Vă solicit o donaţie. O donaţie poate chiar în bani, dacă pentru prea mulţi dintre voi (noi?) time is money. Vă conjur să dedicaţi ecologiei sociale şi grijii faţă de sociosferă o cantitate fixă de 6 minute şi 43 de secunde din preţiosul vostru timp. Suportaţi în întregime – insist, în întregime! – imaginile de mai jos.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
Vă asigur că ceea ce aţi vizionat nu este creaţia regizorală a vreunui realizator de emisiuni fake reality show gen „Iubire interzisă”, „Test de fidelitate” sau „Trădaţi în dragoste”. Este un episod real din istoria contemporană a României, în care atenuanta stării de ebrietate nu poate fi luată în seamă.
Primul impuls, după ce asişti la o asemenea scenă, este bivalent, în funcţie de temperamentul fiecăruia: ori te duci la CEDO, te legi cu lanţuri de poartă şi afişezi o pancartă prin care ceri legalizarea eutanasiei de utilitate publică, ori revezi, pentru documentare, seria „Death Wish” cu Charles Bronson şi-ţi umpli ciorapul cu monede, sau îţi achiziţionezi, de peste Prut, un AKM cu ţeava scurtă. Căci ne aflăm, iată, în plin ciné-vérité, în plin thriller. Puneţi-vă în postura părintelui acelui băiat sau al unei fete aflate în aceeaşi situaţie (nu vă iluzionaţi că acel Sava ar putea avea scrupule sau jene faţă de femei). Şi întrebaţi-vă ce aţi face.
Îmi amintesc de un personaj oarecum istoric, din perioada Zarazei – atât de bine descrisă de Stelian Tănase în „Ziua” –, imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, când România era la fel de frământată infracţional şi de dezlânată social ca acum. Personajul se numea Alimănescu. Eugen Alimănescu. Şi era comisar de poliţie. El a reuşit în mare măsură, după modelul lui Eliot Ness din Chicago, cu o brigadă de şoc numită „Fulger”, să rezolve problema bandelor şi a clanurilor de tip mafiot din Bucureşti. Descindea în locurile rău famate trăgea în plin apoi trăgea şi necesarul foc de avertisment. Cadavrele bandiţilor erau lăsate pe stradă câteva zile întru dreaptă pildă. Dacă oricum din punct de vedere economic şi financiar ne aflăm la zeci de ani în spatele Americii, de ce nu ne-am situa la aceeaşi distanţă temporală şi în ceea de priveşte modul de aplicare a soluţiei finale în domeniul combaterii marii infracţionalităţi?
Condamnarea şi pedeapsa cu moartea, în ţările în care mai funcţionează, este, aşa cum o definesc codurile penale respective, o PEDEAPSĂ. Criminalul este pedepsit cu cea mai cumplită pedeapsă pentru faptele sale. În situaţia de faţă nu avem, însă, ce pedepsi în sensul juridic sau chiar moral; nu se impune, deci, o măsură judiciară, ci doar una de salubrizare, de ecarisaj social. Criminalul are, de obicei, un mobil, rezultat al unui proces de gândire, crima lui este, ca şi în modelul biblic, un gest până la urmă uman. Pe când ceea ce se întâmplă în filmul de mai sus nu are nicio motivaţie omenească.
Mă uit în DEX pentru a vedea dacă gândesc bine…
OM, oameni, s.m. 1. Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziția verticală a corpului și structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere și apte de a efectua mișcări fine și creierul deosebit de dezvoltat.
OMÓR, omoruri, s.n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane.
PERSOÁNĂ, persoane, s.f. 1. Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice; ființă omenească, ins.
Ce însuşiri comune are „chestia” aia din imagini cu definiţia omului, în afara morfologiei? Sau aceştia din fotografia alăturată… Niciuna!
Este Sava un ceva superior sau social? Se caracterizează el prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat? Prezintă simptomele unui creier deosebit de dezvoltat? Categoric NU! În acest caz, mă întreb dacă eutanasierea lui, pentru binele comunităţii căreia el oricum nu-i aduce vreun beneficiu social, economic sau de orice altă natură, nu ar fi o măsură la fel de benefică ca măturatul străzii dimineaţa. Eliminarea fizică a unei astfel de entităţi nici n-ar fi, după DEX şi potrivit deducţiei logice, o infracţiune. Dincolo de hiperbolă, este cert că Sava nu are ce căuta printre oameni. Nici printre alţi deţinuţi oameni. Nu instig la violenţă, ci instig la reconsiderarea unor concepte ca acelea de „om”, de „umanism”, de „milă”, de „democraţie” (Sava votează şi votul său este egal cu votul lui Liiceanu!).
Nu ştiu dacă Patapievici, când a scris „Omul recent” a avut în vedere şi astfel de „accidente” biologice.
„Manifestul Partidului Comunist” al lui Marx şi Engels, apărut în 1848 la Londra, preconiza o societate nouă, post-imperialistă, unde imperialismul era definit ca ultimă fază de dezvoltare a capitalismului. Comunismul a fost implementat, însă, în mod derogator, de către Lenin într-o ţară încă medievală cu o societate căreia pattern-ul teoretic gândit la Londra nu i se potrivea sub nicio formă. Astfel a ajuns comunismul „ştiintific” un sistem social şi politic criminal. Este o lecţie a istoriei pe care noi n-am luat-o în serios. Am dorit cu ardoare să facem ca Lenin: să implementăm, dintr-o dată, o democraţie avansată, văzută şi cunoscută doar prin prisma shop-urilor de dinainte de 1989, într-un mediu social impropriu. Urmările acestui gest fatal se văd, de 20 de ani încoace, în toate domeniile, din păcate.
Omul „recent” este nu numai omul lui Patapievici, om „recent” este şi victima omului „recent” al lui Patapievici. Astfel încât România a ajuns, printr-un fel de osmoză, ţara unui popor „recent” cu totul.
Soluţiile nu par a fi evidente. Emigrarea nu este o rezolvare decât tot pentru un om „recent”, condiţionat preponderent de valori materiale şi dezinhibat de tarele emoţionale ale legăturilor afective. Acţiunea politică onestă este blocată de un sistem instituţional infestat cu germenii patogeni ai cumetriei cronice intra- sau trans-partinice. Societatea civilă a ajuns mai înregimentată ca o cazarmă şi mai venală ca muza lui Baudelaire. Mass media induce, tot mai profund şi practic continuu, sentimentul de greaţă. În sfârşit, Statul, cel chemat în mod oficial să rezolve orice probleme, este demantelat de răfuielile clanurilor celor trei puteri.
Ar rămâne doar societatea simplă, purtătoare teoretică a genomului naţiei, societatea disimulată şi latentă, din spatele societăţii care se duce la mall, care umblă pe stradă claxonând cu claxonul sau cu vocea. Este societatea tăcută care îşi aşteaptă rândul. Poate că trupul ei se află doar în burta din burta din burta burţii femeii însărcinate care mâine va naşte. Noi, cei de astăzi, n-o putem spera şi n-o putem percepe decât cu simţul patriotismului.
Până atunci, Sava şi cei ca el, trebuie să dispară. Prin lege, dacă prin selecţie naturală nu se poate. Ba, din contră, aşa cum constata şi Mihai Bendeac în deja celebra lui „Scrisoare către cocalari„, aceşti Sava nu numai că nu dispar, dar se şi perpetuează ca specie, înmulţindu-se într-un mod atroce, de te gândeşti dacă nu cumva de-abia acum se manifestă efectele dezastrului de la Cernobîl, prin apariţia acestor mutanţi, cărora o analiză de ADN le-ar putea stabili identitatea biologică.
Şi soluţia lui Bendeac, cu care mă aflu în consonanţă, este, cu siguranţă, tot de sorginte „bronsoniană”:
«Apoi m-am revoltat! Şi m-am gândit ce mult mi-aş dori să am pistol legal, cu permis, şi de câte ori se întâmplă să dau peste un animal ca ăsta să trec pe lângă el şi să-l înjur în şoaptă de mamă. El va lua foc şi mă va lovi. Eu scot pistolul şi poc! Direct în cap! Legitimă aparare. Cât despre faptul că aştia fac copii, cu regret vă spun că uşor-uşor devin extremist în cel mai dur sens al termenului… »
Întrucât unui vigilante i-ar fi greu să facă faţă cantităţii de marfă aflate pe străzi şi pentru că sunt un om paşnic, aş propune varianta cu „legea eutanasierii de utilitate publică”.
Şi pentru că ştiu că nu este politically correct, evit să dezvolt subiectul, dar mă gandesc uneori la… EUGENIE. Accentul îl puneţi voi unde vreţi.
P.S. – Adaug în continuare evidenta, fireasca şi necesara „întrebare deschisă” adresată ministerului de interne şi poliţiei române.
***
© Alexandru Dan Mitache • 2009
Domnului Ministru al Administraţiei şi Internelor
Stimaţi Domni,
Publicat de ALEXANDRU MITACHE 
Alexandru Mitache's Blog 