Din Bagdad la Tripoli / lumea o vom păcăli (Facts & Figures)

Motto: «On 5 November 2006, Saddam Hussein was sentenced to death by hanging for the killing of 148 Shiites from Dujail, in retaliation for the assassination attempt of 8 July 1982.»

************************************************

IRAQ WAR FACTS, RESULTS & STATISTICS (Feb. 25,2011)

♦ CHELTUILEI ALE S.U.A. ÎN IRAK

• Cheltuieli și cheltuieli de război aprobate: circa 900 miliarde de Dolari (până în noiembrie 2010).

• Valori pierdute sau sume nedecontate: peste 9,5 miliarde de Dolari și 190.000 de arme (din care 110.000 de puști de asalt AK47).

• Echipamente lipsă: în valoare de peste 1 miliard de Dolari (până în decembrie 2007).

• Sume prost gestionate sau cheltuite necorespunzător: 10 milairde de Dolari (până în februarie 2007).

• Suprataxe percepute de „Halliburton” și considerate de Penatgon ca fiind nerezonabile și inacceptabile:  1,4 milairde de Dolari.

• Sumă plătită către „KBR”, o fostă divizie a lui „Halliburton”, pentru aprovizionarea cu hrană și pentru cazarea forțelor militare americane din Irak: 20 de miliarde de Dolari.

• Parte din cele 20 de miliarde de Dolari plătite către „KBR” pe care auditorii Pentagonului o consideră suspectă: 3,2 miliarde de Dolari.

♦ TRUPE IN IRAK

• Total trupe al S.U.A.: 47.000 (la 31 ianuarie 2011, dată la care toate celelalte țări își retrăseseră trupele).

• Victime omenești ale armatei S.U.A.: 4.442. Din care: 98% bărbați; 91% alte grade decât ofițeti; 82% militari activi, 11% din Garda Națională; 74% caucazieni, 9% afro-americani, 11% latino; 19% uciși din cauze non-ostile; 54% victime sub 25 de ani; 72% dintre victime provin din armata terestră.

• Victime civile: 316, din care 179 de britanici.

• Răniți din rândul trupelor S.U.A.: 32.046. Din care 20% cu răni grave cerebrale sau spinale. (Totalul exclude afecțiunile psihologice care au apărut la 30% din cei întorși acasă.)

♦ TRUPE IRAKIENE, CIVILI ȘI ALTE CATEGORII

• Jurnaliști uciși: 145. Din care: 97 asasinați și 47 morți ca urmare a actelor de război.

• Jurnaliști uciși de către forțele militare ale S.U.A.: 14.

• Soldați și polițiști irakieni uciși: 9.830 (până la 31 ianuarie 2011).

• Civili iarkieni uciși: peste 100.000 (estimați până în octombrie 2010).

• Insurgenți irakieni uciși: 55.000 (estimați).

• Contractori și muncitori civili ne-irakieni uciși: 572.

• Victime ne-irakiene ale răpirilor: 306. Din care: 57 asasinați, 147 eliberați, 4 evadați, 6 salvați și 89 cu statut încă necunoscut.

♦ INDICATORI SOCIALI ȘI AI CALITĂȚII VIEȚII ÎN IRAK

• Populație irakian strămutată: 2.255.000 (până în mai 2007).

• Refugiați irakieni în Siria și Iordania: 2,1 – 2,25 milioane.

• Rata șomajului: 27% – 60%.

• Inflația: 50% (în 2006).

• Copii irakieni suferind de malnutriție cronică: 28% (iunie 2007).

• Procent din forța de muncă calificată care a părăsit Irakul începând din 2003: 40%.

• Medici irakieni înainte de invazia din 2003: 34.000.

• Medici care au părăsit Irakul după invazie: 12.000.

• Medici uciși începând din 2003: 2.000.

♦ SONDAJ DE OPINIE  EFECTUAT DE MINISTERIL BRITANIC AL APĂRĂRII (August 2005)

(Source: Brookings Institute)

• Irakieni care se opun puternic prezenței trupelor Coaliției: 82%.

• Irakieni care cred că forțele Colaiției au contribuit la o creștere a securității: mai puțin de 1%.

• Irakieni care se simt mai puțin în siguranță ca urmare a ocupației: 67%.

• Irakieni care nu au încredere în forța multi-națională: 72%.

♦ ABERAȚIILE UNUI PREȘEDINTE, BARAK OBAMA

«Thanks in great measure to your service, the situation in Iraq has improved:

• Violence has been reduced substantially from the horrific sectarian killing of 2006 and 2007.
• Al Qaeda in Iraq has been dealt a serious blow by our troops and Iraq’s Security Forces, and through our partnership with Sunni Arabs.
• The capacity of Iraq’s Security Forces has improved, and Iraq’s leaders have taken steps toward political accommodation.
• The relative peace and strong participation in January’s provincial elections sent a powerful message to the world about how far Iraqis have come in pursuing their aspirations through a peaceful political process.»

Presidential Speech
Camp Lejeune, North Carolina
February 27, 2009

Toate comparațiile „pozitive” ale președintelui Obama, precum „realizărili” lui Ceaușescu,  se raportează la perioade ȘI MAI nefericite de DUPĂ invazie, PROVOCATE DE INVAZIE. Despre situația irakienilor de dinainte de invazie niciun cuvânt. Un președinte american impertinent și infatuat, care ia o lume întreagă drept mai proastă decât el însuși. Un președinte care promitea americanilor și lumii, în campania electorală din 2008, că va retrage complet trupele americane din Irak în termen de 16 luni și care astăzi, la 1 an după expirarea termenul stabilit, nu și-a respectat promisiunea populistă și demagogică, ba spune chiar că S.U.A. vor mai menține, pe termen nedefinit, câteva zeci de mii de militari pentru… antrenarea armatei irakiene.

*        *

*

Astăzi Irakul, ca și Afganistanul sau alte țari în care s-a intervenit militar, nu are instaurat niciun sistem sau regim democratic și nici vreo perspectivă în acest sens. Situația socială, politică, geopolitică, economică, umanitară și militară este mult mai rea decât pe vremea dictaturii lui Saddam Hussein. S.U.A. și lumea întreagă par a fi incapabile să înțeleagă că astfel de intervenții nu fac decât să desatbilizeze zone întregi, să coste contribuabilii sume exorbitante și aberante, să alimenteze corupția, să omoare mii de oameni nevinovați, să provoace orori și să nemulțumească pe toată lumea. Inutila aventură irakiană a costat, până acum, 900 MILIARDE DE DOLARI!

După minciuna penibilă cu armele chimice ale lui Saddam Hussein, după intoxicarea yugoslavă, lumea este astăzi intoxicată cu genocidul lui Gaddhafi împotriva civililor din propriul popor. De parcă forțele rebele, conduse de foști apropiați ai liderului de la Tripoli, care ba pierd ba câștigă teren ar fi neînarmate și inofensive.

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2011

Șireturile logicii domnului Cărtărescu

Domnul Mircea Cărtărescu afirmă, spre deliciul multora, «Epoca Băsescu mi se pare terminată».

Îmi îngădui, cu toată admirația pe care i-o port ca un biet cititor ce-i sunt, să remarc că domnia sa se împiedică oarecum în șireturile logicii istorice.

Orice epocă nu se termină decât atunci când începe alta. Care alta?

Domnul Cărtărescu nu știe, a uitat sau i-a fost rușine s-o numească?

Îi sugerez vorbe mai mici.

P.S. – Dacă chiar eram impertinent ca orice insultac pesedisto-penelist, încadram starea lui Cărtărescu în filosofia postelniciană „am fost un dobitoc”. Dar nu sunt.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Din ciclul „Mentalități românești”… EVAZIUNEA FISCALĂ

Niște „ironiști” ghiduși au facut haz de măsura aplicată de fisc unor copii care au dobândit venituri (ei sau părinții lor) neimpozitate jucând în piese de teatru. Dincolo de „dura lex sed lex” care nu prevede scutiri de impozite pentru minori, mentalitatea „jmekerilor” care au criticat atitudinea fiscului este cea care îi va face pe acei copii să joace și la 16 ani și 18 ani și la 30 de ani cu convingerea că n-au de ce plăti impozit pe venitul realizat din moment ce marii evazioniști nu sunt prinși, scuza standard a milioanelor de evazioniști medii, mici și foarte mici. Astfel au apărut „nevinovații copii mari”, care prestează în cadrul trusturilor de presă pe drepturi de autor, fără să plătească C.A.S., șomaj și celelalte contribuții, și care mor de mila pensionarilor cărora, de fapt, EI nu le dau nimic. Cazul „Realitatea Media” este cel mai flagrant.

Teoria cu deturnarea atenției de la marii pești prin astfel de cazuri minore insultă inteligența oricui. Adică fiscul i-a amendat pe copii pentru a ne face să uităm de probabila evaziune de la „Realitatea”, sau de cele 600.000.000 de euro pe care le datorează un mare grup petrolier statului român? Cred, mai degrabă, că grupurile media sunt cele care au tot dat știrea cu copiii pentru a deturna atenția și pentru a minimaliza ORICE acțiune de-a fiscului.

Sâmbătă, Andrei Gheorghe declara senin și serios că îi place să trăiască în România pentru că este țara în care poate încălca legile în totală impunitate.

Eu n-aș învăța-o pe fiica mea să fenteze fiscul cu 1 leu pentru că oricum sunt hoți și mai mari ca ea. Și nu de mila fiscului sau a bugetului, ci de mila ei.

O țară de căcat, cu un viitor de căcat din cauza unor indivizi cu mentalități de căcat!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Concluzie la rece: Mircea Geoană e prost!

Cred că românii, cu manelişti cu tot, merită măcar un preşedinte care să nu fie prost!

De la Alexandru Ioan Cuza, trecând prin întreaga dinastie monarhică, prin Mareşalul Antonescu, prin Gheorghe Gheorghiu Dej, prin Ceauşescu, Iliescu şi Constantinescu până la Băsescu, România avut şefi de stat imorali, şovăitori, cruzi, dictatori, inculţi, dar nu a avut niciodată un şef de stat PROST.

Ar fi o mare nedreptate şi o ironie a soartei ca în fruntea unui popor inteligent să stea un PROST, unanim recunoscut ca atare.

«O mare inteligenţă folosită în scopuri neproductive»…

… este caracterizarea făcută lui Mircea Geoană de către Sorin Ovidiu Vântu în interviul acordat Ioanei Lupea şi lui Mircea Marian, publicat în „Evenimentul Zilei” din data de 23 martie 2009.

Acelaşi articol în care a avut loc şi acest schimb de replici:

«Mircea Marian: Aţi vorbit, v-aţi întâlnit vreodată cu Traian Băsescu?
Sorin Ovidiu Vântu: Niciodată.

Ioana Lupea: Prin interpuşi?
Sorin Ovidiu Vântu: Niciodată.»

*

Repet data interviului: 23 MARTIE 2009!

Aseară acelaşi Sorin Ovidiu Vântu spunea:

«În 2004, m-am întâlnit cu Băsescu într-o parcare din Tâncăbeşti»

E absolut clar că Sorin Ovidiu Vântu este nu numai un mare „malefic”, ci mai ales un mare hâtru.

Iar Mircea Geoană un imens prost.

Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă aveau loc trei sau patru astfel de confruntări…

_________________________________

P.S. – D’ale lu’ Geoană, garantatu’ lu’ Vanghelie: Eu vă dau „ceva mai cultural„ (fiind vorba despre o carte „ceva mai culturală” decât un coş cu merinde), sau „în condiţii destul de pozitive„. Bravo, Geoană, foarte excepţional!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Concluzii la cald: Neglijenţele lui Băsescu

După părerea mea, care sunt o fire mai combativă, Traian Băsescu a comis următoarele neglijenţe:

1. Trebuia să insiste până la KO pe minciuna lui Geoană din timpul celeilalte confruntări, în trei, când a spus că nu s-a întâlnit cu Vântu.
2. Trebuia să-l facă praf pe Geoană arătând că acesta a repetat, ca un papagal, că „de săptămâna viitoare” şi „până la Crăciun” rezolvă toate problemele ţării pe 15-20-50 de ani de-acum încolo.
3. Trebuia să-l ridiculizeze pe prostănac pe tema volumului incredibil de promisuni cu implicaţii financiare şi economice fără nicio acoperire, pentru care nici bugetul SUA nu ne-ar ajunge.
4. Trebuia să scoată în evidenţă că Geoană vorbea mai mult despre ce va face Iohannis decât ce va face el însuşi. Aveam impresia că Iohannis este candidatul, nu Geoană.
5. Trebuia să sublinieze mai tare faptul că, de aproape două săptămâni, Geoană şi-a abandonat partidul, doctrina, programul, colegii, trecutul, apărând parcă în postura incredibilă şi stupefiantă de candidat „independent” liberal. Cine poate crede că PSD-ul a fost brusc anesteziat cu tranchilizantele liberale?
6. Trebuia să insiste mai mult pe inconsistenţa politică şi dependenţele politice ale lui Geoană.
7. Trebuia să insiste pe faptul că este nepermis ca un politician care vrea să fie preşedintele românilor să nu ştie cine este Nicolae Popa, un personaj care a pagubit sute de mii de români, fiind condamnat definitiv la 15 ani de închisoare.
8. Nu i-a amendat multiplele agramatisme – de genul „mult mai pozitiv”, sau „am avut decât scandal” – şi celelate gafe monumentale.
   

***

© Alexandru Dan Mitache

Run Dinu, run!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

TRUCAJ – „Forrest Gump” (1994) – întâlnirea cu… John Lennon (decedat în… 1980)

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

ORIGINAL – John Lennon & Yoko Ono în Tony Cox’s Show

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

TRUCAJ – „Forrest Gump” (1994) – întâlnirea cu… John F. Kennedy (decedat în… 1963)

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Filmuleţul văzut cu capul

Filmuleţul realizat de „?”, prezentat şi garantat de „Gardianul” şi de Dinu Patriciu, distribuit de „Realitatea TV” şi „Antena 3” a fost văzut de toată lumea. Ne-am strepezit ochii în nuanţe de chelii şi de mâneci, în culori de copil şi în fotograme comentate. Ni s-au tocit lentilele ochelarilor holbându-ne la stop-cadre.

Citind presa on-line şi comentariile aferente, am ajuns la concluzia, relativ tristă, că ne-am obişnuit atât de mult cu parateleviziunea telenovelelor şi a genurilor „uşoare” încât am uitat să mai şi gândim ceea ce vedem. Suntem mereu gata să participăm la concursul de dat sentinţe.

Să ne imaginăm că FILMUL NU AR FI EXISTAT. Să ne imaginăm că incidentul ar fi fost relatat verbal sau în scris, cu lux de amănunte – exact aşa cum apare în film – şi că ar fi fost comentat exact aşa cum s-a întâmplat aseară la „Realitatea TV” de către Dinu Patriciu şi Lavinia Şandru care au certificat, veridicitatea faptelor din postura de martori oculari. În faţa unor acuzaţii atât de grave, cu siguranţă că, în lipsa „dovezii irefutabile” a imaginilor, în lipsa lui „am văzut cu ochii mei”, am fi apelat puţin mai mult la creier, la logică, la bunul simţ logic al îndoielii anterioare certitudinii .

Din păcate, imaginile difuzate au produs efectul contrar: am ajuns la îndoieli plecând de la certitudine.

Suntem asaltaţi cu analize spectrografice, cu marturii ale mătuşii, ale copilului, ale vecinilor, ale celor de faţă la adunarea electorală din 2004. Toate au valoare de întrebuinţare nulă! Toţi cei menţionaţi pot fi cumpăraţi, toţi pot fi ameninţaţi, toţi pot fi corupţi sau şantajaţi, fiecare poate fi subiectiv sau părtinitor, habarnist sau mincinos.

Vă propun, aşadar, ca dincolo de imagini, dincolo de mărturii, dincolo de politică şi dincolo de antipatii sau de simpatii să (ne) răspundem la opt probleme simple şi elementare, având ca arguent că PROPRIA NOASTRĂ INTELIGENŢĂ NU POATE FI CORUPTĂ:

1. În afara de Lavinia Şandru, despre care ştim cîtă credibilitate are, de ce nu a intervenit până acum niciun alt participant la acel miting aflat atunci pe scenă (Meleşcanu, Tăriceanu, etc.), care ar fi trebuit să fie martorii celor două loviri?
2. Întrebat de ce nu a relatat sau de ce nu a devoalat până acum “monstruozitatea” la care a fost martor, Patriciu a răspuns că nu a făcut-o pentru că nu a avut dovezi. Nu pare hilar că într-un mediu în care se împroaşcă, de 20 de ani încoace, cu calomnii sfruntate, pe domnul Patriciu l-a apucat brusc discreţia morală în legătură cu omul despre care crede că i-a dictat arestarea? Apoi, pentru a întoarce spatele unui „scelarat” nu-i trebuie nimănui dovezi. Declari ceea ce ai de declarat despre persoana respectivă, îi retragi sprijinul acordat până în acel moment şi te retragi din grupul ei. Eu am avut cunoscuţi turnători şi atunci cand am aflat acest lucru m-am despărţit de ei, fără să trebuiască să dovedesc ceva.
3. Din problema expusă mai sus se naşte întrebarea firească: de ce au mai mers Dinu Patriciu şi prietenul său Călin Popescu Tăriceanu liniştiţi, zâmbitori şi triumfători împreună şi alături de „sceleratul bătauş de copii” Traian Băsescu, câteva luni bune, până fix în momentul în care acesta a refuzat favorul cuprins în faimosul bileţel roz, care era galben?
4. Dinu Patriciu a afirmat că a vazut cu ochii lui ÎNCĂ o lovitura în… PLEXUL copilului. Plexul este situat la nivelul cavităţii abdominale. Cum a putut ajunge Băsescu cu mâna la acel nivel? Dacă această a doua lovitură despre care vorbeşte Patriciu a avut loc când copilul era pe scenă, la îndemâna lui Băsescu, este evident că ar fi fost văzuta măcar de câteva zeci de oameni, dintre cele câteva mii care erau prezente acolo.
5. Cum de n-a ieşit la iveală această înregistrare video în momentul referendumului de suspendare a preşedintelui, cand ar fi fost cu adevărat distrugătoare şi când ar fi putut scuti câţiva cercetaţi penal de emoţii măcar doi ani?
6. Cum de timp de cinci ani absolut nimeni nu a pomenit o vorbă despre ACEST gest oribil, atâta timp cât s-a turuit la nesfârşit despre beţii, orgii, trafic de armament, etc.? Cum se poate ca într-o societate atât de plină de bârfe şi de calomnii să nu transpară aceste fapte comise într-un loc atât de public şi într-un moment atât de vizibil, văzute de unii dintre cei mai aprigi duşmani ai preşedintelui?
7. Îi vede cineva pe Lavinia Şandru şi pe Cosmin Guşe tăcând, discret, pudic şi deontologic, timp de 5 ani şi nesuflând niciun cuvânt despre acest incident ştiut şi văzut de centuristă cu ochii ei de căprioară (atît de blândă? nu, atât de păroasă), după câte sute de alte minciuni nedovedite au mai spus cei doi în această perioadă???
8. În sfârşit, îl vede cineva pe Băsescu enervându-se, sau măcar supărîndu-se, dacă un copil (sau chiar oricine altcineva) striga atunci „Votaţi Iliescu!” (când de fapt candida Nastase, care încerca, tocmai, să-şi detaşeze imaginea de cea a lui Iliescu )?

Răspunsurile la toate aceste întrebări nu le dau imaginile, ci inteligenţa, buna credinţă şi onestitatea logicii fiecăruia dintre noi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu?

*             *

*

Chestiunea filmului şi problema lui Patriciu şi a lui Băsescu nu o rezolvă decât o expertiză făcută de o autoritate internaţională competentă.

Subiectiv fiind, aş spune că o asemenea expertiză ar fi bună pentru liniştea lui Traian Băsescu şi pentru neliniştea lui Dinu Patriciu.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

Elena Udrea, ea înşivă*…

Aş fi vrut să intitulez articolul „ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea „Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: „Creionul chimic”, „Gică Contra”, „Atitudini” şi „Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de „sindromul anti-Udrea„, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această „convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am „prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria „quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea „Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu „văleu ma chère” sau „olio dear„. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «„Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent „şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui „crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma „Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene „Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai „oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase „Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?