Domnul Victor Rebengiuc se întoarce la Bască

Sâmbătă, 28 august 2010

Domnul Victor Rebengiuc, un incontestabil mare talent al teatrului și cinematografiei românești, devenit, însă, la senectute un fel de vuvuzelă de bloc care își dă cu părerea și care iese să strige la copii, începe să semene din ce în ce mai mult cu personajul „Bască”, din „Mormântul călărețului avar”, de D.R. Popescu, pe care-l interpreta magistral pe scena Naționalului prin ’80.

Întrebat, neîntrebat, concernat, neconcernat de vreo treabă, domnul Rebengiuc iese în balcon și vociferează. Ba, pentru ca bătălia de joc la care se autosupune să fie maximă, ziarele îi mai și popularizează băgările în seamă, pentru ca de bietul bătrân să râdă cu compasiune toată țara, nu numai țățimea din cartier. Maniera aceasta este mai veche, „Realitatea” i-a mai exploatat vanitatea, ridiculizându-l când cu „Noi vrem respect”,  de parcă făcea reclamă la Coprol.

Acesta este Victor Rebengiuc*

De fapt, televiziunile exhibă penibilul bătrâneților multor foste vedete doar de dragul unui rating de tip gerontofil. Dacă vedem varicele lui Liz Taylor, de ce n-am vedea și sclerozele lui Lucian, Piersic sau Beligan.

„Ziarul Financiar” îl face, deci, de cacao pe domnul Rebengiuc publicându-i una dintre opiniile care îl caracterizează în ultima vreme, de când a ajuns, ca și alți colegi de-ai domniei sale, senili de-a binelea, un fel de Mircea Badea cultural-obștesc.

«La rândul său, actorul Victor Rebengiuc a spus că nu cunoaşte exact noul sistem de impozitare a drepturilor de autor, însă nu se aşteaptă la o măsură bună. „O măsură bună nu are cum să fie. De când este, guvernul ăsta a luat numai măsuri proaste. Nu mă aştept la ceva bun”.» – „Ziarul Financiar

Adică, precum spuneam, habar n-are despre ce e vorba, dar dacă e s-apară în papuci cu părerea în punga de-un leu, cu care i-ar sta mai bine la vreo coadă, domnul Rebengiuc nu ezită. Și-o scoate și și-o dă.

Trucul e gata. Ziarul ia opinia actorului, moale cum e ea la vârsta asta, o cizelează nițel să pară că e tare și-o pune pe pagină, pe net sau o dă la televizor sub câte-un titlu „incendiar”, dar bine ticluit:

«Artiştii refuză să stea la cozi pentru drepturile de autor. Vedeţi aici ce părere au Victor Rebengiuc şi Alexandru Arşinel»

Ce înțelege prostimea care citește asemenea ziare sau care cască gura la televizor?

Că domnul Victor Rebengiuc instigă la grevă fiscală, că domnia sa nu este dispus să stea la coadă pentru a-și plăti taxele, umilit în vedetismul lui semicentenar de către un guvern abuziv, nemilos și nerecunoscător. Că eroul domn Rebengiuc iese cu pieptul dezvelit și cu capul gol în fața terorii de partid și de stat.

De fapt, realitatea este că domnul Victor Rebengiuc, transformat în muțunacul civismului de trust, vorbește ca aia-n târg pentru că, așa cum recunoaște, habar n-are că…

«Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 791/2010 persoanele care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii si realizeaza venituri de natura profesionala pe baza de contract de drepturi de autor nu datoreaza contributiile individuale de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate si asigurari de somaj incepand cu 1 iulie 2010.»

Ticăloșia este cu atât mai mare cu cât eventuali puitori de bot la asemenea instigări nu-și dau seama că vor plăti penalizări de-or să se spetească crezând, naivi, că domnul Rebengiuc, multiplu pensionar, autor, colaborator și protagonist le va fi solidar.

Iată ce scria D.R. Popescu pe www.pro-saeculum.ro:

«Victor Rebengiuc, în Bascã („Mormântul cãlãrețului avar”) era memorabil: un amestec de poltronerie și humor, un gângav la minte, de la naturã, dar devenit lucid al dracului fațã de propriile sale interese, pe creștet cu o bascã – fes! – mereu în schimbare, ca vântu-n zbor!»

Să ne trăiești, nene Rebengiuce!

_________________________

* N.B. – Fotografia prezentată în text este un model de dezinformare, de tipul celor practicate de mass media cu care domnul Rebengiuc colaborează. În fapt, reprezintă doar o secvență din filmul „Medalia de onoare” a lui Cătălin Netzer și nu o scenă reală.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010


Întrebare deschisă adresată lui Victor Rebengiuc (Un lacheu la curtea regelui Vântur)

Vineri, 2 octombrie 2009

WP-AM - INTREBARI DESCHISE

VRDomnul Victor Rebengiuc – stânjenitoare rima politică a acestui patronim! – apare într-o postură absolut jenantă de cap de afiş în ultima producţie a departamentului de agitaţie şi propagandă a postului de televiziune „Realitatea”.

Nu întâmplător am ales această fotografie în care privirea sa stă coborâtă, aşa cum, cred eu, ar trebui să mai stea destul timp de acum încolo.

După fâsurile penibile rezultate în urma celorlalte campanii iniţiate de-o minte fără priză în realitatea din afara „Realităţii”, „Treziţi-vă! Asta nu e România noastră” (în rolul principal diva Alexandra Svet) şi „Solidari cu judecătorii” (în rolul principal cabotinul Cornel Nistorescu), grupul media al domnului Sorin Ovidiu Vântu a inventat ceva nou, cu o râvnă demnă de o cauză mult mai bună: campania intitulată coşbucic „Noi vrem respect!”.

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

Textul dramoletei, deşi se vrea patetic şi mobilizator, este şchiop, ciung şi chior, este banal, seamănă a compunere şcolară şi ca autor al lui îl bănuiesc pe Răzvan Dumitrescu sau pe Cosmin Prelipceanu. E prea sărac cu duhul şi prea proletcultist pentru a fi fost închipuit de altcineva. Faptul că domnul Rebengiuc a acceptat contractul ţine de demnitatea domniei sale şi apare cu atât mai paradoxal cu cât în propoziţie este vorba tocmai de solicitarea respectului. Sentiment care, domnule Rebengiuc, nu se cere, ci se MERITĂ! Mă aşteptam ca dumneavoastră — în calitate de actor care a muncit o viaţă întreagă pe scenă pentru a-l câştiga – să ştiţi acest lucru.

Una dintre problemele acestei campanii este că ea este promovată de un post de televiziune care demonstrează zilnic că NU mă respectă, încercând ca prin intermediul angajaţilor săi să-mi mototolească mintea, să mă convingă ca albu-i negru, ca negru-i alb şi că griul jeg e roz bonbon sau bleu cais.

O altă problemă este că ea a fost realizată mai demult, dar a fost declanşată – evident on purpose – exact în ziua în care PDL şi-a asumat cu curaj o guvernare monocoloră şi minoritară, după ce Ion Iliescu şi Marian Vanghelie au scos PSD din guvern rupând coaliţia, bagând în mă-sa munca lui Bazac, a lui Diaconescu, a lui Marian Sârbu sau a lui Andronescu; după ce nicio altă formaţiune politică n-a avut curajul să-şi asume răspunderea şi riscul de a oferi măcar un ministru. Aşadar intenţia de manevră politică, de acţiune electorală, este evidentă şi numai un actor bonom ar putea să n-o constate. Mă îndoiesc, însă, că domnul Rebengiuc este un bonom ingenuu. Îi acord doar lipsa de viziune politică caracteristică acelui tip de intelectuali şoz care făceau, în occident, apologia stângii pe vremea când, dincolo de cortina de fier, mureau în lagărele comuniste milioane de alţi intelectuali. Sunt convins că domnul Rebengiuc habar nu are că, dacă Traian Băsescu nu câştigă alegerile prezidenţiale, indiferent cine ar deveni preşedintele României după 6 decembrie, ţara ar încăpea inevitabil pe mâna unui guvern făcut de şi după asemănarea lui Iliescu şi Vanghelie, cu tuşe de diferite grosimi puse de Hrebenciuc, Năstase, Mazăre şi compania de baroni hămesiţi după dieta impusă în ultimii cinci ani de actulalul preşedinte.

Cu indiferent cine la Cotroceni, chiar şi cu Oprescu, independentul lui Iliescu, sau cu Antonescu, tot PSD-ul va învârti ţara. Liberalii n-ar face decât să ţină bâzul, stipendiaţi şi controlaţi de un tip ca Patriciu care, s-a văzut recent cu ce respect maro şi moale îi umple pe cei căinaţi şi cică reprezentaţi de Rebengiuc: preconizează să înlocuiască 600.000 de bugetari cu calculatoare şi îşi bagă banii, scoşi din vânzarea, către străini, a unor active româneşti(!) – dobândite aşa cum se ştie –, în Georgia, în loc să-i investească în România, unde ar da de lucru unor români şi unde ar contribui la efortul comun de combatere a crizei economice.

Domnul Rebengiuc se crispează pe noţiunea de „respect” în timp ce televiziunea care l-a angajat dă imagini cu pensionari care se bat pentru un kilogram de zahăr şi pentru o sticlă de suc ieftin.

Domnul Rebengiuc îşi imaginează că „respectul” a fost cooperativizat şi că poate fi revendicat, ca pe o cotă-parte în natură, de către tot poporul. De către babele care se păruiesc la coada de la agheasmă sau de la moaşte, de către judecătorii Monei Pivniceru, de către funcţionarii cu prime de vacanţă la Ibiza, de către pişcotarii lui Vanghelie de la Romexpo, sau de halitorii de mici ai aceluiaşi din parcul Izvor. Respect pentru mass media? Respect pentru acei profesori care impun prin şantaj meditaţii obligatorii? Respect pentru cadrele medicale care cer şpagă? Respect pentru funcţionarele nesimţite? Nu, dragă domnule Rebengiuc. Statistic, ca şi deştepţii, oamenii respectabili sunt o minoritate.

Demersul „Realitatea TV” este o mânărie politico-ideologică comisă într-o situaţie electorală. Iar domnul Rebengiuc apare, oarecum zăpăcit – culmea ironiei – nu de Prospero, ci de Calibanul Vanghelie.

P&C

România între Prospero şi Caliban

Asistăm, evident, la o nouă poziţionare politică mascată a unui trust de presă, într-o conjunctură în care candidatul Mircea Geoană, aflat la a treia(!) lansare consecutivă, de parcă e o rachetă în trepte zburătăcind mereu fără combustibil prin norii politicii româneşti, are un penibil 19% în sondaje, fiind ignorat de o diferenţă de 11%-12% dintre susţinătorii PSD, adică nu mai puţin de… o treime!!! O situaţie în care, deşi îşi frânge bojocii încoţopenindu-se în tirade sforăitoare şi deja obositor de acuzatoare, dar eliptice de predicatul mesajului politic programatic, Crin Antonescu râmâne blocat într-un şablon uzat, ineficient şi nu reuşeşte nici măcar să-i facă pe cei care-l susţin să recunoască deschis acest lucru, fără riscul de a deveni rizibili.

Într-un astfel de context, domnul Rebengiuc se lasă luat de toartă şi pus, alături de Badea, de Ciutacu sau de Ciuvică, pe raftul cu murături al opoziţiei majoritare conduse de Iliescu, Vanghelie şi Patriciu. Restul, s-a văzut în aceste zile, nu (mai) există.

Ca şi în cazul protestului împotriva fenomenului „Spiru Haret”, afacerea „Respect” vine tardiv, prea ostentativ şi neverosimil.

Marele actor Victor Rebengiuc a jucat, din păcate „prea” excelent, rolul micului agitator politic.

Probabil pe bani!

Sau nu?

TPap$


***

© Alexandru Dan Mitache • 2009