Cazul din episodul de astăzi al ciclului „Mentalități românești” decurge din cel anterior cu DELAȚIUNEA.
Despre Simona FICA, numai de bine. E deja notorie pentru cretinismele și minciunile pe care le debitează și pe care le răspândește în mod… „exploziv”, spre deliciul unui anumit tip de public stăpânit de VOLUPTATEA ABERAȚIEI.
Ea este autoarea celebrului articol din octombrie 2009 «DOSARUL DE SECURIST AL LUI CRIN ESTE 2456sca/ DSS 01429. A FILAT MINORE, ÎNTREŢINÂND ŞI RELAȚII SEXUALE CU ELE!».
Acum, întoarsă politic pe dos, cu fundul în cap și capul în fund, sau ca românca imparțială, duduia FICA (sună italienește, nu? ca și mecla…) produce marfă pentru tâmpimea cu cifre mici dar avidă de cifre mari, împopoțonându-și „opera” cu un „senzațional” de tip otevist despre Elena Băsescu. Textul ei, spre rușinea neamului românesc, se pare că face furori alergând ca mail-ul și ca gândul pe la toată lumea. Aștept vreun Bănicioiu sau vreun Ghișe să sară cu vila în plisc.
Pentru cine poate „mușca” o asemenea gogomanie, ca aceasta cu vila de apropae UN MILARD DE EURO a EBEI evocată și dată-n gât în articol, iată, în continuarea lui, articolul „replică” al Laurei Cernahoschi de pe „VoxPublica”.
* *
*
NOUĂ SUTE DE MILIOANE DE EURO, VILA de pe RUE Périé Mazamet Nr. 12, PARIS. PROPRIETAR ÎN ACTE: ELENA BĂSESCU!
«Pe strada Périé Mazamet, la numărul 12, se află cea mai luxoasă vilă din zona Parisului, însăşi strada respectivă fiind una de „fiţe”, unde doar bogătaşii lumii îşi pot permite să locuiască. Imobilul este o rarirate pe piaţa imobiliară franceză deoarece a aparţinut unor înalţi demnitari ai Franţei. O astfel de achiziţie, atât în Franţa, cât şi în mai toate ţările Europei Occidentale, necesită ani de muncă şi un credit ipotecar pentru care cineva ar plăti aproape toată viaţa. Şi totuşi, ea a fost cumpărată, cu PLATA INTEGRALĂ (9 sute de milioane de euro!) – in preţul acesta intră şi două vile, mult mai mari, vecine cu prima (în care au fost cazaţi ofiţeri SPP din garda duduii prezidenţiale), de către Elena Băsescu! Interesant de aflat de unde a avut „fata lui tata” banii cu care a cumpărat superba casă. Mai mult ca sigur, această nedumerire se va adăuga celorlalte suspiciuni pe care opinia publică le are cu privire la prosperitatea familiei lui Traian Băsescu (NOTA REDACŢIEI: informaţiile ne-au fost puse la dispoziţie, printr-un important om de afaceri francez, la rândul său europarlamentar, chiar de către reprezentantul agenţiei imobiliare pariziene prin care EBA şi-a achiziţionat bijuteria locativă de 900.000.000 euro, bani gheaţă!). De unde a avut banii, având în vedere că ilustrul său tată este bugetar cu un salariu de 4000 RON, mama este casnică, iar salariul său de europarlamentar – chiar dacă e consistent – nu i-ar ajunge nici să cumpere un perete al acestei vile? Probabil că din… succesuri, nu?»
Simona FICA
exploziv news
* *
*
EBA ȘI VILA DE 900 DE MILIOANE. DE EURO
de Laura Cernahoschi

Pentru că vreau să pun capăt naivităţii unora dintre concetăţenii noştri, care insistă cu această prostie, vreau să îi rog să ia în considerare următoarele fapte:
1. Nu există locuinţă de 900.000.000 de euro pe acest pământ. Scurt. Adică aproape un miliard, că la sumele astea, ce mi-e o sută de milioane…Cea mai scumpă casă care s-a vândut vreodată, Villa La Leopolda, a fost cumpărată acum vreo doi ani cu vreo 370 de milioane de euro. În plus, vila asta de 370 de milioane arată cam aşa:
Ceea ce mă face să trec la punctul
2. Căsuţa aia din poza vehiculată de bloggeri, pe care am postat-o şi eu mai sus, nu vi se pare cam modestă? Fără curte, lipită de vila de alături, pare mai degrabă o căsuţă burgheză. Acuma, serios, oricât de şic ar fi cartierul, căsuţa aia nu are cum să coste mai mult de cinci milioane. Serios, îi dă ruşini palatul lui Videanu de pe terenul bisericii de la Snagov…
3. Nu se plimbă nimeni cu 900 de milioane de euro cash. Nu are nimeni o asemenea sumă, cash. Nici măcar ăia din topul Forbes. Şi, în sfârşit, ajung la punctul
4. Nu v-aţi săturat să luaţi de bun ce vă toarnă pe gât Vadim Tudor? Vă asigur că el nu crede tot ce spune, iar atunci când declară că dovezile lui constau chiar în statutul său de europarlamentar, mizează pe faptul că beneficiază de imunitate, orice tâmpenii ar înşira.
Acum, să nu mă înţelegeţi greşit. Cine citeşte textele mele din când în când ştie că o simpatizez pe EBA ca pe sarea în ochi, dar aş prefera ca duşmanii săi să o atace cu arme credibile…
PS: În timp ce căutam declaraţiile aberante ale tribunului, am găsit în România Mare o ştirucă: Se închide Voxpublica! Staţi liniştiţi, la locurile voastre. Voxpublica se închide aşa cum şi-a luat EBA vilă de nouă sute de milioane de euro. 😀 »
***
© Alexandru Dan Mitache • 2010
Am fost (şi încă mai sunt) martorul, cititorul şi telespectatorul multor dispute legate de ponderea strategică atribuită factorului media. În mod normal, acest enunţ ar fi trebuit să provoace ilaritate tuturor celor care l-au luat la cunoştinţă. Din nefericire, situaţia specifică spaţiului dâmboviţean ne împinge către o mai profundă analiză a fenomenului.
Voi aborda subiectul din 3 puncte (foarte distincte) de vedere.
1. În industria metalurgică, presa are rolul de a îndoi, ştanţa şi ambutisa diferite materiale metalice. În industria mediatică, rolul său este acelaşi. Diferă doar materialul pe care îl are de prelucrat. Vorbim aici de sentimente, convingeri şi chiar destine. Dacă în cazul rebuturilor din tablă, acestea pot fi retopite şi refolosite, în privinţa speranţelor şi viselor, reciclarea este foarte dificilă. Menirea jurnalistului e apropiată celei a educatorului. El developează în faţa noastră imaginea (de ansamblu, şi în amănunt) a societăţii, cu bunele şi cu relele ei. Ziaristul trebuie să fie arbitrul imparţial al meciului dintre guvernanţi şi guvernaţi. Orice derapaj produs de năzuinţele sale personale sau clientelare, se soldează fie cu un eşec memorabil, fie cu efecte deplorabile asupra socetăţii.
2. De-a lungul perioadei post ’89, am avut nenumărate ocazii de a asista la fenomenul de culpabilizare intenţionată a unor întregi categorii socio-profesionale, din dorinţa de a scoate de sub lupa consumatorului de media câteva persoane anume. E vorba de nişte foşti generali prinşi cu ocaua mică, sau de prelaţi mult doritori de carne tânără, în apărarea cărora s-au lansat campanii de presă deşănţate, având drept subiect atacul asupra instituţiilor pe care aceştia cu dezonoare le reprezentau. Jurnalistul român, de speţă bucureşteană, a prezentat respectivele cazuri ca fiind atacuri împotriva armatei şi bisericii în genere, adicătelea, taman acele edificii morale în care poporul îşi investise cea mai mare încredere. Astfel au scăpat basma curată mulţi purtători de păcate etice şi materiale. Credeam că, odată cu democraţia ne-am însuşit şi conceptul de culpă individuală. Una din marotele care mi-au marcat existenţa după satisfacerea stagiului militar, a fost aceea că tot plutonul trebuia să sufere pt că X nu îşi văcsuise bocancii. Se pare că iubita noatră presă nu s-a putut dezbăra de această cutumă, perpetuând sistemul stalinist. Din pricina unei solidarităţi de breaslă, insuficient şi prost înţeleasă, acuză acum demersul CSAT şi al preşedintelui ca fiind îndreptat împotriva tuturor. Deşi specificaţiile au fost pe înţelesul copiilor de grădiniţă.
3. Ca să lămurim odată pentru totdeauna care a fost rolul strategic jucat de media în procesul de (ne)democratizare a ţării (cred că acest aspect e destul de relevant pt a sublinia aportul negativ al unei bucăţi din presă, adus securităţii naţionale), e bine să ne amintim câteva episoade reprezentative.
– Reliefarea unilaterală a evenimentelor din 13-15 iunie 1990, la acea vreme.
-Susţinerea cu surle, trâmbiţe şi vuvuzele, a suspendării preşedintelui în 2007. Deşi, nu s-a reuşit punerea în evidenţă a niciunui articol constituţional încălcat de Băsescu. Reverberaţia internaţională a actului de presă s-a resimţit acut în devalorizarea monedei şi impactul asupra investiţiilor străine.
-Modul imperativ în care au solicitat (a3, rtv şi jurnalul naţional) preşedintelui să ia atitudine în problema Basarabiei, când cu revolta de la Chişinău. Dacă Băsescu ar fi dat curs la 10% din sfaturile „binevoitoare”, eram puşi în situaţia de a da explicaţii atât UE, cât şi Rusiei.
-Susţinerea mediatică a căderii prin moţiune de cenzură a guvernului Boc, deşi lansarea moţiunii fusese ilegală. Consecinţe: ţara a fost neguvernată vreme de 4 luni, şi tot ce denotă din aceasta.
-Susţinerea prin toate mijloacele a grevei magistraţilor, deşi se ştia că aceasta a paralizat întregul sistem legislativ şi guvernamental.
-Susţinerea în plan mediatic şi material a tuturor mişcărilor sindicale, menite să provoace blocajul economic.
-Susţinerea deşănţată a campaniei electorale a coaliţiei „bunului simţ”.
Ar mai fi multe de adăugat, cred însă că sunt suficiente exemplele date. Celor care încă mai cred că presa este un copil nevinovat bătut la funduleţ de un Băsescu crud şi tiranic, le recomand cu insistenţă să ia aminte şi la alte posturi TV, nu doar la a3 şi rtv.
Aţi observat poate, că nu am nominalizat niciun ziarist „de bine”. Unul dintre motive ar fi acela că nu mi-ar ajunge 3 sau 4 pagini pt a-i pomeni pe toţi.
Foarte bun comentariul tău, Gorro. Mulțumesc!
[…] https://alexandrumitache.wordpress.com/2010/06/22/4962/ […]