Cine l-a suspendat pe Președintele României…

Iată cine sunt cei care l-au suspendat pe Președintele României, țară membră a Uniunii Europene!
Iată cine sunt membrii forumului „suprem” al „democrației” românești, în fapt al dictaturii mafiote!
Își închipuie cineva că ceilalți 253 de indivizi care au votat ieri suspendarea lui Traian Băsescu sunt mai altfel, din moment ce-i tăinuiesc, îi tolerează, îi cauționează, îi susțin pe aceștia trei?

Cătălin Voicu (US„L”), condamnat penal…

Sergiu Andon (US„L”), incompatibil cu funcția de parlamentar…

Florin Pâslaru (US„L”), incompatibil cu funcția de parlamentar, colaborator al Securității…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

Pe mama mea… au chemat-o „Mara”

Pe mama mea a chemat-o Alexandra Eliza Maria.

Asta până în vara anului 2009, când am aflat că a mai chemat-o și „Mara”. Da, cu ghilimele. Și, de fapt… au chemat-o „Mara”.

Am aflat acest amănunt de pe coperta unui dosar pe care mi l-a așezat în față o domnișoară amabilă, într-o clădire modernă de pe Strada Matei Basarab nr. 55-57.

Dosarul începe cu… coperta:

«DOSAR DE URMĂRIRE OPERATIVĂ (D.U.I.) privind „MARA”».

– Clic pe imagine pentru zoom –

„Mara” a fost o economistă, lucrătoare în sistemul de comerț exterior începând din anul 1960. Mai întâi a fost merceolog. Apoi, prin 1965, a absolvit facultatea de comerț exterior, la 36 de ani. În acele timpuri, s-au făcut mai multe serii de epurări – sau „restructurări” – și, în ciuda faptului că nu a fost niciodată membră de partid, „Mara” a fost păstrată mereu, deși întreprinderea însăși s-a metarmofozat în mai multe rânduri din „Mașini-Import” în „Mașini-Import-Export” și apoi în „Mecanoexport”. A fost mai întâi epurarea din sistem a evreilor, apoi a celor cu studii în U.R.S.S., apoi a sașilor și șvabilor, apoi a celor cu rude în străinătate, apoi a celor compromiși de defecțiunea lui Pacepa… „Mara” a rămas timp de 17 ani  neclintită în clădirea de pe Strada Mihail Eminescu nr. 10 (azi complet renovată) de lângă „Pizza Hut”-ul din Romană. Doar un an, cred, a funcționat în clădirea fostului M.I.C.M. (Ministerul Industriei Construcțiilor de Mașini) de pe Calea Victoriei colț cu Lemnea. În acest răstimp a importat pentr statul român de la linii tehnologice destinate industrei alimentare până la piscina destinată „Club Bazin”-ului din stațiunea Neptun-Olimp.

La un moment dat, prin anii ’70, „Marei” au început să-i fie repartizați tineri stagiari, absolvenți ai facultății de comerț exterior din cadrul A.S.E., care, prin diferite „conjuncturi”, prindeau locuri în întreprinderile de comerț exterior din acea vreme, înlocuind, în general, epurații. Îmi amintesc că unul dintre aceștia a fost Constantin (Titi) Ene (sau Enea?), fiul șoferului lui Ion Gheorghe Maurer. Un tânăr excepțional. Altul a fost Gigi Simion. A mai fost și Marius (?). Au mai fost și alții. Dar, din păcate, printre acești alții a mai fost și una, Mariana P. Aceasta, spre deosebire de toți ceilalți, avea o mică problemă: nu cunoștea nicio limbă străină. Ori munca de comerț exterior presupunea și participarea la tratative cu partenerii externi, citirea și redactarea de documente în limbi străine: documentații tehnice, contracte, documente de plată, de transport etc. Acest handicap a făcut din Mariana P. o turnătoare benevolă, care turna oral ofițerului de securitate, în nume propriu, de supărare că „Mara” n-o lua decât foarte rar la discuțiile ce se purtau la… protocol. Adică locul în care se fumau țigări americane, se primeau pixuri „străine” și se bea cafea.

Dacă toate acestea aveau loc în anii de sărăcie de după 1980, poate că Mariana P. avea o scuză. Dar în 1976 țigările americane costau 21 de lei pachetul și se găseau peste tot. Cafeaua la fel… Ca și whisky-ul. Pe Mariana P. o rodea, de fapt, propria ei incompetență. De aceea, deși toți ceilalți tineri au rămas și și-au continuat „ucenicia” alături de „Mara” și mai apoi cariere pe cont propriu, ea a plecat într-o altă întreprinderede comerț exterior. Turnând-o pe „Mara” în continuare, din… amintiri.

„Informările” Marianei P., amplificate în notele și rapoartele ofițerului de obiectiv – locotentul major Vasile Căciulă – și ale însuși șefului Direcției a II-a, generalul maior Emil Macri (!), se refereau la patru aspecte principale:

• originea „nesănătoasă” a „Marei”: fiică de doctor (cu „canalul” la activ) și de „moșiereasă”, absolventă a Institului catolic de maici „Sfânta Maria” (mai cunoscut sub denumirea de școala „Pitar Moș”), exmatriculată din facultate (I.C.E.F.) în anii ’50;
• relațiile personale, de familie, ale „Marei”, ale soțului ei, ale mamei sale, ba chiar și ale fiului ei, cu prieteni care aleseseră să plece sau să rămână în străinătate;
• presupuse „trădări” cu caracter economic;
• avantaje materiale ilicite primite din partea partenerilor străini.

Toate acestea au declanșat, în noiembrie 1976, „deschiderea dosarului de urmărire informativă” și re-botezul Alexandrei Eliza Maria cu numele de cod „MARA”, pentru „SUSPICIUNI DE SUBMINAREA ECONOMIEI NAȚIONALE”.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Pentru cei care poate nu știu, pentru acest cap de acuzare, codul penal din vremea respectivă prevedea inclusiv pedeapsa capitală.

Dosarul de Urmărire Informativă (D.U.I.) al „Marei” conține, de fapt, două dosare: unul propriu-zis, cu 72 de pagini și altul, separat, cu 93 de pagini de transcrieri ale tuturor convorbirilor telefonice de la domiciliul urmăritei, din perioada 7 decembrie 1976 – 15 septembrie 1977.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Pe parcursul anchetei desfășurate de organele de securitate, reflectate în conținutul dosarului, se constată două tendințe: una care indică intenția conducerii Direcției a II-a a Securității Statului de a o înfunda pe „Mara” prin orice mijloace, bazându-se pe informări orale, adică „ciripituri”

– Clic pe imagine pentru zoom –

– Clic pe imagine pentru zoom –

și alta care parcă ar vrea să facă „dreptate”, contrazicând alegațiile informatorilor „acuzării”, cu notele informative – scrise – ale ofițerilor de securitate

– Clic pe imagine pentru zoom –

sau ale informatorilor de meserie, cu angajament și nume de cod („Oana”, „Cora”), aflați în postura de martori „ai apărării”, ceea ce este paradoxal și lăudabil într-un astfel de dosar.

– Clic pe imagine pentru zoom –

– Clic pe imagine pentru zoom –

Cert este faptul că, în pofida planului de măsuri demn de un film cu James Bond,

– Clic pe imagine pentru zoom –

în toată această perioadă „Mara” a fost lăsată să-și continue activitatea  profesională nestingherită, și-a continuat colaborarea cu Institutul de Proiectări „Carpați” și cred că poate nici nu a știut ce se urzea în jurul ei. Și nu numai al ei. Pentru că în toată documentarea informativă apar nume și referiri la zeci de alte persoane. Sau poate a știut…

Știu, din alte dosare, ce însemna ca cineva să apară  doar întâmplător cu numele în dosarul unui terț. Orice ofițer de securitate căruia îi ajungea pe mână respectivul dosar putea face astfel de solicitări:

Aș vrea să-mi cer scuze, în numele „Marei”, acum, după mai bine de 30 de ani, tuturor celor care, din cauza descrisă mai sus, au avut, poate, probleme.

Securitatea a filat-o…

Securitatea i-a  citit corespondența – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Securitatea i-a ascultat telefonul – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Securitatea i-a desfăcut coletele poștale – ei și familiei ei –…

– Clic pe imagine pentru zoom –

*               *

*

„Mara”  a murit de un cancer galopant pe 18 septembrie 1977.

– Clic pe imagine pentru zoom –

Poate de aceea turnătorii au făcut rău și poate de aceea ar fi nedrept să fie iertați. „Mara” i-o fi iertat, că a avut și buni. Eu, pe-ai mei, nu-i iert. Dar acesta este alt dosar…

Dosarul „Marei” se încheie și se închide sinistru, pe 20 septembrie 1977…

„Futu-i, ne-a scăpat!”, o fi zis în sinea lui generalul maior Emil Macri citind acest ultim „Raport” semnat de locotenent colonelul Vasile Moga, care, conștiincios, capsează ca dovadă ferparul. Daca „Mara” trăia, cine știe cum i se (și ni se) termina povestea…

– Clic pe imagine pentru zoom –

Peste această ultima filă se aud căzând bulgării de pământ.

*               *

*

EPILOG

În 2010, am aflat că ancheta a mai continuat, după închiderea dosarului „Marei”, asupra „complicilor” ei, până prin primăvara anului 1978. Concluzia finală a fost ceea ce astăzi se numește N.U.P., cu o rezoluție – se pare chiar a Direcției a II-a – care conchidea că suspiciunile privind  prejudicierea economiei naționale în cazul respectiv nu se verifică.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Crin Antonescu, aka Porumbacu?

Cum era de aşteptat, în această perioadă încep să apară dosare, reale sau fabricate, delaţiuni, alegaţii, acuze şi bârfe.

Despre cele legate de Traian Băsescu auzim şi citim de cinci ani încoace şi chiar dacă i-ar apărea dosarul de torţionar la Auschwitz, nu ar mai avea niciun efect.

Mircea Geoană se caracterizează printr-o asemenea lipsă de personalitate încât până şi dosarele sau bârfele care îl afectează nu sunt ale lui, ci ale soacrei, tatălui, fiului sau cumnatului său.

Crin Antonescu, după cum îi sugerează gingaşul şi masculinul prenume, figura în lista candidaţilor drept întruchiparea purităţii nealterate de mizeriile umane. De fapt, trebuie să admitem că şansele ca un incapabil notoriu să fie neprihănit sunt mari.

Cu toate acestea, iată că şi Crinului i se detectează o gravă afecţiune biografică în zona rădăcinii, adică a perioadei ascunse în trecutul pământiu de profesoraş de ţară.

Pare, fără îndoială, o incredibilă delaţiune ordinară. După cum – cine nu recunoaşte mă-sa-i… – şi în cazul Monei Muscă sau al lui Bălăceanu Stolnici, zvonurile privindu-le dosarele păreau nişte monstruozităţi abjecte, până când au devenit sinistru de reale. Cum însă, din păcate, de la liberali ne putem aştepta la orice după chiar tragicele cazuri ale bătrânilor turnători (nici nu le mai activez fantomele, moarte sau vii, pomenindu-le numele), dosarul „2456sca / DSS 01429 Tulcea” nu poate fi trecut cu vederea aprioric, ca şi când ar fi apărut în „România Mare”.

Referirile la suspiciunea că prezidenţiabilul Crin Antonescu ar fi fost informator al Securităţii (şi încă unul de o categorie aparte, aceea de informator „pedofil”), apar în mai multe locuri, dintre acestea cel mai surprinzător fiind propriul blog de campanie al candidatului liberal (http://www.crinantonescu.ro/Blog/CrinAntonescu/art/98/Probleme.html).

Acolo, ori site-ul a fost piratat de detractori, ori sinceritatea merge până la sacrificiul politic suprem, ori admin-ul este un trădător, ori izbeliştea care defineşte orice domeniu de care se ocupă Antonescu fac să apară postări ca aceasta (şi ca multe altele la fel de „binevoitoare” având şi alţi autori cu nick-uri interesante: „Sorin Roşca Stănescu sau „Liliana Ruse”):

Textul de mai sus, practic anonim deşi este semnat de un „Dinu Patriciu”, este următorul:

«Crin Antonescu s-a nascut pe 21 septembrie 1959, la Tulcea. In 1985 termina Facultatea Istorie-Filosofie, din cadrul Universitatii Bucuresti. In acelasi an isi incepe cariera de profesor. Este repartizat in comuna Solesti, in judetul Vaslui, iar mai apoi in comuna Niculitei, judetul Tulcea. Reuseste apoi sa se mute cu serviciul in orasul Tulcea. Din august 1989, timp de aproape un an activeaza ca muzeograf, aceasta find singura modalitate de a putea ajunge la oras. A fost recrutat de securitate pe vremea cind lucra ca profesor la Niculitel, sub numele de sursa Porumbacu, in general notele informative le preda fie la Restaurantul Danubius, fie la un apartament conspirativ pe strada Pacii linga Biserica cu Ceas. Primea 300 de lei pentru fiecare nota informativa, banii ii erau depusi pe un carnet CEC la Filiala judeteana CEC Tulcea de pe strada Isaccei. Avind atributia sa ii urmareasca in special pe copii de lipoveni, in Tulcea a avut o relatie cu minora Slavka Popov, in virsta de 17 ani din care a rezultat un copil pe nume Andrei. Dupa… (arata tot comentariul) In 1985 termina Facultatea Istorie-Filosofie, din cadrul Universitatii Bucuresti. In acelasi an isi incepe cariera de profesor. Este repartizat in comuna Solesti, in judetul Vaslui, iar mai apoi in comuna Niculitei, judetul Tulcea. Reuseste apoi sa se mute cu serviciul in orasul Tulcea. Din august 1989, timp de aproape un an activeaza ca muzeograf, aceasta find singura modalitate de a putea ajunge la oras. A fost recrutat de securitate pe vremea cind lucra ca profesor la Niculitel, sub numele de sursa Porumbacu, in general notele informative le preda fie la Restaurantul Danubius, fie la un apartament conspirativ pe strada Pacii linga Biserica cu Ceas. Primea 300 de lei pentru fiecare nota informativa, banii ii erau depusi pe un carnet CEC la Filiala judeteana CEC Tulcea de pe strada Isaccei. Avind atributia sa ii urmareasca in special pe copii de lipoveni, in Tulcea a avut o relatie cu minora Slavka Popov, in virsta de 17 ani din care a rezultat un copil pe nume Andrei. Dupa nastere a reusit sa ii aranjeze o casatorie de forma cu un cetatean moldovean din judetul Cahul, plasa Cantemir, Ioan Atodiresei care a acceptat sa o ia de sotie pentru suma de 500 de dolari si care pentru alti 500 de dolari s-a declarat a fi tatal natural al copilului. La orele de economie politica antrena anumiti copii, ai caror parinti erau urmariti de Securitate in discutii despre starea materiala si despre ce se vorbea in casa parinteasca. Dosarul de sursa a lui Crin Antonescu are numarul 2456sca/ DSS 01429 Tulcea.»

Şi mai stupefiant este faptul că nu există nicio dezminţire vizibilă pe site. Ori ideea că „mârşăvii” atât de grozave trebuie pur şi simplu ignorate, mi se pare o gravă eroare de PR politic, soră cu ascunderea gunoiului sub covor.

Dezvăluirea este prezentată în diferite forme pe internet, cea mai gravă, mai abominabilă şi mai completă fiind, cred, aceea de pe „Ne-cenzurat.ro” unde apare acest articol, de data aceasta semnat şi deci asumat:

„FERITI COPIII DE CRIN ANTONESCU!”

scris de Simona Fica

Miercuri, 21 Octombrie 2009 19:15

«DOSARUL DE SECURIST AL LUI CRIN ESTE 2456sca/ DSS 01429. A FILAT MINORE, ÎNTREŢINÂND ŞI RELAŢII SEXUALE CU ELE!

Antonescu chiar a fost TURNĂTOR LA SECURITATE. Aşa cum se cunoaşte din biografia lui, după absolvirea Facultăţii de Istorie-Filosofie, cu doi ani de repetenţie, isi incepe activitatea ca profesor, mai exact în comuna Soleşti, din judeţul Vaslui, după care în comuna Niculiţei, din judeţul său natal, Tulcea. Pentru a merge la oraş, însă, a trebuit să facă pactul cu diavolul, fiind recrutat de Securitate. Bineînţeles că imediat după aceea, ca avantaj, se mută în Tulcea, la oraş, unde activează ca muzeograf. Numele său de sursă era Porumbacu şi cu această sursă au fost predate Securităţii comuniste o serie de note informative pentru care mai primea şi bani. Practic, erau plătite într-un soi de „acord”, la bucată.

Dat fiind faptul că avea nevoie de bani, Antonescu a început să trimită cât mai multe note informative şi cât mai „poetic” realizate, adică cuprinzând o serie de invenţii şi de născociri, care nu aveau nimic de-a face cu realitatea despre diverşi oameni care erau în anturajul său, prieteni sau duşmani. Acest lucru il afirm chiar ofiterul al carui informator era… „Motivat de bani – pentru fiecare notă informativă primea 300 de lei de pe vremea lui Ceauşescu, în condiţiile în care un salariu de profesor era cam de 2.000 de lei, deci era plătit bine, Crin Antonescu a început să imi furnizeze din ce în ce mai multe astfel de note informative, majoritatea, inventate, ca în literatură, la care pretindea că se pricepe, despre oameni reali din anturajul său (colegi, prieteni, iubite etc)”, spune Ioan Ichim, cadru al Securitatii tulcene.

Cum aceste note informative începeau să fie din ce în ce mai multe, se pare că locul iniţial de întâlnire şi de predare, restaurantul Danubius din Tulcea nu a mai fost suficient, astfel încât Securitatea l-a invitat la un apartament conspirativ, unde să-si predea notele, respectiv pe strada Păcii. „Banii pentru imaginaţia sa bolnavă şi-i primea prin CEC, fiind depuşi în contul său, la CEC Tulcea de pe strada Isaccei” isi aminteste fostul sef al lui Ichim, Pavel Ionescu. „Avea o fire care „ştia” să se bage în sufletul tău cu forţa, pentru a se face apreciat, deosebit de „prietenos” cu toată lumea, nu fără interes desigur, asa cum a rămas până azi” spune aceeasi sursa din fosta Securitate a Statului.

„Dosarul lui Crin Antonescu este unul deosebit de amplu şi are numărul 2456sca/ DSS 01429. În tinereţe, printre principalele sale atribuţii era aceea de a spiona copii, mulţi dintre ei chiar elevi de-ai săi, pentru a afla ce au părinţii lor în cap, dacă se plâng de sărăcie, dacă înjură partidul, dacă nu sunt de acord cu Ceauşescu etc. Bineînţeles că pe lângă ceea ce-i spuneau adolescenţii oamenilor din Tulcea, le mai lînflorea şi el. În paralel, a dus o viaţă amoroasă deosebit de tumultoasă, la vremea respectivă fiind cercetat de militie pentru intretinere de relaţii cu minore”.

Astfel încât, aşa cum Securitatea cunoaşte, el are chiar şi un copil din flori, un băiat, pe nume Andrei, conceput cu o minoră. Pentru a musamaliza cazul, la vremea aceea mai-marii Securitatii au aranjat fetei o căsătorie de formă cu un cetăţean moldovean. Femeia se numeste Slavka Popov, iar soţul său, Ioan Atodiresei. Andrei Atodiresei, în vârstă acum de aproximativ 23 de ani este de fapt fiul lui Crin Antonescu, despre care nimeni în afară de părinţi şi de Securitatea din România nu cunoaşte absolut nimic.

Activitatea de turnătorie a lui Crin Antonescu, în special cea legată de copii nu s-a oprit aici. I s-a dat misiune să se ocupe de copiii ai căror părinţi erau urmriţi de Securitate, cu care avea abilitatea de a se împrieteni repede, făcându-li-se „simpatic”. (va urma)»

Desigur că mulţi vor fi oripilaţi de acest text, fie pentru că îl vor crede, fie pentru că îl vor considsera o abjectă calomnie.

Candidatul la preşedinţia României  Crin Antonescu (sau C.N.S.A.S.-ul) are obligaţia politică şi mai ales morală să ia o atitudine şi să dezmintă aceste acuzaţii.

Sau nu.

________________________________________

P.S. – Trebuie să menţionez neapărat că, prin modestele mele posibilităţi de informare on-line, adică cu toate combinaţiile de google search, nu am găsit nicio dezminţire privind această gravă acuzaţie.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009