Fabulă

Sâmbătă, 19 septembrie 2009

WP-AM - TV SUCKS

Uliţele imunde ale mahalalei media au fost străbătute, de curând, de zbieretele nervoase ale ţaţelor şi de vociferările mitocanilor, revoltaţi de zvonul că în cartier a apărut un venetic, mai spălat, care, scandalos, s-a apucat să-şi deratizeze cocioaba.


BDV

Rozătoarele gonite s-au aciuiat rapid prin coşmeliile vecinilor mai îngălaţi şi mai puţin scrupuloşi cu igiena. Le-am putut vedea, astfel, ronţăind vorace şi şerpuindu-şi cozile pe masa slinoasă a unui popă răspopit din fundul curţii, unul înhăitat cu bagabonţimea din zonă, pe care o instigă, maniac şi lubric, la violuri şi perversiuni jurnalistice; am vazut lighioanele mişunând şi chiţăind în bucătaria, cu peretare poetice, dar jegoase, a unei matracuce blonde şi obraznice, cu trecut inavuabil şi viitor incert, dar cu clientelă şi condicuţă.

Rats

La stradă, din casa vag dereticată, şobolănimea vector de boli sociale a fost înlăturată.

GDCAu rămas însă gângăniile casei: ploşniţele şi libărcile, puricii şi gândacii negri.

Ieri, vineri 18 septembrie, trecând pe-acolo seara pe la opt, m-am uitat şi eu pe-un geam deschis, ăla care… „te priveşte”. Fix 6 minute si 10 secunde după ce s-a deschis geamul ăla, am putut vedea pe-o etajeră a vitrinei un gândac mare şi burtos*.

O coleopteră politică rurală si bătăuşă, dar vorbitoare. Care a spus aşa:

«Se face atâta caz că A FURAT (sic!) fiica lui Băsescu 800 de MILIOANE (sic!) de euro (…)»

Servitoarea, care are în fişa postului şi sarcina OBLIGATORIE a salubrizării vitrinei ce-o are în grijă, ocupată să se fandosească cu mutrele ei de scos cuie, avea – ca de obicei în astfel de cazuri cand vine vorba de Băsescu – nasul înfundat cu mucii din care mai şi mănâncă, cand nu şi-i întinde pe poşetele doamnelor pe care le invidiază. Că nici n-a mirosit în cel hal duhnea a calomnie şi a minciună carcaletele ei nu de Colorado, ci de Silvileşti . Sau mai degrabă s-a făcut că nu-l simte. L-a lăsat să pută fără să-l ia cu penseta sau cu măturoiul şi să-l arunce în tomberonul în care, cu câteva zile înainte aruncase, cu mare tărăboi, scârbită şi mânioasă foc, o ghiară boantă de dinozaur.
Putoarea gândacului n-a ramas în vitrină, se simte şi afară, prin sticla încă murdară, cotropind nu numai olfactivul, ci şi mentalul. Prostimea care se uită va lua gândacul drept bibelou. Până vine, din nou, Sanepidul s-o sancţioneze pe servitoare. Poate transferând-o definitiv în lumea lui Gârleanu, adică a celor care NU cuvântă.

FLIT

*       *
*

Morala:
Deratizarea se pare că s-a facut, cât de cât.
Pe când şi deparazitarea, domnule Sergiu Toader?

ST

NOTĂ: orice asemănare cu personaje reale cum ar fi: Bernard Pivot, Mihai Gâdea, Oprah Winfrey, Gabriela Vrânceanu Firea, Anne Sinclair, Andreea Creţulescu, Tony Blair sau Lucian Lambu este pur întâmplătoare şi nu are nicio legătură cu realitatea. Nici cu Realitatea. Ilustraţiile grafice au caracter de pamflet şi nu reflectă imagini reale.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET
ŞI EL TREBUIE CITIT, INTERPRETAT ŞI CONSIDERAT CA ATARE!
________________________________
* Dacă doriţi să revedeţi (min. 06:10″)…

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009