Zgomotul, oarecum strident, făcut de prematur eşuatul „experiment Svet” se pierde deja în uitare (după ce a fost prăvălit şi tăvălit în derizoriu de către concurenţă).
Domnişoara Svet n-a izbutit decât, cel mult, evocarea unui ilustrativ memento poetic:
«Fulger negru… trăsnet lung
Dus pe aripi de furtună,
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung…
Parcă zboară,
Parcă-noată,
Scuipa foc, înghite drum,
Şi-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată…A trecut…
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere…
Scade-n depărtare…
Piere…Iar în urmă-i, din tufişuri,
De prin tainice-ascunzişuri,
Se ivesc pe jumătate,
Păsarele ciufulite,
Alarmate
Şi-ngrozite:
-Cine-i?… Ce-i?… Ce-a fost pe-aici?…
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.Doar un pui de piţigoi,
Într-un vârf de fag pitic
Stă cu penele vulvoi
Şi, făcand pe suparatul:
-Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul…» *
Sau doar o… „comeată”!
____________________________________________
* George Topârceanu, Acceleratul
***
© Alexandru Dan Mitache • 2009