Petre Barbu, „Presa ca o flegmă”

__________________________________________________

Presa ca o flegmă

Petre Barbu, senior editor • 22 octombrie 2010

__________________________________________________

Pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public?

«Stenogramele discuţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii şi managerii trustului său de presă seamănă cu nişte flegme. Groase şi verzi. Am simţit un puternic disconfort al viscerelor când am citit cum Stelian Tănase îi cerea voie patronului să se ducă la TVR 1 să comenteze rezultatele alegerilor prezidenţiale. („Problema ­este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…”) Parcă Stelian cerea voie tatălui să se ducă afară, să se joace cu p… în nisip. În faţa patronului nu mai era analistul politic tobă de păreri, care măcăne jovial în fiecare vineri seară cu Mircea Dinescu. (Şi când mă gândesc că Tănase a condus cândva „Revista 22” şi a fost membru fondator al GDS!).

Ce jalnic mi s-a părut Cornel Nistorescu care i-a dat în gât pe „ăştia de la Realitatea”, care „au de două zile caseta cu povestea Alro şi nu vor s-o dea”. Imaginea lui Nistorescu, care îi şuşoteşte în ureche stăpânului cât de proaste şi rele îi sunt slugile, este memorabilă, oricât am blama aceste stenograme. Ce caraghios este „faimosul” manager de presă Sergiu Toader, care aproba, ca un yesman desăvârşit, „strategia de business” a stăpânului. („Absolut! OK! E corect, da!”)

M-am ţinut de burtă, de parcă băusem pilitură de electrozi de sudură cu suc de roşii, când am citit cum gomosul Doru Buşcu se făcea preş şi cum simandicosul manager de la Realitatea TV, Cătălin Popa, îi raporta „cârmaciului” ultimele „realizări”. Să mai spun ceva despre odiosul Bogdan Chirieac? (Şi când mă gândesc cu câtă emfază vorbeşte despre geostrategia politică a Rusiei…)

Aceste flegme au un singur destinatar: consumatorul de presă (scrisă şi audiovizuală). Modul acesta de administrare a presei exclude cu cinism publicul. Mai mult, îl umileşte. Românul care scoate din buzunar bani pentru a cumpăra produsele de presă şi cărora le asigură audienţa (vânzările de publicitate!) este ignorat şi manipulat. Dacă trusturile de media din România, aflate în proprietatea aşa-numiţilor moguli, funcţionează după astfel de „strategii de business”, să nu-i mai mire pe ziariştii oneşti de ce scade audienţa muncii lor. Pentru că alţii, slugi şi pupincurişti de vocaţie, le îngroapă credibilitatea. În fond, pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public? Ce încredere mai poate avea consumatorul de presă într-un jurnalist onorabil şi cinstit, care munceşte la trusturile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu? Mai ales când trăieşte tot timpul cu suspiciunea (sau dovada) că informaţia pe care o cumpără este otrăvită! Sau totul este umplut cu flegmă şi publicul nu mai are scăpare?

Aceste stenograme nu vor schimba faţa (sau feţele) presei româneşti. Să le căutăm scuze acestor oameni de presă sau să le plângem de milă este ca şi cum am juca rolul unui chelner care, înregistrând plângerea unui client că ciorba îi miroase a urină, l-ar chema pe bucătar şi acesta, după ce ar evalua situaţia, ar scuipa gros şi verde, asigurându-l pe client că a adăugat ingrediente naturale. Poftă bună!»

Un reportaj de la fața locului (despre ipocrizie, manipulare, intoxicare, mistificare și spălarea creierelor)

Nu reușesc să înțeleg ipocrizia celor care plâng de mila diferitelor grupuri etnice, dar n-ar sta nici în ruptul capului împreună cu acestea, în bloc, în cartier sau chiar și într-un mijloc de transport în comun.

Aud că Franța e criticată „pe plan internațional”. Știrea nu menționează decât la modul vag Națiunile Unite și Consiliul Europei, precum și o Ligă Franceză a Drepturilor Omului, al cărei vicepreşedinte se numește foarte franțuzește… Malik Salemkour (pardon de expresie). Aș fi fost curios să știu exact ce ȚĂRI critică Franța, pentru a le propune preluarea țiganilor expulzați nemilos din această țară, sau măcar pentru ca aceștia să știe ce țări le apără cu atâta ardoare drepturile și, deci, unde s-ar putea duce pentru a trăi în liniște după bunele și pitoreștile lor cutume, ca să nu le zic metehne.

Atâta timp cât în România orice rom poate călători cu tramvaiul pe blat fără să pățească ceva, pe motiv că n-are nici bani, nici buletin, iar eu plătesc amendă dacă fac același lucru, EU mă simt discriminat.

Cred că trebuie să fii tâmpit să renunți la statutul de rom, dacă ai șansa să-l ai. Romul poate face ce vrea: poate scuipa semințe oriunde, poate face scandal, poate șterpeli, poate puți, poate avea păduchi, își poate trimite copiii la cerșit, poate face evaziune fiscală, poate sta unde vrea el, se poate certa „ca la ușa cortului”, că… așa e el. „Ce să-i faci, e rom!”, zice societatea tolerantă trecând grațios pe trotuarul de vizavi. Și romul mai primește și tot felul de facilități, de subvenții și de fonduri pentru a continua să fie așa. Am văzut ieri, la televizor, câțiva proaspăt coborâți din avion. Ce mișto, vreau și eu.

Nu știu ce turistă nordică de pe litoral își strînge aprioric poșeta la piept la apariția unui brunet, despre care habar n-are dacă e hoț sau doar Mădalin Voicu. La ea acasă cotizează la liga pentru combaterea discrimnării, dar la noi se dă cu spirt pe mâini dacă a apucat o bară atinsă de-un rom și vizitează Ferentarii, din Humvee, de parcă ar fi la un safari în Serengeti.

Unii, de dragul spectacolului și-al aflării în treabă, pun problema discriminării rasiale a romilor, ignorând faptul că aceștia aparțin aceleiași rase cu suedezii, de pildă. Alții pun problema discriminării și persecuției lor pe criterii etnice. Care uneori sunt reale, dar de cele mai multe ori sunt false. Unii romi sunt refuzați sau evitați nu pentru că aparțin unei etnii anume, ci pentru că refuză ei, ca indivizi, conviețuirea civilizată. Din fericire, tot mai mulți fie sunt asimilați, fie parvin economic și reușesc, astfel, să se integreze social.

*           *

*

Vă propun o ficțiune. Repet, O FICȚIUNE! Sper să nu-i treacă vreunui dement prin cap ideea să citeze trunchiat ceva din acest articol, sau vreunui tânăr ziarist să mă ia drept exemplu.

Voi juca rolul unui milos activist pentru drepturile omului care locuiește, bine merci, printr-un cartier rezidențial și care tre’ să mănânce și gura lui ceva pentru a mai face rost de-o donație, de-un fond, de-o sponsorizare, ceva, cu care să-și întrețină O.N.G.-ul, adică vila-sediu, mașinile lui, a nevesti-sii și-ale copiilor (desigur toți membri activi și cu drepturi depline ai organizației non-profit), cu benzină cu tot, salariile babane, concediile de documentare pe Rivieră, diurnele, protocolul și bonurile de masă.

Voi scrie, deci, un reportaj. Atenție, e tare! Imagini șocante! Clișee de lemn! Apropouri politice obișnuite! Exclusiv! Senzațional! Cutremurător!

Pentru a fi mai percutant și pentru  ajunge mai bine la urechile și ochii opiniei publice interne și  internaționale îl voi propune spre difuzare unui mare trust de presă, ce-i drept donnant-donnant…

Ieri, într-o localitate din România, populată majoritar de etnici, autoritățile guvernamentale au trimis trupe de șoc (foto 1), forțe ale poliției și utilaje grele pentru a distruge căminele și agoniseala de-o viață, pentru a dezagrega practic comunitatea din zonă. Este în mod clar un act samavolnic de încălcare a drepturilor omului, a drepturilor sale la proprietate, la liberă circulație, la existență, la viață.

Foto 1

Ministrul de Interne, aflat la fața locului (dar neputând fi văzut deoarece se ascundea într-o limuzină de lux cu geamuri negre, dotată cu bar cu băuturi fine și plasmă de ultimă generație) a comandat, prin telefonul său celular de mii de euro, când țara moare de foame, întreaga acțiune menită a intimida nu numai populația, ci și partidele din opoziție și mai ales presa liberă. Surse demne de încredere, ofițeri patrioți, dar care doresc să-și păstreze anonimatul, menționează prezența în zonă a însuși șefului statului, însoțit de ministrul turismului (care, se știe, are interese imobiliare în zonă, prin firma soțului ei) și secondat de mai mulți șefi de servicii secrete.

Foto 2

Foto 3

Operațiunea a început, în zori, prin distrugerea, cu buldozerul, a caselor tinerilor, bătrânilor, bolnavilor, femeilor gravide sau cu copii în brațe (foto 2 și 3), treziți din somn cu bestilitate de oamenii… „fărădelegii”, case construite cu sudoare de bunii și străbunii celor care azi își urlă, ca această mămică (foto 4), deznădejdea și disperarea.

Foto 4

O astfel de mămică, nevrând probabil să-și părăsească nici cei 7 copii nou-născuți nici Mămica Omida, țintuită la pat, bătrână, handicapată și bolnavă, a căzut tragic sub rafalele forțelor de represiune (foto 5).

Foto 5

Oroarea abia începea! Trăim, oare, din nou, vremurile lui decembrie 1989, când sinistra dictatoare Elena(!) ordona ascunderea și incinerarea cadavrelor de la Timișoara?!? Textul de pe ecranul de mai sus vorbește de la sine: „Hai, mă, luați-o odată de aici!”. Pe surse circulă informația, preluată de mai multe bloguri, că ordinul ascunderii corpului ar fi fost dat de-o femeie. Deontologia și onestitatea nu ne permit să facem publică identitatea acestei femei, până nu vom avea confirmarea, din cel puțin trei surse, că mărește sau nu bugetul alocat de către ministerul pe care-l conduce pentru publicitate la televiziune.

În continuare, evenimentele au degenerat, oamenii obidiți nemaiputând suporta maltratările și nedreptatea, sărăcia și foamea, bolile și mizeria la care sunt condamnați, au luat, ca la 1907, arma în mână pentru a-și face singuri dreptatea pe care mai-marii zilei le-o refuză cu aroganță și brutalitate (foto 6).

Foto 6

A fost momentul în care masive trupe polițienești, înarmate de război, au declanșat adevărata represiune împotriva localnicilor, o vânătoare umană, operând, la ordinele unui satrap, numeroase arestări fără mandat, mai ales din rândul femeilor lipsite de apărare și probabil însărcinate (foto 7, 8, 9), unele fiind supuse și la perversiuni sexuale (foto 10).

Foto 7

Foto 8

Foto 9

Foto 10

Urmează, oare, și alte băi de sânge?

JOS GUVERNL!!!

Cam așa s-ar putea scrie, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ORICE reportaj de presă din România.

Cam așa se face chiar și presa mare din lume.

Astfel se poate bombarda Belgradul și invada Iranul.

____________________________________

N.B. – Pentru vizualizarea adevăratelor fapte la care s-a făcut referire în textul de ficțiune de mai sus, vă rog vedeți reportajele „Realitatea” și „Video News”:

♦ http://webtv.realitatea.net/actual/tabera-de-tigani-demolata-in-craiova

♦ http://videonews.ro/action/viewvideo/55543/34-de-case-ale-rromilor-demolate/

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

O provocare, un pretext…

«Alex, mi-ar placea ca, cu charmul tau literar recunoscut, dar in mai putine sofisme – dupa gustul meu (sic), sa comentezi si afirmatii de genul acesta :

„Practic, presedintele si guvernul se sustrag metodei supreme de control, adica raspunderea in fata poporului. Pentru ca aceasta raspundere nu se exercita doar prin pirghiile formale, in fata Parlamentului sau a Justitiei, ci si pe piata ideilor. Cind ajungi sa controlezi piata ideilor, sfirsesti prin a controla totul. Sau, ca sa-l citam pe presedintele Basescu din 2004, “daca ajungi sa controlezi presa, controlezi poporul”… Nu puterea presei, ci lipsa de putere a presei reprezinta un risc pentru democratie”.»

Încerc să nu mă sustrag și să răspund:

• 1 • Am acceptat cererea de prietenie de la „Știi Să Scrii” oarecum „blind”, crezând că e vorba despre ceva legat „mania” mea cu ortografia. Nici acum, când îți răspund, nu știu încă ce e acolo. Mă rog…

• 2 • Părerea mea este că răspunderea politicienilor în fața poporului se asumă, constituțional, la alegeri. Băile de mulțime, mitingurile, etc. nu sunt decât conjuncturi de cele mai multe ori demagogice. Chiar și atunci când în mijlocul lor s-a aflat Băsescu.

• 3 • Am auzit întrebarea speculativ-oață că de ce nu se mai duce acum Băsescu în mijlocul oamenilor? Păi, din același motiv pentru care nu s-a dus Ion Iliescu – în continuare actual președinte de onoare al PSD – în Piața Universității în 1990 sau Emil Constantinescu în Valea Jiului înainte de ultima mineriadă.

• 4 • Politicienii puterii își asumă răspunderea „pe piața ideilor”. Eu l-am văzut și pe președinte și pe premier și pe Vlădescu și pe Videanu și pe Udrea și pe Marko și pe Diaconescu și pe Isărescu și pe Epstein-Kovacs și pe Andreea Paul- Vass explicând necesitatea ACESTOR măsuri și dezavantajele (mai mari ale) ALTOR măsuri.

• 5 • Problema exercitării acestei răspunderi în planul ideilor constă în CADRUL disponibil: televiziunile. Mie personal – e o părere subiectivă – nu mi se pare că puterea se poate exprima liber și coerent, fără obstrucții și fără pumni în gură, la „Antena 3” sau la „Realitatea” cu moderatori ca Vrânceanu Firea, Crețulescu, Dumitrescu, Stan, Ciutacu, Gâdea, etc.

• 6 • Autorul textului reprodus de tine citează – cam prostește și fără alt sens decât de a-și trage cu dreptu’n stângu’ – o afirmație FALSĂ a președintelui Băsescu: «daca ajungi sa controlezi presa, controlezi poporul». Ar fi interesant de știut CÂND a crezut/spus președintele această irealitate. Dovada invalidității acestei afirmații stă în TOATE SCRUTINURILE din 2004 încoace. Presa a fost controlată de Năstase – vrei să explic cum, prin publicitate de la stat, etc.? – și Năstase a pierdut alegerile. Apoi, presa, eliberată incontestabil de sub jugul statului, a trecut sub controlul „mogulilor”, adică al patronilor ei. Și? În ciuda tuturor campaniilor, a dezinformărilor, a manipulărilor, a mistificărilor, a intoxicărilor, a propagandei deșănțate, a instigărilor… efectul a fost NUL! PDL și Băsescu au câștigat TOT!
Este, desigur, „meritul” unor „strategi media” incompetenți și al unor „tonomate” neinteligente, care au compromis jurnalismul lipsindu-l de orice credibilitate. Nu întâmplător a ajuns „Realitatea” în situația financiară în care se află și nu întâmplător au închis aceiași „moguli” atâtea ziare, „întâmplător” imediat după alegeri.
Cred că am reușit să-ți argumentez de ce afirmația lui Băsescu – dacă e a lui – este FALSĂ. Istoria și realitatea au infirmat-o!
Îți amintești că toți „maeștrii” presei o țineau langa că niciun politician nu a câștigat vreodată vreun război cu presa. Țapă! La noi, presa e atât de proastă încât a reușit performanța, demnă de „Guiness Book”, de a distruge cea mai veche tradiție a presei: invincibilitatea în fața politicienilor.

• 7 • Așadar, CONCLUZIA autorului citat de tine NU POATE FI DECÂT FALSĂ, deoarece pleacă de la o PREMISĂ FALSA: afirmația lui Băsescu.
« Nu puterea presei, ci lipsa de putere a presei reprezinta un risc pentru democratie»
La noi, „puterea” presei se rezumă – de ani buni – la cancanuri, la afirmarea maneliștilor, Elodiilor, Poponeților și Nikitelor, la compromiterea ideii de deontologie, la șantaj, la „bombe” care fâsâie, la zvonistică, la „pe surse”, etc. Sunt atâtea exemple încât s-ar putea realiza o adevărată „crestomație” cu ele. Din păcate, la noi, presa mare, intrând pe mâinile unor decidenți cu interese politico-economico-juridice grave, a fost aservită acestor interese și s-a ales praful de ea. Societatea este polarizată, stânga impresionează clasele de jos, dreapta clasele de mai sus. Dacă cineva a aplaudat PDL-ul și acum îl huiduie pentru că îi scade un venit, avem de-a face cu o incoerență nu numai idelogică, ci și morală… Mutatis mutandi, acest gen de oameni sunt suspecți de a-și părăsi soțul/soția bolnav/ă sau rămas/ă șomer/ă, deoarece nu mai aduce bani în casă.
O altă dovadă că presa e castrată de proprii ei proprietari este că poporul nu „percutează” la nicio „chemare” (vezi mitingurile jalnice, vezi greva generală, vezi lanțul uman, etc.). A-ți baza lupta politică, în plan mediatic, pe „analiști” ca Ciuvică sau Barbu, pe ziariști ca Roșca Stănescu, Nistorescu sau Chireac și pe „moderatori” ca aceia enumerați mai sus, înseamnă a-ți tăia craca de sub picioare.
Presa e bine merci, n-o fură nimeni, nu-i pune nimeni niciun căluș în gură.
Presa se sufocă singură, ca Stephen Gately, de la Boyzone, cu propria-i vomă.

P.S. – Te-am copleșit cu logoreea și cu ghilimelele, scuze, m-ai provocat. 😉

Hm, „sofisme…”? Mă uit pe forumuri, pe-aici, pe Facebook, pe ici, pe colo… Să vezi „sofisme” acolo, ca acela pe care le-am prezentat în ciclul „Mentalități românești”. Nu știu de ce cei mai isterici, mai aberanți, mai incoerenți, mai violenți verbal sunt întotdeaună din rândul anti-băseștilor. Fă o probă…
OK, serios vorbind, recunosc că uneori speculez în scop demonstrativ, dar până la «raționament aparent corect, dar în fond incorect, construit astfel în scopul de a induce în eroare» e cale lungă, căci eu nu-mi amintesc de vreun caz în care să fi mințit sau să fi afirmat un neadevăr pentru a induce în eroare. Sofisme brute, vulgare, butucănoase, sunt cele despre perdele de zeci de mii de euro, despre vile de-un miliard de euro, despre patinoare (apropo, nu știi cumva dacă preferatul tău Tolontan mai are mult până ne-aduce dovada care trebuia s-o primească într-o joi? Că a rămas cu onoarea nereperată după filmulețul care-l dovedea mincinos).
Vezi, ARTICOLUL ĂLA AL LUI TOLONTAN a fost un sofism.

P.P.S. la primul mesaj referitor la „piața ideilor”. Imaginează-ți o „tranzacție” de idei pe această „piață” între Andreea Paul-Vass și Andreea Crețulescu, între Adrian Vasilescu sau Bogdan Baltazar și Soviani, între universitarul Andrei Pleșu și universitarul Valentin Stan… :))))))

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Cine suge sângele poporului?

Diverse gazete de perete, dar mai ales cele două posturi de neștiri și teleminciuni pe care le cunoaștem, au insinuat, de curând, că parlamentarii Partidului Liberal Democrat ar cheltui, în mod nesimțit și în scopuri personale, banii pensionarilor, ai mamelor cu copii în îngrijire și evident ai bugetarilor.

M-am uitat, așa cum poate face orice prost de cetățean curios și responsabil față de părerile pe care și le formează, pe site-urile Senatului și Camerei Deputaților. Am consultat și datele privind bugetul de stat pe 2010 pe site-ul ziarului Adevărul.

Îmi amintesc o burtieră, adică o bandă din aceea de pe ecranul televizorului pe care, la noi, sunt trecute, spre deliciul unei anumite categorii de public, tot felul de nenorociri, spaime, orori și mai ales exagerări, denaturări, mistificări și minciuni. Scria că parlamentarii PDL cheltuie lunar, în interes propriu, „MILIOANE DE EURO” din buget.

Deoarece aveam o vagă idee despre dimensiunea bugetelor celor două camere, precum și o solidă experiență privind „onestitatea” postului respectiv, dar și pentru că sunt suficient de inteligent ca să rămân circumspect când este vorba despre o astfel de „bombă”, am verificat. Ceea ce ar fi trebuit sa facă și toți ziariștii, entertainer-ii sau bloggerii care au colportat știrea, ca niște papagali. De fapt, deținătorii funcțiilor retribuite de zvoner și de răspândac, deși drastic licențiați pentru ineficiență și contraproductivitate electoral-propagandistică  după alegerile prezidențiale de către patronii de media înșiși, continuă să facă tămbălău și praf, să instige prostimea credulă, să arunce cu pocnitori sperând că sunt bombe atomice.

Trebuie multă prostie pentru a susține (dar și a  crede) ca parlamentarii PDL cheltuie „MILIOANE DE EURO LUNAR”, când întregul buget al Parlamentului pe anul 2010 este de 83,5 milioane de Euro (Senatul = 94.968.000 Lei, adică vreo 22,6 milioane de Euro, iar Camera Deputaților = 255.922.000 Lei, adica vreo 60,9 milioane de Euro). Bugetul lunar cumulat ar fi, deci, de 83,5 : 12 = 7 milioane de Euro. Din aceste 7 milioane, celor 49 de senatori și 123 de deputați ai PD-L (adică 172 de parlamentari din totalul de 472) le-ar reveni, lunar, potrivit ponderii, circa… (7 : 472 × 172 =) 2,5 milioane de Euro. Celelalte milioane le revin pesediștilor, peneliștilor și celorlalte grupuri parlamentare. Asta în cazul, absolut absurd, în care TOATE sumele destinate cheltuielilor cuprinse în bugetul Parlamentului s-ar da persoanelor fizice ale parlamentarilor. Ceea ce numai în capul unui tonomat se poate imagina.

Desigur, la un asemenea argument cu cifre, orice Ghișe sau Bănicioiu, orice Vasilească sau Gorghie și bineînțeles orice sclav de media va încerca s-o dea cotită susținând că repartizarea celor 7 milioane lunare nu se împarte proporțional, ci discreționar de către putere, astfel încât doar „nesimțiții” de pedeliști cheltuie în neștire, în timp ce oneștii pesediști-peciști și bieții peneliști fac foamea, solidari cu poporul asuprit și împilat.

De fapt, nimic mai fals.

O rapidă căutare pe net revelează topul cheltuielilor pe trimestrul I 2010 la Camera Deputaților (condusă de Roberta Anastase). La Senat (condus de inginerul Geoană), nu există situația cumulată pe luni, ci doar două situații lunare, pe ianuarie și februarie a.c. asupra cărora n-am mai avut răbdare să mă opresc.

Iată ce date instructive și edificatoare se pot extrage din tabelul de la Cameră:

TELEFOANE
1.	Pambuccian Varujan	Minoritati	4.192
2.	Fenechiu Relu	PNL	4.133
3.	Zgonea Valeriu Ștefan	PSD+PC	3.191
4.	Oltean Ioan	PD-L	2.273
5.	Orban Ludovic	PNL	1.998
6.	Năstase Adrian	PSD+PC	1.808
7.	Canacheu Costică	PD-L	1.777
8.	Păun Nicolae	Minoritati	1.761
9.	Bănicioiu Nicolae	PSD+PC	1.748
10.	Anastase Roberta Alma	PD-L	1.567
DIURNE
1.	Zgonea Valeriu Ștefan	PSD+PC	10.532
2.	Dobre Victor Paul	PNL	10.200
3.	Preda Cezar-Florin	PD-L	10.178
4.	Stavrositu Maria	PD-L	10.085
5.	Anghel Florin Serghei	PD-L	9.964
6.	Popeangă Vasile	PSD+PC	9.953
7.	Ignat Miron	Minoritati	9.949
8.	Botiș Ioan-Nelu	PD-L	9.758
9.	Seres Dénes	UDMR	9.655
10.	Dușa Mircea	PSD+PC	9.648
CAZARE
1.	Fenechiu Relu	PNL	30.955
2.	Dobre Victor Paul	PNL	29.192
3.	Mocioalcă Ion	PSD+PC	28.441
4.	Movilă Petru	PD-L	28.185
5.	Ignat Miron	Minoritati	27.726
6.	Botiș Ioan-Nelu	PD-L	27.160
7.	Firczak Gheorghe	Minoritati	27.063
8.	Petö Csilla-Mária	UDMR	26.857
9.	Călian Petru	PD-L	26.837
10.	Lubanovici Mircea	PD-L	26.800
TRANSPORT
1.	Irimescu Mircea	Indep.	15.511
2.	Andon Sergiu	PSD+PC	15.079
3.	Gorghiu Alina-Ștefania	PNL	14.767
4.	Anastase Roberta Alma	PD-L	14.442
5.	Soporan Vasile Filip	Indep.	14.125
6.	Merka Adrian-Miroslav	Minoritati	14.078
7.	Covaci Dorel	PSD+PC	13.793
8.	Mircovici Niculae	Minoritati	13.671
9.	Lubanovici Mircea	PD-L	12.342
10.	Vlase Petru Gabriel	PSD+PC	12.227
CHELTUIELI CU DEPLASĂRI EXTERNE
1.	Pop Georgian	PSD+PC	22.029
2.	Stavrositu Maria	PD-L	19.484
3.	Preda Cezar-Florin	PD-L	13.697
4.	Năstase Adrian	PSD+PC	11.209
5.	Firczak Gheorghe	Minoritati	10.863
6.	Săftoiu Ana Adriana	PNL	10.584
7.	Fenechiu Relu	PNL	10.355
8.	Tîlvăr Angel	PSD+PC	9.725
9.	Anastase Roberta Alma	PD-L	9.179
10.	Dobre Victor Paul	PNL	9.058
TOP CELE MAI MARI CHELTUIELI TOTALE
1.	Fenechiu Relu	PNL	70.839
2.	Merka Adrian-Miroslav	Minoritati	69.818
3.	Mocioalcă Ion	PSD+PC	68.943
4.	Stan Ioan	PSD+PC	66.429
5.	Irimescu Mircea	Indep.	68.886
6.	Soporan Vasile Filip	Indep.	68.494
7.	Covaci Dorel	PSD+PC	67.657
8.	Vlase Petru Gabriel	PSD+PC	67.863
9.	Rogin Marius	PD-L	67.204
10.	Petö Csilla-Mária	UDMR	66.534
TOP CELE MAI MICI CHELTUIELI TOTALE
1.	Oprea Gabriel	Indep.	0
2.	Udrea Elena Gabriela	PD-L	189
3.	Olteanu Bogdan	PNL	1.665
4.	Popa Daniela	PSD+PC	9.143
5.	Liga Dănuț	PD-L	21.171
6.	Niculescu-Mizil Oana	PSD+PC	21.171
7.	Petrescu Cristian	PD-L	21.171
8.	Pieptea Cornel	PNL	21.171
9.	Pirpiliu Ștefan Daniel	PD-L	21.171
10.	Popa Florian	PSD+PC	21.171

Probabil că și la Senat treburile stau cam la fel, chiar dacă cifrele complete lipsesc.

Televiziunile care îi dau fânul în gură bizonului român nu ne-au informat niciodată nici despre  febrila activitate parlamentară la telefonul mobil a domnilor Pambuccian, Fenechiu sau Zgonea, nici despre marile fapte de vitejie internațională închinate binelui patriei de către tânărul călător Pop Georgian, acest Marco Polo campion al plimbărilor în străinătate.

Mă miră doar că nimeni n-a trâmbițat nesimțita cifra de 189 de lei cheltuită de Elena Udrea, sumă cu care se puteau, desigur, salva nenumărate pensii, nenumărate vieți de bugetari și cu care se putea da al paisprezecelea salariu unor ghișeiste campioane la Solitaire.

Asadar, personajele care născocesc asemenea „știri” sunt ori niște mincinoși ordinari, ori niște tâmpiți siniștri.

Despre cei care îi cred nu îmi exprim părerea, întrucât, cu siguranță, posedă un certificat medical exonerator.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010