Există unele informaţii care apar discret şi disparat pe agenţiile de ştiri sau în jurnalele televizate şi pe care nimeni nu pare a avea interesul, perspicacitatea sau curajul de la pune una lânga alta.
Prima ciudăţenie se referă la Dinu Patriciu. Am mai scris că mie personal mi se pare şi suspect şi nereal succesul său în afaceri.
În primul rând pentru că ori de câte ori apare la televizor şi zice câte ceva pe teme economice e mai catastrofal ca Soviani. Nicio previziune nu i se confirmă, reţetele sale par preluate din comics-uri de Wall Street, iar liberalismul lui este medieval.
În al doilea rând, este absolut inedită – ca să nu spun dubioasă – performanţa sa de a-i bate la avere şi pe Ion Ţiriac şi pe Iosif Constantin Drăgan, care s-au apucat de această treabă cu mulţi ani înaintea lui.
În al treilea rând, domeniul de activitate în care a performat nestingherit şi în mod neverosimil Patriciu este unul deosebit de „exclusivist”, de competitiv şi de „greu”. Petrolul mondial este dominat de câteva ţări mari şi de câteva companii uriaşe. A face o cifră de afaceri anuală de câteva miliarde de euro fără greţuri, rupând, practic, de la gura celorlaţi monştri această sumă, după ce te-ai apucat de petrol la bătrâneţe într-o ţară „emergentă” lipită pământului, mi se pare neplauzibil.
La fel de suspecte mi se par, în cazul lui Patriciu, încă două chestiuni. După ce a săvârşit ingineriile financiare cunoscute şi a comis vrăji economice necunoscute, lăsându-şi patria cu buzele umflate, f*** şi cu banii luaţi, Patriciu s-a decis, cam brusc, să-şi vândă o parte grupului „Rompetrol” (75%) unei companii din spaţiul ex-sovietic. Suma reprezentând contravaloarea acestei prime tranzacţii nu a apărut pe piaţă. Patriciu a rămas CEO la „Rompetrol”. Îmi amintesc că, la un moment dat, a declarat că este un moment excelent pentru afacerile cu petrol. Ei bine, n-a trecut o lună, cred, şi Patriciu vindea aceleiaşi companii şi restul pe care îl mai deţinea din „Rompetrol”. Nici a doua tranşă de bani încasată n-a fost vizibilă pe piaţă. Nu ştiu în ce a investit Patriciu banii în mod discret, dar ştiu în ce i-a investit în mod ne-discret: o bancă din… acelaşi spaţiu ex-sovietic.
Nimic nu mă poate împiedica să bănuiesc că, de fapt, Patriciu n-a deţinut niciodată ceva în mod real, fiind doar un om de paie, cu bune dar nelegitime contacte şi influenţe politice. El a fost utilizat pentru a spăla compania de datorii şi debite şi pentru a-şi însuşi diversele creanţe. Prima parte a tranzacţiei de vânzare (24.08.2007) a avut loc într-un moment deloc întâmplător: la doar trei luni după referendumul care a invalidat intenţia de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Putem bănui că adevăraţii proprietari ai „Rompetrol” au intrat în panică după ce Patriciu a rămas vulnerabil penal şi după ce încrederea în el a fost compromisă de eşescul nescontat al demiterii preşedintelui. Patriciu a retrocedat, de fapt, întregul grup „Rompetrol” proprietarilor e drept, nu înainte de a executa şi o mică vrajă pe bursă, de care au profitat şi câţiva prieteni buni.
Rezumând, constatăm că marea afacere a vieţii lui Dinu Patriciu este, de fapt, luarea aproape moca a unei marişi moderne companii petroliere de la statul român, transferul ei către statul kazah („KazMunaiGaz” este companie de stat) şi al capitalului rezultat din tranzacţie către o bancă georgiană. A mai rămas ceva în România? Niet!
* *
*
«Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu a declarat că Rusia caută să refacă sfera de interes a fostei URSS în răsăritul Europei, în ciuda apartenenţei ţărilor din zonă atât la NATO cât şi la Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat remis, vineri, MEDIAFAX.
Potrivit comunicatului, Paşcu apreciază că succesul sau insuccesul unei asemenea tentative depinde de gradul de solidaritate pe care vechii membri ai NATO şi UE o vor arata noilor membri.
Paşcu a făcut aceste declaraţii joi, într-o intervenţie în cadrul audierii publice privind relaţiile Uniunii Europene cu Rusia din cadrul Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European (AFET).
„Prăbuşirea comunismului, dezmembrarea fostei URSS şi terminarea războiului rece au dus la dispariţia sferei de influenţă sovietice în Europa răsăriteană. Aceasta a permis ţărilor din zonă să-şi decidă în mod independent soarta, solicitând şi obţinând aderarea atât la NATO cât şi la UE. Numai că, în ultimi ani, Rusia revine şi, drept urmare, asistăm la dorinţa ei de renegociere a unor documente acceptate de ea din anii 90 şi de încheiere a altora noi, care să consacre revenirea Rusiei la masa deciziilor europene”, a declarat Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedintele AFET, potrivit comunicatului citat.
Paşcu s-a întrebat dacă această revenire este sau nu însoţită şi de refacerea vechii sfere de interes a fostei URSS în răsăritul Europei.
„În opinia multora, inclusiv a mea, Rusia caută să îşi refacă aceasta sferă, în ciuda apartenenţei ţărilor respective atât la NATO cât şi la UE. Principalele instrumente utilizate de Rusia sunt, pe de o parte, marea dependenţă a acestor state de gazul rusesc – a se vedea recenta iniţiativă de convocare a unui summit al gazului la Moscova- şi, pe de alta, încercarea de a convinge membri occidentali ai celor două organizaţii să îi socotească pe noii membri răsăriteni drept un grup special la deciziile căruia Rusia să poată avea din nou acces”, a argumentat deputatul european.
El şi-a încheiat intervenţia apreciind că „succesul sau insuccesul unei asemenea tentative depinde de gradul de solidaritate pe care vechii membri ai NATO şi UE o vor arăta noilor membri”.»
* *