Vorbește Moscova! Pardon… Vorbește Regele! Sau Duda?

Luni, 24 octombrie 2011

Nu mă frige la degete, dar îmi spun părerea.

Iar părerea mea este că un rege, cu „R”, nu abdică de frică. S-a construit povestea șantajului uciderii acelor tineri. Care este o poveste, pentru că același șantaj putea fi oricând făcut de comuniști pentru a pune capăt celebrei „greve regale”. Așadar, ori eroica „grevă regală” nici n-a contat, ori „șantajul” n-a existat decât ca scuză.

Regele Mihai a fost și se evocă și azi ca „șef al statului”. A fost șef al statului și în momentul pogromurilor din Basarabia; a fost șef al statului și la trecerea Prutului, dar și a Nistrului; a fost șef al statului și în momentul arestărilor și persecuțiilor politice comise de guvernul Groza. Și, în calitate de ȘEF al statului, n-a făcut nimic. Și nu și-a dat NICIO DEMISIE, pentru a-și delimita numele, istoria și conștiința de niște acte reprobabile pe care să zicem că nu le putea influența. Tinerețea nu este o scuză invocabilă. Nici neputința. Căci acestea se numesc, de fapt, complicitate.

Cu ce s-a ocupat regele Mihai în perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947 n-am reușit să aflu. N-am văzut decât fotografii – necontestate – cu fraternizări vesele cu trupele de ocupație sovietice. Ceea ce se numește colaboraționism. Și știu că în aceeași perioadă, Maniu și Brătianu erau arestați. Regele trebuia să se comporte ca un comandant de navă. Adică să-și apere oamenii de valoare și să plece… ultimul! N-a mișcat niciun deget. A plecat primul. Cu un tren plin de bulendre și de mână cu mama.

Dacă 64 de ani sunt prea mulți, și detaliile se pierd, 22 sunt mult mai puțini. Iar în acești 22 de ani am asistat la un spectacol absolut jalnic, grotesc chiar. Regele, după ce a fost ținut ca un răufăcător la poarta țării și ejectat în 24 de ore, regele, după ce a fost fugărit ca un infractor pe șoselele țării și trimis acasă ca un rom din Franța, Regele, deci, cu majusculă, a acceptat, de dragul unor palate, să bată palma cu umilitorul lui, cu autorul mineriadelor, ca un primar rural. Același Rege a procedat exact ca în urmă cu 50 de ani. S-a dovedit slab, fără caracter și amoral.

Despre toleranța sa privind fantezia fiicei sale cu Duda nu mai vorbesc. Nici despre susținerea candidaturii acestuia la… președinția României. Le pun pe seama unei slăbiciuni suplimentare, de sorginte gerontologică. De fapt, astăzi, regele Mihai stă în geam în timp ce Duda îi încaseaza pensia.

Se invoca, aiuritor, ca sursă de respect „meritul” lui Mihai de a fi ultimul șef de stat supraviețuitor al celui de-al doilea război mondial. Acesta este un… merit??? Nu, este doar o întâmplare.

După cum nu știu dacă este o întâmplare situarea familiei regale alături de personaje precum cele care, ieri, au aplaudat frenetic propunerea formulată de PNL privind invitarea regelui în Parlament, deși, alaltăieri scriau „Fir-ai al naibii, Majestate”, îl țineau în șuturi pe Coposu, sau își turnau rudele la Securitate. Verticalitatea Majestății Sale este cu o geometrie teribil de variabilă. Mihai este invitatul ACESTOR indivizi, nu al „ȚĂRII”, sau al „POPORULUI”, așa cum, brusc și diversionist, se pretinde de câteva zile încoace.

Astăzi, așadar, fostul rege Mihai și cei care îl reprezintă (sau cei ale căror interese le reprezintă, fără să mai știe, regele)  se prevalează de impunerea abdicării pentru a-i justifica nulitatea. Mă întreb ce părere au britanicii despre abdicarea impusă lui Napoleon la 20 aprilie 1814. O fi fost nulă?

Sper că nu va mai veni nimeni cu aberația ridicolă cum că monarhia reprezintă morală, demnitate, cinste și că reprerzintă o garanție a democrației. O societate mai imorală, mai nedemnă, mai necinstită și mai coruptă decât cea de sub domnia și DICTATURA regelui Carol II mai rar.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011