acesteia, inainte de CNC si inainte de lansare. Fac asta si pentru ca nici nu vreau sa spuna cineva ca mi-am plagiat propria viziune, dupa ce o voi fi lansat-o.

Punctez inca de la inceput faptul ca, in redactarea acestei motiuni, am pornit de la doua premise majore: ca PDL nu mai are un lider asa cum l-a avut pe Traian Basescu si ca PDL trebuie sa recupereze electoratul care l-a votat pe Presedinte in 2000, 2004, 2007 si 2009. De aici, am definit doua concepte: nevoia partidului de a intra in „epoca post-Traian Basescu” si nevoia partidului de a castiga electoratul de 30-40 de ani.

Epoca post-Basescu se traduce prin nevoia PDL de a sta singur pe picioarele sale si de a castiga viitoarele alegeri fara sa mai aiba o locomotiva electorala veritabila. Epoca post-Basescu inseamna un partid puternic prin structuri, prin echipa de conducere, cu o viziune asupra dezvoltarii Romaniei. Descriu un partid capabil sa recastige increderea electoratului si sa genereze un drum inainte pentru intreaga tara

Electoratul de 40 de ani inseamna generatia de romani care la Revolutie erau tineri si s-au maturizat intr-o tara libera. O generatie care in mod natural s-a considerat de centru-dreapta, pentru ca a respins statul-tatuc al lui Ion Iliescu si al PSD si a vrut sa reuseasca prin propriile forte. Aceasta generatie a creat prima economie europeana a Romaniei si prima clasa de mijloc.

Pentru ca nu vreau sa va rapesc posibilitatea de a descoperi ideile din motiune, va invit sa cititi mai jos un scurt preview al viziunii mele pentru PDL si pentru evolutia pe mai departe a Romaniei.

Motiunea are ca punct de plecare o constatare simpla: ca Partidul Democrat Liberal se afla la finalul unui drum si la finalul unui ciclu politic si are nevoie de innoire. A fost un drum inceput de Traian Basescu si care ne-a adus cele mai importante succese electorale. Acum, partidul se afla in fata unui test major: al schimbarii. Romania din 2013 este  mult diferita fata de Romania din 2000 si 2004, iar romanii au cerut PDL sa se schimbe.

In ultimele luni am amanat aceasta schimbare si innoire de care partidul are nevoie. Partidul s-a baricadat in interior si s-a izolat. PDL a pierdut 1 milion de voturi de la locale la parlamentare pentru ca nu am inteles cat de important este sa aratam ca partidul se reincarca cu energie, ca aduce oameni noi si ca propune idei noi.

Romania priveste acum in fata si PDL trebuie sa aiba curajul sa faca acelasi lucru. Romania se schimba economic si social, Romania se schimba din punct de vedere politic si administrativ: urmeaza sa fie adoptata o noua Constitutie si realizata o noua organizare administrativa. Din pacate, partidul nu comunica pe aceste teme majore si, la fel de important, nu isi pune problema schimbarilor pe care trebuie sa le faca pentru a fi competitiv in noua realitate.

Obiectivul candidaturii mele si ceea ce trasez in aceasta motiune este un plan de innoire pentru Partid Democrat Liberal. Imi propun ca impreuna cu o echipa de lideri puternica si energica  sa recastigam statutul de partid cu cel mai multi votanti din Romania, partidul care isi asuma guvernarea si conduce tara.

Intrebarea esentiala la care trebuie sa raspundem este cum ii poate convinge Noul Partid Democrat din nou pe romani, cum poate recastiga voturile celor care au sustinut acest partid? Raspunsul pe care l-am dat in aceasta motiune este: printr-un proiect politic care da viitor Noului PDL si reaseaza acest partid in dialog cu societatea romaneasca, plecand de la nevoile si asteptarile romanilor pentru viitorul lor. PDL are nevoie sa isi deschida un nou drum si sa inceapa o epoca post-Basescu. De noi depinde acum viitorul PDL si noi avem responsabilitatea sa schimbam partidul pentru a raspunde la solicitarile romanilor. Partidul incepe o noua etapa, dupa etapa in care Traian Basescu a fost liderul de forta al partidului, iar pentru acest nou inceput avem nevoie de energie si un suflu nou, de lideri noi la conducerea partidului si de idei noi.

Viitorul PDL depinde de masura in care ii vom convinge pe romani ca am inteles semnalul de innoire pe care ni l-au dat prin votul lor. Viitorul PDL vine din convingerea romanilor ca avem un proiect pentru o noua Romanie. Drumul inainte al Noului PDL depinde de raspunsul la dorinta romanilor de a vedea o noua generatie politica; depinde de raspunsul la solicitarea lor de a trai real intr-o Romanie europeana, ca cetatenii europeni intr-un stat modern, cu o economie puternica care produce oportunitati si bunastare; depinde de raspunsul la solicitarile acestui segment de electorat de 30, 40 de ani care  acum tine Romania pe umeri, care a fost alaturi de noi si care asteapta de la noi un semnal real ca suntem deschisi sa ne asumam alaturi de ei un drum inainte.

In motiune dezvolt o serie de idei si raspunsuri care sunt borne pe acest drum:

Necesitatea de a adopta o politica a pragmatismului, tinand cont si de faptul ca generatia celor de 30, 40 de ani este o generatie pragmatica. Asta inseamna o politica care intelege sa sprijine proiecte nationale necesare pentru Romania si o politica care nu acapareaza  viata publica.

Urgenta de a uni fortele de centru-dreapta sub umbrela Noului Partid Democrat Liberal, de a renunta la experimentele unor aliante gresit calculate. Este si asta o dovada de pragmatism, de care toate partidele de centru-dreapta sper sa dea dovada.

Deschiderea NouluiPDL catre centru, adica spre o conceptie de stat ca furnizor de oportunitati, dar care este atent si la necesitatile sociale. Avem nevoie de un stat care sa incurajeze competitia si performanta, dar in acelasi timp si de un stat care intelege importanta comunitatilor locale, ca agenti de pace sociala si echilibru. Motoarele sociale sunt initiativa individuala si comunitarismul. Din acest punct de vedere, valorile PDL sunt valorile crestin-democrate: demnitatea, solidaritatea si subsidiaritatea.

Intelegerea momentului in care se afla societatea romaneasca care se desparte de Brucan si este la momentul reasezarii. Societatea pare ca nu mai are rabdare cu oamenii politici; este randul oamenilor politici sa tina pasul cu solicitarile si schimbarile pe care le propun romanii.

De aceea, dezvolt un program pentru schimbarea si innoirea PDL. Vreau ca partidul sa iasa din birouri si sa revina din nou in strada, printre oameni. Sa le vorbeasca, sa le asculte problemele si sa gaseasca solutii. E mai important ca niciodata ca PDL sa faca politica printre oameni, nu inchisi in sediul din Modrogan.

Propun o alta o alta structura de conducere: mai simpla, mai flexibila si mai adaptata obiectivului de energizare a partidului.

Mai simpla – inseamna sa nu mai avem suprapuneri de functii, functii care sunt doar cu numele, dar nu au atributii si responsabilitati clare. De aceea, propun eliminarea functiilor de prim-vicepresedinte din structura de conducere, pastrarea secretarului general, un numar de 8 vicepresedinti regionali, 8 vicepresedinti politici si 8 secretari executivi.

Mai flexibila – inseamna ca partidul sa raspunda rapid la presiunile venite din zona puterii sau la semnalele din filiale. Asta inseamna oameni noi in conducere, oameni energici si ambitiosi care vor sa-si construiasca o cariera politica la varf si un viitor pentru partid. Trebuie actualizat modul in care promovam oamenii in partid si implicam baza partidului.  Nu ma refer aici la principii teoretice, ci la un adevar simplu: promovarea oamenilor ambitiosi si priceputi energizeaza partidul.

Tocmai de aceea schimbarea inseamna sa aducem in fata partidului oamenii care vor sa se bata cu puterea. Oameni care sunt ambitiosi, care vor mai mult in politica si care vor sa demonstreze ca pot sa faca diferenta. Oameni care vor sa se bata pentru ca vor sa isi construiasca un viitor in politica, pentru ca asta e viata lor. O conducere flexibila inseamna si sa ascultam mai des filialele si sa le implicam in procesul de decizie. Daca trebuie sa organizam saptamanal Colegiul Director, atunci il vom organiza saptamanal. Trebuie schimbata structura greoaie de acum, in care toata lumea pare reprezentata, dar majoritatea filialelor nu au un cuvant de spus in decizii presante si importante.

Mai adaptata obiectivului de energizare a partidului – inseamna sa avem functii in partid care sa inlesneasca comunicare centru-filiale. De aceea, propun sa avem 8 vicepresedinti regionali. Acestia vor urmari adaptarea partidului la noile realitati politico-administrative si vor avea un rol decisiv in revitalizarea si dinamizarea relatiei centru-filiale.

Dupa ce vom arata romanilor un PDL schimbat, cu oameni si idei noi, vom avea din nou atentia lor pentru a le propune o viziune pentru o noua Romanie. In ultima parte a motiunii, dezvolt o serie de principii si zone de actiune, de unde partidul poate veni cu idei si politici noi pentru electorat.

Prezint proiectul unei economii nationale puternice. O noua viziune economica are in vedere transformarea statului dintr-o povara, intr-un partener pentru oamenii care imping Romania inainte, prin 1. reducerea fiscalitatii si a birocratiei, 2. irigarea economiei reale cu fonduri europene si 3. reindustrializarea si reagriculturalizarea Romaniei. O astfel de viziune dezvolta elementul economic national si vizeaza reindustrializarea si reagriculturalizarea ca piloni ai dezvoltarii economice si ideea statului arbitru in economie –  statul care se retrage din economie ca jucator si vizeaza impulsionarea crearii unei clasei mijlocii si in mediul rural, respectiv impulsionarea liberei initiative.

In acelasi timp, prezint o noua viziune pentru societatea romaneasca care merge mana in mana cu viziunea economica. Nu poate exista economie puternica fara o perspectiva sociala  care sa puna accent pe 1. comunitarism si pe incurajarea initiativei individuale si care 2. vede un motor social in tineri si femei. Comunitatea locala este mai importanta decat statul; astfel, nu irosim resurse intr-un aparat de stat birocratic si greoi la nivel national, dam banii comunitatilor locale. Ajutorul social comunitar este important – preotul, invatatorul pot mobiliza comunitatea pentru ajutor pentru orice caz vulnerabil social (mama singura, copil, batran sau somer),  mai bine decat o poate face statul.

Romania inchide in 2014 un ciclu politic de 10 ani, inchide o etapa in care Partidul Democrat Liberal a fost motorul politic major al unor transformari care au schimbat tara: de la gestionarea etapei de final de tranzitie spre democratie si spre economia de piata, la integrarea in Uniunea Europeana, trecand apoi tara peste o grava criza economica care a afectat masiv societatea romaneasca, pana la inceputul revenirii si echilibrului economic, pe care tot acest partid a reusit sa-l readuca.

In acesti 10 ani de zile societatea romaneasca s-a schimbat major, iar intrebarea la care vreau sa dam raspuns este: poate Partidul Democrat Liberal sa sustina, poate sa puna in dezbaterea societatii romanesti idei noi care deschid si sustin un nou ciclu politic, pentru urmatorii 10 ani?

Noul PDL are toate resursele pentru a realiza acest obiectiv si motiunea dezvolta un plan in acest sens, un proiect prin care  partidul se reconecteaza cu romanii de pe o baza noua de dialog, pentru ca impreuna cu ei si pornind de la ceea ce romanii asteapta, sa realizeze un proiect pentru o noua Romanie.»

Sursa: Elena Udrea blog

De ce trebuie să facă Pufulete ciocu’ mic, mic…

Cei care o căinează pe „biata” Adriana Săftoiu pentru proaspăta dar binemeritata șutare în cur din PNL omit o sumedenie de lucruri, care, e drept, n-au nicio legătură cu spiritul telenovelist, lacrimogen, de tip „Romantica” sau „Acasă”, care îi animă pe cei mai emotivi în asemenea cazuri – nu-i așa? – strigătoare la cer.

Acest articol nu se referă la golănia generalizată și cu metastaze din actualul P„NL”, nici la nevropatiile probabile ale liderului semi-nord-coreean KăK-ă-Rău Sen-Il, ci la partea „vătămată”.

Să fim realiști. Doamna Săftoiu era ceva spre „nimendrum” până când Traian Băsescu nu a numit-o consilier prezidențial la Cotroceni. Urmând ca, la scurt timp după aceea, să-i numească șef la S.I.E. și provizoriul soțior, celebrul Elvis.

Părerea mea este că dacă cineva te face om, e urât ca tu să-l faci neom, evident ulterior, adică în momentul în care îți găseșeti pe  altcineva are te face și mai om (a se citi parlamentar vedetă). Iar procedeul cu omul și neomul a continuat până ieri, când al doilea „cineva”, respectiv Partidul Național Liberal, a devenit (extrem de brusc și prin surprindere) mai rău decât… Partidul Comunist.

Doamna Săftoiu, să nu uităm, ne-a tot uimit cu moralitatea dânsei din ultimii șase ani, adică de când păstrează o tăcere de aur atunci când colegii dânsei îl fac de băcănie și îl acuză de abuz pe Traian Băsescu pentru suspendarea din funcția de ministru al apărării a lui Teodor Atanasiu, în decembrie 2006, după o plângere penală dovedită a fi calomnioasă semnată personal de… Adriana Săftoiu („Consilierul prezidențial Adriana Săftoiu a depus la Parchetul Militar o plângere penală împotriva ministrului apărării, Teodor Atanasiu, pe care îl acuză că ar fi folosit Direcția de Informații a Armatei pentru a afla detalii despre activitatea ei la Cotroceni.” – Sursa: EVZ)

N-am prea auzit-o pe fosta consilieră prezidențială să-și asume acea porcărie, nici s-o regrete, disculpându-l pe Președinte. Iar dacă cumva a fost pusă s-o facă și a făcut-o, porcăria ei morală e și mai mare. Asta ca să punem un prim jalon…

Așadar, obiceiul doamnei Săftoiu de a flegma abil, printre dinți și cu boltă, spre locurile în care s-a încălzit, nu e de ieri, ci de alatăieri și chiar de răsalaltăieri.

Să ne amintim și de discretele apropouri sau insinuări, la fel de calomnioase, la moralitatea altei femei (o colegă întâmplător mai frumoasă, mai inteligentă și mai capabilă), în situația în care paparazzi au imortalizat fotografic o aventură de scară de bloc, pe cât de adulteră, pe atât de notorie în presă (Sursa: Cancan).

Căci, ceea ce deranjează la doamna Săftoiu nu-i ceea ce este ea, ci ceea ce vrea să pretindă sau să pară că este. Adică un fel de sfântă în latex…

Biografia doamnei Adriana Săftoiu este, poate, mai puțin cunoscută, sau poate doar… uitată.

Să ne amintim că…

„Dupa ce intre anii 2001-2004 a lucrat drept consilier la REMITROM 2000 si director al Biroului de Presa al Partidului Democrat (PD), in urma alegerilor din noiembrie 2004, Adriana Saftoiu a fost aleasa ca deputat de Bucuresti pe listele Aliantei Dreptate si Adevar PNL-PD. A fost validata ca deputat la data de 17 decembrie 2004 prin Hotararea Camerei Deputatilor nr.36/2004, dar a demisionat din Parlamentul Romaniei la 22 decembrie 2004, demisie aprobata prin Hotararea Camerei Deputatilor nr.40/2004.” (Sursa: RTV)

Așadar, despre „seriozitatea parlamentară” a domniei sale se pot bănui multe. O demisie după numai 5 zile de deputăție spune, în acest sens, totul. Ceea ce reprezintă un al doilea jalon. De asemenea, să remarcăm că pe doamna Săftoiu n-au deranjat-o deloc „bubele” biografice sau „vamale” ale domnului Vasile Blaga, nici cele de „integritate” ale domnilor Radu Berceanu, Adriean Videanu, Cezar Preda etc., din moment ce a acceptat nu numai slujba „de tinerețe” și „de lansare” la P.D., ci și o candidatură parlamentară pe listele acestui partid, într-o perioadă în care „compromișii” îl conduceau. Grețurile doamnei Săftoiu apar mai mereu atunci când treaba se împute pentru domnia sa, nu pentru cei de care se delimitează strategic, după modelul Bastus.

Iată de ce și-a găsit doamna Săftoiu să demisioneze și să plece de lângă președintele Traian Băsescu în data de 28 martie 2007, la modul teatral, în plin proces de suspendare a acestuia (18 ianuarie 2007 – 19 aprilie 2007), când orice element „de imagine” conta enorm. Dar, vorba zicalei… „prietenul la nevoie se cunoaște”. Iar doamna Săftoiu era, probabil, deja prietena cuiva. Schimbarea tontului de soț dintr-o extrem de importantă funcție de securitate națională pe care o făcea de caterincă a trebuit sancționată de către soțioara pălită în onoarea ei de familistă (destul de) convinsă.

După demisia de la Cotroceni (cam ca și după cea din februarie a.c. din Parlament), doamna Adriana Săftoiu declara nespus de frumos: „E doar o masură administrativă. Rămân în continuare un susținător al politicii și proiectelor lui Traian Băsescu.”

Cât de apropiată a rămas de binefăcătorul ei, Traian Băsescu, și cât de susținătoare i-a rămas, s-a văzut în primăvara lui 2008, când s-a înscris în partidul care, cu nici un an în urmă, votase mizerabil pentru suspendarea și demiterea acestuia, partid declarat cel mai fanatic și mai ticălos dușman al lui Traian Băsescu. Dar urmau alegerile din același an 2008 și nu se putea ca doamna Săftoiu să rămână, fără „coledz”, mă-nțelegi neicușorule. Ce mai conta o onoare nereperată, dar remaiată mediatic prin atitudini de primadonă ingenuă care nici usturoi n-a mâncat, nici până-n loje gura nu-i miroase? Mai ales că, doar în trimestrul I 2010, dânsa avea să pape fix 10.584 € pe deplasări externe cu efecte desigur vitale pentru patria mumă. Despre zelul parlamentar al doamnei deputat Săftoiu am scris, în 25 septembrie 2008, într-un pamflet intitulat „Proasta și chestia”, după celebra luare la mișto a Parlamentului României de către doamna Adriana Săftoiu, membră a acestuia. Aceasta ținuse un discurs complet aiurea, pe care nu i l-a ascultat nimeni (semn de „mare prețuire și respect”), dar care a fost aplaudat din plin, pe linie de partid. În urma acelui discurs, doamna deputat declara, nonșalantă și fără să demisioneze imediat dintr-un for atât de tembel:

«„Am vrut să le arăt colegilor că putem să spunem orice, lucruri alandala, ilogice sau, dimpotriva, lucruri perfect logice şi de substanţă, că oricum nu conteaza”, a declarat Săftoiu pentru cotidianul citat, precizând că a facut acest gest ca “revoltă” faţă de felul în care aleşii îşi asumă responsabilitatea pentru ceea ce ar trebui să fie activitatea parlamentară.»

Acum, doamna Săftoiu recidivează. Sesizând, probabil, că profilul mediatic neprihănit al domniei sale nu se prea potrivește cu tâmpeniile și ororile săvârșite ori comise de colegii politici, s-a transformat într-o Doina Cornea a Partidului Național Liberal, de astă dată. Or, problema cu partidele este că ele sunt organizații politice caracterizate prin ceea ce se numește „democrație de partid”, pe de o parte, și „disciplină de partid”, pe de alta. Democrația de partid presupune că partidele au sisteme de decizie și de conducere alese liber, că ideile pot fi exprimate liber, dar că, odată o decizie adoptată, ea devine obligatorie pentru toți membrii acelui partid. Opiniile contradictorii se exprimă până la vot. După vot, după alegeri și după adoptarea unor hotărâri, intervine disciplina de partid. Obligatorie pentru fiecare membru, indiferent cât de vedetă e. Dacă fiecare membru al oricărui partid ar fi liber să critice ceea ce majoritatea a decis deja, n-ar mai fi partide, ci simpozioane sau cenacluri. Așadar, disidența individuală într-un partid reprezintă un nonsens, o aberație. Disidențele, când sunt colective, conduc la sciziuni, iar cele individuale la… demisii. Asta în prezența unei minime morale și a lipsei fripturismului. „Marile caractere”, care nu suportă constrângerile și canoanele vieții de partid, nu au decât să rămână ziariști la „Rompres” sau la „Mediafax”, sau pur și simplu „liber-cugetători” apartinici.

Nimeni nu mai e obligat (încă) să se înscrie în vreun partid, ca pe vremea lui Ceaușescu. Adeziunile sunt astăzi benevole, libere, dar presupun și niște asumări. Doamna Adriana Săftoiu, atunci când s-a înscris în P.N.L. a semnat, în Cererea de adeziune, sub următorul text, pe care și l-a asumat:

 „Declar că am citit Statutul Partidului Naţional Liberal, Regulamentul de aplicare al Statutului, Codul Etic şi sunt de acord cu toate prevederile acestora.

 Consider a fi de datoria mea ca după dobândirea calităţii de membru PNL, să susţin moral şi material partidul, în vederea atingerii ţelurilor pe care şi le propune, fără a condiţiona această susţinere de favorizarea obţinerii de avantaje.” (Sursa: P.N.L.)

A critica însuși sistemul statutar al alegerii conducerii partidului imediat după desfășurarea acesteia, chiar dacă acest sistem implică alegerea „pe găști”, înseamnă un act de indisciplină de partid, dar a rămâne în continuare în acel partid înseamnă o acceptare a situației și a conducerii alese. Doamna Săftoiu avea obligația să demisioneze sau să tacă. Numai că tăcerea nu face rating și deci nici publicitate personală în mass media.

Anul acesta, în luna februarie, doamna Adriana Săftoiu a rămas, sau a fost lasată, din nou, în ofsaid. După ce toți parlamenatrii liberali – și dânsa laolaltă cu ceilalți – au promis, prostește și absurd, că demisionează din parlament în semn de protest, aceștia s-au răzgândit brusc, dar previzibil, în buna tradiție deschisă de celebrul „Răzgândeanu”, iar doamna a rămas, cum se zice, cu plasa în mână. Goală (plasa, nu doamna).

Demisia de „onoare” a doamnei Săftoiu (ajunsă deja o demisiomaniacă) din Parlament a reprezentat, evident pentru orice minte deprinsă cu logica, o arătare cu degetul, ba chiar cu reflectorul, a „dezonoarei” în primul rând a tuturor colegilor ei parlamentari răzgândeni, care n-au mai demisionat, dar și a partidului în ansamblu care a luat decizia „răzgândirii” oportune. Deoarece ori aceștia au fost niște oameni fără caracter, ori doamna Săftoiu a fost o apucată. A fost un nou moment în care doamna Săftoiu a fost mai mult „Pufulete” decât doamnă, acceptând să rămână membră a unui asemenea colectiv politic de toată mizeria. O persoană de atâta „onoare” într-un partid de atâta „dezonoare”. Nț, nț, nț…

De fapt, apartenența doamnei Săftoiu la P.N.L. – la acest P.N.L. –  a continuat, fără mari mustrări de conștiință, și în timpul recent confirmatului (de către Comisia de la Veneția) „puci” antidemocratic, antistatal și antiprezidențial. Doamna Pufulete a cotit-o șmecherește, toată vara, prin studiourile televiziunilor în care își dădea cu părerea la modul „da, dar nu”.

Corolar:

E ușor penibil să te vaiți mereu că ești violată dacă tot umbli noaptea pe la capătul tramvaiului 8 din Prelungirea Ferentari.

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

© Foto: http://www.sutu.ro; http://www.enational.ro