In Memoriam RADU GHIEA

duminică, 17 aprilie 2016

Radu Ghiea, mentorul atâtor serii de schiori formați la Școala Sportivă de Elevi nr. 2, s-a înălțat la cer în noaptea de vineri 15 aprilie 2016.
El va rămâne însă mereu în amintirea noastră.
Condoleanțe Ioanei, Johannei, Catincăi și lui Peter, alături de care suntem cu toții.

radu-ghiea


Școala Sportivă de Elevi nr. 2 – Fotografii vechi (IV)

duminică, 17 aprilie 2016

Această prezentare necesită JavaScript.


Din ciclul «FERPARE TRISTE»… Nina Cassian †

miercuri, 16 aprilie 2014

Nina CassianAflu că marea și șarmanta prietenă a 2 MAI-ului, poeta Nina Cassian, a încetat din viață astă noapte.

Păcat! În ciuda unei biografii cam șturlubatice, la care am fost martor ocazional, a fost un mare om de cultură și o inteligență, paradoxal feminină, extraordinară.

Dumnezeu să-i ierte excesele lumești și să-i citească poeziile bune, nu cele proletcultiste.

Boema Nina Cassian i-a învățat pe mulți bărbați că tripticul „farmec-inteligență-cultură” e mult mai tare decât tripticul „cur-craci-țâțe”. Dar… câți se pricep cu adevărat la femei ca să înțeleagă?

Bonne nuit, Renée Annie Cassian!

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2014


Othello

joi, 12 decembrie 2013

wp-am-creionul-chimic111111Oricât l-am admira și oricât de recunoscători trebuie să-i fim Președintelui Traian Băsescu pentru tot ceea ce a făcut ca ministru al transporturilor, ca primar general al capitalei, ca președinte de partid, ca șef al opoziției dar și al puterii, ca Președinte al României, ca reprezentant al nostru și al țării în fața lumii civilizate și – last but not least – ca inițiator și promotor consecvent al unor reforme fără precedent în cei 24 de ani postcomuniști, nu putem să nu remarcăm – cu amărăciune în ceea ce mă privește – izolarea periculoasă și tot mai profundă în care se autosituează.

Acel „Adio PDL” l-a spus „la cald”, dintr-un orgoliu rănit de „partidul-fiu” care, pe față, nu l-a mai „ascultat”. Nu poți părăsi un partid, trântind și ușa, numai pentru că, la un moment dat, are o altă conducere, așa cum au făcut, odinioară, Petre Roman, Alexandru Sasu sau Bogdan Niculescu Duvăz.

După acel „adio”, care putea rămâne un divorț amiabil, au început partajul, acuzele și aruncatul cu boarfele în cap. Noua amantă cerea…

Nu poți fi Traian Băsescu și să te răzbuni pe un întreg PDL pentru niște vorbe ranchiunoase ale lui Cezar Preda, sau pentru niște concesii făcute unui aparat de partid greu de întreținut și mai ales de păstrat în opoziție. Nu cred că autorul compromisurilor cu „soluția imorală” Dan Voiculescu, cu PSD-ul lui Geoană, sau cu Ponta, la trocul Nițu-Kövesi, se poate supăra pe vreun compromis al altcuiva.

Este absolut inexplicabil modul deplorabil în care Traian Băsescu s-a putut distanța, și ieri, de o persoană ca Monica Macovei, lăsându-se indus în eroare de niște consilieri mici, intriganți și ticăloși precum Iago. A-i pune perna pe față Monicăi Macovei dintr-o gelozie othelliană nu este o crimă, ci, mai grav, un abuz și o prostie. Înțeleg să nu-i retragă lui Laszlo Tökes ordinul național „Steaua României”, la pâra unor individe precum Corina Crețu sau Gabriela Vrânceanu Firea, dar să-i retragă încrederea Monicăi Macovei la instigarea unor personaje chiar mai jalnice decât cele două menționate mai înainte, mi se pare o imensă nedreptate.

La Traian Băsescu „îndepărtările” apropiaților sunt remarcabile și istorice. Să nu uităm despărțirea de Andrei Pleșu. Și altele… Multe generatoare de antagonisme ulterioare dure: Adriana Săftoiu, Alina Mungiu Pippidi, Renate Weber etc. Nu contează cine a avut dreptate, ci efectele. Acum, i-a trimis, rând pe rând, la coșul de gunoi pe toți cei din „echipa Blaga”, pe Cătălin Predoiu, pe Mihai Răzvan Ungureanu, fără să propună nimic consistent sau măcar real.

A critica atât de violent și de gratuit o personalitate ca Monica Macovei, pe baza unei minciuni (demontate admirabil de Andreea Pora într-un remarcabil de corect articol din „Revista 22”), doar pentru a face hatârul vindicativ al unui zero barat, pardon… zero ixat ca Cristian Preda, mi se pare o greșeală aproape fatală.

Pentru că acest nou atac, și la Macovei, este un semnal: „cine nu e cu mine, cum vreau eu, când vreau eu, e împotriva mea!”. Dar Macovei nu e un Ioan Oltean sau un Cezar Preda. Or, împotriva lui Traian Băsescu sunt deja bandele de mafioți politici socialiști, toți cei care îl urăsc profund și defintiv și vreo 7 milioane de imbecili, care azi au puterea absolută (și o vor mai avea chiar și poimâine). Aceste bande de răufăcători naționali încă stau la gardul Cotrocenilor lătrând cu cașchetele în mâini, dar la anul, în decembrie, când Traian Băsescu va ieși din curtea palatului, se vor dezlănțui. Și atunci, fără puterea prezidențială de azi,  nu va mai avea nici Curtea Constituțională, nici CSM-ul, nici Comisia Europeană, nici ambasadele și, sunt sigur, nici pe mulți dintre cei care azi se gudură pe lângă el, sau se bagă în față „la fotografie”. Mulți dintre „băsiștii” de azi vor întoarce tabloul prezidențial de pe perete pe partea cealaltă, ca în memorabila scenă de film cu abilul francez care, în funcție de evoluția frontului, întorcea un tablou ba pe partea cu mareșalul Pétain, ba pe partea cu generalul De Gaule.
Mi se pare o iluzie inexplicabilă detașarea cu care Traian Băsescu vorbește despre viitorul său idilic și bucolic.

Cu Baconschi, Funeriu, Papahagi sau Cristian Diaconescu (nu mai vorbesc de musculițe  precum Tomac sau Marian Preda, sau de viespi toxice precum Lăzăroiu), Traian Băsescu nu se va putea apăra de cumplita răzbunare a tuturor penalilor, comuniștilor și turnătorilor care vor deschide cutia Pandorei: dosarele vechi, altele nou fabricate, chemări la anchete în fața unor Comisii Parlamentare, procese penale etc.

Când va avea nevoie de ajutor în Parlamentul României sau în Parlamentul European CINE o să-l susțină? PMP-ul? Cristian Preda? Tomac? Paleologu? Dar în stradă, dacă va ajunge ca Timoșenko? Asociațiile de pensionari recrutate de PMP?

Politica se bazează pe alianțe, iar Băsescu e pe cale să le sabordeze pe toate. Pe timp de furtună, a sabordat transatlanticul PDL „salvându-se” pe sine (așa cum un comandant de navă nu trebuie să facă) pe pluta „Mișcării Populare”. Un fiasco politic care, în București, în plină lovitură de stat și în plin dezastru fiscal, n-a reușit să mobilizeze decât… 200 de persoane, dintre care o bună parte erau de la PDL și de la FC.

Mizarea pe jumătatea de PDL a Elenei Udrea a devenit, azi, un joc la cacealma. Mult mai riscant decât în momentul Convenției PDL. Mașina „Mișcarea Populară”, deși e marca „Băsescu”, are motor de Mobră, roți de trotinetă, caroserie de cart, zahăr în benzină și frâna de mână trasă. Iar volanul e înțepenit în neputință, ură și intrigi.

Reîntoarcerea la „Garaj” cu o asemenea mașină mi se pare mult mai puțin romantică decât data trecută.

Momentul fatidic decembrie 2014 se apropie și în minuni eu nu pot crede. „Othello” se termină prost.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013

 


«Sindromul Stockholm»

miercuri, 19 iunie 2013

wp-am-creionul-chimic111111«Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep în a se identifica cu răpitorii, ca și un mecanism defensiv, din teama de violență. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situație de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiție imposibilă. Încercările de evadare sunt și ele percepute ca și o amenințare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat și rănit.

Drept consecință, victima devine hiper-vigilentă în privința nevoilor răpitorului și neștiutoare în privința propriilor nevoi. Separarea de răpitor devine tot mai grea pentru victimă, intrucat ar pierde singura relație pozitivă formată – cea cu răpitorul.» (cf. Wikipedia)

Dacă extindem puțin accepțiunea termenilor „răpitor” și „captivitate” spre sensurile lor figurate și o circumscriem politicului, raportând-o la situațiile politice recente din România, nu e greu de constatat că, la noi, o mare parte chiar a electoratului care nu a votat USL anul trecut, care detestă tot ceea ce însemană USL, începe să sufere în mod evident de acest sindrom.
Dar nu numai electoratul, fenomenul începând să fie tot mai vizibil și la… anumite persoane.

Sindromul Stockholm

«Numele acestui sindrom provine dintr-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm, caz în care jefuitorii au ținut captivi angajații băncii pentru 6 zile (între 23 și 28 august 1973). În acest caz victimele s-au atașat emoțional de răpitori și chiar le-au luat apărarea ulterior eliberării.» (cf. Wikipedia)

Comparați fiecare termen al definirii „Sindromului Stockholm” cu fapte petrecute vara trecută și cu un anumit comportament ulterior, zis de… „coabitare”. E interesant…😉

 

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013


Viktora(r)sch Ponta pus la zidul Berlinului

marți, 11 iunie 2013

BERLIN, 10 iunie 2013, orele H:00 – H:13

Golanul român Victor „Arșloh” Ponta, posesor al unei germane flatulente și concise, dar tehnice, într-un memorabil și istoric dialog cordial, sincer și constructiv cu cancelarul german Angela Merkel…

MERKEL PONTA

ACESATĂ IMAGINE ȘI TEXTELE DE MAI SUS CONSTITUIE UN PAMFLET ȘI ELE TREBUIE PRIVITE, CONSIDERATE ȘI INTERPRETATE CA ATARE

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013


Principiul darwinist al lui Peter

sâmbătă, 8 iunie 2013

Viva-La-Evolution„Să devin mai mult decât un sergent de stradă? Nu mă gândesc la asta. Sunt un bun sergent de stradă și aș putea lesne deveni un căpitan prost și, fără îndoială, un general chiar și mai prost. Știm asta din experiență.”

Chestia asta, extrem de adevărată, a scris-o prin 1767 Lessing, în piesa „Minna von Barnhelm”. Ideea a fost reluată, generalizată și transformată în principiu de către ierarhologul canadian Laurence J. Peter, două sute de ani mai târziu, în 1969.

Astfel a apărut „PRINCIPIUL LUI PETER”:

«În orice ierarhie fiecare salariat tinde să-și atingă nivelul de incompetență.»

Teoria afirmă că membrii de succes ai unei organizații ierarhice sunt promovați succesiv până la nivelul lor maxim de competență, după care, o promovare ulterioară îi ridică la un nivel pentru care nu mai sunt competenți, ci incompetenți, poziție de la care nu mai sunt promovați, dar nici retrogradați.
Ceea ce face ca orice post dintr-o ierarhie să tindă a fi ocupat de persoane incompetente.

PeterPrinciple

Dacă „Principul lui Peter” se limitează la hierarhiile profesionale, sociale sau politice, mie mi-a venit ideea să-l extrapolez și la altă ierarhie, de fapt cea mai cunoscută, anume la… ierarhia speciilor.

Ne uităm în jur și vedem zilnic zeci de indivizi, dintre cele câteva milioane de români aflați în această situație privilegiată, care, prin evoluția speciilor, au ajuns oameni, deși nivelul lor maxim de competență a fost atins atunci când erau încă… maimuțe.

 Mircea Badea, de exemplu, vă spune ceva?

***

© Alexandru Dan Mitache • 2013

 


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 45 de alți urmăritori