Intilnirea vinovata dintre tinara speranta damboviteana si securistul milionar are loc pe terenul solid al obsesiei comune Traian Basescu, pe care cei doi il vor mazilit cu orice pret. Pentru Voiculescu-Felix, pretul este unul onorabil si usor de inteles: PC, partid fara doctrina, fara program, lideri si, mai ales, fara procente, are nevoie de un animal de povara care sa-l suie in parlament. Altul decit obisnuitul PSD, de la care nu mai poate stoarce suficiente locuri pe liste.
Pentru PNL insa, pretul achitat pentru prime-time-urile si part-time-urile zilnice de la Gadea, Grecu, Dumitrescu, Ciutacu, Firea si alti comisari cu microfon este unul nu cu “Parfum de femeie”, ci cu parfum de ticalosie in stare avansata de putrefactie. Oricit nu i-ar mirosi lui Crin securismul cu patalama de la CNSAS si banetul facut pe cai ocolitoare, Dan Voiculescu ramine in ochii romanilor personajul politic cel mai compromis. Iar pentru romanii care sint si liberali, el este chintesenta raului comunist si postcomunist, un individ pe cit de detestat, pe atit de nedorit la propria masa. Oricit ar incerca Antonescu sa-l spele pe fostul colaborator, comparind “mica problema” a trecutului acestuia cu “prezentul altor domni”, oricit ar incerca sa-l onorabilizeze implantindu-i in mina cu care semna turnatorii si chitante pentru banii de la Dunarea o “doctrina de dreapta” si sa convinga ca o ticalosie o scuza pe alta, nu reuseste.
Chiar daca domniei sale astfel de chestiuni i se par “plicticoase”, iar reziduurile Securitatii frecventabile doar pentru ca au televiziuni in care iti poti petrece multul timp lasat liber de chiulul din parlament, electoratul liberal s-ar putea sa nu-i impartaseasca aspiratiile.
In acest context ar fi de remarcat ca Antonescu nu invata din greseli. Probabil nu are timp de reflexie sau nu-i sta in fire. Precedenta tentativa de incuscrire cu firma Grivco si offshore Vantu-Geoana a fost un esec tocmai din motivele mai sus expuse. Nu toti liberalii au pus antibasescismul deasupra Securitatii si coruptiei, iar episodul infratirii de la Timisoara, pupatul in direct cu urmasii oficiali ai FSN-ului si schimbatul de tricouri i-a indepartat electoratul, care n-a prizat asemenea chestii. Ce-l determina pe Antonescu sa creada ca liberalii vor fi mai deschisi acum la cununiare cu Felix decit au fost la cea cu PSD-PC de acum un an, nu stiu si cred ca nici domnia sa nu are date care sa sustina aranjamentul.
Liderul PNL nu a invatat nimic nici din greseala de a considera ca alegerile se cistiga cu televizorul. Mai ales cind acesta se numeste Antena 3, a carei faima proasta este destul de raspindita, iarasi, mai ales printre liberali. Dovada a fost facuta in ultimii trei ani si in special in campanie, in afara de talibanii care ridica ratingul mediu in urban pe prime-time la 2,2 pct.( pe zi, raitingul mediu este de 1.0), alt auditioriu nu s-a adaugat. Asadar, manipularea are limitele ei stricte.
Din aceste motive se poate spune ca Antonescu dovedeste o lipsa consecventa de respect pentru propriu-i electorat. Si o la fel de consecventa lipsa de principii. Acest lucru s-ar putea sa-l coste electoral mai mai mult decit cele 21 de locuri oferite PC pe listele Aliantei. Exista riscul serios ca exact antenele sa-i imprastie in eter procentele (suficient de consistente) adunate pina acum. Unele, care ar fi trebuit sa-l indemne sa stea cuminte doar in banca liberala.
In plus, aranjamentul este o mina intinsa lui Traian Basescu si PDL. Da, democrat-liberalii au dat un guvern slab, au luat masuri cu mare intirziere, exceleaza in clientelism si contracte pe bani publici. Dar sint cumva mai buni PC si Voiculescu? N-as prea crede. Ba din contra. Iar daca contabilizam valoarea adaugata a PNL, vestit in cei patru ani de guvernare prin politizare, tunuri si repartitia bugetului pe criteriul culorii galbene, mixtura reiesita nu este incurajatoare. De ce ar culege voturi in plus o Alianta cu astfel de ingrediente? Liderii PDL probabil isi freaca multumiti miinile, o “pleasca” mai mare nici ca li se putea oferi.
De ce a facut Antonescu acest gest? Singura explicatie poate fi cea oferita recent de Andrei Plesu. “E, in mod vadit, bucuros sa fie contemporan cu el insusi” si “Mie mi se par suspecti oamenii care au o foarte buna parere despre ei insisi si care sint mereu multumiti de ei”, spunea Plesu despre acest “Rica Venturiano tomnatic”.
Antonescu are o atit de buna parere despre el insusi incit a ajuns sa se creada cel mai iubit dintre romani, daca nu chiar dintre paminteni. In consecinta, isi poate permite orice, crezind ca este deasupra a orice.
Nu e nimic accidental în apropierea mocirloasă a liberalilor de (scuzați expresia) conservatori. Înțelegerea Antonescu-Voiculescu e o un contract între două figuri de subsol și va fi ruptă, cu prima ocazie, după tipicul jurisprudenței subterane care leagă brute, infractori, mitomani și alte persoane neterminate uman. Adică, deîndată ce una din părți va simți miros de importanță și rost de pripășire, în altă parte. Mica înțelegere a acestor doi figuranți zgomotoși e normală. Ea constată și fixează caractere comune.
În linie politică, schema Antonescu-Voiculescu pare o repliere organizată a opoziției dar șansele de cristalizare ale acestei asocieri sînt mici, tocmai pentru că sînt minate de vidul politico-intelectual al celor două căpetenii. Oricum, nici o regrupare la stînga nu va fi funcțională fără arbitrajul și tutela PSD. Într-un fel, Antonescu și Voiculescu își permit să mimeze forța și coeziunea, cu speranța ascunsă că vor grăbi, astfel, o ofertă de parcare în spațiul social-democrat. Cu acest calcul abia ascuns, Antonescu și Voiculescu își confirmă copios submedicoritatea. PSD nu e în situația de a face strategie de alianțe și asta din două motive care se bat cap în cap dar produc aceași efect. Mai întîi, dezorientarea internă generată, în PSD, de statura sub-managerială a lui Vicotr Ponta (tot mai evident, o persoană colectoare de orgolii și nu un lider de partid). Dealtfel, pe plan personal, Ponta ar fi încăput lesne într-un triumvirat ieftin, alături de Antonescu și Voiculescu. În al doilea rînd, PSD e, cu siguranță, captivat psihologic de perspectiva unei mari restaurații socialise, după un tur de forță electoral. Iluzia Triumfului Istoric pilotează PSD spre un nou eșec în 2012. Analiza electorală PSD ignoră complet logica unei epoci de criză care își muncește amarnic alegătorii dar le consolidează, în timp, antipatia față de logoreea pro-miracol a stîngii. În orice caz, PSD nu e nici cu mintea, nici cu interesele pregătit să dea atenție gimnasticii pofticioase a PNL și PC.
În plan ideologic, discuția e și mai scurtă. PNL nu mai e un partid orientat de valori, din clipa în care s-a auo-epurat, eliminînd capetele, pentru a păstra gușile, burțile și fierea. PC n-a fost nicodată partid.
Dacă e ceva de discutat pe larg, atunci e vorba de traiectoria PNL. Primele analize au insistat melancolic și funerar pe degradarea ideii liberale care se dizolvă, după 20 de ani de oscilații și reformulări, în mahalaua politică locală. Adevărat, liberalsimul românesc ar fi trebuit să dea agenda modernizării post-comunste și să impună definitiv, în spațiul ideilor publice, în filzofia juridică și în comportamentul economic privat, o direcție autonomă și anti-etatistă. Asta numai în teorie. Din nefericire, o parte a celor ce așteaptă, încă, americanismul liberal în România au uitat să se decupleze, la fața locului, tocmai pentru a face față locului, de lectura marilor Hayek sau Von Mises.
În afara coperților de carte, liberalismul românesc a fost, de la început, contrafăcut. Ideea liberală a atras, automat, o rețea de profitori și speculanți care aveau toate motivele să se distribuie în roluri de capitalist. Mișcarea liberală putea fi salvată de cei cîțiva politicieni de reală convingere liberală conduși de Valeriu Stoica. Grupul lor a fost expulzat de pofta în creștere a majorității interne și de influența imperiaă a lui Dinu Patriciu, omul-cash, capabil să plătească prețul potrivit pentru oricine și pentru orice. Prin urmare, mișcarea liberală a devenit o umbră și, apoi, o farsă, cu mult înainte de întîlnirea Antonescu-Voiculescu. Adevărat, supremația lui Antonescu a decis soarta partidului și l-a transformat într-o organizație absolut indiferentă politic, în stare de orice viraj, orice alianță și nici o direcție. Însă, răul fusese făcut iar cei ce continuă să idealizeze liberalismul, în timp ce îi scriu necrologul, nu înțeleg că decesul a avut loc cu mult înainte, poate chiar la naștere.
Partidul Național Liberal e cea mai mare dezmăgire politică a lumii post-comuniste. Dacă, după 50 de ani de colectivism impus, obiectivul societății românești era eliberarea și evadarea spre libertatea neîngrădită, atunci în primul rînd liberalii ar fi trebuit să predice și să lucreze politic în această direcție. Eșecul lor rapid și, nu mai puțin, umilința totală de astăzi, sînt, din acest motiv, o dezmăgire fundamentală. O cădere de sistem care fortifică sistemul greșit. Căci, între alte mari delicte de ipocrizie, liberalii au asistat sau participat activ la construcția statului corupt pe care ar fi urmat să-l scoată din istorie.
Drama sau mai degrabă farsa care pune capăt, pentru mult timp, prezenței politice liberale trebuie bine înțeleasă. Snobismul, încă răspîndit în afara și în interiorul partidului, reduce liberalismul la o anume ținută personală care deosebește și boierește liberalul de celelalte partide. Adevărul trebuie căutat altundeva: în necesitaea istorică pe care liberalismul a promis că o va acoperi în România. Și în eșecul grav al acestei întîlniri.
De fapt, liberalii mi-au luat-o chiar înainte, căci eu nu prevăzusem decât o înţelegere (de mult ticluită de Patriciu) între ei şi PSD, ceea ce este, oricum am lua-o, mai puţin ruşinos. Alianţa lui Crin Antonescu cu Felix Motanul, cu turnătorul Securităţii, cu gestionarul firmei Crescent, cu proprietarul Antenelor cele mizerabil famate ar trebui să deschidă ochii, acum, în ceasul al doisprezecelea, şi ultimilor suporteri liberali oneşti. Adică al celor ce cred în doctrina liberală, trădată abject de bidonul gol Antonescu.
Cu câţiva ani în urmă nu era nicio diferenţă între mine (par egzamplu) şi ceilalţi liberali: priveam cu toţii cu acelaşi dezgust partidul PUR, devenit ulterior Partidul Conservator – şi care n-a fost niciodată nici pur, nici conservator, dacă nu cumva înţelege prin asta conservarea comunismului securistic căruia aparţine Dan Voiculescu. Astăzi însă aceiaşi oameni care-ntre timp au guvernat sprijiniţi de PSD coboară, iată, încă o treaptă pe scara turpitudinii politice şi a trădării ideii liberale în România. După ce era să ne vândă pe toţi, la ultimele alegeri, PSD-ului şi lui Mircea Geoană, iată că azi acelaşi Crin Antonescu defilează de mână cu unul dintre oamenii cei mai nefrecventabili din politica românească. De fapt, în acest moment PNL nici nu mai are, practic, unde coborî mai mult, dacă nu cumva o nouă idee genială nu-i vine marelui conducător: să se facă frate de cruce cu Vadim însuşi.
Înghiţiţi, dragi liberali, înghiţiţi mai departe. Faceţi-vă că nu vedeţi, ţineţi-vă de nas ca să nu miroasă. În definitiv, trecutul securistic al lui Voiculescu este doar un „mic impediment” faţă de marele câştig politic al alianţei, cum vă asigură marele Crin. L-aţi înghiţit pe Geoană, mai luaţi o gură de apă de trandafiri ca să se ducă pe gât şi Voiculescu. Aţi fost gata să daţi o ţară întreagă pe mâna PSD-ului (şi o veţi da în curând, dacă lucrurile vor merge tot aşa), acum daţi mai bine de douăzeci de posturi de parlamentari Antenelor.
Perpetuaţi, adică, în parlament un partid care nu are nicio legitimitate, care trăieşte doar printro televiziune jegoasă şi de o stupefiantă rea-credinţă, care nu reprezintă pe nimeni în afara intereselor politico-economice ale unui mafiot. L-aţi lăudat pe Crin Antonescu până la ilaritate pentru demnitatea sa, pentru faptul că nu se apleacă în faţa lui Băsescu. Iată că azi acelaşi om se apleacă în spatele lui Dan Voiculescu, un personaj politic de zece ori mai nociv. Şi-l veţi vedea de-acum încolo şi-n spatele altora, al tuturor celor care l-ar putea ajuta să se cocoaţe pe tronul României.
Nu asta înseamnă să fii liberal. Nu aşa a procedat partidul liberal de-a lungul istoriei sale. Nu poţi avea demnitate alături de fantoşele cele mai nocive ale lumii politice. Când, acum câţiva ani, la Primăria Capitalei, se înfiripase o absurdă alianţă PDL-PRM, am ţipat cât am putut, deşi eram un susţinător fidel, în acel moment, al PDL. Sau tocmai de aceea. Nu văd azi niciun liberal ieşind din rând, nu văd niciun protest, nu văd nicio condamnare a politicii sinucigaşe a lui Crin Antonescu. Văd pe de-o parte o mare laşitate (din partea celor cinstiţi) şi o mare venalitate din partea celor ce sug bani cu nemiluita de la zisele antene. A fugi de Băsescu ca să te arunci în braţele lui Voiculescu este una dintre cele mai absurde opţiuni luate în absurditatea vieţii noastre politice postdecembriste.
Îngrozitor este, într-adevăr, că partidul liberal arată azi mai monobloc decât era şi cel comunist de pe vremuri. Un om, o ţară, un popor. Nici o grupare disidentă, ca să nu mai vorbesc de vreo minte lucidă. Nici o singură personalitate care să se poată opune dictaturii lui Antonescu. Până şi-n PSD sunt curente divergente, ca să nu mai vorbesc de PDL. Ce fel de democraţie e la liberali? „Vei avea, stimabile, nu majoritate, ci u-na-ni-mi-tate”, par să-i cădelniţeze „nembrii” de rând preşedintelui, zi cu zi şi ceas de ceas. Într-o vreme, Tăriceanu mai deschidea o jumătate de gură. L-au cuminţit şi pe el cu aceleaşi unelte primitive: tirania majorităţii, pumnul în gură.
Aliindu-se cu conservatorii, liberalii se arată asemenea lor: un partid de tombatere. N-am fost niciodată antiliberal, dimpotrivă. Dar anti-PNL sunt azi din toate puterile mele, ca un om care şi-a văzut o veche iubire trădată şi târâtă-n noroi.
* *
*
ANTONESCU ȘI SECURITATEA. CÂMND DUMNEZEU ÎȚI IA MINȚILE
Mihai Goțiu • 9 ianuarie 2011
*********************************
Țăranii români (nu țăranii proști) au învățat ceva din Biblie: ”Când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva îi ia mințile”. Domnul Crin Antonescu a chiulit însă la lecțiile de înțelepciune populară, ignorând faptul că toate aceste pilde nu au venit cu ploaia, ci reflectă experiențele de viață, transmise mai departe, vreme de zeci de generații, de la părinți la copii și nepoți. Dar domnul Crin Antonescu refuză să priceapă și să învețe ceva nu doar din înțelepciunea populară, ci și din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în România. Ceea ce a văzut ori a avut ocazia să experimenteze chiar el.
Astfel, se pare că domnul Antonescu nu a înțeles de ce fostul său aliat de pe ultima sută de metri a alegerilor din 2009, domnul Mircea Geoană, a pierdut: pentru că și-a asociat numele cu imaginea (în acel moment) a întâiului corupt al țări, cea a lui Sorin Ovidiu Vântu (asta după ce purta ca balast la purtător și imaginile lui Ion Iliescu și Adrian Năstase). De asemenea, domnul Crin Antonescu nu pare să înțeleagă de ce domnul Traian Băsescu a ajuns să fie atât de detestat în aceste zile: pentru că a ales să fie președintele doar a unei părți a românilor (și chiar și pe o parte din aceștia i-a dezamăgit). Pentru că nu s-a sfiit să-i jignească pe cei care nu l-au susținut, la fel cum i-a jignit și pe o parte dintre cei care l-au susținut (dar nu au făcut-o orbește, necondiționat, ci la modul critic).
Neînțelegând nimic din toate acestea (ori ignorându-le premeditat), domnul Crin Antonescu se încăpățânează să repete greșelile făcute atât de domnul Mircea Geoană, cât și de domnul Traian Băsescu. Despre alianța cu domnul Voiculescu am scris deja: faptul că nu a colaborat înainte de 89 cu Securitatea devine un amănunt nesemnificativ, atâta timp cât s-a aliat pe față cu imaginea succesului post-decembrist al Securității. La fel cum nu are relevanță (cel puțin la nivel de mental colectiv) dacă asocierea care se face între domnul Dan Voiculescu și fosta Securitate are sau nu acoperire în realitate. La nivel de percepție comună asta reprezintă șeful Antenelor și Intactului – imaginea succesului post-decembrist al Securității.
Domnul Crin Antonescu nu se oprește însă aici cu gafele și, iritat de criticile aduse din cauza alianței cu PC, plusează: ”Nu dau socoteală în faţa propagandiştilor lui Traian Băsescu şi nici în faţa altor categorii de frustraţi dintr-un partid sau altul”, afirmă domnia sa. Generalizarea, catalogarea la comun a criticilor săi, e exact ceea ce face domnul Traian Băsescu. Iar efectul nu se va lăsa așteptat, pentru că jigniți nu vor fi adversarii politici, ci chiar o parte dintre foștii lui susținători și (mai ales) susținătorii ideilor liberale (care au susținut PNL principial și nu pentru persoana aflată la un moment dat în fruntea partidului). Aceștia chiar au motivele să fie frustrați în momentul în care, în mod public, președintele PNL îi cataloghează ca fiind ”propagandiști ai lui Traian Băsescu”.
Iar dacă încă mai dorește să ajungă la un moment dat președintele României, domnul Crin Antonescu trebuie să accepte un lucru: în caz de victorie, va trebui să dea socoteală tuturor românilor, inclusiv ”propagandiștilor lui Traian Băsescu” ori diferitelor categorii de ”frustrați”. Desigur, poate să aleagă să fie președintele doar al unei găști ori a unor grupuri de interese (politice și economice). Însă mi-e greu să cred că un asemenea discurs și o asemenea imagine publică vor mai fi câștigătoare într-o viitoare confruntare electorală.
* *
*
CÂT POT ÎNCĂPEA ÎN ACEEAȘI TEACĂ DOUĂ SĂBII ȘI BRICEAGUL LUI VOICULESCU
Cristian Teodorescu • 9 ianuraie 2011
*********************************
Din alianţa pe care vor s-o înregistreze la tribunal PNL + PC şi PSD vor ieşi cît de curînd scîntei. După care doar PC-ul lui Voiculescu va mai lupta pentru menţinerea ei. Asta nu din cauza incompatibilităţii doctrinare între PSD şi PNL, care nu prea există. Cele două partide şi ceva au intrat însă în alianţă din motive suficient de fragile, încît să nu le ţină prea mult timp laolaltă. Crin Antonescu vrea să-şi asigure prezenţa permanentă la televiziunile lui Voiculescu, ceea ce i-ar surîde şi lui Ponta. Voiculescu s-ar alia cu oricine, numai să nu rămînă pe dinafara Parlamentului.
Pentru început, în disputa lui cu Băsescu, Crin e încîntat să dea mîna cu Ponta, dar cînd se vor apropia alegerile parlamentare încîntarea asta îl va părăsi din cauza presiunilor din partid. Dacă ar fi şanse ca PDL să crească de aici încolo, peneliştii ar sta cu capul la cutie, dar cînd ei simt de pe acum că ar putea obţine voturi de la cei care au mers pe mîna PDL-ului, de ce le-ar împărţi cu PSD-ul? Parcă-l aud pe Tăriceanu spunînd că din cauza acestei alianţe PNL ratează şansa istorică de a redeveni primul partid al ţării.
Cel mai cîştigat, deocamdată, din afacerea asta mi se pare Ponta care a barat astfel calea spre PC lui Geoană şi celor care îl mai susţin pe fostul preşedinte al PSD. Ameninţat de o nouă hemoragie în partid, Ponta intră în alianţă cu gîndul să-i pună cu botul pe labe pe amatorii de dezertare şi pentru a-l termina pe Geoană.
Lui Crin Antonescu se vede de pe acum că-i sticlesc ochii să ajungă la Cotroceni, încît şi pentru el personal alianţa asta ar fi o probă că reuşeşte din postura de prezidenţiabil să coalizeze în jurul lui niscai forţe politice. De ce-ar fi însă Ponta mai fraier, încît să-l lase pe Crin să candideze la preşedinţie şi din partea PSD, cînd îşi poate încerca el însuşi norocul? El n-are nevoie de alianţa asta decît ca să-i jughinească pe geonişti şi ca să-l ţină în partid pe Vanghelie pînă după alegerile locale. După care, aici sîntem!, Ponta îşi va aduce aminte de idealurile stîngii, care nu poate coabita cu liberalii care au făcut şi au dres cît s-au aflat la putere.
* *
*
RĂTĂCIREA LUI CRIN ANTONESCU (I)
Ștefan Vlaston • 28 dec. 2010
*********************************
Ultimele declaratii ale lui Crin Antonescu sunt aiuritoare, demonstreaza ca liderul PNL si-a piedut busola politica, daca a avut-o vreodata.
In ultima sa aparitie televizata, Crin Antonescu declara, cu subiect si predicat: “Sugerez o alianţă, o comasare a acestor două mari partide. (…) Trebuie foarte repede să punem la o parte diferenţele dintre noi. Este limpede ce ne uneşte”.
In primul rand ca una este alianta, alte e “comasarea”. Daca alianta este un concept legal, comasare ce inseamna? Absorbtia unui partid de catre celalalt? Si cine absoarbe pe cine, Antonescu pe Ponta sau invers? Mister!
Cat despre afirmatia “Este limpede ce ne uneste”, aceasta este limpede, intr-adevar. Ii uneste ura fata de Basescu si fata de actuala coalitie. E clar. Nu e clar cum poti conduce o tara, o societate, o economie, bazati doar pe sentimentul de ura. Fara directii programatice, fara un minim de doctrina comuna, fara un program de guvernare comun, bazat pe ce? Cota unica sau impozitare progresiva, stat social sau stat minimal liberal, redistribuirea saraciei (ca bogatie nu prea avem) sau sprijinirea intreprinzatorilor, ajutoare sociale sau libera initiativa ca baza a cresterii economice?
Cand ultimele actiuni ale opozitiei, motiuni de cenzura, contestatii la CCR, participarea la consultarile de la Cotroceni, votul in Parlament, au dovedit o dezbinare mai mare ca oricand, orgolii si lipsa de compromis, risti sa te acoperi de ridicol vorbind de “comasarea” celor doua mari partide, unul de stanga, altul de centru dreapta (cel putin prin doctrina si program). Si ce fac cu nucleul dur electoral al celor doua partide? Se vor pupa ele in Piata Independentei ?
Si cine va conduce noua forta politica “comasata”, Ponta sau Antonescu? Este posibila o conducere bicefala? Cine va fi premierul? Ce pondere sa aiba in guvern? Egale? Cel putin sa se certe la tv, sa avem circ gratis.
Caragiale mai actual ca oricand. Catavencu si Tipatescu in actiune.
In aceeasi emisiune Antonescu ii considera vinovati pe PD-L-isti pentru “dezastrul economiei romanesti”. Asta le intrece pe toate. Adica nu Tariceanu si Vosganian sunt vinovati ca au dublat salariile si pensiile, contand pe o “duduiala” economica infinita, ca au praduit 3-4 miliarde de euro in doua luni, inclusiv banii luati pe BCR, ci actualii guvernanti, care s-au trezit la inceputul lui 2009 cu un deficit bugetar de 5,3%, dupa o crestere de 8%, cu arierate de 1,5 miliarde euro, cu dezechilibre structurale in toate bugetele, (de stat, de pensii, sanatate, ajutoare sociale, etc.), cu 1,4 milioane de bugetari, desi luasera tara cu 800.00 de bugetari si 1,5% deficit bugetar in 2005. Adica toti specialistii romani (Isarescu, Daianu, Baltazar, Croitoru) plus cei de la FMI, UE si BM sunt tampiti, singurii destepti sunt Antonescu, Ponta, Tariceanu si Vosganian.
Isi mai propune Antonescu sa atraga si UDMR de partea lor.
Opozitia a tot anuntat in lunile anterioare ca zeci de parlamentari ai puterii sunt pregatiti sa treaca la partidele din opozitie, lucru ce nu s-a intamplat si acum isi propun, nici mai mult nici mai putin, sa atraga tot UDMR alaturi de opozitie. Doar ca pragmatismul si intelegerea corecta a fenomenelor sociale si economice este o caracteristica a managementului UDMR. Nu cred ca dau doi bani pe cantecele de sirena ale opozitiei.
Vorbeste Antonescu despre fraudele si coruptia actualului regim. Probabil ca sunt. De ce nu-si prezinta dovezile la DNA, asa cum a facut Catalin Tolontan in cazul Ridzi. Dupa cazurile Solomon, Gutau, Banias, Ridzi si altele, exista premise ca in cazurile documentate sa fie intreprinse cercetari penale. Asa este corect. In loc sa vorbeasca ore sir la tv-uri despre coruptie, asa la modul general, mai bine ar duce dovezile pe care le are la DNA, la presa. Altfel, ce credibilitate se asteapta sa aiba? Ca si Stalin a omorat milioane de oameni cu argumentul “se stie” (kak izvestno), ca persoana x este dusmanul poporului. N-am depasit faza asta politica? Se pare ca nu.
Antonescu nu renunta nici la suspendarea Presedintelui Basescu. Nu conteaza daca va avea sau nu, abateri grave de la Constitutia Romaniei. Astea se prezuma a fi existat oricum si pana acum.
In concluzie, exista doua posibilitati. Ori Antonescu n-a invatat nimic din acesti multi ani petrecuti in politica, ori ne crede asa de prosti ca inghitim orice debiteaza domnia sa, seara de seara, pe la tv-urile prietene.
Cu sinceritate si prietenie ii spun sa nu conteze pe a doua alternativa.
* *
*
RĂTĂCIREA LUI CRIN ANTONESCU (II)
Ștefan Vlaston • 09 ian. 2010
*********************************
Crin Antonescu, seful liberalilor, a gasit doua solutii pentru salvarea Romaniei: se pupa pe gura cu comunismul (PSD) si cu securitatea (PC). Nici ca se putea o combinatie mai mortala!
Dorinta orgasmica de a inlatura de la putere pe presedintele Basescu si PD-L i-a intunecat mintile. Nimic nu mai conteaza. Trecutul de dreapta al PNL, seniorii care refuza sa faca declaratii de sustinere, excluderea Monei Musca pentru acuzatii mai putin grave decat acelea adresate lui Voiculescu, nucleul dur al partidului, care dupa pupatul cu Mircea Geoana, inghitit cu greu, trebuie sa asiste acum, neputincios, la un menage a trois: Antonescu, Ponta, Voiculescu.
Toata lumea intelege ca partidul lui Voiculescu cauta blana unui dulau sa intre in Parlament, mai putin intelege cum Antonescu accepta sa devina caraus de lux pentru un astfel de partid minuscul. Cate voturi i-ar aduce PC, cand la trecutele alegeri abia strangea 2-3%?
Care sunt directiile de actiune comune pentru cele trei partide? Nimeni nu stie exact. Si sunt multe de lamurit. Cota unica vs. impozitarea progresiva, sprijinirea intreprinzatorilor vs ajutoare sociale, diminuarea rolului statului vs cresterea influentei statului in toate sectoarele, diminuarea impozitarii vs cresterea fiscalizarii pentru asigurarea bugetului, etc. Iar la impunerea clientelei pe posturi va fi macel in toata regula.
Din 1998 pana in 2008 am fost simplu membru PNL. M-am bucurat cand Tariceanu a devenit premier, sperand ca, in sfarsit, va trece la modernizarea statului roman. Am tot asteptat dar, crunta dezamagire. Cand am vazut ca nu se intampla nimic in educatie, dar nici in alte domenii, am inceput sa-mi strig public dezamagirea. Drept urmare, am fost dat afara dar am si demisionat. Nu mai conteaza care dintre cele doua variante a contat.
Nu credeam insa ca decaderea PNL va fi asa de dramatica. Faptul ca Tariceanu si Vosganian au lasat bugetele praf si pulbere mai puteam trece cu vederea. Nu i-a dus mintea la mai mult. Dar sa nu te duca mintea si sa vinzi partidul primit in gestiune PSD-ului, cum a facut odinioara Athanasiu cu partidul lui Titel Petrescu, e prea mult. Nici in visele cele mai negre n-as fi crezut asa ceva.
Cum o alianta bipolara nu s-a prea vazut pe meleaguri dambovitene, e clar ca, de fapt, PSD va conduce valsul. Iar PNL va trebui sa inghita toate piruetele. Ajungand un partid de stanga, anexa a PSD. Asta isi doreste activul PNL? N-as crede, pe multi ii cunosc drept oameni onesti si verticali.
Nici macar nu e o buna strategie. Eliberand culoarul de dreapta pentru PD-L, lupta se va da, la viitoarele alegeri, intre stanga PSD+PNL+PC si dreapta, reprezentata doar de PD-L, caruia nu-i vine sa creada ce bafta a cazut pe capul sau. De aceea tace chitic, ca mortu-n papusoi. Cum sa nu-i convina asa ceva.
Dar noua, cetatenilor de rand, ce ne convine? Eu cred ca o clarificare a spectrului politic este benefica. Sa avem de ales intre doua partide mari, de stanga si de dreapta. Asa functioneaza parlamentarismul in multe tari si e bine. Nu ne mai zapacesc unii care se declara de dreapta dar au convingeri de stanga si invers.
In curand vom asista la Congresul de fuziune, comasare, alianta, a celor trei partide. La Sala Palatului, in amintirea congreselor PCR.
La masa prezidiului ii vom vedea imperecheati, pentru simbolistica momentului, astfel: Ion Iliescu langa Mircea Ionescu Quintus, Marian Vanghelie langa Neagu Djuvara, Radu Mazare langa Balaceanu Stolnici, Dan Voiculescu langa Dinu Zamfirescu si Victor Ponta langa Crin Antonescu.
Bravos! Felicitari!
In sala, jumatatea dintre participanti cu ochii in lacrimi.
Si uite asa, dupa disparitia PNTCD, inca un partid istoric se duce la groapa istoriei.
Implinind, in mod ironic, blestemul comunistilor.
* *
*
SOBARU AL II-LEA
Senatul EVZ
Autor: Mircea Mihăieș
Luni, 10 Ianuarie 2011
*********************************
Nu-mi imaginam că gestul dramatic al lui Adrian Sobaru de a se arunca în cap de la balcon va fi imitat cu asemenea promptitudine.
Trebuie să fie vreun semn misterios, deoarece nenorocirea se întâmplă tot în zona liberală a parlamentului, unde căzuse electricianul de televiziune. Încercarea de sinucidere nu vine chiar din senin. Cel care-şi dă drumul în hău, Crin Antonescu, stă de multă vreme pe balustradă, într-o scabroasă (dez) echilibristică politică.
Am obosit să tot scriu despre dezertările lui morale, dar mă simt, în fine, eliberat de singura vină pe care mi-o recunosc: aceea de-a fi avut dreptate prea devreme. Întrebarea din ultimii ani a mai multor prieteni – „Pe ce te bazezi când îl ataci pe Antonescu?” – şi-a primit răspunsul. Un răspuns năucitor. Iată pe ce mă bazam: pe neruşinarea şi inconştienţa celui care s-a căţărat, încet şi inexplicabil, în douăzeci de ani de tăiere a frunzei la câini, în jilţul Brătienilor. Mă bazam pe inflexibilitatea autistă a fanaticului obsedat de putere, pe cinismul mincinosului care nu crede în nimic. Mă bazam pe vasta prostie a fesenistului travestit în liberal. Mă bazam, finalmente, pe faptul că în România nu există un singur balcon şi un singur Sobaru.
Din acest punct de vedere, nicio surpriză. Sinucigaşul e în grafic. A făcut, mai întâi, tabula rasa din partid, a înlăturat vechea gardă, inclusiv slugile obediente din categoria Orban sau trădătorii din familia Tăriceanu. S-a descotorosit prin şantaj şi arguţie avocăţească de posibilii contracandidaţi. A promovat o garnitură de yesmen-i surzi şi muţi, în aşa fel încât să n-aibă cine protesta la trăsnăile sale cotidiene. Când le reproşam tăcerea în faţa abuzurilor acestui Arturo Ui, prietenii liberali încheiau discuţia cu un argument, în opinia lor, forte: „Atâta vreme cât are 25-30 la sută în sondaje, e intangibil”. La cât de credibile sunt măsurătorile comandate de partide, Antonescu poate să urce şi la sută la sută. Realitatea implacabilă arată că individul a reuşit să facă ţăndări o formaţiune care, în condiţii normale, ar fi trebuit să aibă o contribuţie decisivă la modernizarea României.Ce mă scârbeşte nu e, totuşi, sinuciderea lui Antonescu, ci tăcerea vinovată a numelor cândva importante din PNL. Ce v-a putut face, oameni buni, acest individ? Cum de-a reuşit, în timp-record, să vă amuţească? Cu ce vă are la mână? Cât sunteţi de şantajabili? De ce vă temeţi mai mult: de gura lui spurcată sau de mâna de fier, ce vă controlează carotida, a lui Patriciu? Ce-a mai rămas, în vremea domniei isterice a lui „Chucky”, din dorinţa de înnoire, de la începutul anilor ’90, a unui Horia Rusu? E sugestiv că un singur liberal, dintr-un partid de optsprezece la sută, Raymond Luca, are curajul delimitării de alianţa dintre Felix şi „Chucky”. Ceilalţi, membri de partid sau tovarăşi de drum, tac apăsat. Încă o dovadă că ceea ce îi uneşte nu sunt valorile politice comune, ci ura împărtăşită.Intimidaţi de aplombul, până ieri cu nuanţe de roşu, şi, începând de azi, cu fibre de securism felixiot, al întâistătătorului din partid, liberalii con – simt să devină garantul celei mai reacţionare, nostalgic-comuniste şi securiste zone a politicii româneşti.
E suficient să te uiţi la organele de presă ale PC, Antenele şi „Jurnalul naţional”, ca să vezi direcţia pe care s-au înscris, sub Antonescu, liberalii. Până şi PSD-ul, moştenitorul comunismului ideologic, e mai raţional decât oa menii de sub pulpana lui Dan Voiculescu. Că pentru Crin Antonescu nu există decât oportunităţi, că pentru el memoria reprezintă cârpa de şters mizeria momentului, şi nimic mai mult, nu e o noutate. Obişnuit să manevreze cu ocaua mică, n-are complexe să folosea s că standarde duble. Pe vremea când – aşa cum arată Cristian Pătrăşconiu pe blogul său -, Mona Muscă, omul cel mai popular al PNL-ului, îl ţinea în umbră, Antonescu a ţâşnit coleric din insignifianţa veşnicei adormiri şi-a devenit de-o intransigenţă vecină cu ghilotina. Atunci, a simţit că poate prinde un loc mai în faţă, deşi CNSAS-ul încă nu-şi dăduse verdictul. Atunci, era de-o intoleranţă luciferică. Atunci, securiştii îi provocau vomă, făcându-l să regurgiteze principial.
Astăzi, deşi ştampilat în frunte, Dan Voiculescu e frecventabil. Ba chiar îngurgitabil. Cu Antene cu tot. Nu-ţi trebuie multă imaginaţie să prevezi că înjosirea PNL nu-i va aduce procente, ci ponoase. Dintr-o simplă mişcare, PNL-ul i-a adăugat între inamici şi pe pesedei, deposedaţi de partidul pe care-l foloseau pe post de bordel. Prostia incomensurabilă, de tip Geoană, a liderului penelist are un singur rol: să arate câte parale face alternativa (imaginară) la Traian Băsescu. Aduni, scazi, te scarpini la ceafă, mai zvârli câţiva gâdea, badea, ciutaci pe cântar. Degeaba. Orice-ai mai pune pe talger, obţii la infinit acelaşi rezultat: zero lei şi zero bani. Ce nu se poate contabiliza sunt datoriile acumulate şi costul ruşinii de pe blazonul penelist. Dar astfel de amănunte nu-i dau lui „Chucky” insomnii. Somnul lui Antonescu nu e din categoria „sfetnicilor buni”, ci din speţa coşmarurilor născătoare de monştri.
P.S.: Reacţionând drastic la impostura şi imoralitatea liberalilor din epoca Antonescu, la alianţa vinovată cu „partidul-televiziune”, Vladimir Tismăneanu a decis să returneze Premiul „Ion I. C. Brătianu”, conferit de PNL în 2001.
* *
*
DEVIS GREBU
*********************************
Via Cristian Pătrășconiu (Facebook photos)
* *
*
FELIX ȘI CÂRLANII – SAU PLANUL OPOZIȚIEI DE A PIERDE ȘI ALEGERILE VIITOARE
Senatul EVZ
Autor: Sorin Ioniță
Marți, 11 Ianuarie 2011
*********************************
Mereu m-am întrebat în ce o fi călcat Băsescu când era mic de are norocul ăsta: nu doar să câştige alegeri după alegeri la milimetru, dar şi să fie cadorisit de soartă cu atare adversari politici.
Cu popularitatea redusă, cu PDL prăbuşit în sondaje, cu o criză care nu se mai termină şi doar un an jumătate până la prima confruntare la urne, ai fi zis că timpul joacă pentru oponenţii săi. Când colo, trăim un nou moment stelar din categoria „Geoană, dragostea mea”. În loc să stea liniştiţi să se uite la film cu punga de popcorn în braţe, aşteptând ca Boc să aducă bugetul ţării pe linie, iar ei să culeagă roadele, cum e regula în politică, marii lideri români de opoziţie nu se pot abţine şi acţionează, strategizează, se dau tumba, ca să se vadă la TV. Pare să fie ca scărpinatul în public: contraproductiv, dar irepresibil.
Nu era suficient că liberalii defilau cot la cot de câţiva ani cu partidul lui Voiculescu (ştiu, dar hai să păstrăm convenţia de limbaj, că ăla ar fi un partid) şi cu PSD, având ca fixaţie demolarea individuală a lui Băsescu. Asta le dădea oricum acces nelimitat la vuvuzelele electronice ale mogulului, dar păstrau măcar aparenţa independenţei. Nu e clar ce câştigă în plus dl Antonescu dacă se agaţă cu acte de sacoul bej în carouri al lui Voiculescu, model Romarta, circa 1976. Dar ce pierde, e limpede: pretenţia de onorabilitate, plus coerenţa propriului partid şi a electoratului său, care, totuşi, nu e compus doar din fanatici dispuşi să înghită orice din ură faţă de preşedinte.
Toate astea sunt însă nimic pe lângă viziunea luminoasă a dlui Ponta, care a ridicat jocul la nivelul 2: într-o emisiune TV şi pe blogul personal a spus cu subiect şi predicat că PSD se va alătura construcţiei, formalizând-o la notariat, astfel încât cele trei partide să meargă împreună în viitoarele alegeri. La localele din vara lui 2012 şi parlamentarele din acelaşi an, PSD, PNL şi PC ar urma să aibă liste comune, deci vor agrea în prealabil asupra unul algoritm de împărţire a candidaturilor la primării, Consilii, preşedinţii de judeţe şi colegii parlamentare. Cu alte cuvinte, filialele se vor înţelege asupra câte unui singur om care să se bată cu candidatul PDL în fiecare dintre aceste competiţii, lăsând în afara cursei pretendenţii din celelalte două partide. Iar resursele vor fi puse cu onestitate la comun şi fiecare va trage pentru colegul de la cealaltă formaţiune.
Întrebarea crucială nu este cât e de probabil să se întâmple asta – ci, în fond, de ce? Pentru care motiv să te angajezi în aşa o construcţie complicată, dictată de la centru contra a sute de micro-interese locale, şi cu ce rezultat net anti-PDL? Altul, adică, decât acela de a reînvia guvernarea din morţi, polarizând politica românească în două tabere, de unde până acum PDL era atacat din toate direcţiile, dând acestuia posibilitatea să iasă din defensivă.
După cum s-a văzut în 2008, a fost o naivitate să speri că într-o atmosferă atât de personalizată, centrată în lideri, decalarea parlamentarelor de prezidenţiale ar putea produce campanii mai raţionale. În 2012, ca şi data trecută, vor fi toate otova, cu primari, prezidenţiabili şi prim-ministeriabili trăgând cu toate tunurile. Deci Băsescu va avea ocazia perfectă să se dezlănţuie contra unei alianţe contorsioniste, ce îşi va reconcilia cu greu ideile despre impozitare şi proprietate, deasupra căreia va pluti zâmbetul serafic al Securităţii. Iar publicul va avea o alegere simplă: lista pestriţă a lui Boc, sau lista pestriţă a alianţei antifasciste şi antiimperialiste Ponta-Antonescu-Voiculescu, ce practică deja o gargară rococo faţă de care Caragiale e mic copil. Nici nu merita PDL să ajungă aşa de uşor în situaţia de bătălie 50-50%.
În plus, ce sens are să anunţi o asemenea alianţă cu termen de valabilitate 2019, ţinută împreună doar liantul anti-anticorupţiei şi ostilitate faţă de Băsescu, din moment ce acesta nu va mai fi oricum preşedinte din 2014 încolo? Cât de plauzibil este că baronii PSD, cei ai PNL şi firmele lui Voiculescu vor guverna liniştiţi împreună dacă singura idee politică pe care o au acum în comun – suspendarea preşedintelui – nu va mai fi de actualitate, iar DNA, ANI sau alte instituţii care mai deranjează cât de cât politicienii vor fi puse rapid cu botul pe labe în primul an de la preluarea puterii de noua echipă galactică?
Marele câştigător din acest plan este, bineînţeles, Voiculescu. Pentru a N-a oară se va strecura în parlament (şi în conducerea acestuia) deşi are doar zecimale de voturi, jucându-şi avantajele comparative mai abil decât cârlanii cu care s-a întovărăşit: faţă de adolescenţii întârziaţi Ponta şi Antonescu, are în plus o televiziune pe care le-o flutură în faţa ochişorilor pofticioşi de luminile rampei; faţă de mogulul-filosof al culturii Vîntu are în plus un partid şi un cash-flow mult mai bun.
* *
*
Franța și Germania au găsit de cuviință să ceară amânarea întrării României (și Bulgariei) în „Schengen”.
Franța, faimoasa promotoare a politicii gaulliste postcoloniale, a ajuns o țară invadată de franco-africani, de franco-asiatici, de franco-magrebieni ajunși la a treia generație și care continuă și azi să-și aducă triburile prin alianță în hexagon. E drept că prin trucul inexistenței ideii de „naționalitate” sau „etnie” caracteristic Franței, toți aceștia sunt „citoaieni”, deci francezi. Doar țiganii noștri cerșetori și manglitori sunt personæ non gratæ, în timp ce arabii lor, care dau foc la mașini și se bat cu forțele de ordine, sunt okay. La fel de adevărat este că în Franța a ajuns la Elysée un cuplu alogen, hungaro-iudeo-italian, în timp ce în România Mădălin Voicu n-a ajuns încă la Cotroceni.
Astăzi, tot felul de inculți văd un pericol de infiltrare prin granița României a unor imigranți clandestini, fără să-și amintească că, de exemplu, Frontul Național, partidul de extremă dreaptă al lui Jean-Marie Le Pen, a crescut continuu începând din 1990, pedalând pe denunțarea… corupției și pe adversitatea față de non-francezi, pe xenofobie și a ajuns a treia formațiune politică din Franța în 2002, tocmai din cauza numărului exagerat de mare al imigranților „jenanți”, care nu prin România au intrat. De fapt, a existat o expansiune a extremei drepte în întregul occident la sfârșitul secolului trecut mai ales din cauza fenomenului imigrației, imigrație care nu a avut nimic de-a face cu România, cu extinderea UE sau cu Schengen.
Publicat de ALEXANDRU MITACHE 
«Timp de doua saptamani am fost postac de partid. Am primit in fiecare zi e-mail-uri de la consultantii partidului cu mesaje impotriva contracandidatilor si liste cu zeci de linkuri unde sa le raspandesc. Am intrat pe bloguri, forumuri si site-uri de ziare, am vorbit despre bun-simt si i-am injurat pe „marinarul beat de putere” si pe „prostanacul comunist”. Am bombardat cu stereotipuri toate articolele care nasteau vreo dezbatere rationala. La fel au facut si mai fac zeci de alti postaci din toata tara, fiecare lucrand pentru partidul sau. Noi, postacii rivali, ne stim intre noi si ne injuram, dar nu ne uram. Uram doar cate doua dintre personajele: „tiranul”, „prostanacul” si „crinut-finut”. Pe un al treilea il iubim. Sau macar facem un ban. Cinstit?
Alexandru Mitache's Blog 