Bărbatul cu ovare

Iată ce scrie, pe blogul propriu, bărbatul cu ovare intitulat Stelian Tănase:

ROMÂNIA D-NEI UDREA

«Universitatea George Washington (am locuit într-o vreme în apropiere) din capitala SUA face o listă cu ţări care prezintă riscuri. Pentru unii poate că asta e o calitate. Nărăviţii de trai bun nu mai vor să locuiască în hoteluri 5 stele.

Sunt ţări, ca România, pe care e o adevărată aventură să le vizitezi. Adică drumuri proaste, locuri sălbatice, nesiguranţă. Hoteluri clasa “a se evita”. Tîrfele, cîrduri- cîrduri pe marginea şoselelor, vă aşteaptă la preţuri OK! E mîncare multă , să sperăm ca scapi fără o toxinfecţie alimentară. E bine să bei apă minerală din sticlă pentru că aia de la robinet are tot felul de mizerii.  Ţară coruptă, unde la aeroport, la vamă, la hotel, în restaurante, în magazine, pe plajă, în autocar, eşti asaltat de indivizi care te caută la portofel. Şi cine nu te fură, are altă tehnică – întinde mîna să îl şpăguieşti. Aici poliţaiul vrea o hîrtie de 100 euro că ţi-a dat bună ziua. Dacă are motiv să te ardă, să îţi ia carnetul de ex, distracţia te costă cam 500. E ţara unde dacă ai ghinon să fii tîlhărit ( să zicem îţi dispar lucrurile din camera de hotel) ai şansa să dai de funcţionari, recepţioneri, paznici, poliţişti, care ridică din umeri. E un tic nervos Carpato – Dunăreano-Pontic. Toată lumea aici suferă de el.  Ce plăceri au unii! Sunt masochişti, desigur. Avantajul este totuşi că odată ajuns acasă, ai ce povesti ! Mă rog, dacă ajungi !

Ţara Elenei Udrea, şefa cu turismul, are cu ce se mîndri. Apărem şi noi într-un clasament mondial în faţă, nu la coadă. Să nu ne mai ruşinăm atît!»

Acest mâncător de căcat, servil și frustrat de orice femeie mai frumoasă sau mai virilă ca el, adică chiar și de Zoe Petre, care are mai multe coaie, se răfuiește în acest mod, tipic celor ca el, cu… Elena Udrea. Minciunile din text le sesizează orice trăitor din România.
La fel și bâlba de Gâgă a „scriitorului” Tănase: «E bine să bei apă minerală din sticlă pentru că aia de la robinet are tot felul de mizerii.» Cu alte cuvinte România e țara în care la robinet curge… apă minerală.

Aș dori, totuși, ca cineva să-mi indice măcar O (UNA, 1) „atracție” națională, dintre cele enumerate de Tănase și puse în spinarea Elenei Udrea, care să nu corespundă și României oricăruia dintre domnii: Tăriceanu, Năstase, Ciorbea sau Văcăroiu.

Voluptatea de wanker a lui Tănase de a plodi asemenea texte mi se pare maladivă.

♦♦♦ ACEST TEXT ESTE UN PAMFLET ȘI EL TREBUIE CONSIDERAT, CITIT ȘI INTERPRETAT CA ATARE! ♦♦♦

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Petre Barbu, „Presa ca o flegmă”

__________________________________________________

Presa ca o flegmă

Petre Barbu, senior editor • 22 octombrie 2010

__________________________________________________

Pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public?

«Stenogramele discuţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu cu ziariştii şi managerii trustului său de presă seamănă cu nişte flegme. Groase şi verzi. Am simţit un puternic disconfort al viscerelor când am citit cum Stelian Tănase îi cerea voie patronului să se ducă la TVR 1 să comenteze rezultatele alegerilor prezidenţiale. („Problema ­este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…”) Parcă Stelian cerea voie tatălui să se ducă afară, să se joace cu p… în nisip. În faţa patronului nu mai era analistul politic tobă de păreri, care măcăne jovial în fiecare vineri seară cu Mircea Dinescu. (Şi când mă gândesc că Tănase a condus cândva „Revista 22” şi a fost membru fondator al GDS!).

Ce jalnic mi s-a părut Cornel Nistorescu care i-a dat în gât pe „ăştia de la Realitatea”, care „au de două zile caseta cu povestea Alro şi nu vor s-o dea”. Imaginea lui Nistorescu, care îi şuşoteşte în ureche stăpânului cât de proaste şi rele îi sunt slugile, este memorabilă, oricât am blama aceste stenograme. Ce caraghios este „faimosul” manager de presă Sergiu Toader, care aproba, ca un yesman desăvârşit, „strategia de business” a stăpânului. („Absolut! OK! E corect, da!”)

M-am ţinut de burtă, de parcă băusem pilitură de electrozi de sudură cu suc de roşii, când am citit cum gomosul Doru Buşcu se făcea preş şi cum simandicosul manager de la Realitatea TV, Cătălin Popa, îi raporta „cârmaciului” ultimele „realizări”. Să mai spun ceva despre odiosul Bogdan Chirieac? (Şi când mă gândesc cu câtă emfază vorbeşte despre geostrategia politică a Rusiei…)

Aceste flegme au un singur destinatar: consumatorul de presă (scrisă şi audiovizuală). Modul acesta de administrare a presei exclude cu cinism publicul. Mai mult, îl umileşte. Românul care scoate din buzunar bani pentru a cumpăra produsele de presă şi cărora le asigură audienţa (vânzările de publicitate!) este ignorat şi manipulat. Dacă trusturile de media din România, aflate în proprietatea aşa-numiţilor moguli, funcţionează după astfel de „strategii de business”, să nu-i mai mire pe ziariştii oneşti de ce scade audienţa muncii lor. Pentru că alţii, slugi şi pupincurişti de vocaţie, le îngroapă credibilitatea. În fond, pentru cine facem presă: pentru propriile interese sau pentru public? Ce încredere mai poate avea consumatorul de presă într-un jurnalist onorabil şi cinstit, care munceşte la trusturile lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu? Mai ales când trăieşte tot timpul cu suspiciunea (sau dovada) că informaţia pe care o cumpără este otrăvită! Sau totul este umplut cu flegmă şi publicul nu mai are scăpare?

Aceste stenograme nu vor schimba faţa (sau feţele) presei româneşti. Să le căutăm scuze acestor oameni de presă sau să le plângem de milă este ca şi cum am juca rolul unui chelner care, înregistrând plângerea unui client că ciorba îi miroase a urină, l-ar chema pe bucătar şi acesta, după ce ar evalua situaţia, ar scuipa gros şi verde, asigurându-l pe client că a adăugat ingrediente naturale. Poftă bună!»

„Realitatea” trage apa

«Doamnelor şi domnilor, felul în care Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac înţeleg, dar mai cu seamă practică meseria aceasta, nu are legatură cu felul în care noi o înţelegem şi o practicăm, cu regulile şi cu principiile profesionale ale Realitatea TV. Drept urmare, Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac NU VOR MAI fi invitaţi în studiourile Realitatea TV.»

Astfel a sunat anunţul prezentatorului ştirilor de astăzi de la ora 18:00.

O măsură tardivă, dar firesc binevenită. Totuşi incompletă.

Domnul Sergiu Toader a tras apa, slavă Domnului! Dar a rămas în mână cu nişte hârtii igienice mânjite gros.

După această decizie a postului de televiziune „Realitatea TV” privind declararea persona non grata a lui Sorin Roşca Stănescu şi a lui Bogdan Chireac, mi se pare oportună, necesară, dar nu şi suficientă, concedierea imediată a unor lingăi „prudenţi” şi probabil solidari, ca RĂZVAN DUMITRESCU, ADRIAN URSU, OANA STANCU şi STELIAN TĂNASE, spălători fervenţi ai celor doi în ultimele zile. Aceste patru personaje sinistre mi-au amintit, prin comportamentul lor abject, de crainicii Televiziunii Române din timpul evenimentelor de la Timişoara şi din Bucureşti din zilele de 16–21 decembrie 1989.Cei patru nu au decât să se ducă să-şi câştige pâinea, sau ce le place lor să mănânce, la trustul concurent.

Domnule Toader, ar fi o chestiune de minimă consecvenţă şi de maximă decenţă.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Întrebare deschisă adresată domnului Andrei Pleşu despre un posibil viciu

Domnule Pleşu,

Ştiu că sunteţi o persoană ocupată şi că practicaţi privitul la televizor numai în scop homeopatic.

Dacă veţi citi vreodată aceste rânduri, vă rog să efectuaţi efortul gastric de a urmări emisiunea „Tănase şi Dinescu” din data de 30 octombrie 2009 (video mai jos), sau de a accesa site-ul „Realitatea TV” şi acolo arhiva emisiunilor „Tănase şi Dinescu”. Nu va fi greu, căci, iată, vă pun eu la dispoziţie link-ul respectiv AICI.

Dacă nu mă înşel, sunteţi prieten cu Mircea Dinescu. În orice caz, lumea vă ştie prieteni.

Sunt convins că sunteţi la curent cu viaţa politică românească.

Vă rog urmăriţi emisiunea şi spuneţi-mi sincer dacă mai continuaţi să-i fiţi prieten. Dacă vă mai asumaţi acest viciu.

Vă mulţumesc.

P.S. – Les amis de vos amis sont vos amis?

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

MĂGĂREU pentru „Academia Caţavencu”

Revista „Academia Caţavencu” a avut întotdeauna o poziţie critică, abrazivă, decapantă chiar, faţă de clasa politică în ansamblul ei. Nu s-a compromis, până acum, în prozelitisme electorale de calitate proastă.

În ultimul număr, însă, în „contraeditorialul” intitulat „Să muriţi bine!„, domnul Iulian Tănase se transformă în măgar. În măgar de campanie. Deunăzi, puneam pe acest blog editorialul lui Vlad Macovei din EVZ în care explica cât de grosolane şi gratuite sunt modurile în care este atacat preşedintele Băsescu.

Pe scurt, „Măgarul” îl face praf pe Băsescu. Dreptul lui. Dar îl face praf şi pe Vanghelie. Re-dreptul lui. Dar îi face praf şi pe mulţi alţii la grămadă: Geoană, Udrea, Oprescu, Videanu, Boc, Berceanu, EBA şi «tot neamul lor adormit pe scena politică şi prin diverse studiouri de televiziune sunt absolut jalnici. Prostia lor nici măcar nu are haz (…)». Articolul se încheie apoteotic, premonitor şi damnatic:

«Sper că, nu foarte târziu, aceşti oameni penibili să dispară. Sper să îşi piardă viaţa politică într-un grav accident de civilizaţie, pe un drum european! Să muriţi bine, inteligenţilor, îngâmfaţilor, inculţilor, proştilor!».

V-aţi prins? Nu lipseşte nimeni?

Dom’le Tănase, nu era, oare, mai simplu să ne spui că singurul inteligent este Crin Antonescu, că singurul civilizat este Ludovic Orban, că singura intelectuală e Norica Nicolai, că singurul moral este Paul Pacuraru, că singurul bun guvernant este Călin Popescu Tăriceanu, că singurul om cinstit este Dinu Patriciu?

Dar, desigur, flegma se vinde mai bine decât lauda. Şi fânul e scump…

*            *

*

Tot pe ultima pagină a ultimului număr al „Academiei Caţavencu”, la rubrica „Veşti bune”, ziaristul care-şi zice Străbuna Vestire minte gratuit prin hiberbolizare.

Eu nu sunt nici magistrat şi nici măcar istoria României ca să-l pot judeca pe generalul Victor Anastasie Stănculescu. Dar nici tâmpit nu sunt ca să fiu întărâtat cu exagerări tip Andreea Creţulescu.

Iată ce scrie Străbuna Vestire despre Stănculescu:

«Săptămâna trecută era la poker la cazino, unde a stat până spre dimineaţă.»

Iată ce scriau, pe 2 septembrie, majoritatea surselor de informare serioase despre acest caz:

«Stănculescu a petrecut mai bine de două ore la aparatele de joc.» – Adevarul, Mediafax, etc.

şi

«Marti seara un cititor HotNews.ro, Adrian G., ne-a semnalat pe adresa redactiei ca fostul general Victor Atanasie Stanculescu se afla intr-un casino din centrul Capitalei. „Acum cateva minute l-am vazut pe Atanasie Stanculescu intrand in cazinoul de la Universitate„, ne-a scris Adrian G. care ulterior ne-a trimis si o inregistrare video. Pe imagini se vede clar cum Stanculescu joaca la aparatele din cazinou. Generalul a intrat in cazinou insotit de o femeie, in jurul orei 21:50.» – HotNews.

Aşadar, intervalul orar 21:50–23:50, se situează, pentru unii, spre… dimineaţă.

Avem de-a face, din nou, cu un alt exemplu de teribilism gazetăresc măgăresc.

*            *

*

Nu ştiu cine se ocupă de această ultimă pagină a „Academiei Caţavencu”, dar am impresia ca l-a inserat pe Mircea Badea în colectivul redacţional, sub pseudonimul Cronicarul Grigore după Ureche. Numai unul ca el putea scrie sub titlul „Îngheţata, mâine-i gata”:

«(…) ei au preparat o îngheţată de vanilie şi ciocolată lungă de 111 metri, adică  cu 10 metri mai lungă decât anul trecut. Ea va fi împărţită celor prezenţi la omologarea recordului, printre care şi Elena Udrea, care probabil că va primi cornetul.»

Pentru ce această măgărie, şi golănească şi vulgară, gratuită?

De ce numele Elenei Udrea şi nu numele alteia, al uneia despre care ziarele au titrat şi au probat cu poze ca-şi înşeală un soţ gras şi dizgraţios cu un amant batrîn şi dizgraţios, de pildă?

Sau… în defintiv, de ce n-ar primi cornetul respectiv mă-sa lu’ ăla care a scris ?

*            *

*

În sfârşit, ca ultimă măgarie aleasă din acest număr al „Academiei Caţavencu” (or mai fi şi altele, dar eu citesc mereu pe sărite, lăsând pour la bonne bouche „Bârfele, şmenurile şi şuşanele”) remarc, pe pagina 3, o chestie pe care nici nu ştiu unde s-o situez între macabru, greţos, cinism, horror şi profanare.

Sub această fotografie, care ilustrează articolul intitulat „Norica, Poteraş, spioni şi senatori: doctoranzi pe şest la Târgovişte” de la rubrica „Unora le place jaful”, apare următoarea notă, ce se vrea ironică sau haioasă, sau hazoasă, sau dracu’ ştie ce:

«Norica Nicolai, încercând sa-şi ia doctoratul la Târgovişte, locul unde o altă mare savantă a politicii româneşti şi-a stors creierii pe asfaltul unei cazărmi, acum 20 de ani»

De fapt, este tot o măgărie oribilă despre o moartă care a avut o moarte oribilă.

*            *

*

„Academia Caţavencu” ne obişnuise cu un umor fin, cu o golăneală simpatică şi inteligentă. De data aceasta, numărul 36 / 2009 e transformat, încă de la ultima pagină, în clopapir.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009