MIHAI, UN DESTIN TRAGIC ȘI DINCOLO DE MOARTE…

Familiile regale, princiare, nobile sau doar „bune” din Europa nu s-au înghesuit să adreseze mesaje de condoleanțe sau de compasiune „FAMILIEI REGALE A ROMÂNIEI”, după moartea Regelui Mihai. Ca și când văduvul rege ar fi murit la azil, singur pe lume.

Explicațiile care circulă sunt multiple: de la sancționarea fostului rege, de către influenta nobilime germană, pentru fapta de la 23 august 1944, până la sancționarea mezalianței cu Duda.

Eu cred că, în realitate, este vorba despre o simplă chestiune de protocol. Niciuna dintre marile familii europene nu pot transmite mesaje oficiale unei familii PE CARE NU O RECUNOSC.
Așadar, familia „DE ROMÂNIA”, creată de defunctul rege, după separarea forțată de familia de Hohenzollern, nu este recunoscută de celelalte case regale, princiare sau nobile. Mai ales acum. după moartea ultimului membru nobil al ei. Participarea la înmormântare a Prințului Charles sau a fostei regine a Spaniei, Sophia, sunt prezențe ale unor RUDE, nicidecum ale unor CASE REGALE sau măcar NOBILIARE.

Margareta și Duda au reușit până și această impietate: au transformat moartea ULTIMULUI REGE AL ROMÂNIEI, MIHAI (nu Mihai I, pentru că nici lui Ferdinand nu i se spune FERDINAND I, iar alt rege Mihai oricum nu va mai exista) într-o mascaradă de care profită mafia politică PSD-ALDE și care ține departe lumea bună europeană.

În acest context, pretenția doamnei Margareta Duda de se AUTOINTITULA… REGINĂ este la fel de penibilă și de caraghioasă ca aceea de se intitula regină a Floricicăi Dansatoarea.

Mihai, un destin tragic și dincolo de moarte…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2017

Nicoleta Savin, „Operațiunea «Iubiți Regele!»”

Operațiunea «Iubiți Regele!»

Autor: Nicoleta Savin

Vineri, 28 oct. 2011 – ora 15:10

********************************************************

«Ruşii de la Izvestia avansează un scenariu în care Regele Mihai I ar putea deveni „un stindard ideal pentru consolidarea opoziţiei române”. Am crezut sincer că monarhia ar putea salva România. Puţini eram în anii ‘90, mulţi am mai rămas acum, în 2011… Dar am înţeles că voinţa majorităţii este suverană şi că trăiesc într-o republică consacrată de o Constituţie pe care nu am votat-o, dar pe care trebuie să o respect.

M-am revoltat ca orice român de bună credinţă în aprilie 1990, atunci când oamenii lui Ion Iliescu l-au fugărit şi expulzat pe Regele Mihai ca pe ultimul pungaş. Am plâns şi m-am transfigurat de bucurie în magica zi de Paşte din 1992, când un milion de români au umplut străzile Capitalei pentru a-l vedea pe cel despre care învăţaseră la istorie că a fost ultimul Rege al României. Am înţeles raţiunile pentru care Casa Regală a fost de acord cu căsătoria Principesei Margareta, fiica cea mai mare a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, cu actorul Radu Duda. Am fost prezentă la acest eveniment şi am trecut, cu emoţie, aproape pe vârfuri, pragul reşedinţei regale de la Versoix. Mulţi dintre invitaţii la nuntă au strâmbat din nas în 1996, atunci când ironia sorţii l-a adus pe Rene Duda, şeful PDSR Iaşi, în imediata apropiere a Regelui nostru, al românilor. Ne plăcea sau nu, Casa Regală a României şi familia Duda s-au încuscrit. Nu era căderea noastră, a românilor, să judecăm, am spus atunci. Regelui i s-a redat cetăţenia, a revenit în România, Emil Constantinescu l-a ignorat cu graţie şi meşteşug. Iliescu a revenit, la braţ cu Adrian Năstase, Radu Duda a acceptat să lucreze pentru guvernarea PSD. Reprezenta România, spunea el, dar ştia bine că legitima regimul. E problema lui Radu Duda, am comentat atunci.

Când Regele Mihai a acceptat să-i înmâneze lui Adrian Năstase un premiu acordat de o revistă, mi-am spus că poate greşi. Sau că resorturile iertării şi ale uitării la un rege îmi sunt inaccesibile. În 2005 şi 2010, când a participat la Paradele Militare de la Moscova, nici măcar n-am mai tresărit, aşa cum nu m-am mirat atunci când prinţul Duda l-a tăiat de pe lista invitaţilor la nunta de diamant a Regelui Mihai cu Regina Ana pe şeful Statului. Nu m-am minunat nici când Regele Mihai i-a permis ginerelui să candideze la Preşedinţia României, nici când s-a apropiat periculos de mult de politică şi de opoziţie, nici când s-a lăsat folosit la jubileul din Parlament, zilele trecute. Ştiţi de ce? Toate acestea sunt gesturi asumate explicit. Un rege are dreptul să greşească, chiar dacă e uns al lui Dumnezeu. Şi cine sunt eu să-l judec pe Regele Mihai? Una este asumarea explicită a celor două vizite la Moscova, cu totul altceva este ca un cotidian rusesc precum Izvestia, apropiat mai mult de FSB decât de Kremlin, să aplaude revenirea în politica mare a României a Regelui Mihai, iar acesta să nu reacţioneze.

De ieri dimineaţă până aproape de ora de închidere a ziarului am tot deschis site-ul Casei Regale, cu speranţa că voi găsi o dezminţire. Nici o reacţie. Mi-e greu să cred că articolul din Izvestia reprezintă altceva decât paie ruseşti pe focul unei dispute politice româneşti. Că ar putea fi citit la Kremlin, la Cotroceni sau în alte cancelarii occidentale în altă cheie decât cea a unei diversiuni FSB. Izvestia ştie bine cum e cu rusofobia românească. Mai mare deserviciu decât să sugereze că Moscova aplaudă preluarea stindardului opoziţiei de către Casa Regală, nici nu se putea face Regelui sau opoziţiei filo-ruse, dacă un astfel de plan ar fi real. Nu-l judec pe Regele Mihai, orice ar face. Nu e dreptul meu. Dar îi pot cere să se apere, atunci când numele său şi al Casei Regale a României este târât într-o diversiune de către agenţii unei puteri străine. Mai ales când este vorba de puterea care l-a silit să abdice în 1947, iar acum moare de dragul detronatului şi îi aplaudă frenetic ceea ce numeşte „discursul tronului”. „Nu este foarte clar rolul care-i va reveni lui Mihai în viitorul guvern în cazul viitoarei coaliţii de opoziţie. (…) Singurul obstacol care poate sta în calea dezvoltării unui asemenea scenariu îl constituie vârsta înaintată a fostului suveran. Deşi, pentru anii lui, Mihai afişează o formă fizică excelentă”, declară pentru cotidianul rus directorul Centrului pentru studii balcanice, caucaziene şi central-asiatice al Academiei Ruse, Artiom Ulunian. Aşa să fie, Maiestate? Noi, românii care nu vă judecăm, dar ştim că un monarh domneşte, nu guvernează, şi, mai ales, se situează deasupra partidelor politice, am vrea să ştim. Nu din Izvestia, ci de la Maiestatea Voastră.»

______________________________

N.B. – Sublinierile îmi aparțin, A.M.

Vorbește Moscova! Pardon… Vorbește Regele! Sau Duda?

Nu mă frige la degete, dar îmi spun părerea.

Iar părerea mea este că un rege, cu „R”, nu abdică de frică. S-a construit povestea șantajului uciderii acelor tineri. Care este o poveste, pentru că același șantaj putea fi oricând făcut de comuniști pentru a pune capăt celebrei „greve regale”. Așadar, ori eroica „grevă regală” nici n-a contat, ori „șantajul” n-a existat decât ca scuză.

Regele Mihai a fost și se evocă și azi ca „șef al statului”. A fost șef al statului și în momentul pogromurilor din Basarabia; a fost șef al statului și la trecerea Prutului, dar și a Nistrului; a fost șef al statului și în momentul arestărilor și persecuțiilor politice comise de guvernul Groza. Și, în calitate de ȘEF al statului, n-a făcut nimic. Și nu și-a dat NICIO DEMISIE, pentru a-și delimita numele, istoria și conștiința de niște acte reprobabile pe care să zicem că nu le putea influența. Tinerețea nu este o scuză invocabilă. Nici neputința. Căci acestea se numesc, de fapt, complicitate.

Cu ce s-a ocupat regele Mihai în perioada 23 august 1944 – 30 decembrie 1947 n-am reușit să aflu. N-am văzut decât fotografii – necontestate – cu fraternizări vesele cu trupele de ocupație sovietice. Ceea ce se numește colaboraționism. Și știu că în aceeași perioadă, Maniu și Brătianu erau arestați. Regele trebuia să se comporte ca un comandant de navă. Adică să-și apere oamenii de valoare și să plece… ultimul! N-a mișcat niciun deget. A plecat primul. Cu un tren plin de bulendre și de mână cu mama.

Dacă 64 de ani sunt prea mulți, și detaliile se pierd, 22 sunt mult mai puțini. Iar în acești 22 de ani am asistat la un spectacol absolut jalnic, grotesc chiar. Regele, după ce a fost ținut ca un răufăcător la poarta țării și ejectat în 24 de ore, regele, după ce a fost fugărit ca un infractor pe șoselele țării și trimis acasă ca un rom din Franța, Regele, deci, cu majusculă, a acceptat, de dragul unor palate, să bată palma cu umilitorul lui, cu autorul mineriadelor, ca un primar rural. Același Rege a procedat exact ca în urmă cu 50 de ani. S-a dovedit slab, fără caracter și amoral.

Despre toleranța sa privind fantezia fiicei sale cu Duda nu mai vorbesc. Nici despre susținerea candidaturii acestuia la… președinția României. Le pun pe seama unei slăbiciuni suplimentare, de sorginte gerontologică. De fapt, astăzi, regele Mihai stă în geam în timp ce Duda îi încaseaza pensia.

Se invoca, aiuritor, ca sursă de respect „meritul” lui Mihai de a fi ultimul șef de stat supraviețuitor al celui de-al doilea război mondial. Acesta este un… merit??? Nu, este doar o întâmplare.

După cum nu știu dacă este o întâmplare situarea familiei regale alături de personaje precum cele care, ieri, au aplaudat frenetic propunerea formulată de PNL privind invitarea regelui în Parlament, deși, alaltăieri scriau „Fir-ai al naibii, Majestate”, îl țineau în șuturi pe Coposu, sau își turnau rudele la Securitate. Verticalitatea Majestății Sale este cu o geometrie teribil de variabilă. Mihai este invitatul ACESTOR indivizi, nu al „ȚĂRII”, sau al „POPORULUI”, așa cum, brusc și diversionist, se pretinde de câteva zile încoace.

Astăzi, așadar, fostul rege Mihai și cei care îl reprezintă (sau cei ale căror interese le reprezintă, fără să mai știe, regele)  se prevalează de impunerea abdicării pentru a-i justifica nulitatea. Mă întreb ce părere au britanicii despre abdicarea impusă lui Napoleon la 20 aprilie 1814. O fi fost nulă?

Sper că nu va mai veni nimeni cu aberația ridicolă cum că monarhia reprezintă morală, demnitate, cinste și că reprerzintă o garanție a democrației. O societate mai imorală, mai nedemnă, mai necinstită și mai coruptă decât cea de sub domnia și DICTATURA regelui Carol II mai rar.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Discursul regelui, comédie 2011

Orice asemănare sau legătură cu Regele George VI este fortuită (adică întâmplătoare).

♦♦♦ PAMFLET! ♦♦♦

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011