„Realitatea” trage apa

«Doamnelor şi domnilor, felul în care Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac înţeleg, dar mai cu seamă practică meseria aceasta, nu are legatură cu felul în care noi o înţelegem şi o practicăm, cu regulile şi cu principiile profesionale ale Realitatea TV. Drept urmare, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac NU VOR MAI fi invitaţi în studiourile Realitatea TV.»

Astfel a sunat anunţul prezentatorului ştirilor de astăzi de la ora 18:00.

O măsură tardivă, dar firesc binevenită. Totuşi incompletă.

Domnul Sergiu Toader a tras apa, slavă Domnului! Dar a rămas în mână cu nişte hârtii igienice mânjite gros.

După această decizie a postului de televiziune „Realitatea TV” privind declararea persona non grata a lui Sorin Roşca Stănescu şi a lui Bogdan Chireac, mi se pare oportună, necesară, dar nu şi suficientă, concedierea imediată a unor lingăi „prudenţi” şi probabil solidari, ca RĂZVAN DUMITRESCU, ADRIAN URSU, OANA STANCU şi STELIAN TĂNASE, spălători fervenţi ai celor doi în ultimele zile. Aceste patru personaje sinistre mi-au amintit, prin comportamentul lor abject, de crainicii Televiziunii Române din timpul evenimentelor de la Timişoara şi din Bucureşti din zilele de 16–21 decembrie 1989.Cei patru nu au decât să se ducă să-şi câştige pâinea, sau ce le place lor să mănânce, la trustul concurent.

Domnule Toader, ar fi o chestiune de minimă consecvenţă şi de maximă decenţă.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Întrebări deschise, urbi et orbi

În legătură cu recentul caz „Şantajul”, am două întrebări simple şi scurte, pe care le lansez urbi et orbi:

1. UNDE ESTE ION CRISTOIU?
2. L-A MAI CITIT / AUZIT CINEVA ZILELE ASTEA?

 

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

La Piovra [1] şi [2]

Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac – şantaj la şeful ANI

Scris de Dana Iliescu

«Agenţia Naţională de Integritate, instituţie europeană a statului romån, se află sub atacul cu miză electorală al Coaliţiei Kaz-GRIVCO-FNI, efectuat prin două instrumente de presiune din ogrăzile lui Alexandru Sassu, Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Voiculescu. Mai mult, însuşi şeful ANI, Cătălin Macovei, a fost supus unui şantaj de presă executat prin intermediul a doi cunoscuţi foşti ziarişti transformaţi în traficanţi de informaţii şi agenţi de influenţă. Este vorba de două „etaloane“ de deontologie, fmari formatori de opinie ai televiziunii publice naţionale, TVR, ai postului Realitatea TV şi ai Antenelor 1, 2 şi 3: Bogdan Chirieac, fost redactor-şef al ziarului „Gåndul“, şi Sorin Roşca Stănescu, fost director general al defunctului ziar „Ziua“.
O înregistrare ambientală parvenită ieri redacţiei ziarului „Curentul“ dovedeşte că şeful SRI, George Maior, a avut dreptate: există scurgeri şi sustrageri din arhiva secretă a Ministerului de Interne, respectiv Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, prescurtată DGIPI, fosta „Doi şi-un sfert“, de la UM 0215, ulterior 0962, cunoscută mai ales în urma scandalagiului Vanghelie. Înregistrarea secretă, datånd din 25 septembrie, din care punem la dispoziţie o mare parte – în interesul opiniei publice şi al autorităţilor responsabile – în format audio original disponibil AICI şi în transcriere, demonstrează nivelul de disperare şi josnicie la care se complac executanţii mogulilor de presă cu interese politice.
Ţinta încercării de şantaj la adresa şefului ANI o constituie decredibilizarea în prag de alegeri a miniştrilor PD-L Vasile Blaga – în mod special -, Adriean Videanu şi Radu Berceanu, care, potrivit „Naşulu“ Sorin Roşca Stănescu, „trebuie strânşi de coaie“. Însă, cel căruia vrea „să-i facă rău“, potrivit propriilor declaraţii ale lui SRS, este, mai ales, „şeful lor“, cel „care distruge un sistem“. Omul care trebuie anihilat este Traian Băsescu şi sistemul care trebuie apărat este cel mafiot.
Presărată de picanterii despre amante, discuţia celor trei, cu Macovei prins între Chirieac şi Roşca, se desfăşoară pe malul lacului Snagov, în apropierea casei „Naşului“, la restaurantul „El Capitan“, unde şeful ANI este dus de realizatorul TVR. Locul este faimos în istoria recentă a României şi pentru că tot aici s-ar fi decis ca Tăriceanu să nu-şi dea demisia, cât şi ca preşedintele Băsescu să fie dărâmat prin Referendumul pierdut apoi de Coaliţia 322.
Mijloacele celor doi şantajişti: un pretins împrumut nedeclarat de 100.000 de euro de la un cămătar. Documentele secrete din arhiva ANI pe care le solicită intermediarii Coaliţiei anti-Băsescu, sub ameninţare, sunt conturile celor trei miniştri numiţi mai sus, şi mai ales cel al ministrului de Interne, Vasile Blaga. Pe parcursul tentativei nereuşite de şantaj, atât Sorin Roşca Stănescu, cât şi Bogdan Chirieac sugerează că nu pot fi prinşi dacă menţin totul în secret. Chirieac garantează pentru Roşca şi Roşca garantează pentru Chirieac. Cei doi au de altfel o bogată experienţă similară. Pe vremea regimului comunist, Roşca a fost informator al Securităţii sub numele de cod Deleanu şi H15, iar Bogdan Chirieac, deşi a fost cercetat de CNSAS pentru mai multe note olografe întocmite pe când era ghid BTT, a fost făcut scăpat de Colegiul instituţiei compromise, aceeaşi care îi dăduse lui Roşca Stănescu verdict de necolaborare cu poliţia politică, în ciuda evidenţelor. Ulterior, ambii pseudo-ziarişti s-au folosit de presă doar pentru a obţine enorme câştiguri, devenind milionari pe spezele relaţiilor clientelare cu politicieni, membri corupţi ai serviciilor secrete şi mafioţi de duzină ajunşi acum capii Coaliţiei anti-Băsescu. Poate de aceea, unul dintre cei doi ori şi-a oferit serviciile, ori era urmărit de DGIPI şi astfel înregistrarea s-a scurs din arhiva secretă a Ministerului de Interne. Când averile celor doi „simpli ziarişti“ ajung să fie estimate între 10 şi 50 de milioane de euro pe baza unui sistem mafiot este normal să te sperii că vine Băsescu şi îl distruge.»

*******************************

STENOGRAMA (file-ul audio AICI):

SORIN ROŞCA STĂNESCU: Începusem o discuţie şi a rămas aşa, în coadă de peşte, cu Videanu!
CĂTĂLIN MACOVEI: Aşa e.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: N-am amestecat la vremea aceea şi numele de Blaga.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Da.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: La data aceea. Pentru ca „poporul” să afle adevărul, pentru a se face puţină dreptate, m-ar interesa unde v-aţi dus cu investigaţiile. Până unde au ajuns aceste investigaţii.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Păi la Blaga s-a terminat. Asta ştiţi!
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Nu ştiu! Şi l-aţi găsit curat?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Păi am dat-o public asta. Ce-am terminat. Blaga a justificat tot.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Nu i-aţi găsit conturile de afară?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Suntem în procedură… Lui Blaga?
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Da.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Sincer, nu le-am căutat.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Urât.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Urât, dar nu am ştiut.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Dar ceilalţi doi?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): La ceilalţi doi sunt procedurile în curs. Durează. Ştiţi cum v-am zis şi la televiziune. Elveţia nu mai e ce-a fost. Elveţia dă tot acuma, dar e o procedură mai complicată.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Păi şi dacă le dă după alegeri?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Am înţeles. Poate dă înainte de alegeri. Aici aveţi dreptate că, dacă afli prea târziu, degeaba afli.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Ar trebui să se ştie.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Am înţeles ideea. Dar ziceţi-mi cu Blaga. Are conturi în străinătate? Dar chiar habar n-am avut. În ce ţară?
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Franţa!
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Franţa? Păi cu francezii avem o relaţie bună.
BOGDAN CHIREAC: Franţa e ca-n România.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Păi da. Da-s pe numele lui, că dacă-s pe-a lui văru’ n-am competenţa. Pentru că în Franţa nu-i complicat, cum zice şi Bogdan. Ce mi-e Franţa, ce mi-e România. Dar dacă nu-s pe numele lui sau pe-a lui nevastă-sa, pa şi la revedere. Copiii sunt majori din câte ştiu eu.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Păi şi cât mai durează procedura asta?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Dacă v-aş zice că durează o saptămână… Nu vă pot garanta cât mai durează. Nu ştiu, uite o să mă interesez şi vă transmit mâine prin Bogdan. Că eu acuma sunt ocupat să dau cu subsemnatul pe la diverse autorităţi, că tot ziceţi dvs. Că mă şantajează, că mă are Băsescu la mână cu nu ştiu ce. Şi chiar nu prea m-am mai preocupat în ultima vreme ce s-a mai întâmplat, dar mâine vă transmit prin maestru’.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Da, Bogdane?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Că eu cred că nu mai e. Teoretic n-ar trebui să mai dureze mult.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Oricum, şi nişte detalii ar fi utile. Unde sunt, cum sunt, numere. Mmm?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Am înţeles.

Dărnicia lui Roşca

SORIN ROŞCA STĂNESCU: Dacă, de pildă, tu-mi dai numerele de cont eu le trimit câte 5 Euro.
BOGDAN CHIREAC râde cu poftă
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): De ce?
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Ca să le verific. (n.r. – râde cu poftă. De fapt, el le trimite bani ca să vadă demnitarii că el le ştie conturile. Incomod, nu? Şi apoi „să-i poată strânge de coaie” după cum mărturiseşte ulterior).
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Asta putem să facem şi noi.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Poate voi n-aveţi. Eu am. I-am strâns.
BOGDAN CHIREAC şi SORIN ROŞCA STĂNESCU râd cu poftă.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Noi n-avem, e-adevărat.
BOGDAN CHIREAC: Naşule, pregăteşte şi tu 1000. Nu intră 5 Euro.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Ba da, intră.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Cum să nu, intră şi 2 euro jumate.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Nu merită, băi.
BOGDAN CHIREAC: La Videanu, sub un milion nici nu se uită. Las-o-n pula mea!
SORIN ROŞCA STĂNESCU râde.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Au intrat mulţi acuma de la Urdăreanu (patronul UTI) la Videanu.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Poftiţi?
BOGDAN CHIREAC: Au intrat foarte mulţi bani în vara asta de la Urdăreanu. Foarte mulţi.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): La Videanu?
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Şi la Berceanu, şi la Videanu.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Foarte interesantă treaba cu nea Punguţă, ăla.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Da.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Soţia poate să fie subiectul nostru pentru că…
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Dar nu, e foarte interesant. Nu ştiu dacă ai apucat să vezi, c-am postat aseară târziu, dar am avut o problemă cu serverul. Ei chiar sunt acţionari cu Sulfina Barbu.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Am citit.
BOGDAN CHIREAC: Ce-a făcut?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): KVB. L-am avut şi noi, dar l-am scăpat, ăsta, cum îl chema, ăla de la Garda de Mediu.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Cum v-a scăpat că a dat declaraţii aiurea să se apere. Silvian, care-a fost ofiţer.
BOGDAN CHIREAC: Ştim cu toţii. Păi a fost şeful lui Băsescu!
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Am enorm de multe detalii şi date. E un dosar aşa gros, că l-am postat eu seara.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Cu Sulfina n-am prea priceput la sfârşit, dar îl mai iau o dată. Nu că eu citesc în fiecare zi blogul dvs. ca să văd dacă mai apar şi eu pe-acolo şi de aia…

Chirieac, trist că l-a părăsit amanta

SORIN ROŞCA STĂNESCU: Dacă-l cunoaştem împreună pe Bogdan, n-apari nicăieri.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): E, n-am ştiut asta…
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Dacă tot am făcut cunoştinţă, eu sunt foarte corect.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): La fel şi eu.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Iar atunci, degeaba spui c-am dat tot ce-am avut. La televizor, cu aia era călare pe mine. Câştigase procesul cu tine.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Păi da, l-a câştigat, dar mai e recursul.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Eu puteam să mă duc la două televiziuni – Realitatea TV şi Antena 3, n.red -, tu-ţi dai seama ce emisiuni făceam. Ce audienţă!
BOGDAN CHIREAC: Ce emisiune?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Nu e Bogdane, n-ai pierdut nimic. Trebuie să fim cinstiţi.
BOGDAN CHIREAC: Sunt disperat. Iară m-a abandonat amanta… Sunt pielea pulii.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Uite, pe tine nu te prinde Cancan-ul, numai pe mine mă prinde.
CB: Ce, bă, sunt demnitar?
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Suntem oameni obişnuiţi. Cum zice el: cetăţean.
BOGDAN CHIREAC: Standard mediu suntem!
SORIN ROŞCA STĂNESCU râde cu poftă
BOGDAN CHIREAC: Standard mediu suntem, în pula mea!
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Şomer, mă!
BOGDAN CHIREAC: Eu sunt şef de ONG, director de ONG.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): OK, vedem ce este, şi mâine mă văd cu maestrul (BOGDAN CHIREAC).

Roşca vrea să-l strângă pe Berceanu de coaie

SORIN ROŞCA STĂNESCU: Absolut! Sincer, preocupările mele nu sunt să fac rău unor oameni; nici lui Berceanu. Problema mea e că ăsta distruge un sistem… democratic. Am o problemă.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Berceanu e un tip.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Nu Berceanu distruge, şeful lor.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Da’ să ştiţi, după părerea mea, Berceanu e un tip care nu ştiu de cât răspunde acolo. El e cam independent.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: El joacă. E unul dintre marii actori ai ţării, îi merge capul, are experienţă. Jos pălăria.
BOGDAN CHIREAC: Are coaie.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Dar cineva trebuie să i le strângă şi lui. Da’ şi decât să i le strângă pe jos când nu mai are rost, i le strâng eu între picioare.
Bogdan Chirieac râde cu poftă.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Maestre, cu părere de rău, trebuie să vă zic că n-am beneficiat de niciun cent.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Deci omul n-a vrut să-mi dea ce i-ai dat tu în scris.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Păi n-are.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Şi a spus că nu-mi dă, că nu vrea să te bage în puşcărie. Îţi dau cuvântul meu.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Da, eu vă cred.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: C-a spus că nu vrea să se-ajungă la un dosar penal.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Vă cred, dar ideea este: la ce dosar penal? C-aş fi luat nişte bani?
SORIN ROŞCA STĂNESCU: I-ai dat nişte declaraţii. Poate că băuseşi…
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Nu, stau prost cu băutura.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Ai dat nişte declaraţii în care ai recunoscut nişte lucruri grave. Ca o garanţie că-i vei da banii.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Nu. Vă rog să verificaţi. Nu vi se pare nefiresc? V-a dat începutul şi de ce nu v-a dat şi… Că aia era…
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Probabil ca să te atenţioneze prin  mine. Dar pe mine nu mă interesează cei 50.000.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Dar să ştiţi că eu discut cu băiatul ăla; mai discut şi acum, deci nu…

Pentru Roşca şi Chirieac, 50.000 de euro nu mai reprezintă o sumă

SORIN ROŞCA STĂNESCU: Deci pe mine nu mă interesează banii în afacerea asta: ai tăi, ai lui, ai cui or fi, pe mine mă interesează…
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Pe mine m-ar fi interesat, că e o sumă, care pentru mine, cel puţin, e o sumă mare asta.
Bogdan Chirieac râde.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Pentru mine nu mai e (râde şi el)
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Sunteţi în altă ligă.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Recunosc deschis.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Sunteţi în altă ligă, dar vă spun: acea hârtie nu există, sincer, că dacă discutăm atât de deschis încât n-avea rost ca să vă ascund. Nu i-am dat ăluia în scris. N-aveam cum să-i dau în scris aşa ceva.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Bun! Ajută opinia publică, te rog frumos. Niciodată nu se va şti că-i ceva de la tine. Niciodată. Deci eu niciodată nu am divulgat vreo sursă. La mine nu există aşa ceva. În definitiv, şi tu ai nevoie să-ţi faci ceva la un moment dat, să se vadă că voi munciţi acolo, şi atunci lumea ştie că nu mă am bine cu tine, nu? Aşa ştie toată lumea.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Da!
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Şi-atunci, perfect. Dacă eu scot ceva, am pe cineva acolo. Şi când scot ceva, nu scot împotriva activităţii voastre, mă refer la partea pozitivă a activităţii voastre, ci scot împotriva unor cetăţeni care n-au fost corecţi. Gândeşte-te că avem cel mai bun prilej şi cele mai bune condiţii de a colabora. Nimeni nu poate să bănuiască.
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Să ne suspecteze de prietenii.
SORIN ROŞCA STĂNESCU: Corect ce spun?
CĂTĂLIN MACOVEI (ANI): Da!

*              *

*

«Scandalul afacerii de şantaj Chirieac-Roşca la şeful ANI e departe de a se încheia. Suntem, de fapt, doar la început. Ne ajută foarte mult şi deontologii, şi deontoloagele de servicii de la trusturile mogulilor Voiculescu-Vîntu, navetiste de pe centura presei, cu sau fără silicoane, şi, în primul rånd, chiar „jurnalistul-Motorola“, îndepărtat ca o măsea stricată, rånd pe rånd, de la „Adevărul“, „Gåndul“, Pro TV şi, acum, şi de la TVR.»

*            *

*

«Scandalul afacerii de şantaj Chirieac-Roşca la şeful ANI e departe de a se încheia. Suntem, de fapt, doar la început. Ne ajută foarte mult şi deontologii, şi deontoloagele de servicii de la trusturile mogulilor Voiculescu-Vîntu, navetiste de pe centura presei, cu sau fără silicoane, şi, în primul rånd, chiar „jurnalistul-Motorola“, îndepărtat ca o măsea stricată, rånd pe rånd, de la „Adevărul“, „Gåndul“, Pro TV şi, acum, şi de la TVR. Desigur, pentru „profesionalismul“ şi „înalta sa moralitate“, demonstrate prin zecile de milioane de euro scurse în firmele sale administrate de două bunicuţe, dintre care una chiar mămica sa. Dar Chirieac are de unde să-şi mai primească tainul: de la televiziunile „dracilor – Vîntu şi Roşca“ plus Voiculescu, după cum singur recunoaşte în noul dialog halucinant pe care îl prezentăm, în exclusivitate, în ziarul „Curentul“ de azi. Pentru că ediţia de ieri a fost sabotată temporar printr-un atac cibernetic, avem rugămintea către ziariştii liberi online, ai blogurilor independente, să răspåndească şi înregistrările de azi, pentru a distruge complet eşafodul dictaturii media a mogulilor. De altfel, ziarul „Curentul“, postul B1TV, blogării şi sutele de mii de cititori şi telespectatori revoltaţi au silit azi posturile mogulilor anti-Băsescu, Realitatea TV şi Antena 3, să spargă Omerta, deşi în stilul lor caracteristic, plin de dezinformare şi manipulare perversă. Minciunile personajelor desprinse dintr-un film mafiot, care se recomandă „ziarişti“, ne-au silit să amånăm pentru måine dezvăluirea legată de acuzaţia că Geoană fură banii de campanie ai PSD.
În episodul de azi al serialului „Clanul şantajiştilor“, vom demonstra cum intermediarul Afacerii Snagov, care a declarat ieri că „s-a nimerit întâmplător“ pe la masa de la restaurantul El Capitano de pe Snagov, este, de fapt, chiar artizan al pre-şantajului. „Nici măcar n-am ştiut ce s-a discutat la masă“, afirma ca o fată mare Bogdănel Chirieac, la emisiunea „Naşul“ de la postul B1 TV. Ei bine, noile dovezi pe care le prezentăm azi, în scris şi audio, ne arată că, încă de la rularea maşinii spre Snagov, Chirieac a aruncat zarurile: „Pizda aceea i-a dat lui Roşca două chestii olografe“. Este vorba de o fostă secretară la ANI plasată – după cum s-a spus deja -, ca într-un scenariu de film mafiot, pe sub biroul şefului Agenţiei, Cătălin Macovei, pentru a… aduna hârtiile găsite pe jos. Şi, deontologia întruchipată, „jurnalistul STS“, partener cu CTP şi director de ONG, continuă: „Şi că de data asta nu le-ar da, dar vrea şi el ceva la schimb, şi anume să avansezi cu dosarele lui Berceanu şi Videanu“. Am trecut de problemele amantului Chirieac cu femeile, ca să nu mai fie deranjat de ele, şi am prezentat, în şase extrase audio, cum deontologul de servicii, în manieră super-profesionistă, înainte şi după şantaj, îl presează şi terorizează psihologic pe Macovei, pentru a ceda la „schimbul de informaţii“, în „interesul public“, al „poporului“. Deşi, cel care se recomandă drept prietenul folositor al amândurora, se scapă: „Că o să le publice sau o să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…“, ar fi treaba lui Roşca. Bun manipulator, în emisiunea de la B1Tv, Chirieac încearcă să-l influenţeze pe Macovei, miorlăindu-se în direct: „Hai, spune, te-ai simţit şantajat, Cătăline?“. Răspunsul şefului ANI a fost fără echivoc, silind deontomogulul să bată imediat în retragere: „Da, am fost şantajat“. Organele în drept să-şi facă datoria.»

*******************************

STENOGRAMA (file-urile audio AICI):

Chirieac, artizanul pre-şantajului

Cătălin Macovei: Cum eşti, Bogdane?
Bogdan Chirieac: Am avut şi perioade mai bune…
CM: Aşa e, na… Cu balamucul de rigoare… Tu ce faci?
BC: Bani.
CM: E bine dacă faci şi nişte bani. Înseamnă că faci şi lucruri bune…
BC: Ai văzut tu vreodată presa să facă lucruri bune în ţara asta?
CM: Dac-o spui tu, înseamnă că e chiar nasol.
BC: Am vorbit aseară cu el (Sorin Roşca Stănescu – n. red.) despre ce ar fi vorba şi a zis că sunt două înscrisuri.
CM: Aşa.
BC: Că pizda aceea s-a dus la el, da (e vorba de o dră secretară de la ANI – n. red.), deci două chestii olografe în pula mea.
CM: Da…

Dovada şantajului de presă

BC: Şi că de data asta nu le-ar da, dar vrea şi el ceva la schimb, şi anume să avansezi cu dosarele lui Berceanu şi Videanu.
CM: Aha. Dar despre ce înscrisuri e vorba?
BC: Acum o să aflăm că dac-aş şti… Că el aseară…
CM: Înţeleg că-s chestii oficiale, nu-s amoroase.
BC: Habar nu am!
CM: Dacă-s amoroase n-are decåt să le dea.
BC: Nici n-am vrut să insist, că era Ciuvică cu ochii pe noi.
CM: Aa, v-aţi văzut „face to face“.
BC: Face to face, de ce? C-am fost aseară la emisiune cu el.
CM: De, frate, eu vreau să spună că nu mă mai uit la emisiuni, nu mai…
BC: Foarte bine faci.
CM: Îmi bag pula, m-am săturat.
BC: Foarte bine faci.
CM: Videanu şi Berceanu… Are lumea boală pe Videanu şi pe Berceanu.
BC: Aşa e…
BC: Dar ştii de ce are boală: că nu-mpart!
CM: Mănåncă singuri?
BC: Da.
CM: Nici asta nu e corect.
BC: Deci nu că fură, că de furat fură de rup.
CM: Băi, dar nu e corect.
BC: Dar nu-mpart nimic! Videanu i-a mai dat, Berceanu chiar mai puţin. I-au mai dat la campanie lui Băsescu, dar în rest nimic. Numai ei. Şi au perfectă dreptate ăştia: „Băi, du-te în pula mea“. Povestea ăsta, Victoraş Ponta, în guvern, nici la DIP-ul nu era aşa (Dan Ioan Popescu – n. red.), cåte chestii din alea nediscutate bagă Videanu. Ştii că e şedinţă de guvern marţea asta…

După şantaj, se ling rănile

BC: Şi ăştia-s prietenii tăi?
CM: Da.
BC: Mă rog.
CM: Da mă, dar asta e subţire. Mă gândesc.
BC: Trebuie mai multă grijă.
CM: Nu, ăla, creditorul e problema. Păi zicea că ce: să-i scriu eu! Doar n-am înnebunit? Asta e bluf! Îi dădea ăla… Păi îţi dai seama că dacă îi dădea astea şi-aş fi scris eu ceva, eraaaa…
(…)
CM: Să mă gåndesc pånă luni să văd care-i problema… Deci eu credeam că-i altceva, cine ştie ce. Băi, dar mă crezi că acolo eu am fost pur şi simplu martor; eu n-am avut, şi ţi-am zis după, ce circ, că ăla a făcut uråt. Bă, că să-mi dea ăla bani. Da mă, să-ţi dea banii, dar nu veni la mine, că eu am fost martor la încheiere şi mă duc oriunde şi spun că i-ai dat bani că el zicea că „ce, dom’le, nu mai recunoşti?“. Ba da, dom’le, recunosc că i-ai dat banii, dar eu n-am nicio treabă.
BC: Şi ăsta de ce nu i-a dat banii.
CM: Că dracu să-l ia. Că n-a avut de unde.
BC: Dar pentru ce, ca să cumpere un pămånt, ceva?
CM: Bogdane, sincer să fiu, nu ştiu ce e. Ăştia aveau nişte combinaţii cu terenuri între ei. Nu ştiu şi mai bine că nu ştiu.

Fezandeala: „Ce caută preşedintele ANI cu traficanţii de terenuri, în mafia imobiliară“

CM: Nu ştiu, e foarte delicată. Pånă la urmă, dacă e să scrie… Mă, omule, tu nu-nţelegi că acuma chiar n-am niciun interes să te mint pe tine: chiar nu am avut nicio treabă.
BC: Nu asta-i problema.
CM: Ştiu că nu asta-i problema, legal vorbind.
BC: Nu ai niciun fel de problemă în planul legalităţii. Problema este strict în planul imaginii în ceea ce te priveşte.
CM: Da
BC: Aia, în pula mea.
CM: Păi da,  poa’ să scrie, e escroc. A escrocat, pă pula mea.
BC: A escrocat, n-a escrocat…
CM: Bogdane, dar asta vreau să spun că e o chestie de când lucram în domeniul privat. Deci nu-i acuma. E din 2007. N-aveam nicio funcţie publică.
BC: Mă gandesc că…
CM: Nici măcar garant, că dacă e s-o luăm pe… sunt martor mă, martor că s-a încheiat contractul.
BC: Deci dac-o spargem o spargem. S-o spargem măine.
CM: Păi cum s-o spargem måine?
BC: S-o dăm noi în presă. Necentrată pe tine.
CM: Mda, băi şi m-am întålnit acum vreo două luni cu el. Ăla: „ce faci?“. „Bine, ăla nu mi-a dat banii“. „Şi eu ce vrei să-ţi fac?“. S-au auzit, s-au pula mea..
BC: Deci asta-i ticăloşie groasă, månca-ţi-aş, să-i lase înscrisurile lui NAŞU’.
CM: Eu cred că nu i le-a dat lui. Cred că le-a dat prin cineva, printr-un intermediar.
BC: De unde ştii tu. Cred că NAŞU’ cånd a dat în tine, s-a dus! Că aşa se întåmplă. Dai într-unul, vine lumea singură. Nu că n-avea de unde să-l ştie pe ăsta.
CM: Păi n-avea. E un avocat de doi lei. Corect! Şi lumea atunci: uite, dom’le, că mai ştiu şi eu. Ştiu cum e, se rostogoleşte treaba.
BC: Fiindcă să-ţi spun o chestie. Dacă treaba cu gagica în planul opiniei publice n-a avut absolut nicio relevanţă, ai şi remarcat. Băi ce ticăloşi. De asta-ţi spun. Eu le gestionez în planul imaginii. Chestiunea cu banu’. Lumea-i mult mai atentă la bani.
CM: Ştiu decåt la gagici şi la…
BC: Deci asta cu gagica îţi garantez că nu ţi-a scăzut cu nimic, ba dimpotrivă. Dar asta cu banii, ce caută preşedintele ANI, cu traficanţii de terenuri, în mafia imobiliară.
CM: Bine, îţi dai seama că poate ăştia nu-s nici mafioţi, nu-s nimic. Ăla care a dat banii e avocat şi celălalt e om obişnuit. Nu sunt. Dar poate s-o bage, s-o umfle, ştii?
BC: Adică ce, tu îi bănuieşti pe ăştia de bună-credinţă. Dacă era bună-credinţă nu puneau måna pe documentele astea. Despre ce vorbim.

„PSD o să iasă să spună că cerem schimbarea preşedintelui ANI“

BC: Aia, că ai pe cineva. Chiar dacă nu te acuză pe tine direct, te acuză că nu poţi stăpåni instituţia. Eu ţi-o analizez exact aşa cum e şi chiar vreau să găsesc o soluţie să te scot din căcatul ăsta. Pe de altă parte, dacă o dă el cum vrea el, e o chestie ultra-nasoală, din cauza asta mă gåndesc să o spargem noi. Fiindcă ăştia care e, pula mea, deci PSD, o să iasă să spună că cerem schimbarea preşedintelui ANI care e amestecat în mafia imobiliară.

Prelucrarea psihologică a şefului ANI

CM: Spune-i că vreau să mă gåndesc pånă luni. Vreau să-mi analizez şi eu…
BC: Nu trebuie să-i spun nimic deocamdată.
CM: … şansele, să pun în balanţă.
BC: Deci, dacă mă sună…
CM: Eu sunt un tip calculat. Îmi place să analizez.
BC: Pulică ăsta! Ticălosul care a dat, nu poţi să-l contactezi?
CM: Ba da, o să vorbesc cu el. Îţi dai seama că o să mă duc peste el!
BC: Dar ai o singură problemă. Tot ce-i spui îi spune lui Roşca.
CM: Cu cine, cu ăla care a dat banii.
BC: Da. Ăla te-a dat în gåt.
CM: Păi da, ăla m-a dat în gåt.
BC: Deci tot ce-i spui îi spune.
CM: Da. Şi cred că nu o să-i convină lu’ ăsta, după aia, că el ştie.
BC: Deci, opinia mea e că ăla e un ticălos sinistru cu care nu mai ai…
CM: Nici nu ar fi bine să-l contactez.
BC: Mai ales că orice-i spui o să spună „dom’le, a încercat să mă ameninţe“.
CM: Şi dăm în altele.
BC: Dăm în alte chestii, da.
CM: Pe de altă parte, să vorbesc cu ăla care a luat banii.
BC: Nu, tu nu mai ai ce să faci în cazul ăsta.
Vorbeşte la telefon.
BC: Opinia mea e că în niciun caz să-i contactezi pe cei doi. Deci singura ta chestie este că erai în domeniul privat şi în cazul unui proces vei depune ca martor.
CM: Exact.
BC: Pentru că în acest moment orice vorbire cu aceştia…
CM: Nu poate decåt să înrăutăţească situaţia.
BC: Deci dacă ăla care a dat banul… Bătråne, e asemenea calitate umană încåt a dat aceste hårtii cu tine lui Roşca. Despre ce vorbim?
CM: Îţi dai seama că…
BC: Despre ce pula mea vorbim? Îţi dai seama cu ce te confrunţi acolo? Deci absolut e ceva înspăimîntător. Şi asta-i la tine, bătråne: atacul.
CM: Pai da. Îţi dai seama că îl doare în pulă pe ăla de la care a luat bani. Că ăla e un nimeni. Bun, şi care să fie interesul lui ăla? O fi luat ceva bani?
BC: N-ai văzut ce i-o fi spus lui ăsta. Şi alte chestii, şi nu ştiu ce. S-o fi dus la Roşca că tu ai luat jumate din bani.
CM: Şi i-am dat şi scris.
BC: Aia cu scrisul a încercat el marea cu degetul să te sperie un pic, dar…
CM: Păi unde să le scriu. N-ai auzit: „te-oi fi îmbătat“. Stau prost cu băutura.
BC: A, mai poa’ să fie altceva. Mai poate fi o făcătură.
CM: E, asta ar fi nasol dacă e, dar…
BC: Dragul meu, se descoperă. Se descoperă că e o făcătură şi pe cine mai interesează.
CM: Corect. Că vorba aia, scrie la calculator textul şi semnătura mea, mare şmecherie, se scanează.
BC: Deci despre ce vorbim? Adică poate fi un set-up (înscenare, n.r.) complet. Iar în partea asta, pula mea. Asta-ţi spun, că faptul că există semnătura ta pe aia de martor şi de nu ştiu ce este suficient de…, şi-i autentică. Este suficient pentru a cauţiona şi o eventuală declaraţie a ta, falsă.
Chirieac: „Are dreptate şi Băsescu cu ticăloşia din presă“
CM: Prin care să fie grozăvii.
BC: Da, falsă!
CM: Păi ăsta-i adevărul. Ce vroiai să zic, că nu-i a mea?
BC: Bă, ce ticălos, să-mi bag pula în mă-sa, ce ticălos. Îţi spun că are dreptate şi Băsescu cu ticăloşia din presă. (Era o referire a lui Băsescu chiar la el, într-o emisiune de la TVR –
n. red.)
„Dracu’ Roşca şi fra-su Vîntu“: „O să le publice sau o să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…“
BC: Ştii cine îl poate bloca pe Roşca?
CM: Mm?
BC: Dar scapi de dracu, dai de fra-su: Vîntu!
CM: Şi Vîntu o să vrea acelaşi lucru.
BC: Vezi? Pula mea! Ei nici de şantaj nu poţi să-i acuzi. Nu ţi-au cerut nimic. Ţi-au cerut să-ţi faci datoria.
CM: (Råde) Păi da, dar mi-a cerut să-i dau lui cum ar veni.
BC: Ca ziarist, să-i dai lui ca să publice, că neavånd raportul ăsta ţi-a cerut să-i dai informaţii ca să le publice. Acum, ca să le publice sau să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…
CM: Asta nu mai ştiu.
BC: Dar oficial (oficial însemnånd la EL CAPITANO – n. red.) ţi-a cerut ca să dai acte să le publice. Pentru „interesul public“, pentru „a salva ţara“.
CM pufneşte.

*              *

*

Spălătorii de cadavre

Cadavrele…

Spălătorii şi spălătoresele…

… şi mai sunt şi alţii!

Le doresc şi lor o viaţă fericită!

Acest articol inclusiv imaginile ilustrative

constituie un pamflet şi el trebuie interpretat şi considerat ca atare

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Mircea Toma, ONN-ist

Mircea Toma este un jurnalist cu pretenţii. Este chiar mai mult decât un jurnalist, este un vector şi un activist. De altfel a ajuns să se semneze „Mircea TOMA ziarist şi ONG-ist”.

În ochii mei apare, nu ştiu de ce, mereu ca totemul sacrosant invocat de nişte adepţi de-ai lui, ecologişti „şoz” înveşmântaţi în şlapi, care făceau gălăgie, la 2 Mai, în legătură cu jet-ski-ul unui prieten. Acolo, gunoaiele ecologiştilor-scanadlagii stau morman şi pe plajă şi pe faleză, în faţa vilelor, dar un jet-ski folosit în larg li se pare scandalos.

Despre „războiul” său din Vama Veche au circulat diverse bârfe care situau civismul lui Toma în umbra unor interese mercantile pe care nu vreau să le discut aici.

În calitatea mea de infim contribuabil la bunăstarea sa materială, am îndrăznit să-l întreb pe Mircea Toma ce părere are – ca responsabil al Agenţiei de Montorizare a Presei – despre derapajele mintale şi verbale ale colegului său CTP. N-am cunoştinţă despre vreun răspuns sau despre vreo delimitare. Ceea ce mă face să mă mai îndoiesc o dată de onestitatea lui Toma. Aştept, de astăzi, să tacă timid şi în legătură cu alţi doi colegi: Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac – interlopi de presă.

Cam acesta e omul…

*          *

*

Dar nici jurnalistul nu e mai presus. În ultimul număr al „Acadeniei Caţavencu” – nr. 44 (932) / 2009 –, Mircea Toma scrie un „contraeditorial” intitulat „Craniul unicameral al lui Traian Băsescu”.

Acolo, el scrie o… „mică enormitate” logică:

«Apoi, Băsescu, recte o instituţie a statului, intervine în campania pentru referendum: conform cutumei, dar şi recomandărilor Uniunii Europene, o autoritate publică nu trebuie să influenţeze sesnsul votului într-un referendum; campania instituţiilor publice trebuie să se rezume la informare, punct.»

Mircea Toma manifestă o voită ignoranţă pentru a-i minţi pe unii dintre cititorii lui care sunt mai proşti decât ai mei.

Toată lumea ştie că atât preşedintele ceh, Vaclav Klaus, cât şi premierul irlandez, Brian Cowen, au luat atitudini deschise în privinţa Tratatului de la Lisabona la momentul referendumurilor naţionale din ţările lor.

«The Irish Prime minister Brian Cowen of the conservative Fianna Fail party is holding his final press conference in a hotel room in Dublin. A large, yellow „yes” badge is pinned to his lapel. There are journalists from Italy, Belgium, Spain and England. The treaty has already been ratified in 26 countries. The Czech and Polish presidents may be dragging their heels but essentially it is up to Ireland to decide if the treaty comes into force in 2010.» (Der Spiegel)

Apoi este normal şi logic ca însuşi INIŢIATORUL unui referendum să îl şi susţină. Mai ales atâta timp cât o altă instituţie a statului, Parlamentul, ia o atitudine contrară, împotrivindu-se referendumului, ceea ce nu-l mai deranjează pe Toma, care nu are alt scop decât să-l critice, cu orice preţ, pe preşedinte.

Comic este că Mircea Toma după ce spune…

«Dincolo de flagrantul conflict de interese, mesajul poate fi calificat ca atac asupra principalei instituţii a democraţiei.» (parlamentul, n.m.)

uită ce a zis şi îşi aminteşte…

«Oameni împreună cu care am fost în aceleaşi mari campanii – Coaliţia pentru un Parlament Curat, de exemplu – şi împreună cu care eram taxaţi de propaganda lui Năstase că suntem „Coaliţia portocalie” în 2004. E haios de trist să vezi cum persoane care păreau a fi mobilizate de principii, nu emoţionate de persoane, reduc paradigma „corect – incorect” la cea „pro – contra”»

Probail că lui Mircea Toma i se pare că Băsescu i-a luat pâinea de la gură, căci nu văd mare diferenţă, în plan teoretic, între demersul „civil” din 2004 şi cel politic de acum, care propune o punere în practică a dezideratului legat de un parlament curat.

De ce i se pare, astăzi, lui Mircea Toma curată instituţia pe care o considera murdară acum 5 ani, nu înţeleg. Poate pentru că în ea au intrat, cu şperaclul uninominalului lui Pârvulescu, tot felul de NEaleşi, mai ales liberali, gen Antonescu sau Ghişe.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Elena Udrea, ea înşivă*…

Aş fi vrut să intitulez articolul „ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea „Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: „Creionul chimic”, „Gică Contra”, „Atitudini” şi „Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de „sindromul anti-Udrea„, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această „convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am „prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria „quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea „Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu „văleu ma chère” sau „olio dear„. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «„Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent „şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui „crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma „Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene „Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai „oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase „Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?

Apocalypse now!

Sunt indubitabile câteva fapte:

1. Conducerea PSD s-a situat, încă de la începutul guvernării coaliţiei PD-L + PSD, pe o poziţie de permanentă dinamitare a politicii executivului.
2. Parlamentarii PSD s-au situat, practic, în opoziţie deşi teoretic ar fi trebuit să susţină guvernul.
3. Interesele politice dar mai ales personale ale lui Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase au fost mereu contrare acordului semnat cu PD-L.
4. Am avut de-a face cu o IEŞIRE de la guvernare, nu cu o excludere de la guvernare a PSD, fapt certificat de toti analiştii şi consilierii care nu-i dădeau nicio şansă candidatului Geoană din poziţia de co-preşedinte al coaliţiei de guvernare.
5. Se pune la cale o moţiune de cenzură, cu valoare şi consecinţe de trădare naţională, care va arunca România în aer definitiv.

În aceste condiţii astăzi, PSD, prin vocea aceluiaşi Geoană, declară că va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. După declaraţiile deja date, îmi este greu să găsesc un punct şi comun şi univoc al celor două partide în motivarea moţiunii. Liberalii susţineau ideea unui guvern de tehnocraţi, ceea ce este cel puţin o naivitate dacă n-ar fi o ipocrizie. Social-democraţii merg pe ideea nelegitimităţii guvernului Boc II, neputându-se lega de aspectele politice, căci actulaul executiv nu face decât să continue aplicarea unui program de guvernare elaborat, asumat şi în mare măsură aplicat de foştii miniştri PSD cu acordul întregului partid.

A crede că se poate forma rapid un guvern apolitic de tehnocraţi care să şi poată lucra este o nerozie marca Patriciu-Antonescu. N-a putut lucra în condiţii normale un guvern cu o susţinere parlamentară de 70%, aşa că un guvern fără nicio susţinere politică ar fi chiar absurd. De asemenea, orice om nelovit cu leuca în cap îşi dă seama cam cum s-ar desfăşura şi cam cât ar dura negocierile interpartinice privind componenţa unui asemenea guvern. O nebunie!

O eventuală adoptare a moţiunii de cenzură ar doborî guvernul Boc II. Ce se întâmplă mai departe? Există doar două posibilităţi teoretice:

1. Preşedintele Băsescu îl redesemnează pe Emil Boc să formeze un nou guvern (sau desemnează un alt membru PD-L), pe care parlamentul l-ar refuza ş.a.m.d.;
2. Preşedintele Băsescu acceptă ideea unui guvern de tehnocraţi şi desemnează un neutru, urmând discuţii şi certuri nesfârşite.

În ambele situaţii perioada de adevărată NON-GUVERNARE s-ar prelungi până la data alegerilor prezidenţiale.

Adică… TOUCHÉ!

Căci ce vor, de fapt, atât PSD cât şi PNL? Vor, cu preţul aruncării definitive a ţării în haos, să provoace o ADEVĂRATĂ CRIZĂ POLITICĂ. După situaţia anarhică creată de nişte sindicate politizate, iresponsabile şi ipocrite, cei doi lideri, Geoană şi Antonescu, sunt, iată, în stare să sacrifice întreaga ţară, înrăuntăţindu-i poate ireversibil situaţia economică şi financiară, doar pentru a-l pune pe Traian Băsescu într-o situaţie proastă din punct de vedere electoral. APOCALYPSE NOW!

Sindicatele, prin această grevă generală, au demonstrat întregii ţări, dacă mai era nevoie, unde se situează. A cere creşteri salariale într-un moment în care aproape peste tot în lume guvernele au redus salariile bugetarilor, a nu recunoaşte ceea ce au declarat ferm şi clar atât premierul cât şi ministrul de finanţe, ba chiar a reiterat şi ministrul demisionar Marian Sârbu şi anume că veniturile salariale aflate în plată în prezent NU vor scădea odată cu aplicarea legii salarizării unitare este o dovadă clară de rea credinţă.

Duplicitatea politicienilor din opoziţie, care ba cer reducerea cheltuielilor bugetare, ba susţin acţiunile sindicatelor care nu acceptă niciun compromis în acest sens, arată că, pentru ei, mercenari politici, nu contează decât interesele de partid şi, mai presus de orice, înlăturarea lui Traian Băsescu.

Nicioadată nu s-au folosit atâtea invective: de la mineresc-prezidenţialul „dă-l în mă-sa” (adică „dă-l în pizda mă-sii”), la elegantul „codoaşă bătrână”, metaforele lui Dragnea, Vanghelie, Geoană, Hrebenciuc, etc. nu mai ţin cont de nimic.

Disperarea este uriaşă, căci miza este, într-adevăr, uriaşă. La PSD, unde s-a văzut clar că Iliescu a preluat din nou conducerea alături de Vanghelie şi Năstase, miza sunt dosarele revoluţiei şi mineriadelor, dosarele de corupţie şi trafic de influenţă. La PNL, miza este şi una penală dar şi una politică, partidul fiind la un pas de a lua calea PNŢ-CD-ului. E vorba de PUŞCĂRIE! De puşcărie pe viaţă pentru unii. E vorba poate de miliarde de euro… De pierdut sau de prădat în continuare.

Electoratul are de ales, de fapt, între două persoane: Traian Băsescu şi Ion Iliescu, fiecare cu tot ceea ce ştim că reprezintă. A crede că Oprescu sau Antonescu n-ar cădea instantaneu în buzunarul PSD este o naivitate.

Avem, de o parte, pe acel Traian Băsesscu cu relele şi bunele lui şi, pe de altă parte, coaliţia celor pe care îi „deranjează” formată din personaje arhetipale:

1. Ion Iliescu
2. Adrian Năstase
3. Marian Vanghelie
4. Dan Voiculescu
5. Corneliu Vadim Tudor
6. Dinu Patriciu
7. Sorin Ovidiu Vântu
8. Sorin Roşca Stănescu

Aceştia sunt adevăraţii contracandidaţi cartelizaţi ai lui Traian Băsescu. Titularii cu şanse (Oprescu, Geoană, Antonescu)  înscrişi pe listele electorale nu sunt, în modul cel mai evident cu putinţă, decât nişte marionete ale celor enumeraţi mai sus. Iar ceilalţi actori din această piesă formează doar gaşca.

Adevăraţii cavaleri ai acestei apocalipse (pro)vin din gheena comunisto-securistă şi preluarea acum din nou a stindardului de către Ion Iliescu nu este deloc întâmplătoare.

El este cel care a condus şi girat, incontinuu, între decembrie 1989 şi decembrie 2004 RESTAURAŢIA postrevoluţionară cu faţă umană. El este cel către care converg şi Oprescu şi Geoană şi Patriciu-Antonescu şi Năstase şi ceilalţi. Traian Băsescu a avut curajul să se contrapună „lumii” iliesciene. Scoaterea la iveală a celebrului bileţel roz a reprezentat scânteia REVOLUŢIEI lui Băsescu. Elena Udrea, cea care a fost instrumentul declanşator al „ereziei”, plăteşte acum, aproape zilnic, curajul avut atunci.

Avem în faţă o scenă politică de esenţă aproape antichristică. Trăim într-o societate răsturnată în care în cer se află iadul din care Traian Băsescu trebuie alungat precum un Antilucifer. De cinci ani de zile, de la momentul „păcatului iniţial”, cel al devoalării şi respingerii metodelor instaurate în sistemul Iliescu, tolerate şi perpetuate şi de către regimul Constantinescu, Băsescu a fost în permanenţă demonizat, mereu şi mereu pentru cauze şi în situaţii care, în alte cazuri, rămâneau complet ignorate. Este, ca într-o oglindă, cazul abuzurilor la care este supusă şi Elena Udrea pentru nişte „vini” imaginare, în timp ce situaţii cu adevărat grave – ca afacerea „Sterling”, de pildă – sunt trecute sub tăcere. Băsescu este astăzi acuzat de „gregaritate” şi de „tendinţe dictatoriale” de către un personaj care a chemat minerii pentru a bate, a maltrata şi chiar a ucide români care i se opuneau, care a provocat un adevarăt exod de intelectuali în 1990-1991, care a blocat România timp de zece ani din mersul ei firesc către occident, care a instaurat unul dintre cele mai corupte şi mai retrograde sisteme din Europa şi un regim politic între 2000 şi 2004 recunoscut unanim pe plan internaţional ca fiind corupt şi de sorginte comunistă. Acel regim, acel PSD, în ciuda tentativelor mai mult sau mai puţin mimate, nu s-a reformat. Acum chiar a renunţat la orice mască.

Astăzi, sinistrei figuri a lui Ion Iliescu i se alătură, fără scrupule sau remuşcări, liberalii în frunte cu Crin Antonescu, care nu vor cu niciun chip să recunoască că pervertesc, cu bună ştiinţă, ideea de liberalism în România, numele şi istoria Partidului Naţional Liberal de dragul intereselor judiciare şi pecuniare ale celui care stipendiază – şi nu de ieri de azi – atât PNL-ul cât şi PSD-ul.

Astăzi, pe cine vedem alături de acelaşi Ion Iliescu? Îl vedem pe Petre Roman, sclerozat politic (şi poate că nu numai) şi ajuns… liberal (!), după ce sub guvernarea şi oblăduirea lui sediul PNL a fost devastat. Un Petre Roman neiertător cu Băsescu, care i-a luat locul la conducerea PD în mod democratic, după un eşec lamentabil. Petre Roman total amnezic când e vorba despre răsturnarea lui de la putere prin lovitură de stat minerească soldată cu alţi morţi şi răniţi de către acelaşi Iliescu. Tot alături de Iliescu apare şi Constantinescu, schimonosit de invidie şi de nimicnicie, în stare de orice compromis, chiar şi cu Voiculescu, cu Roşca Stănescu sau cu alţi dovediţi de către CNSAS.

Poporul român, cu bugetari hăbăuci sau conştienţi, cu intelectuali şi manageri, cu specialişti, cu muncitori şi ţărani, cu şomerii lui, cu întreprinzătorii care trag de 20 de ani ţara în ciuda edecului care ar ţine-o în loc, trebuie să înţeleagă că, până ce Autorul Suprem va introduce în povestea devenirii noastre un Făt-Frumos mesianic, va trebui să ne descurcăm cu Băse al nostru.

Cine poate dovedi că oricare dintre oponenţii cu şanse de a ajunge în turul al doilea cu Traian Băsescu este de capul lui şi nu este, direct sau indirect, maneta prin care grupul pesedist al lui Iliescu şi Vanghelie va pune mâna discreţionar pe putere?

Băsescu este singur. S-a văzut că aşa zisa lui camarilă – grupul de la „Golden Blitz”, grupul „asfaltatorilor” – s-a mutat cu arme, bagaje, şpăgi şi contracte în curtea lui Orban în clipa în care liberalii au rămas singuri la guvernare. În timp ce baronii PSD sunt legaţi ombilical de structurile lor de partid. Iar „baronii” PD-L nu există pe lângă ei.

• Crin Antonescu – o nadă-fantoşă, o carte moartă destinată celor cu vederi de dreapta şi nazuri intelectualiste;

• Mircea Geoana – decarul oficial al chintei;

• Sorin Oprescu – asul din mânecă destinat celuilalt capăt al chintei la care joacă Iliescu.

Orice alte consideraţii politice, ideologice, morale sau de altă natură nu mai sunt operante. Televiziunile nici nu mai contează.

Aşadar Băsescu sau Iliescu…

Noi sau ei!?!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

____________________________________________

P.S. – Vezi şi articolul Geoană + Antonescu = Oprescu ?

„Şozul” de a fi anti-Băsescu

De-un timp, de când scena societăţii româneşti a început să re-fie populată cu intelectuali şi cu boieri, a devenit trendy să fii „şoz”. Adică să te contrapui celuilalt trend, celui mitocănesc-manelist, dar nu în registrul ieftin al mondenului, ci în acela superior al social-politicului. Si ça fait chose, on est „şoz”…

Curentului „şoz” îi aparţin, îndeobşte, persoane mature, bine crescute, de-o anumită cultură, cu „pretenţii”, cum se spune. Sunt şi persoane d’alea care roşesc când le survolează câte o măscară şi d’alelalte cu limbajul defulat. Ce le uneşte este darul gândirii categorice, căci aceste persoane, intelectuale fiind, cugetă la modul serios, dogmatic şi maniheist. Şi dacă tot cugetă, trebuie ca rezultatul cugetării să ia forma unor păreri. Neapărat radicale, pe măsura adâncimii exerciţiului intelectual care le-a generat. Arhetipul mascul cu aspect fizic şi intelectual „şoz” ar fi, de pildă, Cristian Tudor Popescu. La feminin, nu pot evita figura Monicăi Tatoiu, de altă pildă. Şi Bogdan Chireac aduce mult a şozeur, căci are acea apetenţă pentru vorbirea în titluri-sentinţă, prin care ne rezolva zilnic trecutul, prezentul şi viitorul, ba chiar şi istoria.

Ce poate fi mai nobil, mai moral şi mai… „şoz” decât să ţâţâi din buze şi să drăcui discret când vezi o „tupeistă” prăpădind neruşinat, pe nişte perdele şi – precis – şi pe hainele ei de lux, bănişorii bugetului naţional consolidat cu care, dacă primul ministru nu era un pitic pedelist, bieţii magistraţi ar fi avut ce pune pe masă copiilor lor famelici. Ce poate fi mai „şoz” decât să deduci, din strochii de testosteron stătut ai lui Dinescu, Nistorescu sau Popescu, că femeia e o sumă de spaime: de la puţă la constituţie, că fură banii bucureştenilor cu parcările ei, ale lui bărba’-su, ori ale altcuiva, sau că sfidează ditamai comiţia parlamentară, comiţie având în compunere o vestită vedetă a revistelor  „Ciao”şi „Cancan”, dar şi un vestit datornic cu 10 milioane de euro la stat, îngrijoraţi de morala blondei, respectiv de bugetul gestionat de ea.

O mătuşă de gradul doi îmi sonda, de curând, la telefon, bonitatea politică şi nivelul „şozului”: „Mon cher, sper că tu nu eşti cu Băsescu ăsta…”. De frica unei eventuale dezmoşteniri pe criterii politice am căzut în păcatul lui Petru, şi, până au cântat cocoşii sfârşitului convorbirii, m-am lepădat de trei ori de „dictator”. „Nuuuu, dragă, Doamne fereşte! Sunt cu… (mi-am amintit brusc că tot familionul nostru era cu liberalii, de la paşopt) …Antonescu!”. Şi în aparté: „Ptiu, puşchea pe limbă!”. Desigur că habar n-avea nici de ce nu trebuie să fii cu Băsescu, nici de ce trebuie să fii cu Antonescu, în afară de faptul că aşa e… „şoz”, după ce monarhismul şi regele au ieşit din modă şi după ce, de curând, a aflat că le beau monde nu se mai duce la jour fixe la Universitate. Că în mare măsură datorită lui Băsescu a aflat de ce i-a stat bărbatul arestat timp de şase ani prin ’50, sau că Băsescu i-a semnat actele de punere în posesie de pe urma cărora încasează nişte chirii bunicele nici nu mai are vreo importanţă.

Un alt „şozism” este acela de a fi un ex-băsescian scârbit de impardonabila mezalianţă cu PSD-ul, deşi, de un an încoace, niciun „dăştept” n-a reuşit să indice o altă soluţie guvernamentală mai bună, mai plauzibilă şi mai posibilă, în condiţiile date. Cred că nimeni n-ar putea cita, onest şi cu seriozitate, un număr de nouă-zece ministeriabili liberali suspecţi de competenţă. Las’ că dacă PD-L + PSD = prostituţie, PSD + PNL = virtute, în mintea bidimensională a alegătorului „şoz”.

„Şozul” anti-Băsescu ia, uneori, forme groteşti şi absurde, ca deunăzi, când, în sala Ateneului Român (nu pe stadionul Ghencea), unor indivizi banuiţi de melomanie le-a trecut prin cap să… huiduie când ministrul culturii i-a înmânat violonistului şi dirijorului rus Maxim Vengerov ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler pentru merite deosebite în promovarea Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, acordat, constituţional, nu de primarul sectorului 5, ci de către preşedintele României. Gestul de a huidui la Ateneu, de un penibil intrinsec, este agravat de mizeria morală a celor care l-au comis. Aş fi fost curios să văd la televizor, sau măcar într-un ziar sau pe vreun blog, pe unul dintre spectatorii care l-au huiduit pe Băsescu. Să văd dacă purta papion sau lămpaş. În orice caz, din imaginile montate şi transmise „cu repetiţie”, ca sa dea mai bine, în emisiunea lui Gâdea, reieşea un fel de murmur sau de rumoare vagă tăiată strident de un fluierat (poate admirativ?), în timp ce „Cotidianul” titra straşnic: „Traian Băsescu, huiduit copios în absenţă la «George Enescu»!”. Mă întreb dacă vajnicii şozmani (refuz să cred că femeile huiduie, sau că în sală se afla Olguţa Vasilescu) ar fi huiduit la fel de curajos dacă preşedintele se afla pe scenă, ori chiar prin cartier.

A frecventa festivalul „George Enescu”, a rămâne treaz după un triplu concert de pian, vioară şi violoncel de Beethoven şi după o simfonie de Bruckner şi a-l huidui la scenă deschisă pe cel care a condamnat în mod oficial comunismul şi care a descătuşat arhivele fostei securităţi mi se pare o mare porcărie. Dar acest gest devine chiar o MÂRŞĂVIE când este făcut cu Ion Iliescu prezent în sală.

Este o mârşăvie într-un moment în care dosarele unui „mic” genocid cu peste 1000 de morţi, pe coperta morală a cărora stă numele fostului preşedinte, a ajuns după 20 de ani la CEDO, fiind lăsat de izbelişte de-o justiţie – a treia putere în stat – care îşi pune poalele-n cap şîi mâinile în şoldurile lui madam’ Pivniceru, răstindu-se gutural la cel care invocă dreptatea în numele tuturor victimelor Revoluţiei si mineriadelor; într-un moment în care Doru Mărieş se afla de o lună în greva foamei; când Dorin Tudoran îi scrie preşedintelui o patetică scrisoare deschisă pe această temă; când generalul Stănculescu îşi petrece penitenţa la cazinou; şi când la televizor a reapărut, invocată de Andreea Creţulescu, lugubra stafie a Rodicăi Stănoiu ca să ne vorbească despre… justiţie. În acest context, huiduirea lui Traian Băsescu depăşeşte stadiul gestului de frondă şi al atitudinii „şoz” şi se transformă în complicitate morală cu negăsiţii făptuitori ai crimelor din decembrie 1989 şi din iunie 1990.

Iată unde poate duce ideea – „şoz”, bineînţeles – că Traian Băsescu ar fi un tip „conflictual”. In fapt, conflictul lui Băsescu există şi el este cu „liniştea iliesciană”, de care ar trebui să nu uităm niciodată. Mai ales când Iliescu ne propune soluţii, atitudini, idei sau… oameni(!).

De asemenea, văd ca tot „şoz” este să te laşi cucerit de „manifestul” propăşirii personale al Alexandrei Svet, să pui botul la campania „Solidari cu judecătorii!”, lansată de  „Cotidianul” – în evul său mediu primitiv numit Nistorescu –, sau să te laşi pe mâna frustrărilor lui Emil Constantinescu şi a intereselor economico-judiciare ale lui Dinu Patriciu intrând în maşina de spălat creiere a „platformei sociale” spunesitu.ro.

Este, aşadar de bonton – sinonim aproape perfect cu „şoz” – să te laşi vrăjit de retorica unor personaje cu solzi pe obraz, ce par a data din jurasicul comunist timpuriu, paukerian, (îmi amintesc, nu ştiu de ce, de Pivniceru, Bărbulescu sau Costiniu), care se plâng – cu un tupeu pe lânga care cel isteric al sindicalistului Marius Nistor nu e decât un scâncet de copil – că judecătorii sunt agresaţi în independenţa lor şi că riscă zi de zi să rămână cu onoarea nereperată din cauza unui executiv violator de fete mari. Dintre care, unele, se îmbată ca porcu’ făcând gălăgie pe stradă, altele iau şpagă şi altele dau soluţii definitive pentru care, la CEDO, statul român este condamnat să plătească despăgubiri uriaşe tot din banii mei.

Vocea virilă a unei Jeanne d’Arc de la Justice clamează azi din toţi bojocii, veşnic vehementă şi indignată, că nu vieniturili lunari di zăşi şi suti di mii di lăi şî bunâstarea piersonalî a majistraţâlor contiează acum (sanchi), ci însâşi bunâstarea şî intiegritatea putierii judecătorieşti, ca instituţiî „a riepublişii”. I-aş întreba pe toţi magistraţii, care astăzi îşi pot manifesta dreptul de a vorbi liber şi de a-şi cere şi aproba orice fel de fiţe, prin ce săli de tribunal luminoase, dotate cu aer condiţionat, calculatoare şi instalaţii HiFi, îşi practicau meseria pe vremea când erau şi liberi, şi independenţi, şi neameninţaţi cu imixtiunea politicului, şi bine plătiţi… adică pe vremea când actul de justiţie în România se administra fără mare osteneală pentru că justiţia o faceau, prin sinistra Stănoiu, domnii Năstase şi Iliescu (dacă ne-am lua după nişte celebre stenograme, înregistrate – fără îndoială, nu-i aşa? – de serviciile aservite încă de pe atunci lui Băsescu). Aş mai întreba unde erau atunci vocile groase şi cu acşient care scandalizează azi bunul simţ al românilor?  Nu pun, însă, aceste întrebări, pentru ca nu sunt… „şoz”.

Eu refuz „şozul”. Refuz să uit, să nu văd, să nu gândesc cu capul meu şi să nu discern. Refuz „şozul” de a-i crede pe Roşca Stănescu, pe Nistorescu, pe Popescu, pe Chireac şi pe toţi ceilalţi vârâţi pânâ peste cap nu numai în profunde conflicte de interese cu deontologia şi în incompatibilităţi cu adevărul, ci şi în afaceri suspecte şi cu iz. Refuz să-mi las perverite şi inteligenţa şi umorul şi bunul gust de evoluţiile lui Stan, Ciutacu sau Badea. Refuz manipulările stângace şi neroade de la „Realitatea TV”. Refuz, deci, cu îndârjire, să fiu „şoz”!

Refuz să-l cred pe Mircea Geoană că nu e de fapt stânga lui Iliescu, dreapta lui Vanghelie, vârful lui Hrebenciuc şi dosul lui Năstase.

Refuz să-l cred pe Crin Antonescu când spune că e independent de interesele lui Dinu Patriciu, un personaj care, am văzut, are puterea (i)morală şi politică de a-şi arunca la lada de gunoi a istoriei un prieten bun, care şi-a sacrificat o parte a carierei pentru el. Refuz să-l cred că, în afara unor compuneri frumoase dar găunoase, ne mai poate spune şi altceva, că dispune de puterea şi de sprijinul necesare luptei împotriva abuzurilor parlamentarilor, magistraţilor sau a tuturor mafiilor aflate, momentan, cu motoarele pompelor de supt bani la turaţie minimă.

Refuz să-l iau în serios pe Sorin Oprescu, atâta timp cât, ca independent, se combină cu Cozmâncă şi se frecventeză pe şest cu Iliescu.

Refuz, de asemenea, să cred că Traian Băsescu ne va face să trăim bine sau să vedem ţepe garnisite cu carne de corupt. Cred, însă, că trăim nu mai bine, dar mai onest şi că ţepele, deşi goale, sunt acolo, la vedere… Şi mai cred că, atunci când lacrimează, când se hăhăie, când ia poziţii serioase în probleme majore pe care le şi aşează pe calea soluţionării, atunci când spune „găozar” sau „ţigancă împuţită”, atunci când semnalează deraiaje ale unor instituţii ale statului, sau când dă peste mâini şi peste guri unora… cel care vorbeşte nu este un ventriloc din spatele paravanului, ci însuşi preşedintele României.

ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET

ŞI EL TREBUIE CONSIDERAT, CITIT ŞI INTERPRETAT CA ATARE !

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

VLAD MACOVEI, „«Nu-mi place Băsescu» sau «Băsescu e traficant»”

________________________________________________________

EDITORIALUL EVZ: „Nu-mi place Băsescu” sau „Băsescu e traficant”

Vlad Macovei

Miercuri, 09 Septembrie 2009

________________________________________________________

Vlad Macovei: „Chiar dacă nu-l veţi vota pe Traian Băsescu, făceţi-o pentru că nu vă place, nu pentru că adversarii lui v-au manipulat ordinar”.

«Un adversar onest şi puternic al preşedintelui Traian Băsescu ar trebui să zică: nu-l votaţi pe Băsescu pentru că nu-mi place. E un prost preşedinte. Nu se pricepe. Nu-mi place şi basta. Îmi strică afacerile, nu-mi mai pot aranja ploile. Şi lumea, dacă are încredere, merge pe mâna lui, nu pe a lui Băsescu. Cum nimeni, dar absolut nimeni, nu va spune asta (trebuie să fii puternic şi onest, repet), atunci e nevoie de ceva mai mult. Trebuie acuzaţii. Grave. Însă ca să spui „Traian Băsescu a patronat traficul de arme către Angola” îţi trebuie dovezi. Dacă ai aceste dovezi, atunci Traian Băsescu va avea probleme mari. Probabil nu va mai ieşi preşedinte.

Până aici nimic nou, deosebit, doar un exerciţiu de poziţionare necesar. Ce fac însă adversarii preşedintelui, poate încă puternici, dar prea puţini oneşti? Amestecă planurile. Mai simplu spus, manipulează. Vă manipulează. Încearcă să demonstreze că Băsescu e încadrabil penal (traficant de arme) cu instrumentele subiectivităţii: pentru că aşa cred eu, pentru că aşa mi se pare, pentru că aşa mi-a şoptit mie cineva, pentru că ceva-ceva trebuie să fie adevărat dacă tot vorbim despre asta.

Puteţi continua să nu-l consideraţi pe Băsescu un preşedinte bun şi să nu-l votaţi. Însă uitaţi de scandalul cu armele. A fost o manipulare grosolană. Au încercat să vă păcălească. Să vă ia de fraieri. „Evenimentul zilei” de ieri demontează pas cu pas întreaga poveste. Cu dovezi. „Evenimentul zilei” de azi vă arată că în spatele acestor atacuri stau bani mulţi. Cu documente. Aceşti adversari ai lui Traian Băsescu vă zic că „Evenimentul zilei” este goarna prezidenţială.

Oficiosul. Ziarul acesta este format şi condus de oameni care au păreri. Inclusiv păreri politice. Inclusiv despre Traian Băsescu. Pe care şi le exprimă, liber, în ziar, în pagina de comentarii. La fel se întâmplă şi cu distinşii colaboratori, membri ai Senatului EVZ. În cadrul acestor comentarii, nu puţine au fost, sunt şi vor fi criticile la adresa lui Traian Băsescu, la fel cum nu puţine au fost, sunt şi vor fi părerile favorabile. Adversarii lui Traian Băsescu nu suportă aceste nuanţe. Pe moşiile lor, opiniile trebuie aliniate cu precizie militărească.

Iar când apare un studiu Oxford Analytica în care această precizie militărească anti-Băsescu este punctată, aceeaşi încolonare perfectă se produce şi înfierarea mânioasă este perfect regizată. Nu sunt permise nuanţe. Dacă trecem însă din tărâmul opiniilor în cel al materialelor informative, EVZ n-a iertat pe nimeni. Cu dovezi. Nu l-a iertat pe „Dom’ Costel”, demnitarul interlop al PDL, nu a iertat-o pe Elena Udrea, nu i-a iertat pe băieţii deştepţi din PDL care sunt mână în mână cu băieţii deştepţi din energie.

Când adversarii lui Traian Băsescu foloseau muniţia EVZ pentru a trage în PDL şi în preşedinte, ziarul nostru, de multe ori, nu era citat. Nu dădea bine. Strica strategia. Iar EVZ furniza muniţie bună pentru că avea dovezi. Aceasta este diferenţa. Să nu-i cre de ţi niciodată pe cei care vă vând o acuzaţie ce trebuie dovedită drept impresie, de cele mai multe ori impusă şi manipulatoriu argumentată. Chiar dacă nu-l veţi vota pe Traian Băsescu, făceţi-o pentru că nu vă place, nu pentru că adversarii lui v-au manipulat ordinar.»

MIRCEA MARIAN, „Nici Mircea Badea nu mai poate”

________________________________________________________

OPINII: Nici Mircea Badea nu mai poate

Mircea Marian

Miercuri, 09 Septembrie 2009

________________________________________________________

«Tăcere deplină din partea lui Roşca Stănescu şi a purtătorilor săi de mesaj, Realitatea TV şi Antena 3, după ce „Evenimentul zilei” a arătat că toată povestea intitulată „Legăturile lui Traian Băsescu cu mediile teroriste, prin intermediul fratelui său” este o adunătură de minciuni.»

«Nici măcar la spălătoria de cadavre păstorită de Gâdea, ex-colaboratorul Securităţii Roşca Stănescu nu a avut altă replică decât: „«Evenimentul zilei», o goarnă prezidenţială.” Tovarăşii săi din studio, inclusiv Ciutacu şi Badea, tăceau mâlc. Puţin mai târziu, la emisiunea „În gura presei”, Badea a citit în viteză articolul din „Evenimentul zilei”, după care l-a băgat sub preş. „Nu, nu, mă depăşeşte complet. Nu mai pot, cu fiicele, cu fraţii…”, a spus Badea, simulând lehamitea.

Într-un fel, îl compătimesc pe acest personaj. Zi de zi, înghite cu noduri borşul oferit de Dan Voiculescu, altfel un bine-cunoscut tovarăş de turnătorii al lui Roşca Stănescu. Se vede pe faţa lui Badea că adesea îi este greaţă de ceea ce trebuie să spună. Că ar vomita, ar scuipa, ar înjura. Dar nu poate să o facă. Ce ar mai rămâne din vedeta Badea dacă l-ar lovi amocul, iar mogulul Voiculescu i-ar plasa un şut în partea mai moale a spatelui? Unde s-ar duce? La Realitatea, să facă emisiuni despre potăi? La B1, alături de Radu Moraru?

Drama lui Badea este şi drama altor zeci de vedete TV, care lucrează la Vîntu sau Voiculescu pentru salarii astronomice şi îşi dau seama că porţia de borş pe care trebuie să o înghită, la schimb, este din ce în ce mai greţoasă. Uitaţi-vă cum s-au aliniat angajaţii de frunte ai lui Vîntu acum câteva zile şi, în cor, au înfierat analiza media realizată de Oxford Analytica. Nici unul nu a părut să sesizeze ridicolul în care se aflau: angajaţii lui Vîntu desfiinţau un raport acuzator la adresa patronului lor. Nicio urmă de ezitare, niciun „dar, parcă, totuşi, uneori…”. Nu. Toate declaraţiile au fost „pe linie”, după cum se spunea pe vremea partidului comunist – deşi la una dintre dezbateri participa şi fostul consilier al lui Adrian Năstase, Emil Hurezeanu, care a lucrat la Deutsche Welle. Ca o paranteză, în martie 2009, Realitatea TV a mai înscenat o dezbatere, intitulată „Mogulii şi oamenii lor”, în care diverşi şefi din trusturile controlate de cei trei moguli depuneau mărturie despre deplina libertate editorială de care se bucură. Atunci, spectacolul a fost chiar mai grandios. Deşi la emisiune participau şi Vîntu şi Patriciu, Grigore Cartianu şi Liviu Mihaiu le-au spus-o, curajos, în faţă: nu suntem cenzuraţi, avem atât de multă libertate că nu mai suportăm şi să ştiţi şefu’ că, deşi o să vă doară, vă anunţăm că sunteţi un om şi un patron extraordinar.

Repet, înţeleg drama acestor oameni, mare parte dintre ei veniţi în presă deoarece credeau în misiunea ei nobilă, acum captivi ai oligopolului format de moguli. O soluţie, inclusiv pentru bieţii ziarişti, este ca, la fel ca în Norvegia, să se adopte o lege antitrust, în care să se interzică unui cetăţean sau unei familii să controleze mai mult de 20% din presa centrală. Şi nu ar fi rău dacă ar fi pus în aplicare articolul 30 din Constituţie, care arată că legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă să-şi facă publice sursa de finanţare.»