Astăzi, în cadrul emisiunii de ştiri de la ora 18:00 de la „Realitatea TV”, acest iresponsabil căruia Dumnezeu încă nu i-a luat decât minţile, dar nu şi dreptul la semnătură, uscându-i şi mâna şi limba (probabil de scârbă), pe nume Popescu, a avut din nou – căci a mai făcut-o şi cu alte ocazii şi în alte forme – mârlănia să azvârle cu insulte colective.
De data aceasta i-a insultat iar pe cei care au încredere în preşedintele Băsescu numindu-i „aurolaci oligofreni”. O piţipoancă de la „Realitatea TV”, pe care lumea o strigă Adriana Nedelea (că de chemat n-o cheamă nimeni, decât, să sperăm, CNA-ul la ordine), sorbea mută de admiraţie invectivele lui Popescu, râzând ca proasta-n chestia aia din borcan…
Cine îi permite unui debil mintal cu minţile rătăcite să jignească pe un post de televiziune cel puţin 3 milioane de români? Să insulte părinţii altora?
Aurolac e tac’tu şi oligofrenă e mă-ta, boule, că altfel nu ieşeai tu aşa defect!
Domnilor din Clubul Român de Presă, domnule Mircea Toma de la Agenţia de Monitorizare a Presei, domnule Răsvan Popescu de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, pe dementul ăsta primejdios, căruia îi curge lichidul de frână din cap şi iese tot mai des ba pe arătura ba în decor, nu vreţi să vi-l păstraţi în formol la muzeul Institutului Medico-Legal alături de penisul lui Terente? Că şi aşa seamănă leit. Nu cu bietul Terente.
*** Atât textul cît şi ilustraţiile de mai sus constituie un pamflet ce trebuie citit, interpretat şi considerat ca atare! ***
of, ca bine ati grait! ce ticalos nebun! in sfarsit am citit un articol la adresa acestei scursuri umane, in care este pus acolo unde ii este locul. multumesc pentru ocazia pe care mi-ati dat-o de a vedea scrise gandurile si sentimentele mele vis a vis de acest individ.
Care-o fi, dac-o fi, diferenţa dintre CTP şi mirceabadea?
Badea e lichea si marlan, dar nu si dement.
subscriu si eu la comentariul de mai sus, multam’ Alexandre… prin ce ai scris m-ai ajutat si pe mine sa ma descarc.
de obicei sunt cuminte si nu-mi plac insultele, insa mi se pune un nod in gat si un degetele imi intepenesc pe tastatura incercand sa scriu ceva din alt registru la adresa acestui idiot logoreic cu idei si figura strident-maniacale. un ins frustrat, scriitor submediocru si inginer ratat, care, inteleg din felul in care se exprima in scris, a invatat meseria de jurnalist de pe usa toaletelor publice. un individ care ori de cate ori apare pe sticla ma convinge ca e irecuperabil in cretinismul sau (ma refer aici si la termenul clinic)… de aceea pun pariu ca daca ti-ar citi acum blogul in loc sa se simta vinovat pentru felul in care a jignit atatia oameni ar behai printre dinti obisnuitele lui acuze.
nu am vazut faza pt ca eu oricum nu ma mai uit la irtv si cu atit mai putin la jigodia aia de ctp!! cind apare ctp pe la tv iti vine sa-ti pui streangul,sa-ti tai venele pe lung, sa te arunci in fata trenului!! dar cred ca asta e doar o masca pt. prosti si nu m-ar mira sa apara si asta cu niste milioane de euroi ca fratele lui chiriac!
Ehe, „intrase în schemă” prin 1987, cu volume S.F., îl pregăteau sa intre în atenţia publică. Totul planificat.
• A sosit un comentariu de la unul care semneaza „KOKOMARLA” (o fi un derivat de la KUKIMARLA). Cica lui ii place CTP. Dupa teoria subiacenta pe care o evoca, e fan Crin. Nu-i pot publica textul deoarece este plin de cetepisme. La fel de colective.
… nesimtirea acestei gasti continua. Ludovic Orban tocmai a declarat „Eu aş rezuma aşa: cine votează cu Băsescu, alcoolici, ţiganii (…) prostituatele, probabil, deşi mă îndoiesc că prostituatele vor vota cu Băsescu, având în vedere cum arată”. Se pare ca mentorul acestor lichele avea ceva mai mult bun simt in comparatie cu ei atunci cand ii numea „golani” pe cei din Piata Universitatii…
Cine dracu ia permis unui om cu mintile ratacite sa jigneasca pe un post de televiziune atatea milioane de romani? Aurolac e tatasu’ şi oligofrena e masa, că altfel nu faceau un dobitoc de om!
Marcus…
[…]Ba p’a mă-tii! « Alexandru Mitache's Blog[…]…
Mulțumesc că-mi citiți blogul… E un început bun.