Ponta ca comisar politic

Țineți minte acest interviu!

Ceea ce spune Victor Ponta, cu subiect și predicat, este că domnii Pleșu, Liiceanu, Patapievici sau Cărtărescu, dar și alții – catalogați nu o dată drept „slugi ale lui Băsescu” – nu pot fi iertați, în timp ce jigodii notorii ca Dan Voiculescu sau Bălăceanu Stolnici ar merita grația societății.

Dacă NEIERTAREA va însemna reeducarea vinovaților la Pitești, Aiud, Sighet sau fie și la  Tescani, râmăne să vedem în intervalul 2012-2016 dacă…

Descreieratul acesta va ajunge PRIM MINISTRUL ROMÂNIEI!

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Interviurile Gândul, că, dacă unii colaboratori ai fostei Securităţi pot fi scuzaţi, colaboratorii lui Traian Băsescu sunt „slugi” şi nu au nicio scuză.

Ponta a afirmat, întrebat despre rolul CNSAS, că nu crede că oamenii ar trebui să răspundă politic pentru că au colaborat cu fosta Securitate, ci a trebui să o facă pentru demagogia şi incosecvenţa arătate după 1989.

„Lipsa de simpatie dintre mine şi domnul Voiculescu nu este generată de ceea ce a făcut înainte de 1989, ci de ce a făcut în 2004”, a precizat Ponta.

(Gândul.info)

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Un viitor monument istoric

Nu știu dacă știți povestea clădirii… Este fosta casă Păucescu*.

În ea se află astăzi sediul Uniunii Arhitecților din România.

Se găsește în Piața Palatului (azi Piața Revoluției), de fapt la intersecția Străzii Boteanu cu fosta Stradă Onești (azi Dem I. Dobrescu).

Unii o consideră o monstruozitate urbanistică. Eu o consider un viitor monument istoric nebănuit.

Ceea ce se vede în partea de jos este fostul sediu al Direcției a V-a a Securității (Direcția Securitate și Gardă), adică acolo își aveau sediul cei care-l păzeau pe Ceaușescu.

La Revoluție, cladirea a fost distrusă, deși fusese părăsită în grabă, trăgându-se în ea cu tunurile tancurilor aflate în fața fostului Comitet Central al P.C.R. (azi Ministerul de Interne) și incendiată. N-au mai rămas din ea, în decembrie 1989, decât ruinele zidurilor exterioare.

Ideea arhitectonică** aplicată ulterior, prin 2002-2003, cred că a fost aceea a noului care răzbește dintre ruinele revoluției, vechiul și noul combinându-se într-un amestec de cărămidă și sticlă. De fapt, ideea aceasta se regăsește și pe Wikipedia, la articolul „Securitate”, pe care imaginea clădirii îl și ilustrează.

Aproape real! Simbolistica este perfectă! Ba chiar genială și surprinzător de generalizabilă.

Numai că interpretarea istorică este cu totul alta: din vechii securiști s-au ivit noii oameni de afaceri, sau, generalizând și trecând simbolul atât în planul dialectic cât și în cel al vorbelor de duh… «La vremuri noi, tot noi».

Cladirea cea nouă este, așadar, deja un monument istoric. Va trebui doar să ne aducem aminte ce reprezintă.

Puriștii urbanismului să tacă!

__________________________________________________

* O istorie interesantă a clădirii puteți citi pe Rezistența Urbană

** Același „șpil” arhitectonic – foarte contestat – a fost aplicat și în cazul Hotelului Novotel, de pe calea Victoriei, amplasat pe locul fostului Teatru Național, distrus la bombardamentele din august 1944, a cărui fațadă o pastișează.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010