Liiceanu Băsescu Ceaușescu

Mass media titrează și jubilează: „Și Gabriel Liiceanu se leapădă de Băsescu!” (Adevărul), „Băsescu mai pierde un susținător. Liiceanu: Mă îndepărtez de el.” (Antena 3), „Liiceanu: Băsescu nu mai știe ce condamnă” (Cotidianul) etc….

Nu mă miră generalizarea speculativă pe care o practică aceste oficine de presă atunci când anulează aspectul limitativ al afirmației filosofului: «însă când (…), atunci mă îndepărtez (…).» Și când nu, atunci ce?

Problema este că domnul Gabriel Liiceanu a avut, cred, o dificultate de discernământ atunci când a declarat:

«Însă când acelaşi om care condamnă comunismul vine şi spune la o emisiune că dacă Ceauşescu ar fi condus România doar 10 ani ar fi fost un preşedinte mare, atunci  mă îndepărtez de el, pentru că asta înseamnă că nu ştie ce a condamnat. Nu poţi să condamni oficial un regim criminal, apoi să vii să spui că 10 ani din acel regim ar fi fost bine. Asta nu merge. Asta e incoerenţă de fond.»

Este necesar, bineînțeles, să reproduc, de asemenea, fidel și complet afirmația președintelui Traian Băsescu, la care se referă dl. Liiceanu:

«Dacă el stătea numai 10 ani, era un mare preşedinte în istoria românilor»

Cred că, de fapt, tocmai la dl. Liiceanu avem de-a face cu o incoerență. În primul rând, printr-un clasic sofism: domnia sa pleacă de la afirmația președintelui și concluzionează printr-o extensie ilogică și falsă că acesta ar fi spus și că „10 ani din acel regim” au fost buni. Ceea ce nu este adevărat. Deși, istoricește vorbind, acei 10 ani chiar au fost cei mai buni ani (sau cei mai puțin răi ani) din perioada comunistă.

După opinia dlui. Liiceanu, Elisabeta I, Ludovic XIV sau Petru cel Mare n-ar fi fost niște mari monarhi, ai Angliei, Franței, respectiv Rusiei, doar pentru că, priviți prin prisma idealurilor democratice moderne ale dlui. Liiceanu, au fost niște despoți. Alte referințe similare ar fi Kemal Atatürk, sau chiar generalul Franco.

Dlui. Liiceanu îi scapă, așadar, o latură esențială a abordării afirmației președintelui Băsescu, aceea a contextului istoric și (geo)politic internațional la care aprecierea se referă. De fapt, cred că nu întâmplătoare este precizarea dlui. Băsescu „în istoria românilor”, pe care dl. Liiceanu o pierde din vedere. El nu reușește să se lepede de subiectivismul victimei și să se desprindă, să se distanțeze obiectiv de perioada dictaturii comuniste. Râmâne prizonier al unei uri justificate, dar neprielnice unei analize lucide. Astfel, întreaga antichitate, întregul ev mediu n-ar fi decât exclusiv sinistre perioade în istoria omenirii, dacă am opera cu inhibițiile dlui. Liiceanu. Evident, astăzi privim cu detașare acele vremuri în care găsim și perioade faste și personalități remarcabile.

Fundamental, Dl. Liiceanu păcătuiește printr-o uimitoare și nepermisă incapacitate de a distinge între relativ și absolut.

În ACEL context din ACEA epocă (1965-1975), guvernată de ACELE condiționalități istorico-politico-militare, se poate spune că Nicolae Ceaușescu a fost, la modul relativ, un lider comunist bun.
A nu înțelege asta relevă un dogmatism care nu favorizează o exprimare publică coerentă și mai ales credibilă.

Din nefericire dl. Gabriel Liiceanu s-a pierdut, de data asta, cu firea.

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010

Noi vrem autostrăzi, de George Coșbuc

Cineva îmi replica, undeva, că nimeni nu vrea să fim ca nemții sau ca ca englezii, să avem ceea ce au aceștia, ci… «vrem să fim ca ungurii, slovenii sau cel puțin ca sârbii».

Replica aceasta m-a dezarmat. I-am răspuns așa…

Tu ai idee cum era în aceste țări în 1989 față de România?

Tu ai trecut vreodată printr-un sat unguresc, sloven, sârbesc, slovac sau cehesc imediat după 1989? Ai văzut vreodată diferențele DE ATUNCI față de satele românești?

Tu știi ce Ungarie a lăsat János Kádár, ce Yugoslavie a lăsat Tito și ce Românie a lăsat Nicolae Ceaușescu?

Tu știi ce diferențe culturale și de civilizație există între Ardeal și restul țării?

Apoi tu știi cât la sută dintre unguri, sloveni sau sârbi au locuință proprietate personală și cât stau în chirie, ca în restul lumii?

Tu știi ce productivitate a muncii au avut aceste țări după 1989?

Tu știi în ce ritm au mers privatizarea și implementarea economiei reale de piață în aceste țări față de România iliesciană care nu-și vindea țara și care frâna capitalismul benefic încurajând capitalismul sălbatic, de cumetrie, jaful activelor statului, etc.?

Tu știi că politicile asistențiale, de stânga, de încuranjare a nemuncii n-au existat în nicio altă țară la nivelul la care au fost la noi?

Aberația și marea păcăleală sau amăgire a populației a fost că guvernul Tăriceanu, încurajat sau presat de PSD, pe baza unui boom imobiliar de butaforie și a unor intrări masive de bani de la căpșunari și din investiții străine de capital, ambele conjuncturale și temporare, dar fără creștere economică bazată pe producție industrială și pe o creștere reală a productivității muncii, a pompat bani „falși” în consum, adică în salarii și pensii umflate, a dat impresia oamenilor că lefurile lor sunt etern și constant majorabile. Ignoranți sau tâmpiți, oamenii s-au angajat în credite și leasing-uri uriașe, fără să înțeleagă condițiile bancare la care se supun (vezi O.G. 50), fără să realizeze gradele uriașe de îndatorare pe care și le asumă, fără să priceapă riscurile valutelor „exotice” și fără să se gândească că previzibilitatea economico-financiară pe termen de 10-15-20-25 de ani este nulă. Azi dau vina pe bănci, pe guvern, pe oricine altcineva sau altceva decât pe propria lor prostie și lăcomie.

Frenezia achizițiilor cu buletinul de al Altex, Flanco, Domo etc. o mai ții minte? Pensionari bezmetici care au pus botul la toate reclamele și ÎN CIUDA AVERTISMENTELOR date de Isărescu și de Adrian Vasilescu, s-au aruncat pe plasme și pe tot felul de electrocasnice mai mult sau mai puțin utile o mai ții minte?

Cozile la semnat contracte – de la târgurile imobiliare – pentru cumpărarea a tot felul de imobile „rezidențiale” mizerabil realizate și cu tot felul de „plase” și „țepe” contractuale ascunse și recordurile la vânzările de mașini scumpe le mai ții minte?

Pe CE se bazau toate aceste achiziții? Pe CE REALIZĂRI? Ai văzut cumva răsărind ceva realmente valoros și trainic din România, cu excepția „Daciilor” (și asta în condițiile de criză din Germania)? Au produs firmele CU CAPITAL ROMÂNESC vreo plusvaloare atât de extraordinară încât tot cocalarul român să-și facă concediul la all-inclusive, cu daiquiri-ul la piscină, așa cum a văzut el și mai ales nevastă-sa în telenovelele cu milionari americani din Bahamas?

Prețurile aberante pe metru pătrat de apartament vechi din Militari, Berceni sau Drumul Taberei (nu mai vorbesc și de cele din Pipera), egale cu cele din marile capitale ale lumii, le mai ții minte?

Mai ține cineva minte ce „bogați” se credeau cretinii care și-au luat apartamentele pe vremea lui Roman cu vreo 8.000 $ și vedeau, în 2006-2007, în ziare, că hrubele lor igrasioase și dărăpănate, dar cu „îmbunătățiri de lux” constând în termopane din plastic albe, uși metalice cu aspect de ușă de cavou, gresii și faianțe cu păuni și păsari ale paradisului și robineterii turcești, erau evaluate la peste 100.000 €? Când piața imobiliară și-a revenit la un oarecare nivel de bun simț, acești tembeli au sărit la gâtul guvernului că i-a sărăcit.

Știi câți afaceriști de carton, care formează, cică jetset-ul național, au mașini de fițe, de-a a ajuns Bucureștiul reputat în lume pentru numărul mașinilor de lux, au birouri de fițe, accesorii de fițe, hobby-uri de fițe, amante de fițe, concedii de fițe, dar sunt, de fapt, rupți în cur și au datorii uriașe la furnizori și restanțe la fel de uriașe la taxele, prelevate de la anagajți, dar pe care au omis să le plătească mai departe la stat? Aceștia instigă azi la grevă fiscală.

A da vina ACUM pe guvernul Boc pentru un primitivism popular endemic cultivat în cei 50 de ani de comunism și apoi în alți 15 ani de neocomunism, mi se pare o naivitate sau o porcărie.

E normal ca atunci când cineva intervine și taie macaroana acestor metehne incontinuabile,  încercând reforme care să trezească cu dușuri reci un popor grizat și leneș, poporul respectiv să facă gură. Mai ales că este spălat pe creier și îndopat, de ani de zile, cu minciunile și exagerările, cu manipulările și mistificările, cu apocalipsele și enormitățile emanate zilnic de televiziuni, la modul isteric, prin gurile unor sclavi șantajabili financiar, sau prin gurile unor jalnici reprezentanți ai opoziției, ca Bănicioiu, Surupăceanu, Ghișe, Mariana Câmpeanu sau Olguța Vasilescu, personaje grotești cărora le țin hangul și isonul invitați siniștri sau cu patologii netratate de nivelul lui Bolcaș, Ciorbea sau Mădălin Voicu.

Faceți o comparație între modul, limbajul și tonul cu care se exprimă orice PDL-ist – Udrea, Flutur, Stolojan, Cezar Preda, Berceanu, Blaga, Videanu, Boc, Voinescu, Baconschi, Funeriu, Valeriu Stoica, Turcan, Negoiță, Boagiu, Mircea Toader, Cristian Rădulescu etc. – și cum o fac cei pe care opoziția îi afișează pe micile ecrane, cu isterii, invective, incontinențe verbale și țipete.  E, de fapt, reflectarea diferenței culturale dintre cei care susțin fiecare tabără.

E penibil că persoane de un anumit nivel intelectual, care ar trebui să vadă și să priceapă aceste fenomene, rămân încremenite în idiosincrasii, în ură, în manii și ticuri politice, în idei fixe, în amnezii selectiv-propagandistice, în argumentații gen „Chiorul”, „Curva”, „Ochilă” sau „Piticul”. Aceste apelative, utilizate ca argumente în polemici politice, nu vin de la peluza vreunui stadion, sau din fundul minei, ci de la tot felul de „domni” mânioși cu Harley Davidson, ajunși la starea gregară de cyber-măciucari. Cărora le lipsesc, brusc, autostrăzile.

Tuturor… un sincer și călduros SICTIR!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2010