Mircea Mihăieș, „Iarna piromanilor”

IARNA PIROMANILOR

Senatul EVZ

Autor: Mircea Mihăieș

Luni, 31 Ianuarie 2011

*********************************

«În orice ţară normală, rolul opoziţiei e să se zbată să-şi facă auzită vocea, să propună alternative la guvernare, să-şi promoveze ideile. Trăim noi într-o ţară normală? Nu.

În intervalul 2007-2008 am asistat, şocaţi, la un fenomen unic. Şi anume, a fost posibil ca un partid cu o reprezentare în parlament de nici douăzeci la sută să conducă discreţionar, în dispreţul legii şi al bunului-simţ. După ultimele alegeri, ne-am trezit într-o situaţie încă mai scandaloasă: în ciuda faptului că avem un guvern susţinut de o majoritate parlamentară, ţara e condusă nu din Palatul Victoria, ci de la sediile a două televiziuni: Realitatea şi Antena. Acolo se decid priorităţile de guvernare, acolo se dau directive de acţiune sindicalistă, acolo se pun stigmate pe fruntea indezirabililor şi tot acolo e centrul de comandă al anarhiei.

Populaţie originală, am reuşit-o şi pe asta: să instaurăm dictatura minorităţii politice! Fie că nu vrea, fie că nu ştie ori că nu poate, vocea majorităţii nu se aude. Ea e imediat copleşită de corul năimiţilor din televiziuni, care manipulează şi falsifică agresiv şi neruşinat. Intelectualii publici sunt terfeliţi, batjocoriţi, acuzaţi de toate malversaţiunile doar pentru că s-au raliat majorităţii românilor care cred în valori respectabile precum democraţia, libertatea, piaţa liberă, capitalismul.

Adică acei români care s-au săturat de minciuna comunistă şi de efectele ei criminale. Aceia care cred că nu e normal ca viaţa lor să se deruleze în funcţie de interesele unui turnător la Securitate precum Felix şi nici după umorile perverse ale puşcăriaşului Vîntu. Pentru că aceştia sunt adevăraţii ideologi ai politicii din România: ei dau ordine pe care piticanii cu pretenţii de politicieni, de la Antonescu la Ponta, şi escrocii din zona sindicalismului corporatist le urmează cu maxim servilism. Ideologia opoziţiei din România este, în clipa de faţă, combinaţia dintre aspiraţiile vechilor securişti şi activişti şi setea de înavuţire a noii pături a nomenklaturii politicosindicalisto-economică.

Dacă ai decis să sprijini tendinţa politică pentru care au votat majoritatea cetăţenilor români, eşti vândut, cretin, laş. În România (şi asta nu de azi, de ieri) a fi respectabil înseamnă a fi contra, a urla „huo!”, a urî cu patimă şi a-ţi exhiba resentimentele şi stigmatele. Vulgaritatea şi agresivitatea grupurilor de presiune minoritare politic au fost însoţite de un fenomen psihologic tipic societăţilor cu o slabă coeziune umană şi morală: apariţia sentimentului, difuz, dar persistent, de culpabilitate. Fireşte că dacă ţi se urlă zi şi noapte că eşti de partea dictaturii, că ai votat pentru nişte hoţi la drumul mare, pentru o politică a trădării naţionale, pentru un guvern de incompetenţi şi iresponsabili, n-ai cum să nu cazi pe gânduri. Ar mai trebui să ţi se aducă şi probele. Dar nu există timp pentru aşa ceva, pentru că valul dejecţiilor a acoperit de mult orice urmă de logică şi raţiune.

Dictatură în România? Lobotomizaţi sau ticăloşi (uneori, şi una, şi alta), trâmbiţaşii acestei enormităţi nu ţin minte cum se comportă presa pe vremea lui Adrian Năstase (din decenţă, nu invoc vremurile comunismului, pe care unii din vigilenţii de azi l-au servit cu zel demenţial.) Dacă e vreun pericol care pândeşte România, nu de dictatură e vorba, ci de anarhie. Aici, în ţara lui Papură Vodă, poţi batjocori în voie instituţiile statului, ştiind că n-o să păţeşti nimic. Dacă te numeşti Vadim Tudor şi te comporţi ca un nemernic în faţa unui reprezentant al statului român, care pe deasupra e şi femeie, nu eşti, cum s-ar cuveni după lege, arestat pe loc şi judecat în procedură de urgenţă. Nu, tot ce rişti e ca televiziunile aservite să-ţi mai dea un strat gros de poleială pe aura de erou al naţiei. Totul e cu susul în jos, încât mă mir că n-am ajuns încă să-i îmbrăcăm pe criminali în robă şi pe judecători în zeghe (ce-i drept, în unele cazuri acest lucru chiar ar trebui făcut!)

România nu e doar un stat sărac, ci şi de-o incredibilă slăbiciune structurală. Grupurile perfect organizate pentru jaf ale „mogulilor” găsesc oricând desperados politici dornici să le pună pe tavă trupul costeliv, dar încă palpitând al ţării. Al straniei noastre patrii unde săracul plânge de mila miliardarului, iar pensionarul de trei sute de lei e indignat că fostul general de armată care n-a văzut în viaţa lui un câmp de luptă îşi vede pensia gigantică redimensionată mai aproape de ceea ce ţara chiar poate să-i dea. O ţară unde drept patrioţi trec sforarii şi demagogii, unde vulgaritatea a sufocat raţiunea şi minciuna sfruntată e literă de Biblie. O ţară unde un ţârcovnic de provincie a făcut din liberalism un cuvânt de ruşine, călcând în picioare nu doar principiile, ci şi pe foştii argaţi care au proasta inspiraţie să-l tragă de mânecă atunci când o face prea de oaie. În fine, o ţară unde partidul care ne decide destinul de două decenii – neocomuniştii din PSD – nu-şi mai ascunde sinistrul modus operandi.

Dacă armata lui Crin e alcătuită dintr-o adunătură de indivizi cu limbile tăiate, supuşii lui Ponta au revenit la ceea ce ştiu comuniştii mai bine: să dea foc sediilor de partid ale adversarilor şi să-i pârjolească de vii. Cam la asta se reduce viitorul nostru: la concurenţa bezmetică între capsomani şi piromani.»

Concluzie la rece: Mircea Geoană e prost!

Cred că românii, cu manelişti cu tot, merită măcar un preşedinte care să nu fie prost!

De la Alexandru Ioan Cuza, trecând prin întreaga dinastie monarhică, prin Mareşalul Antonescu, prin Gheorghe Gheorghiu Dej, prin Ceauşescu, Iliescu şi Constantinescu până la Băsescu, România avut şefi de stat imorali, şovăitori, cruzi, dictatori, inculţi, dar nu a avut niciodată un şef de stat PROST.

Ar fi o mare nedreptate şi o ironie a soartei ca în fruntea unui popor inteligent să stea un PROST, unanim recunoscut ca atare.

«O mare inteligenţă folosită în scopuri neproductive»…

… este caracterizarea făcută lui Mircea Geoană de către Sorin Ovidiu Vântu în interviul acordat Ioanei Lupea şi lui Mircea Marian, publicat în „Evenimentul Zilei” din data de 23 martie 2009.

Acelaşi articol în care a avut loc şi acest schimb de replici:

«Mircea Marian: Aţi vorbit, v-aţi întâlnit vreodată cu Traian Băsescu?
Sorin Ovidiu Vântu: Niciodată.

Ioana Lupea: Prin interpuşi?
Sorin Ovidiu Vântu: Niciodată.»

*

Repet data interviului: 23 MARTIE 2009!

Aseară acelaşi Sorin Ovidiu Vântu spunea:

«În 2004, m-am întâlnit cu Băsescu într-o parcare din Tâncăbeşti»

E absolut clar că Sorin Ovidiu Vântu este nu numai un mare „malefic”, ci mai ales un mare hâtru.

Iar Mircea Geoană un imens prost.

Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă aveau loc trei sau patru astfel de confruntări…

_________________________________

P.S. – D’ale lu’ Geoană, garantatu’ lu’ Vanghelie: Eu vă dau „ceva mai cultural„ (fiind vorba despre o carte „ceva mai culturală” decât un coş cu merinde), sau „în condiţii destul de pozitive„. Bravo, Geoană, foarte excepţional!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Fabule

Coaliţia GRIVCO… ceva mai încolo

Rechinii media

Votaţi Geoană – PSD

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Elena Udrea, ea înşivă*…

Aş fi vrut să intitulez articolul „ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea „Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: „Creionul chimic”, „Gică Contra”, „Atitudini” şi „Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de „sindromul anti-Udrea„, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această „convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am „prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria „quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea „Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu „văleu ma chère” sau „olio dear„. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «„Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent „şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui „crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma „Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene „Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai „oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase „Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?

EI vor respect ?!?!

________________________________________________________

Datoriile enorme la bugetul statului ale Realităţii TV

compromit şefii sindicatelor din România

Dana Iliescu

________________________________________________________

«După ce am relatat săptămåna trecută cum Vîntu încearcă să-i paseze Realitatea TV lui Patriciu în schimbul unei datorii de 10 milioane de euro, mişcare menită să-l lase cu buza umflată pe mogulul petrolului, un avertizor de integritate ne-a semnalat că Realitatea Media SA nu numai că are bunurile şi licenţele gajate către terţi, dar s-a început şi executarea silită împotriva sa de către fiscul romån, conform mai multor  titluri executorii emise de către MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI.
Titlurile executorii emise împotriva Realitatea Media SA sunt înregistrate la arhiva electronică de garanţii reale mobiliare în data de 18 septembrie 2009 sub numărul 2009-00014707191982-ZBF. Totalul celor 19 sume neachitate de Realitatea către bugetul consolidat al statului ajunge la 1 milion de euro. Cam mult pentru o televiziune care  ne vorbeşte zilnic, de cåteva zeci de ori, despre respect.

Administrarea societăţii e realizată de lideri sindicali

Deşi postul de televiziune aparţine lui Sorin Ovidiu Vîntu, care şi l-a asumat public, responsabili pentru această situaţie sunt marii corifei ai sindicalismului românesc, care atunci când nu scot oamenii în stradă şi nu fac grevă generală se ocupă de administrarea Realităţii TV, fentând bugetul de stat.
Conform Legii 31/1990, a societăţilor comerciale, răspunderea aparţine administratorilor societăţii care sunt chiar liderii marilor confederaţii sindicale din Romånia, Liviu Luca, Marius Petcu, Dumitru Costin, Iacob Baciu, Achille Duţu şi Ion Popescu (vezi facsimile: 1, 2, 3, 4), aceiaşi care au organizat azi, 5 octombrie, o grevă în principal în scopul majorării salariilor bugetarilor. Realitatea TV e o firmă privată care trebuie lunar să plătească impozite şi taxe către statul romån.
După cum se ştie, salariile bugetarilor se plătesc din bugetul consolidat al statului, unde chiar şefii sindicatelor, administratori la firme private, nu achită banii pe care-i datorează la fisc. Nu e amuzant? Bieţii sindicalişti se dau de ceasul morţii că vor salarii mai mari, dar înşişi şefii lor, organizatorii grevei, nu dispun plăţile către bugetul statului, de unde banii ar trebui să ajungă la bugetari.

Cine sunt administratorii rău-platnici?

Marius Petcu – preşedinte CNSLR FRĂŢIA – 800.000 de membri, Iacob Baciu – preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democrate din Romånia, în care se regăsesc majoritatea cadrelor didactice, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie, Achille Duţu – 65 de sindicate cu 40.000 de membri, Dumitru Costin – preşedinte Blocul Naţional Sindical, 500.000 de membri, Liviu Luca – preşedinte Fsli Petrom, şi Ion Popescu – preşedintele Confederaţiei Sindicale „Meridian“, aproximativ 200.000 de membri.
Deci peste 1,5 milioane de salariaţi sunt conduşi şi manipulaţi din punct de vedere sindical de către aceşti administratori rău-platnici. Oare cum se uită ei în ochii sindicaliştilor cånd ştiu că ei nu achită taxe şi impozite? Cu ce tupeu vin ei să ceară mai mult cånd ei nu dau nici măcar ce datorează?

Cei şase sindicalişti riscă puşcăria pe legea evaziunii fiscale

Lege nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prevede la art. 6, că reţinerea şi nevărsarea, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentånd impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă.
Probabil că aţi remarcat Campania „vrem respect“ lansată de Realitatea TV. Suntem de acord să le acordăm tot respectul nostru, dar după ce-şi plătesc datoriile la fisc, aşa cum facem cu toţii.»

*           *

*

________________________________________________________

Realitatea Media SA are datorii de 1,3 mil. € la stat,

sindicaliştii membrii în CA vor grevă

Mihai Boicu, Carmen Neacşu

Marţi, 06 Octombrie 2009

________________________________________________________

«In timp ce sindicalistii membri in CA indeamna oamenii la greva, in timp ce liderii principalelor sindicate din tara isi cheama membrii la greva pentru nerezolvarea problemei salariilor, o parte dintre acestia „patroneaza” societati comerciale care acumuleaza datorii mari catre stat. In componenta CA al Realitatea Media SA, societate cu datorii de 1,3 milioane de euro la Bugetul de stat, al asigurarilor sociale si de somaj figureaza lideri de sindicat precum Liviu Luca, Marius Petcu sau Iacob Baciu.

Realitatea Media SA are datorii la Bu­getul de stat, potrivit datelor Agen­tiei Na­tionale de Administrare Fiscala, de 2.137.319 lei. La acestea se adauga si suma de 2.434.176 de lei  acumulata la bu­getul asigurarilor sociale de stat de Rea­litatea Media SA, precum si datoria de 102.755 de lei la bugetul asigurarilor pen­tru  somaj.

Pentru aceasta din urma crea­nta de plata, Realitatea Media are inre­gistrata o cerere de compensare in curs de solu­tionare. Realitatea Media are da­torii de 1.023.912 lei si la bugetul asi­gurarilor de sanatate, pentru care de ase­menea a inaintat cerere de com­pen­sare in curs de solutionare. Realitatea Media SA a acu­mulat astfel numai catre stat datorii de 5.698.162 de lei, echi­va­lentul in euro a 1,32 milioane de euro calculate la un curs de 4,3 lei/euro.

Pierderi nete ale exercitiului financiar in ultimii ani

De altfel, Realitatea Media SA figu­reaza pe site-ul Ministerului Finantelor cu pierderi nete de 76.316.436 de lei (20.738.161,9 euro la cursul mediu de 3,68 lei/euro)  la finele anului trecut, la o cifra de afaceri de 100.369.220 de lei (27.274.244,5 euro). In 2007, Realitatea Media SA a avut o pieredere neta de 27.137.427 de lei, (echivalentul a 8.149.377 de euro la cursul mediu al anului de 3,33 lei/euro), la o cifra de afaceri de 103.571.264 de lei.

Chemata la tribunal pentru a-si plati datoriile

Mai multe firme au recurs la Jus­ti­tie pentru a-si recupera banii din ser­viciile prestate pentru compania Rea­litatea Me­dia, care opereaza, prin­tre al­tele, tele­viziu­nea cu acelasi nume.

Ast­fel, in data de 8 iulie 2009, compania Estilo SRL a dat in judecata Realitatea Media inre­gistrand dosarul 29244/3/2009, obiectul cau­zei fiind somatie de plata. Urma­torul ter­men, potrivit Tribu­n­a­lu­lui Bucuresti, este pe 14 octombrie.

De asemenea, Rea­litatea Media a fost la un pas de faliment in d­osarul inre­­gistrat de compania SC Datagon Ser­vice SRL, care cerea declan­sarea pro­cedurii insolventei. Pe 29 septem­brie a.c., Tribu­nalul Bucuresti anu­leaza ce­rerea, fiind „insuficient timbrata”. Practic, Realit­a­tea a scapat din cauza unei lipse de pro­cedura, si nu pentru ca nu ar fi existat datoriile.

Neinteresati de cifre

Ce spun sindicatele despre prezenta lor in componenta CA al Realitatea Me­dia SA? „Eu cred ca datoriile la buget trebuie platite.Sunt vremelnic acolo (in CA), nu stiu cat voi mai fi. In momentul de fata nu cunosc situatia finan­ciara a socie­tatii. Rolul meu si al celorlalti este in limitele prevazute de lege, ca membru in Con­siliul de Admi­nis­tratie“, declara Ia­bob Baciu, pre­se­dintele Con­fede­ra­tiei Sin­dicatelor De­mo­crate din Roma­nia (a ca­drelor di­dactice).

Reuniunea confederatiilor

Mai putin comunicativ s-a dovedit a fi Liviu Luca, liderul sindi­ca­telor libere Petrom, care, intr-o prima faza, a de­clarat ca „nu dau interviuri, discutati cu Sergiu Toader sau cu Sorin Enache“. Dupa insistentele noastre, Liviu Luca s-a adresat cu „Stimabile, nu ai invatat lectia? Cand ai sa ma cunosti pe mine, atunci ai sa-mi pui intrebari“. Fara comentarii. In schimb, Marius Petcu, prese­dintele Sanitas, spune ca a fost cooptat in CA al Realitatea Media la pro­­punerea lui Liviu Luca. „Sunt mem­bru in Con­siliul de Administratie, im­pre­una cu toti ceilalti lideri ai con­­­federatiilor sin­dicale. Mi-a fost pro­pusa participarea in CA de catre cole­gul nostru Liviu Luca“.

Discutii amicale

Marius Petcu declara ca nu se lanseaza in subiecte legate de datoriile Realitatea Media „Prezenta noastra acolo a fost generata de echilibrul cu care se genereaza mesa­jele Realitatea TV. Partea cu cifre nu e treaba mea. Nu avem pozitii privilegiate, dar am dorit ca pe ecranele Realitatii sa fie pre­zen­tate si pozitiile sindicale. Nu am in­cer­cat niciodata sa influentam politica pos­tului, am considerat ca pe ecrane este bine sa fie prezenta si socie­tatea civila, nu numai politicieni”, decla­ra li­derul Sanitas.

In schimb, Ion Po­pes­cu, prese­dintele Confederatiei Meri­dian, este mai direct si spune ca aceasta cali­tate de membru in CA al Realitatea Media SA da posi­bilitatea unor discutii pe teme sindicale intre membrii CA.

„Nu stiam ca au datorii. E o intal­nire a confederatiilor sindicale, de fapt. Numai acolo mai reusim sa stam de vorba despre viata sindicala. Sau, cum a fost ultima data, ni s-a prezentat situa­tia financiara. Atunci nu era situatia asta cu datoriile.(…) Noi facem schim­buri de infor­matii intre noi cu pro­ble­mele sin­dicale. De foarte multe ori avem discutii de felul acesta, ce tema­tici sa mai abor­dam, care sa vina si in spri­jinul vietii sociale. Ultima tema au con­stituit-o par­ca schim­barile cli­matice. Abor­dam mai mult te­me gl­obale“, spune Ion Popescu.

Titluri executorii pentru 900.000 de euro

Realitatea Media SA este inscrisa in Arhiva Elec­tro­nica de Garantii Reale Mobiliare cu datorii to­tale la Bugetul de stat de peste 3,8 milioane de lei, adica aproximativ 900.000 de euro. Directia Ge­nerala de Administrare a Marilor Con­tri­bua­bili din cadrul Agentiei Nationale de Ad­mi­nis­tra­re Fiscala a emis titluri executorii pentru 17 creante fiscale, cum ar fi pentru neplata TVA, a contributiilor la sanatate, somaj, a veni­tu­rilor salariale sau neplata impozitului pe profit.»

*           *

*

Comentariul meu:

la chestiile ASTEA a pus botul şi…

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Apocalypse now!

Sunt indubitabile câteva fapte:

1. Conducerea PSD s-a situat, încă de la începutul guvernării coaliţiei PD-L + PSD, pe o poziţie de permanentă dinamitare a politicii executivului.
2. Parlamentarii PSD s-au situat, practic, în opoziţie deşi teoretic ar fi trebuit să susţină guvernul.
3. Interesele politice dar mai ales personale ale lui Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase au fost mereu contrare acordului semnat cu PD-L.
4. Am avut de-a face cu o IEŞIRE de la guvernare, nu cu o excludere de la guvernare a PSD, fapt certificat de toti analiştii şi consilierii care nu-i dădeau nicio şansă candidatului Geoană din poziţia de co-preşedinte al coaliţiei de guvernare.
5. Se pune la cale o moţiune de cenzură, cu valoare şi consecinţe de trădare naţională, care va arunca România în aer definitiv.

În aceste condiţii astăzi, PSD, prin vocea aceluiaşi Geoană, declară că va susţine moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. După declaraţiile deja date, îmi este greu să găsesc un punct şi comun şi univoc al celor două partide în motivarea moţiunii. Liberalii susţineau ideea unui guvern de tehnocraţi, ceea ce este cel puţin o naivitate dacă n-ar fi o ipocrizie. Social-democraţii merg pe ideea nelegitimităţii guvernului Boc II, neputându-se lega de aspectele politice, căci actulaul executiv nu face decât să continue aplicarea unui program de guvernare elaborat, asumat şi în mare măsură aplicat de foştii miniştri PSD cu acordul întregului partid.

A crede că se poate forma rapid un guvern apolitic de tehnocraţi care să şi poată lucra este o nerozie marca Patriciu-Antonescu. N-a putut lucra în condiţii normale un guvern cu o susţinere parlamentară de 70%, aşa că un guvern fără nicio susţinere politică ar fi chiar absurd. De asemenea, orice om nelovit cu leuca în cap îşi dă seama cam cum s-ar desfăşura şi cam cât ar dura negocierile interpartinice privind componenţa unui asemenea guvern. O nebunie!

O eventuală adoptare a moţiunii de cenzură ar doborî guvernul Boc II. Ce se întâmplă mai departe? Există doar două posibilităţi teoretice:

1. Preşedintele Băsescu îl redesemnează pe Emil Boc să formeze un nou guvern (sau desemnează un alt membru PD-L), pe care parlamentul l-ar refuza ş.a.m.d.;
2. Preşedintele Băsescu acceptă ideea unui guvern de tehnocraţi şi desemnează un neutru, urmând discuţii şi certuri nesfârşite.

În ambele situaţii perioada de adevărată NON-GUVERNARE s-ar prelungi până la data alegerilor prezidenţiale.

Adică… TOUCHÉ!

Căci ce vor, de fapt, atât PSD cât şi PNL? Vor, cu preţul aruncării definitive a ţării în haos, să provoace o ADEVĂRATĂ CRIZĂ POLITICĂ. După situaţia anarhică creată de nişte sindicate politizate, iresponsabile şi ipocrite, cei doi lideri, Geoană şi Antonescu, sunt, iată, în stare să sacrifice întreaga ţară, înrăuntăţindu-i poate ireversibil situaţia economică şi financiară, doar pentru a-l pune pe Traian Băsescu într-o situaţie proastă din punct de vedere electoral. APOCALYPSE NOW!

Sindicatele, prin această grevă generală, au demonstrat întregii ţări, dacă mai era nevoie, unde se situează. A cere creşteri salariale într-un moment în care aproape peste tot în lume guvernele au redus salariile bugetarilor, a nu recunoaşte ceea ce au declarat ferm şi clar atât premierul cât şi ministrul de finanţe, ba chiar a reiterat şi ministrul demisionar Marian Sârbu şi anume că veniturile salariale aflate în plată în prezent NU vor scădea odată cu aplicarea legii salarizării unitare este o dovadă clară de rea credinţă.

Duplicitatea politicienilor din opoziţie, care ba cer reducerea cheltuielilor bugetare, ba susţin acţiunile sindicatelor care nu acceptă niciun compromis în acest sens, arată că, pentru ei, mercenari politici, nu contează decât interesele de partid şi, mai presus de orice, înlăturarea lui Traian Băsescu.

Nicioadată nu s-au folosit atâtea invective: de la mineresc-prezidenţialul „dă-l în mă-sa” (adică „dă-l în pizda mă-sii”), la elegantul „codoaşă bătrână”, metaforele lui Dragnea, Vanghelie, Geoană, Hrebenciuc, etc. nu mai ţin cont de nimic.

Disperarea este uriaşă, căci miza este, într-adevăr, uriaşă. La PSD, unde s-a văzut clar că Iliescu a preluat din nou conducerea alături de Vanghelie şi Năstase, miza sunt dosarele revoluţiei şi mineriadelor, dosarele de corupţie şi trafic de influenţă. La PNL, miza este şi una penală dar şi una politică, partidul fiind la un pas de a lua calea PNŢ-CD-ului. E vorba de PUŞCĂRIE! De puşcărie pe viaţă pentru unii. E vorba poate de miliarde de euro… De pierdut sau de prădat în continuare.

Electoratul are de ales, de fapt, între două persoane: Traian Băsescu şi Ion Iliescu, fiecare cu tot ceea ce ştim că reprezintă. A crede că Oprescu sau Antonescu n-ar cădea instantaneu în buzunarul PSD este o naivitate.

Avem, de o parte, pe acel Traian Băsesscu cu relele şi bunele lui şi, pe de altă parte, coaliţia celor pe care îi „deranjează” formată din personaje arhetipale:

1. Ion Iliescu
2. Adrian Năstase
3. Marian Vanghelie
4. Dan Voiculescu
5. Corneliu Vadim Tudor
6. Dinu Patriciu
7. Sorin Ovidiu Vântu
8. Sorin Roşca Stănescu

Aceştia sunt adevăraţii contracandidaţi cartelizaţi ai lui Traian Băsescu. Titularii cu şanse (Oprescu, Geoană, Antonescu)  înscrişi pe listele electorale nu sunt, în modul cel mai evident cu putinţă, decât nişte marionete ale celor enumeraţi mai sus. Iar ceilalţi actori din această piesă formează doar gaşca.

Adevăraţii cavaleri ai acestei apocalipse (pro)vin din gheena comunisto-securistă şi preluarea acum din nou a stindardului de către Ion Iliescu nu este deloc întâmplătoare.

El este cel care a condus şi girat, incontinuu, între decembrie 1989 şi decembrie 2004 RESTAURAŢIA postrevoluţionară cu faţă umană. El este cel către care converg şi Oprescu şi Geoană şi Patriciu-Antonescu şi Năstase şi ceilalţi. Traian Băsescu a avut curajul să se contrapună „lumii” iliesciene. Scoaterea la iveală a celebrului bileţel roz a reprezentat scânteia REVOLUŢIEI lui Băsescu. Elena Udrea, cea care a fost instrumentul declanşator al „ereziei”, plăteşte acum, aproape zilnic, curajul avut atunci.

Avem în faţă o scenă politică de esenţă aproape antichristică. Trăim într-o societate răsturnată în care în cer se află iadul din care Traian Băsescu trebuie alungat precum un Antilucifer. De cinci ani de zile, de la momentul „păcatului iniţial”, cel al devoalării şi respingerii metodelor instaurate în sistemul Iliescu, tolerate şi perpetuate şi de către regimul Constantinescu, Băsescu a fost în permanenţă demonizat, mereu şi mereu pentru cauze şi în situaţii care, în alte cazuri, rămâneau complet ignorate. Este, ca într-o oglindă, cazul abuzurilor la care este supusă şi Elena Udrea pentru nişte „vini” imaginare, în timp ce situaţii cu adevărat grave – ca afacerea „Sterling”, de pildă – sunt trecute sub tăcere. Băsescu este astăzi acuzat de „gregaritate” şi de „tendinţe dictatoriale” de către un personaj care a chemat minerii pentru a bate, a maltrata şi chiar a ucide români care i se opuneau, care a provocat un adevarăt exod de intelectuali în 1990-1991, care a blocat România timp de zece ani din mersul ei firesc către occident, care a instaurat unul dintre cele mai corupte şi mai retrograde sisteme din Europa şi un regim politic între 2000 şi 2004 recunoscut unanim pe plan internaţional ca fiind corupt şi de sorginte comunistă. Acel regim, acel PSD, în ciuda tentativelor mai mult sau mai puţin mimate, nu s-a reformat. Acum chiar a renunţat la orice mască.

Astăzi, sinistrei figuri a lui Ion Iliescu i se alătură, fără scrupule sau remuşcări, liberalii în frunte cu Crin Antonescu, care nu vor cu niciun chip să recunoască că pervertesc, cu bună ştiinţă, ideea de liberalism în România, numele şi istoria Partidului Naţional Liberal de dragul intereselor judiciare şi pecuniare ale celui care stipendiază – şi nu de ieri de azi – atât PNL-ul cât şi PSD-ul.

Astăzi, pe cine vedem alături de acelaşi Ion Iliescu? Îl vedem pe Petre Roman, sclerozat politic (şi poate că nu numai) şi ajuns… liberal (!), după ce sub guvernarea şi oblăduirea lui sediul PNL a fost devastat. Un Petre Roman neiertător cu Băsescu, care i-a luat locul la conducerea PD în mod democratic, după un eşec lamentabil. Petre Roman total amnezic când e vorba despre răsturnarea lui de la putere prin lovitură de stat minerească soldată cu alţi morţi şi răniţi de către acelaşi Iliescu. Tot alături de Iliescu apare şi Constantinescu, schimonosit de invidie şi de nimicnicie, în stare de orice compromis, chiar şi cu Voiculescu, cu Roşca Stănescu sau cu alţi dovediţi de către CNSAS.

Poporul român, cu bugetari hăbăuci sau conştienţi, cu intelectuali şi manageri, cu specialişti, cu muncitori şi ţărani, cu şomerii lui, cu întreprinzătorii care trag de 20 de ani ţara în ciuda edecului care ar ţine-o în loc, trebuie să înţeleagă că, până ce Autorul Suprem va introduce în povestea devenirii noastre un Făt-Frumos mesianic, va trebui să ne descurcăm cu Băse al nostru.

Cine poate dovedi că oricare dintre oponenţii cu şanse de a ajunge în turul al doilea cu Traian Băsescu este de capul lui şi nu este, direct sau indirect, maneta prin care grupul pesedist al lui Iliescu şi Vanghelie va pune mâna discreţionar pe putere?

Băsescu este singur. S-a văzut că aşa zisa lui camarilă – grupul de la „Golden Blitz”, grupul „asfaltatorilor” – s-a mutat cu arme, bagaje, şpăgi şi contracte în curtea lui Orban în clipa în care liberalii au rămas singuri la guvernare. În timp ce baronii PSD sunt legaţi ombilical de structurile lor de partid. Iar „baronii” PD-L nu există pe lângă ei.

• Crin Antonescu – o nadă-fantoşă, o carte moartă destinată celor cu vederi de dreapta şi nazuri intelectualiste;

• Mircea Geoana – decarul oficial al chintei;

• Sorin Oprescu – asul din mânecă destinat celuilalt capăt al chintei la care joacă Iliescu.

Orice alte consideraţii politice, ideologice, morale sau de altă natură nu mai sunt operante. Televiziunile nici nu mai contează.

Aşadar Băsescu sau Iliescu…

Noi sau ei!?!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

____________________________________________

P.S. – Vezi şi articolul Geoană + Antonescu = Oprescu ?

MIRCEA MARIAN, „Nici Mircea Badea nu mai poate”

________________________________________________________

OPINII: Nici Mircea Badea nu mai poate

Mircea Marian

Miercuri, 09 Septembrie 2009

________________________________________________________

«Tăcere deplină din partea lui Roşca Stănescu şi a purtătorilor săi de mesaj, Realitatea TV şi Antena 3, după ce „Evenimentul zilei” a arătat că toată povestea intitulată „Legăturile lui Traian Băsescu cu mediile teroriste, prin intermediul fratelui său” este o adunătură de minciuni.»

«Nici măcar la spălătoria de cadavre păstorită de Gâdea, ex-colaboratorul Securităţii Roşca Stănescu nu a avut altă replică decât: „«Evenimentul zilei», o goarnă prezidenţială.” Tovarăşii săi din studio, inclusiv Ciutacu şi Badea, tăceau mâlc. Puţin mai târziu, la emisiunea „În gura presei”, Badea a citit în viteză articolul din „Evenimentul zilei”, după care l-a băgat sub preş. „Nu, nu, mă depăşeşte complet. Nu mai pot, cu fiicele, cu fraţii…”, a spus Badea, simulând lehamitea.

Într-un fel, îl compătimesc pe acest personaj. Zi de zi, înghite cu noduri borşul oferit de Dan Voiculescu, altfel un bine-cunoscut tovarăş de turnătorii al lui Roşca Stănescu. Se vede pe faţa lui Badea că adesea îi este greaţă de ceea ce trebuie să spună. Că ar vomita, ar scuipa, ar înjura. Dar nu poate să o facă. Ce ar mai rămâne din vedeta Badea dacă l-ar lovi amocul, iar mogulul Voiculescu i-ar plasa un şut în partea mai moale a spatelui? Unde s-ar duce? La Realitatea, să facă emisiuni despre potăi? La B1, alături de Radu Moraru?

Drama lui Badea este şi drama altor zeci de vedete TV, care lucrează la Vîntu sau Voiculescu pentru salarii astronomice şi îşi dau seama că porţia de borş pe care trebuie să o înghită, la schimb, este din ce în ce mai greţoasă. Uitaţi-vă cum s-au aliniat angajaţii de frunte ai lui Vîntu acum câteva zile şi, în cor, au înfierat analiza media realizată de Oxford Analytica. Nici unul nu a părut să sesizeze ridicolul în care se aflau: angajaţii lui Vîntu desfiinţau un raport acuzator la adresa patronului lor. Nicio urmă de ezitare, niciun „dar, parcă, totuşi, uneori…”. Nu. Toate declaraţiile au fost „pe linie”, după cum se spunea pe vremea partidului comunist – deşi la una dintre dezbateri participa şi fostul consilier al lui Adrian Năstase, Emil Hurezeanu, care a lucrat la Deutsche Welle. Ca o paranteză, în martie 2009, Realitatea TV a mai înscenat o dezbatere, intitulată „Mogulii şi oamenii lor”, în care diverşi şefi din trusturile controlate de cei trei moguli depuneau mărturie despre deplina libertate editorială de care se bucură. Atunci, spectacolul a fost chiar mai grandios. Deşi la emisiune participau şi Vîntu şi Patriciu, Grigore Cartianu şi Liviu Mihaiu le-au spus-o, curajos, în faţă: nu suntem cenzuraţi, avem atât de multă libertate că nu mai suportăm şi să ştiţi şefu’ că, deşi o să vă doară, vă anunţăm că sunteţi un om şi un patron extraordinar.

Repet, înţeleg drama acestor oameni, mare parte dintre ei veniţi în presă deoarece credeau în misiunea ei nobilă, acum captivi ai oligopolului format de moguli. O soluţie, inclusiv pentru bieţii ziarişti, este ca, la fel ca în Norvegia, să se adopte o lege antitrust, în care să se interzică unui cetăţean sau unei familii să controleze mai mult de 20% din presa centrală. Şi nu ar fi rău dacă ar fi pus în aplicare articolul 30 din Constituţie, care arată că legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă să-şi facă publice sursa de finanţare.»