Goe Ponta, cel mai prim sinistru…


***

© Alexandru Dan Mitache • 2012

2 răspunsuri la Goe Ponta, cel mai prim sinistru…

  1. dorin58 spune:

    De ce vrea Ponta devansarea parlamentarelor?
    De ce în octombrie, şi nu în noiembrie, adică la termen? La o evaluare superficială, o lună nu înseamnă prea mult în aritmetica electorală. Însă, la o mai atentă privire, putem dezlega misterul grabei premierului.
    În noiembrie urmează să aibă loc negocierile cu FMI. Electoratul usele ar putea avea surpriza să constate că idolii pe care îi venerează vor fi nevoiţi să continue politica de austeritate impusă de guvernul Boc, dacă nu chiar să o acutizeze. Astfel, şansele usl de reuşită la scrutin ameninţă să scadă vertiginos chiar pe ultimii metri ai competiţiei. Pam pam.
    Lolek şi bolek speră să fenteze constituţia prin racolarea de noi voturi venite dinspre PDL, UDMR şi UNPR. De asemenea, au de gând să obţină acceptul pe sub masă al CCR, evitând ca demersul să mai fie supus dezbaterii constituţionale. Din moment ce usl este dispus la atare manevre de enormă amploare, devine evidentă miza pusă în joc. Poate fi vorba chiar de viitorul politic al usl. Cu excepţia unei părţi a pensionariatului, adepţii stângii proletaro-capitalistă au început să-şi pună întrebări privitoare la soarta reîntregirilor salariale. Demascarea oficială a posibilităţii reintrării în austeritate, i-ar putea determina la reorientarea votului.

  2. lena spune:

    Nu am crezut ca unul ca Ponta va ajunge vreodata premier. Poate ca e un rau necesar.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: