«Sindromul Stockholm»

«Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.

Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, intrucat ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul.» (cf. Wikipedia)

Dacă extindem puțin accepțiunea termenilor „răpitor” și „captivitate” spre sensurile lor figurate și o circumscriem politicului, raportând-o la situațiile politice recente din România, nu e greu de constatat că, la noi, o mare parte chiar a electoratului care nu a votat USL anul trecut, care detestă tot ceea ce însemană USL, începe să sufere în mod evident de acest sindrom.
Dar nu numai electoratul, fenomenul începând să fie tot mai vizibil și la… anumite persoane.

«Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm, caz în care jefuitorii au ținut captivi angajații băncii pentru 6 zile (între 23 și 28 august 1973). În acest caz victimele s-au atașat emoțional de răpitori și chiar le-au luat apărarea ulterior eliberării.» (cf. Wikipedia)

Comparați fiecare termen al definirii „Sindromului Stockholm” cu fapte petrecute vara trecută și cu un anumit comportament ulterior, zis de… „coabitare”. E interesant… 😉

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013